Astăzi, o leapşă de la Sfântul Bacterie. Câteva lucruri pe care speri să le găseşti în rai.
Plecând de la premisa că după toate ticăloşiile pe care le-am comis în viaţă sunt şanse minime să apuc raiul cel adevărat, n-am suport legal să visez decât la un rai utopic, terestru şi mai puţin veşnic.
Aşadar, raiul meu pe pământ ar trebui să îndeplinească nişte condiţii minime, după cum urmează:
1. Climă bine-temperată. De fapt, vreau să-mi fie calde picioarele în vecii vecilor. Încep cu asta pentru că tocmai m-am întors din oraş şi mă simt ca o sunătoare de-aia de atârnat la streaşină care se tânguie când bate vântul. Dacă din septembrie îmi zăngăne oasele în halul ăsta, vă imaginaţi de ce colinde duioase o să aibă parte Vasile, de Crăciun.
Aşadar, un rai fără clinchet de tibii şi falange îngheţate, dacă se poate.
2. Autorul lepşei vrea un robinet cu coca-cola. Eu vreau o câmpie cu rucola. Şi nişte inventatori de reţete pentru această plantă minunată, aromată, inegalabilă şi dezirabilă.
3. Calorii prietenoase, care nu se-nghesuie pe coapse. Nu mai vreau remuşcări după orice masă copioasă. Nu mai vreau cine dramatice, cu mustrări de cuget pentru fiecare îmbucătură de Bavaria Blue sau Roquefort, nu mai vreau să alerg ca Asafa Powell după fiecare felie de Doboş . Vreau să mă hârjonesc cu glucidele şi lipidele prin grădina raiului, să fim prietene la cataramă, iar cureaua să nu mai geamă.
4. Să existe în fiecare oraş un stol de porumbei voiajori care să ducă-n cioc anunţurile cetăţenilor în caz de botez, nuntă sau prăpădenie în familie. Fără convorbiri telefonice, fără apeluri pierdute, fără beep-uri şi fără sms-uri, amin!
5. Să se întâmple să mă aflu în acelaşi restaurant cu Loubutin, el să se înece cu cireaşa de pe Doboş, eu să-i aplic manevra Heimlich, să-i salvez viaţa şi talentul, iar el să-mi fie atât de recunoscător încât să-mi dea cheia de la depozitul de pantofi. Femeile ştiu de ce.
6. Ca să am pace şi să nu mă chinuie frustrările, ar trebui ca la inaugurarea raiului să-i pot trage un pumn în bot lui Steve Harvey şi să-l las pe dinafară. N-are ce căuta în raiul meu după toate minciunile pe care le-a spus despre bărbaţi. În realitate toţi bărbaţii sunt minunaţi, devotaţi, fideli, fără greşeli. Pentru orice eventualitate însă, vreau un rai fără Angelina Jolie, Scarlett Johansson şi asiatica aia care-i place lui Robert.
(Ştiu, la faza asta am riscat îngrozitor, s-ar putea să mi se depopuleze raiul, bărbaţii jertfindu-se de dragul sus-numitelor.)
7. Aş vrea un rai fără proşti. Aşa cum s-a inventat vacinul pentru difterie, să existe unul şi pentru prostie. La vreo doi-trei cetăţeni foarte speciali în viaţa mea aş vrea să le fac eu cu mâna mea imunizarea. Ţin mult la asta. Cum toată viaţa s-au ferit de citit şi de gândit, le-aş inocula periodic câte-un volum de poezie, câte-un roman, câte-un capitol din Infernul lui Dante. Pe urmă aş urmări cum li se înroşeşte locul, cum se umflă, cum îi doare îngrozitor şi cum li se încreţeşte încet-încet creierul.
În timp, raiul ar deveni un loc plăcut, cu prostia eradicată precum febra tifoidă, de care abia ne mai amintim.
8. Memorie de elefant. E un fel de-a spune că aş vrea să nu uit nimic din ce-am învăţat. Odată aflată, informaţia să fie stocată pentru vecie. Să pot cita pasaje din cărţile care mi-au plăcut, să jonglez cu catrene, cu teoreme, să port discuţii pe orice temă, să rezolv orice problemă.
9. Să mai fie în rai şi timp. Timp, frate, de să n-ai ce face cu el. S-o lălăi cât te ţin balamalele, să n-ai dead-line-uri, presiuni, termene. Să faci totul pe-ndelete, sănătos, temeinic, domol. Să fie permis orice ocol.
