sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Preafrumoase

Sfâşiată cum sunt de curiozităţi diverse m-am întrebat mereu cum arată artiştii văzuţi de-aproape şi care e distanţa la care trebuie să te opreşti fată de ei ca să nu devii, prin comparaţie, un fel de Tom Degeţel atât de mărunţel încât să te pierzi, să nu mai nimereşti drumul spre casă.

Demult, în zorii vieţii, am primit cadou un pian şi-un profesor. Nu ştiu ce anume nu s-a legat în ecuaţia asta cu trei cunoscute de n-am ajuns eu pianistă. Poate că de vină a fost firea mea, un fel de becar care a anulat toţi diezii cu care profesorul a încercat să mă ridice din ignoranţă şi orice bemol cu care a dorit să mă coboare dintre nălucirile cu care îmi populam mintea.
Singurul lucru bun cu care-am rămas după toată această etapă cu cântec a vieţii mele a fost conştienţa muncii colosale, a dăruirii,
a renunţărilor şi a pasiunii care stau în spatele performanţei muzicale.

E lesne de înţeles aşadar, încântarea cu care am primit de la doctorul nostru invitaţia de-a împărţi un ceai cu domnia sa, cu maestrul Maxim Belciug, cu Alex Sturzu şi Alex - Făuritorul de chitare.

Nişte oameni atât de minunaţi şi neafectaţi, cu veşti şi poveşti atât de frumoase încât m-am simţit ca Alice în ţara minunilor.

Arcadiei, cu tot dragul meu sublunar. Maxim
Preafrumoase cuvinte şi muzici pe care le voi asculta şi preţui toată viaţa, cu toată bucuria mea solară.






marți, 23 noiembrie 2010

Act like a lady, think like a man

Poarta-te ca o Lady, gândeşte ca un bărbat mă îndeamnă stringent cetăţeanul Steve Harvey.
Am comandat cartea de la o librărie online după câteva minute de ezitare. Întâi pentru că depăşisem bugetul pentru cărţi pe luna respectivă şi-apoi pentru că m-a cam iritat imperativul din titlul. Să-mi fie cu iertare dar cum n-am văzut şi n-am auzit niciodată îndemnuri cu strigături adresate bărbaţilor pentru a gândi ca o femeie, fie şi numai pentru trei minute, mi s-a părut oarecum injust şi discriminatoriu.

Aflând că domnul Harvey îşi câştigă existenţa făcându-i pe conaţionalii lui să râdă (de ei înşişi, unii de alţii, de familiile şi prietenii lor, de dragoste, sex şi relaţii, după cum el însuşi declară), m-am întrebat dacă nu cumva şi cartea aceasta este tot vreo glumă de-a lui.
(Nici acum, după ce-am citit-o, nu m-am lămurit).
Oricum, genul acesta de umor mie îmi provoacă orice, mai puţin râsul. Întâi mă apucă uimirea, pe urmă nervii şi la sfârşit plânsul.
E clar că ori eu sunt defectă, ori cei care leşină de râs la spectacolele astea. Dar cum ei sunt mulţi şi par a se amuza sincer, admit deocamdată ipoteza unu.

Ia să văd, mi-am zis la sosirea cărţii, care sunt schimbările de primă urgenţă pe care trebuie să le fac, la ce trebuie să renunţ şi ce am de adăugat ca să ajung să gândesc ca un bărbat.


Bărbaţii sunt simpli, începe autorul dezvăluirile.
Daaaa? Oameni fiind şi ei, mă gândeam eu aşa, ca o femeie, că-s complecşi. Uite că de fapt bieţii de ei s-au blocat în mijlocul drumului, au rămas de căruţa evoluţiei. Păcat.

Bărbaţii nu iubesc ca femeile. (Dacă eşti bolnavă) El n-o să-ţi mângâie părul, n-o să-ţi pună comprese în timp ce tu-ţi sorbi ceaiul şi nici n-o să te îngrijească până te însănătoşeşti.

Ia te uită! Şi eu, ca o nemintoasă ce sunt, am cerut suc proaspăt de portocale în mijlocul nopţii şi-al iernii, anul trecut când m-a doborât pneumonia aia virală. Acum că ştiu cum gândesc bărbaţii, o să strâng din dinţi şi-o să-mi fac singură sucul sau, de n-oi fi în stare să mă mişc, o să sun la 112. Cum colegul răceşte mai des că are imunitatea atacată de stres, mă gândesc că o maşină de la SMURD o să stea la noi la poartă de-acum, pentru cazul în care o să avem nevoie de-un ceai, de-o compresă.

