miercuri, 29 iunie 2011

Fumatul poate ucide

Citeam deunăzi pe blogul lui George aproape japonez despre ţigări, cu dor. Mie, postarea mi-a trezit amintiri mai degrabă dureroase...

Primul fum de tutun mi-a invadat plămânii virgini prin clasa a treia. Însă până să pun ţigara în gură am urmărit, luni de zile, orice fumător care mi-a ieşit în cale. Observam atent felul cum scoate fiecare ţigara din pachet, cum o aşază pe poziţie, cum aprinde chibritul (brichetele erau rare), cum trage primul fum. Primul fum era un spectacol fascinant. În funcţie de cât de mare fusese dorul, unii trăgeau din ţigară scurt, cât să se asigure că s-a aprins, iar alţii îşi umpleau plămânii cu nicotină într-o inspiraţie pasională, care părea nesfârşită şi care mie, ca privitor, îmi producea oarece spaime că omul, la un moment dat, o să explodeze ca un balon. Mă relaxam abia când vedeam jetul de fum ţâşnind printr-un colţ al gurii, ca dintr-o locomotivă cu aburi, la primul expir. Apoi, amestecate cu vorbele, ultimele rămăşiţe de fum se revărsau, domoale, împrejur.

Ce mi-a rămas cel mai adânc săpat în amintire este ritualul aproape intim de aprindere al ţigărilor una de la alta. Cel care dădea focul îşi scutura ţigara, ca să pună în evidenţă miezul incendescent. Apoi, o apuca între degetul mare şi arătător, la mică distanţă de vârf, pentru a o asigura, cu palma făcută căuş, că n-o să i se întâmple nimic rău şi-o întindea, cu un gest de pur altruism, primitorului care îşi răsucea propria ţigară între degete, pregătind-o. O fixa apoi între buze, ţinând-o cu aceleaşi două degete ca şi donatorul, se apleca încet şi, ridicând degetul mic, îl sprijininea de pumnul celuilalt. Când cele două ţigări aveau gurile perfect potrivite una peste alta, începea să tragă scurt, de două-trei ori, sugând parcă din viaţa celeilalte, aprinzându-şi ţigara cu o încântare rotundă ca luna plină.

Mai era de observat felul cum fiecare ţinea ţigara între degete. Cei mai mulţi o apucau între falangele medii ale indexului şi mediusului şi-o devorau într-un ritual reflex. Existau însă unii, stămoşii cocalarilor de azi, care o ţineau între falangele proximale, aproape ascunsă în palmă, trăgând din ea cu aerul că trebuie să ferească de ochii prostimii magica împreunare a buzelor lor, cu ţigara. Şi mai era colega mamei, profesoara tapată de care v-am mai povestit, strămoaşa piţipoancelor din zilele noastre, care apuca ţigara atât de delicat, cu falangele distale, încât involuntar îmi ţineam respiraţia, de frică să n-o scape dintre deşte de la curentul răsuflării mele, într-atât de precară era priza dintre ţigară şi proprietară.
O ultimă categorie era aceea a pălmaşilor de rând care nu-şi permiteau să se oprească din treabă ca să fumeze, aşa că-şi împărţeau gura, frăţeşte, în două: cu jumate fumau, cu jumate vorbeau. Era uimitor să observ cum li se fâlfâie ţigara odată cu gargara muncitorească.
O altă subcategorie lovită de hărnicie era formată din cei care îşi permiteau pauza, dar o scurtau la minim, apucând ţigara sănătos, între police şi index, trăgând din ea, des, scurt şi viguros, mistuind-o în timp record.

Şi expulzarea fumului era un spectacol interesant şi divers. Unii proiectau jetul în faţă, continuu, ca un avion cu reacţie. Alţii, îl eliberau în tranşe, prevestind parcă, obiceiurile FMI-ului de azi. Unii îl slobozeau pe nări, în vălătuci moi, ca nişte tauri furioşi. Mai erau şi dintre cei care practicau fumatul relaxat, distractiv, care atunci când eliberau noxele în atmosferă arătau ca nişte peşti eşuaţi pe plajă: căscau gurile ritmic, eliberând doze precise de fum, în cercuri aproape perfecte, consecutive, care se înălţau, lărgindu-se şi topindu-se lin în văzduh, ori dozau în aşa fel presiunea că fumul se orânduia ca o ciupercă atomică, zăbovind şi aureolând, o vreme, fumătorul.