10. În rai aş vrea să cânt la acordeon. Aşa aş cânta de-aş rupe inima sfinţilor, nu alta. Adi Minune mi-ar căra lădoiul cu acordeonul de la un concert la altul, el fiind un sfânt complet lipsit de ureche muzicală. Eu aş avea auz absolut, bun înţeles, iar el m-ar admira sincer pentru talentul meu.
Bonus, aş vrea să am şi-o tubă să-i cânt lui Vasile pe la ora trei dimineaţa, o sonată de dor. În amintirea noptilor în care sforăia el în si bemol major şi mie-mi venea să mor.
Somn uşor!
duminică, 25 septembrie 2011
marți, 6 septembrie 2011
Don't worry, be happy!
Aflu cu plăcută, molicică şi caldă surprindere că printre cititori sunt unii îngrijoraţi sincer de soarta mea. Vă mulţumesc. În noianul de porcării un mic semn de speranţă, ar zice Vasile Baghiu.
Aflaţi despre mine că sunt bine, sănătoasă şi circul în trombă prin tunel. Ceea ce este surprinzător e că m-am obişnuit. Pe cuvânt. M-am obişnuit cu întunericul, cu răcoarea, cu umezeala, cu înghesuiala, cu hinghereala. Mă simt de parcă aici e locul meu dintotdeauna, leagănul în care-am crescut. E drept că la început eram confuză, ursuză şi mofluză, dar acum, dacă trecem peste faptul că sunt un pic obosită, cam decrepită şi puţin mucegăită, sunt de-a dreptul fericită.
Înainte, dorinţele mi se umflau ca burduful acordeonului în inspir şi nasul mi se încreţea a scârbă din te miri ce. Acum, pretenţiile-mi sunt mai subţiri ca aburul iar nasul mi se mai încreţeşte doar când se turteşte, ostenit, pe pernă. Chiar şi limba mi s-a tocit. Din limbută am ajuns foarte tăcută. Uneori aproape mută. Dar sunt mulţumită. De fapt sunt aproape mândră de mine, de curajul cu care iau virajele, de optimismul meu aproape impardonabil. Reuşitele se ţin lanţ, sunt pe plus la orice bilanţ. Norocul meu are iarăşi semnal, mă aflu în aria de acoperire a fericirii: ploile s-au oprit, am pită şi apă, ceapă, muncă la discreţie, din când în când câte-o inspecţie, câte-o intersecţie unde iar am de luat nişte decizii, de făcut pentru iarnă provizii. Mă apropii de excelenţă, mai am de dat doar un examen de competenţă.
Viaţa e frumoasă. Iarba e grasă. Am urcat iarăşi în şa şi mă plimb prin viaţa mea.
Tra-la-la....
Aflaţi despre mine că sunt bine, sănătoasă şi circul în trombă prin tunel. Ceea ce este surprinzător e că m-am obişnuit. Pe cuvânt. M-am obişnuit cu întunericul, cu răcoarea, cu umezeala, cu înghesuiala, cu hinghereala. Mă simt de parcă aici e locul meu dintotdeauna, leagănul în care-am crescut. E drept că la început eram confuză, ursuză şi mofluză, dar acum, dacă trecem peste faptul că sunt un pic obosită, cam decrepită şi puţin mucegăită, sunt de-a dreptul fericită.
Înainte, dorinţele mi se umflau ca burduful acordeonului în inspir şi nasul mi se încreţea a scârbă din te miri ce. Acum, pretenţiile-mi sunt mai subţiri ca aburul iar nasul mi se mai încreţeşte doar când se turteşte, ostenit, pe pernă. Chiar şi limba mi s-a tocit. Din limbută am ajuns foarte tăcută. Uneori aproape mută. Dar sunt mulţumită. De fapt sunt aproape mândră de mine, de curajul cu care iau virajele, de optimismul meu aproape impardonabil. Reuşitele se ţin lanţ, sunt pe plus la orice bilanţ. Norocul meu are iarăşi semnal, mă aflu în aria de acoperire a fericirii: ploile s-au oprit, am pită şi apă, ceapă, muncă la discreţie, din când în când câte-o inspecţie, câte-o intersecţie unde iar am de luat nişte decizii, de făcut pentru iarnă provizii. Mă apropii de excelenţă, mai am de dat doar un examen de competenţă.
Viaţa e frumoasă. Iarba e grasă. Am urcat iarăşi în şa şi mă plimb prin viaţa mea.
Tra-la-la....
Abonați-vă la:
Postări (Atom)