Cele trei lucruri de care are nevoie un bărbat: sprijin, loialitate şi sex. (Cu amendamentul că se pot înjumătăţi primele două dacă se dublează ultima).
Bărbaţii au nevoie de sex. Ne place la nebunie. Nu există nimic mai grozav în lumea asta, nu ne dorim să facem nimic altceva încontinuu, nu există nimic altceva ca sexul, fără de care să nu putem trăi. Ia-ne casa, ia-ne jobul, ia-ne maşina, dar te rugăm - TE RUGĂM - nu ne lua "prăjiturica".

Chill out, guy! Deocamdată vreau doar maşina, casa e oricum jumi-juma. (Şi eu care mă extenuam ca proasta să fac budincă de tapioca, să calc cămăşile fără dungă pe mâneci, că nu mai e la modă, să fac programare la frizer, să cumpăr pilule de digestie şi plasturi de prim-ajutor, să împerechez ciorapii şi câte alte chestii de care de fapt el nu avea nevoie. Bună cartea asta, dac-o să reuşesc să gândesc ca un bărbat va trebui să ne căutăm pe la matrimoniale o nevastă care să facă toate lucrurile de care mă ocupam eu până acum).

De ce înşeală bărbaţii?
Întrebarea stătea cocoţată în vârful paginii, cu litere de-o şchioapă, bolduite. Am alergat după răspuns mai disperată ca Usain Bolt când fugea după aurul olimpic. Pitit la subsol, după vreo paişpe pagini de argumente, am dibuit în sfârşit răspunsul, scris cu litere mici: pentru că pot.

Tulai, Doamne! Asta da veste bună! Deci n-am a mă mai teme de celulita care mă tot ameninţă că dacă pun gura pe ciocolată trece pragul spre stadiul doi, nici de ridurile dintre sprâncene care-mi dau aerul ăla de contabilă divorţată, nici măcar de sânii mei, mult mai timizi decât ai Pamelei Anderson. De trei ori aleluia! Vina nu e a mea, deci. Şi nici a lui, că doar pututul nu ţine de el ci de vârstă, condiţiile de mediu şi mila Domnului.

S-ar întâlni un bărbat cu o femeie proastă? Bun înţeles că mărimea trebuie să conteze măcar în cazul deşteptăciunii, am anticipat eu, rânjind, răspunsul. L-am căutat, totuşi pe cel oficial:
Pe bărbaţi nu-i deranjează o femeie prostuţă dar care arată bine.

Oameni buni, la fraza asta mi s-a gripat hipotalamusul, mi s-a scorojit hipofiza şi pe cale de consecinţă sistemul limbic mi-e varză!
Va să zică degeaba am citit eu biblioteci întregi de cărţi, degeaba m-am dezvoltat, degeaba am evoluat de arăt ca o boabă de soia modificată genetic, degeaba am scris poezii?
El are alte nevoi, alte gânduri şi alte fantezii?

soal blur hah

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Vârste şi cărţi

O leapsă de la Lady Io, care m-a uimit cu memoria ei de elefant. Eu nu pot asocia cărţile cu vârstele decât cu foarte mare aproximaţie.

Din primii patru ani nu-mi amintesc decât următoarele lecturi: nifad ed iof şi mor uc atalocoic.
Eram cu mama la Alimentara şi s-a pomenit că citesc etichetele produselor de la coadă la cap. Habar n-avea că ştiu să citesc.

La cinci ani lecturam Căluţul Roib şi Zâna Florilor (sau a Norilor) şi am scris primele mele scrisori. Tot în această perioadă am citit revista Săteanca plus ceva ziare locale despre eroi ai muncii socialiste. Visam să mă fac mare, să am coc şi să ajung şi eu la ziar.

Pe la 10 ani citeam în secret romane politice pentru mine (Întâlnirea lui Constantin Chiriţă) şi basme de Petre Ispirescu pentru sora mea mai mică. Alegeam basmele cu zmei, balauri şi monştri ca s-o înspăimânt. Urmau apoi lecţii de autocontrol şi autoapărare pe care i le predam contra cost.

În perioada următoare părinţii s-au chinuit zadarnic să-mi orienteze lecturile. Alegeam tot ce nu era indicat pentru vârsta mea. Deseori nu înţelegeam mai nimic din ce citeam dar auzisem eu că sunt cărţi pe care le înţelegi abia la final, aşa că odată începută, terminam orice carte.
Cartea femeii peste 40 de ani am citit-o în două după-amieze, ascunsă printre manuale şi caiete de teme. Am început să mă ung cu miere pe faţă şi să-mi pun castraveţi pe ochi ca să nu fac riduri.

În liceu, scăpată de sub ochiul vigilent al părinţilor, citeam la întâmplare, orice-mi cădea în mână. Împrumutam de la biblioteca şcolii sacoşe pline cu cărţi pe care le ascundeam sub pat să nu mi le găsească gazda şi să mă pârască alor mei. Prin clasa a zecea am înhăţat de pe masă odată cu teancul de cărţi şi o revistă XXX cu care îşi tăia greaţa de literatură clasică bibliotecarul. De-atunci port ochelari.