Pauză de ţigară, că tre' să plec la muncă. :D

46 de comentarii:

  1. Da măi, ce bine ai descris toate categoriile de fumători. un adevărat studiu :))
    Îmi aduc aminte că maică-mea fuma Snagov şi tare mai cădea scrumul peste tot, astfel că majoritatea hainelor aveau măcar o găurică mică, pe undeva. Şi eu priveam cu poftă la fumători asta până-n liceu când am decis c-ar fi timpul să mă apuc de fumat. Blestemată fie ziua aia! Naşpa viciu şi costisitor din cale afară :(

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest post nu este recomandat celor care doresc sa se lase de fumat. Is asa fain descrise gesturile ca daca ti-ai propune sa te lasi de fumatorie si citesti ceee ce scrie mai sus nu cred ca vei mai avea sorti de izbanda. Apai eu fumez - cand fumez - nu pentru ca is dependent ci mai ales pentru ca imi plac toate gesturile astea. Sa vezi frumusete la fumatul de pipa. :) Dar nu insist. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Odios!Cum or putea doamnele să fumeze? Probabil nu știu cât de neplăcute sunt bronhoscopiile...Eu când pufăi numai la asta mă gândesc; îmi proiectez scena de tortură de 26 de ori pe zi.Circa. Noaptea e mai ușor.Scot retroproiectorul din priză.

    RăspundețiȘtergere
  4. Două directive ale Ministerului Nesănătăţii:
    Tutunul dăunează grav buzunarului!
    Alcoolul dăunează grav plictiselii!
    :))

    RăspundețiȘtergere
  5. Asta e post pentru a te lua de fumat! :D
    Uitasi de nervosi! :D :D

    RăspundețiȘtergere
  6. Da, corect. Fain tablou! Bun observator scriitoriul!

    (Iar la ţigară, unele categorii aveau alături, neapărately, cafeaua.
    Nu pricepeam combinaţia.
    Mai târziu, am încercat-o şi io. Cu ţigara am terminat.
    De cafea nu reuşesc să mă dezbar şi pace!)

    RăspundețiȘtergere
  7. Am fost fumator profesionist (cred ca pot sa spun asta din moment ce fumam si doua pachete si jumatate pe zi). Nu m-am lasat de fumat NICIODATA! Doar ca acum am ajuns sa nu mai aprind o tigara (uneori) si la doua saptamani distanta de precedenta. Eu nu cred in metoda abstinentei depline, dar fumatul mi se pare o prostie fara margini, prostie tratata cu incredibil de mare indulgenta.

    Pe fumatorul din mine cum l-ai descrie?
    Hai sa vad daca "poti sa ma citesti"?

    RăspundețiȘtergere
  8. Trebuia sa mentionezi de la început,ca ceea ce urmeaza,nu este lectura dedicata celora care s-au lasat de fumat.Mîine poimîine am cinci ani de cînd nu mai fumez,si citind descrierile facute de tine ma vedeam deja pe mine probînd toate metodele de a sufla fumul...ca un avion cu reactie,pe nari ca un taur naravas ce sînt,pe ochi soro!Deci nu mai fa descrieri de astea,ca eu am o imaginatie fantastica =))

    Desi nu am fost niciodata o fumatoare înraita,am fumat cu maaaare pasiune,am pus suflet,am savurat deplin...M-am lasat de pe o zi pe alta fara probleme,si nici tentative de a ma reapuca nu am avut vreodata.

    Eu eram doamna care tinea tigareta elegant, în mîna stînga,între falangina degetului aratator si partea superioara a falangetei degetului mijlociu,si sufla fumul drept înainte ca un Jet Privat =)))))))))))))))))))

    RăspundețiȘtergere
  9. Arvadia,

    N-o să spun prea multe-sunt total împotriva fumatului!
    Punct.
    Oricât de elegante sunt gesturile, atitudinea, ambianța..

    RăspundețiȘtergere
  10. Pe cei cărora li se fâlfâia ţigara în timp ce vorbeau îi priveam şi eu uimită, copilă fiind. Şi mi se părea o chestie absolut fantastică scosul fumului pe nas! E drept, de multe ori aşteptam să văd fumul ieşind şi din urechi... =))

    RăspundețiȘtergere
  11. @Georgiana: Abia în liceu te-ai apucat de fumat? Eşti depăşită total, fată! =))


    @Eugen: Iaca tot de aia m-am apucat şi de fumat în clasa a doua, datorită fascinaţiei gesturilor :D


    @c.j.: Odios, într-adevăr! Iar 26 este îngrijorător! :O


    @Mircea: La ministerul ăsta suntem mulţi angajaţi :P


    @Manola: Uiţi că observaţiile mele datează din paleolitic, deci pe vremea aia oamenii aveau timp şi răbdare din belşug :D


    @Teodora: Eu de şigări m-am lăsat uşor, iar din cele 10 cafele pe zi, mai beau una, pupa-m-aş! :))


    @Virtualkid: N-am ochelarii la mine, deci nu văd să citesc :P
    Şi da, fumatul e o prostie colosală....