În general mi-am orientat lecturile după criterii practice. Dacă eram îndrăgostită citeam poezii, romane de dragoste, lăcrimam discret şi recitam în amurg Luceafărul, pe care-l ştiam în mare parte pe de rost.

Dacă mă călca cineva pe degete, mi se deschidea brusc apetitul pentru Agatha Christie, Sir Arthur Conan Doyle sau autohtonul Rebreanu cu "Amândoi".

Când mă îngreţoşam complet de lumea înconjurătoare şi nu mai dibuiam nicio scăpare, literatura SF îmi deschidea supapa de presiune: civilizaţii superioare, nave spaţiale, cyborgi, roboţi, mutanţi, teleportare şi altele asemănătoare.

Apoi a venit moda dezvoltării personale şi-a a psihologiei aplicate. (Duminica trecută am convenit cu Adrian Suciu că nu e o crimă să citeşti din snobism. Decât să mergi - de snob - la mall, mai bine citeşti - de snob - Viaţa fără urmări :D).
Atât m-am dezvoltat şi-atât m-am psihanalizat că am ajuns să mă suspectez de tulburări de identitate disociativă şi să dau vina pe strămoşi pentru toate păcatele mele.

Acum citesc "Cum învingem celulita" iar săptămâna viitoare sper să-mi trimită George Asztalos "Zoon Poetikon".

De Crăciun sper să-mi facă cineva cadou "Elogiu lentorii" de Carl Honoré.

luni, 15 noiembrie 2010

"Viaţa fără urmări"

Ieri, prietenul meu Adrian Suciu a lansat în Arcadia volumul de versuri "Viaţa fără urmări" despre care vă povesteam la începutul anului.

"Arcadiei, amintiri culese din tot felul de furtuni şi războaie".

a intrat în oraş
având doar cămaşa pe el
am să fiu scurt mi-a spus
viaţa are urmări, nu crede şi tu
tot ce scriu poeţii în cărţi

mă doare adevărul i-am răspuns plângând ca un copil prost
şi-am rupt-o la fugă
stai! stai! a strigat gonind după mine pe străzi
toţi supravieţuim unui număr
de întâlniri neprevăzute
să păşim deci neşovăielnic, ca unii care ştiu
că nu e drum înapoi pentru cei
care plâng când întâlnesc poezii

îţi voi arăta aceste fotografii şi rana din deget
cu schijele poemului pe care ţi l-am scris din război
ce bine că suntem împreună
ce fericire că stăm laolaltă
opreşte-te odată din plâns
viaţa e scurtă

nu mai am cerneală de ieri
despre întâmplarea aceasta n-o să pot scrie
şi ce nu scriu eu nu există.


vineri, 12 noiembrie 2010

Hot news

Bucureşti:

"Tratatul de extradare cu Arcadia privind transferul de persoane cu condamnari privative de libertate a fost semnat joi, Sfânta Vineri urmând a fi transferată pentru ispăşirea pedepsei pe teritoriul unde a comis faptele de trădare".

Djibouti:

"Ecouri ale dezastrului de săptămâna trecută din Braşov au ajuns până în Republica Djibouti unde, la invitaţia omologului său St. Guelleh Bourhan, Sfânta Vineri este invitată pentru o dezbatere pe tema discriminării azi, 12 noiembrie".

Sara Press:

"Apelurile la Sfânta Vineri sunt redirecţionate către căsuţa vocală care anunţă plecarea Domniei Sale la unguri, pentru a îngriji de mama lor, care este".

miercuri, 10 noiembrie 2010

Seară

Ah! ce frumoase-s serile de toamnă!
Prin frunze reci doar un fior adie;
S-arată-n deal, cu faţa purpurie,
A nopţilor fermecătoare Doamnă.


D. Zamfirescu - Seară de toamnă

Dimineaţă

Zori de ziuă se revarsă peste vesela natură,
Prevestind un soare dulce cu lumină şi căldură...

Alecsandri cu poezia, eu cu poza :D

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Sfânta Vineri

Din toate zilele săptămânii ziua de vineri o iubesc cel mai putin. Am tot încercat s-o împodobesc cu lucruri frumoase, am apelat la prieteni pentru ajutor (Sara îmi trimite câte un sms motivant în fiecare vineri dimineaţă), Vasile îmi cântă aria preferată, dar ceva în relaţia asta nu merge, nu pot suferi vinerea şi pace. Mi-e teamă ca până la urmă o să sfârşesc răpusă de misticismul legendei populare despre Sfânta Vineri cea "hâdă de-ți vine să fugi în toată lumea, să n-o vezi".

M-am trezit devreme şi, cu ochii cârpiţi, cu paşii împleticiţi, am coborât în bucătărie să-mi fac cafeaua. Nu gânguresc, nu gândesc şi nu glumesc până nu-mi beau cafeaua. Iar cafeaua trebuie să fie amară, spumoasă, nici fierbinte de să-mi năpârlească limba dar nici încropită, însoţită de doi biscuiţi Gullón, varianta fără miere.

Cred că Sfânta Vineri venise de cu noapte la mine şi făcuse deja câteva ture de casă, pentru că am pornit maşinăria de cafea fără să pun ceaşca dedesubt. Asta e de rău. Am spălat utilajul, am spălat dulapul, rafturile din dulap, gresia şi mi-am făcut a doua cafea. Ziua era compromisă, aveam deja cârcei la axoni.

Când să urc în maşină să plec, anvelopa mea stânga-faţă mi-a zâmbit moluţ şi drăguţ, semn că aerul de vară n-o mai satisfăcea acum, în toamnă, la 5 grade Celsius. Voia o gură de aer proaspăt. În mod normal i-aş fi oferit suplimentul fără reţineri dar compresorul meu e în fază terminală, bagă câte o molecula de aer pe secundă, deci a trebuit să aştept mult şi bine până a izbândit el să ridice presiunea în pneu la 2,2 bari. Sfânta Vineri şedea probabil pe scaunul din dreapta mea, zâmbind satisfăcută.

Pe la orele amiezii m-am apucat de gătit. Dacă toată vara am făcut supe răcoroase, odată cu căderea frunzelor din livadă colegului i s-a activat pofta de ciorbă de văcuţă. Ceea ce presupune miros de vacă încălţată în zi de vineri, combinaţie explozivă în cazul meu.

Când am terminat cu mâncarea (ciorba, puiul cu ciuperci şi rulourile cu brânză), mi-am zis că merit să mă înfrupt din mustul negru făcut de cu seară de colegul meu agricultor începător. Am deschis frigiderul, am apucat sticla şi Sfânta Vineri mi-a dat una peste deşte de-am scăpat-o din mână.
Când am văzut sutele de cioburi de sticlă amestecate cu zeama neagra prelingându-se agale prin bucătărie, cotropind toate dedesubturile, timpul s-a făcut ghem şi s-a oprit.
După ce viaţa şi-a reluat cursul şi mi-am putut mişca membrele, m-am extras din papucii zemoşi şi-am adus mopuri, găleţi, detergenţi, să spăl nenorocirea. Oricât ştergeam, zeama izvora, nesecata, de sub frigider. Sigura soluţie era să mut frigiderul. Dar cum să urnesc singură mastodontul?
Am încercat zadarnic să-l trag, să-l împing, îmi lipsea un punct de sprijin ca să-mi folosesc întreaga masă corporală. În deşteptăciunea mea ameţitoare am descurelat vreo patru nădragi de-ai colegului, am legat curelele între ele, m-am încins împreună cu frigiderul, mi-am proptit picioarele de pereţi într-un şpagat exacerbat, am slobozit un strigăt războinic şi-am început să trag de frigider.
E pur si muove!, se auzea slab, glasul curcanului din congelator. Şi l-am urnit, şi-am spălat zeama neagră şi lipicoasă, şi mă pregăteam să mă primenesc. N-am mai apucat, c-a sunat telefonul:
-Aloooooo?
-Da!
-Ia uită-te pe geaaam!

Fosta mea vecină, împreună cu prietena ei de la Cannes au fost inspirate de Sfânta Vineri să-mi facă o vizită. Să vă mai spun că vecina posedă un salon de înfrumuseţare şi că arătau amândouă ca nişte dive de la festivalul de domiciliu al prietenei şi că eu arătam ca Tarzan după ce-a fost fugărit de lei prin junglă şi miroseam ca animăluţul delicat din ciorba de pe aragaz?

Le-am povestit plină de năduf despre nenorocirea mea, sperând că verbalizarea mă va ajuta să scap de frustrare şi nădăjduind la un dram de compasiune de la cea cu care am împărţit timp de trei ani fiecare prăjiturică şi fiecare ciorbică. Da' de unde! Se uitau amândouă la mine şi izbucneau în câte-un hohot de râs de li se debusola cafeaua în drumul spre burţi.
Am sfârşit prin a râde şi eu, ceea ce a iritat-o pe Sfântă, presupun, pentru că mai pe seară, dorind să-mi încălzesc oasele la focul din şemineu, am reuşit să fac un fum mare şi-un foc mic spre amuzamentul îmbelşugat al colegului Vasile. Bonus, până m-am culcat am ars şi becul de la baie şi-am răsturnat ghiveciul cu Euphorbia pe scări.

Seara am căzut frântă, înfrântă de Vineri cea Sfântă.