    @maya: Delicato ce eşti! =))
    Cred că ar trebui să şterg postarea după ce terminăm dezbaterile, să nu avem pe conştiinţă populaţia cititoare :D


    @Gina: Felicitări! Punct.


    @Dara: Dacă vedeam fumul ăeşind pe urechi, cred că nu mă mai apucam de fumat =))

    RăspundețiȘtergere
  12. O pasiune arzatoare din toate punctele de vedere . :)
    Te arde la buze,plamani si buzunar.
    Eu unca mai sunt o pasionata .

    RăspundețiȘtergere
  13. @Lia: Ei, la pasiunea asta poţi renunţa, să rămâi doar cu aia pentru gătit :p

    RăspundețiȘtergere
  14. Hai draga, ca Fumatorul ...e de pe vremea Dosarelor X =)) =)) =))

    RăspundețiȘtergere
  15. @Manola: =)) =)) =)) Tot pe-acolo!

    RăspundețiȘtergere
  16. vai... fotografia este minunata... parca impunatoare... superba cu adevarat...
    sunt nefumator... si asta... datorita cred... unei fete... pe care am sarutat-o dupa ce a fumat... eram in liceu... de atunci nu mai mi-a trebuit tigara... si nici fata respectiva... cred ca... ar trebui sa-i multumesc... dar nu am de unde sa o iau...

    RăspundețiȘtergere
  17. @oovi: Foarte bine, foarte bine! Tutunul dăunează grav sănătăţii! Oriunde ar fi, îi mulţumim ftei :D

    RăspundețiȘtergere
  18. Am vrut sa-ti raspund pe blogul lui Moise.
    Dupa ce ti-am citit comentariul, am zis cu voce tare:
    " Iata, cea mai grozava experienta in ale fumatului".

    Am avut si eu o sora mai mare, care isi aprindea tigara dupa tigara, pe la 8-9 ani si eu o priveam plina de admiratie, cum scoate rotocoale de fum stravezii pe gura. Balconul era ca intr-o piscina de fum iar eu tragand cu nesat aerul in piept, am sfarsit cu plamanii inundati, ametita, cu capul greu si Maria speriata de moarte.
    ( sa fi avut vreo cinci ani)

    RăspundețiȘtergere
  19. N-am înţeles niciodată ce plăcere simt oamenii când fumează ;(... în condiţiile în care, în studenţie, am încercat şi eu sportul ăsta, înnecându-mă până la lacrimi cu primul (şi ultimul) fum tras.
    În plus, în timpul în care fumezi o ţigară, poţi face atâtea treburi plăcute şi utile şi ... sănătoase!
    Deci, la naiba cu fumatul =))

    RăspundețiȘtergere
  20. @Sabyna: Of, surorile astea mai mari! Ce pericol! :P
    Bine că n-aţi păţit niciuna nimic :)


    @PeNe: Da, să spunem un NU hotărât, fumatului! :D

    RăspundețiȘtergere
  21. Arcadia, da' despre sortimentele de tuse cand ne povestesti? :))
    P.S. ce usor va e voua, nefumatorilor, sa concluzionati!

    RăspundețiȘtergere
  22. @Mirela: Bre, să nu ne aventurăm să tratăm şi tusea pe blog :D
    Ce ştii tu cum e să te laşi de fumat în clasa a patra! =))

    RăspundețiȘtergere
  23. Pzasi io m-am lasat intr-a doua, numai ca apoi am recidivat! :))

    RăspundețiȘtergere
  24. Sunt fumător şi am motive să demonstrez ca nefumătorii sunt dăunatori societăţii , iată câteva :
    1.Prin faptul că nu fumează dăunează industriei producătoare de ţigarete
    2.Prin faptul că nu fumează nu plătesc suficient impozit statului în care trăiesc
    3.Nefumand nu sunt predispuşi la boli şi micşorează astfel medicii de veniturile lor (şi aşa mici!)
    4.Trăind mai mult devin o povară pentru fondurile de pensii
    5.Diminuează veniturile celor de la pompe funebre
    6.Pământul este şi aşa suprapopulat şi pe zi ce trece situaţia se înrăutăţeşte
    7.Scad rată anuală a veniturilor bisericii

    Da , acum fără glumă , fumatul este dăunator dar nu într-atât cât se spune . Am găsit pe net câteva scrieri despre asta , chestia este că-ţi este aproape imposibil să gaseşti pe net ceva pro şi nu pentru că n-ar fi decât efecte nocive ale fumatului .
    M-am şi lăsat un timp dar nu dorul de ţigări este greu de învins ci tabieturile create de acesta , clipele în care singur c-o ţigară în colţul gurii visezi şi multe altele . Am ajuns la concluzia că şi-aşa orium aceeaşi soartă avem .

    RăspundețiȘtergere
  25. @SoriN: Hmmmm... Tu chiar eşti fumător iubitor :D
    Eu una, nu m-aş lua după net ci după ce mi-ar povesti un medic care tratează cancerul pulmonar. Ce zici? :P

    RăspundețiȘtergere
  26. hop şi eu...
    îţi vorbeşte un fost fumător profesionist: două pachete pe zi, uneori chiar mai mult...
    ca să-ţi dai seama, n-am fumat în şcoală, nici în liceu, am scăpat şi de armată fără să aprind vreo ţigară! Dar ca student, la cămin, când se adunau băieţii la vreun meci, sau la vreun serial, la noi în cameră nici farurile de ceaţă nu te puteau ajuta...
    multă vreme un pachet îmi ajungea o săptămână, din care jumate îl dădeam la colegi (pe vremea Amiralului, a Snagovului, eu luam de la shop Marlboro, Dunhill, Rothmans, John Player Special... adevărate fineţuri de la mama lor, nu făcute la noi, sau ruşi, sau polonezi..)
    Cam ultimii doi ani ajunsesem la două pachete pe zi; nu-ţi povestesc cum îmi miroseau hainele, maşina, biroul... Orice încercare de a reduce, a eşuat; dacă aş fi reuşit să mă menţin la câteva ţigări pe zi, nici nu mi-aş fi făcut probleme.

    ... în 15 august vor fi doi ani de când am trecut de la două pachete, la ZERO...

    Vreau să spun ceva pentru oricine fumează, ar vrea să se lase de fumat, şi se simte frustrat că nu reuşeşete. Nu te culpabiliza, vei găsi la un moment dat resortul interior, care să vină dinăuntrul tău (nu săpuneala medicului sau a altcuiva, nu articole din presă, nu campanii media), care să-ţi dea putere şi bucurie să reduci sau să renunţi. Fii liniştit, vei reuşi. Vreau să spun care a fost resortul, imaginea, care pe mine m-a determinat. Poate voi da cuiva o idee, o inspiraţie să-şi găsească forţa din interior.

    Mi-am imaginat o ţeavă; o ţeavă prin care DOUĂZECI DE ANI trece fum. Cum poate arăta ţeava aceea în interior? Cam ca un eşapament, sau un coş de fum. Euro 5, sau tiraj forţat, dar ţeava aceea tot neagră este... Nu o poţi curăţa nici cu peria, nici cu şamponul , nici cu aspiratorul... ţeava sunt plămânii şi căile mele respiratorii...
    Cum să curăţ ţeava? Nu pot decât trecând prin ea aer curat, fără fum. Câţi ani ar trebui să treacă aer curat prin plămânii mei, pentru ca să arate mai bine, să devină mai curaţi? Nu vor putea fi ca la 20 de ani,... dar măcar să arate mai bine...

    Asta a fost imaginea care pe mine m-a ajutat. E doar o idee; poate îţi vei găsi felul tău de a te motiva,... dar îl vei găsi...

    ai grijă de tine

    RăspundețiȘtergere
  27. @Victor: Felicitări! E o adevărată performanţă să treci de la 2 pachete la nicio ţigară! :)

    Iar imaginea cu ţeava e foarte grăitoare, dacă aş fuma, sigur m-aş lăsa, după descrierea ta :D

    RăspundețiȘtergere
  28. ahaa, deci umbli cu figuri... deci nu fumezi, deşi ai încheiat cu "pauza de ţigară"...
    anyway... să ai noapte bună, şi un final de săptămână superb...
    sau, poate e valaibilă şi pentru tine urarea: "spor la weekend!" :))
    acelaşi

    RăspundețiȘtergere
  29. @Victor: Eu am dat pauză de ţigară la fumători, bre! =))
    Spor la weekend e numa' bun, ceea ce vă dorim şi dumneavoastră :D

    RăspundețiȘtergere
  30. Să comentez...? Să nu comentez...? Nu comentez! (da' ai scris fain, ca de obicei)

    RăspundețiȘtergere
  31. Ei nu , nu chiar aşa , am spus sunt conştient că nu este bun dar , am mai spus , nu chiar cum se zice . De ce medicii fumează căci ei ar trebui să fie mult mai conştienţi ca noi , căci , chipurile sunt mult mai profesionist informaţi . Nu sunt un fumător chiar înrăit dar ştii , sarea conţine iod care la peste 80 de grade se transformă în cianură , margarina este foarte dăunătoare şi îngraşă , pâinea , zahărul conţin ....şi atunci ce mai contează un pic mai mult sau mai puţin ...

    RăspundețiȘtergere
  32. @Anca: No comment :))


    @SsoriN: Putem dezbate chestiunea mult şi bine, teoretic, fără vreun folos. :)
    Important e cum aplicăm ceea ce cunoaştem despre obiceiurile noastre nesănătoase, nu?
    Zi frumoasă să ai.

    RăspundețiȘtergere
  33. @Arcadia- te aştept cu descrierea mişcărilor cotului şi a poziţionării acestuia faţă de buric, a orientării palmei faţă de moacă, a ridurilor care se adaugă suplimentar procesului ireversibil de îmbătrânire, a vocii bărbăteşti tabacice, mai ales la femei, a părului lung care se transformă în rar, a hălcii considerabile din salariu, a plecării mai devreme cu cel puţin 10 ani...
    Dacă n-o faci tu, să-mi spui, ca s-o fac eu pe blogul meu.
    Nu numai buzele şi falangele distale primesc pala de fum nociv în plină figură...

    RăspundețiȘtergere
  34. @omuldelamunte: Bre, asemenea detalii nu stăpânesc, deci aştept pe blog la tine detaliile mai sus amintite :P
    Cât despre inflexiunile grave ale vocii la femei, cică ar fi senzuale :D

    RăspundețiȘtergere
  35. lasa tigarea,Arcadia si treci la cules de premii !

    RăspundețiȘtergere
  36. Of... dureros articol, pentru mine. Si si mai dureroase sunt comentariile. Sunt impotiva fumatului total si general. Insa... (inca) fumez.
    Baietelul unei prietene la trei ani inca purta scutece. Stia toata teoria despre olita. Cand vedea alt copil cu scutec ii tinea morala ... ca nu e bine, ca olita asteapta... ca... Dar el folosea olita doar ca material didactic in lungile lui prelegeri despre "acum esti baiat mare". Cam asa sunt si eu (insa el, pana la urma, a reusit sa renunte la scutec).
    Of... da' trebuie sa recunosc faptul ca sunt cateva tigari pe care le ador pur si simplu (una ar fi cea de dupa ce ma dau cu oja pe unghii...cand oja e inca neuscata...)

    RăspundețiȘtergere
  37. @anamaria: Păi, dacă prietenul tău a renunţat la scutec şi tu poţi renunţa la ojă =))

    RăspundețiȘtergere
  38. intr-adevar cea de dupa e cea mai buna anamaria

    RăspundețiȘtergere
  39. Nu-mi plac fetele care fumeaza!!! :))

    RăspundețiȘtergere
  40. @Catalin: Jos ţigara, fetelor! :D

    RăspundețiȘtergere
  41. Nu stiu daca a mai zis-o cineva, dar cica din tigari mor mai multi oameni decat din accidente de masina, avion etc. Asta dupa statisticile lor!

    Dupa statistica mea, nu s-a intamplat inca... I'm stil here! :D

    Fumatorii au farmecul lor, nu-i asa?!

    RăspundețiȘtergere
  42. @robert: Dacă e aşa cum ai auzit, e îngrijorător.
    Şă rămâi pe-aici, cu tot cu farmec, bine? :)

    RăspundețiȘtergere
  43. Doamna draga spune-mi cum impaci (financiar) tigarile cu "brusturii"
    Ca mie nu mi-ar ajunge banii pentru "ambele amandoua"

    RăspundețiȘtergere
  44. @Simona: Simplu: m-am lăsat de fumat =))

    RăspundețiȘtergere
  45. Daaaaa..... stiu cum, trei tigari pentru un crin ;)

    RăspundețiȘtergere
  46. @Simo: Ha ha ha! Da, ştii tu ceva! =))

    RăspundețiȘtergere