M-a sunat de dimineață M. să-mi spună, gâtuită de emoție, c-a aflat nuș' ce gogomănie durdulie despre o cunoștință comună. N-am reținut în detaliu infracțiunea victimei, n-am vocația picanteriilor decât când e vorba de mâncarea din propria farfurie. Fiecare mai dosește în grabă prin câte-un sertar de urgență bonul exorbitant de la salonul de înfrumusețare pe care nu trebuie să-l zărească soacra care tocmai sosește neanunțată în vizită, oricui i se poate întâmpla să mai înghesuie, la repezeală, în dulap, când vine popa cu ajunul, hainele adunate de trei zile pe spătarul scaunului.
De ce te-ar interesa, de ce ți-ai investi timpul, emoțiile, energia, în ceva atât de lipsit de folos, atât de lipsit de frumos?
Nu știu cum sunt alte popoare, dar al nostru are sudată pe codul genetic fascinația zgândăririi bubelor, a scormonirii printre rufele și așternuturile altora, are un zel nativ când vine vorba de cercetări ilicite, de dat pe goarnă, de brodat artistic.
Se ia întâmplarea scandaloasă și se plimbă prin târg, ca într-o procesiune care invocă ploaia. Înițial, incantația are o singură strofă, e optimistă, dar pe măsură ce se adaugă voci noi la cor ea devine tot mai gravă și i se adaugă noi strofe. Rapsozii bârfitori adaugă versuri în funcție de fantezie, de talent, de antrenament. Se lucrează în funcție de invidie, de răutate, de frustrări, de defulări. Și nu e nevoie de calități ieșite din comun ca să faci dintr-o materie primă aproximativă un produs finit de formă îndoielnică dar perfect vandabil. Publicul țintă căruia i se adresează oferta nu e pretențios. E vorace. De la vestea banală că te-ai îngrășat sau că ți-a crescut gușa și alte părți componente până la senzaționalul știrii că ai contractat SIDA de la împerecherea cu un cimpanzeu în timpul misiunii umanitare la care ai participat în Gabon, totul este consumabil, digerabil, proliferabil.
Bârfitorii se împart și ei în mai multe regnuri, încrengături, clase. O să-i împărțim azi doar în două categorii: bârfitori onești, cinstiți, de treabă, corecți și bârfitori corupți, depravați, nerușinați.
Cei din prima categorie își asumă această meserie, hobby, divertisment, de la caz la caz. Măcar știi cu cine ai de-a face.
Cei din a doua categorie n-au nici acest minim curaj al asumării, astfel că îmbracă pelerina lungă și decentă de farisei. Ei nu bârfesc, ei compătimesc. Fariseic, evident. În fond, sunt încântați, excitați, exaltați de necazurile, păcatele, accidentele, nenorocirile, calamitățile din viața cunoscuților. Condiția esențialmente necesară e ca fariseul să nu fi comis vreun păcat asemănător cu cel pe care-l deplânge, ci oricâte sau oricare altele care nu seamănă cu acesta. Și cu cât gradul de apropiere cu păcătosul e mai mare, cu atât lacrimile fariseului vor fi mai rotunde, mai bombate, mai sărate.
Iar ca plăcerea să fie supremă, precum orgasmul ideal, se ia păcatul inițial, mic și pricăjit, și se umflă la dimensiuni apocaliptice. Fețele se congestionează de satisfacție, iar răsuflările devin zgomotoase, contopindu-se într-un hârâit comun capabil să zguduie și să împută tot universul.
Dar așa cum a face bine nu este totuna cu a nu face rău, bârfa nu înseamnă doar exacerbarea și proliferarea păcatelor cuiva. Felul cum reacționezi când îți ajunge la urechi o întâmplare stânjenitoare despre cineva este esențială în calcularea valorii tale umane. Poți alege să caști urechile cât gura găleții, apoi să te oprești și să-I mulțumești lui Dumnezeu că tu nu ești ca personajul din poveste. E aproape legitim, dacă mă întrebați pe mine.
Sau poți alege să te implici, să pui întrebări, să te interesezi, să cercetezi, să explorezi dimensiunile infracțiunii și să te oferi voluntar în campania de publicitate. E o chestiune de gust personal, iar gusturile nu se dispută. Fiecare cuvânt pe care-l rostești însă, e ca o ploșniță strivită între molari. Și trebuie să ai gusturi ale dracului de exotice ca să faci asta cu devotament și implicare.
Defăimarea aproapelui nu presupune doar să însămânțezi îndoiala în brazdele din creierii cuiva dispus să te asculte. Tot defăimare e și atunci când auzind cum plesnesc ploșnițele între dinții comesenilor tu taci mâlc în loc să iei apărarea condamnatului în lipsă. Dacă nu te poți opune arsenalului cu care este atacat, este imperios neceasr, moralmente, să te ridici de la masă flămând, sacrificându-ți slăbiciunea pentru puiul cu sos de mango de dragul iubirii de oameni. Tăcerea într-o astfel de situație este la fel de dezgustătoare ca un vierme care ți se plimbă pe sub limbă.
Cunosc gustul ploșnițelor, n-o să mă prefac inocentă. Și mi s-au târât și mie printre molari viermi grași, zemoși. Apoi, într-o dimineață, mi-am schimbat regimul de viață.
Actualmente, pe teritoriul arcadian se mănâncă raw-vegan.
duminică, 24 martie 2013
sâmbătă, 2 martie 2013
De la arta seducției la arta deducției
De când e lumea, femeile și bărbații, deopotrivă, au vrut să-și sucească mințile reciproc, să-și pună creierii pe foc și inimile pe jar. Avem pornirea asta încolăcită pe ADN ca vrejul de fasole pe arac.
De cum începe să se ivească moțul estrogenilor și-al testosteronului, comportamentul ne e pecetluit. În mod inexplicabil, într-o bună zi o vezi pe fetiță venind de la grădiniță îmbujorată de-un pupic de la Prâslea cel Voinic, sau îl vezi pe băiețel, îmbujorat și el, ascunzând un bilețel de la Catrinel. (În zilele noastre femeile se scutură de timpuriu de convențiile sociale perimate, nu mai așteaptă să fie abordate, curtate, își iau soarta în propriile mâini, capsând cererea de însurătoare pe oferta de măritare și dându-le-o bărbaților spre semnare și autentificare.)
Sunt pline cărțile, ziarele, revistele, blogurile, Facebook-ul, de titluri edificatoare:
Cum să-l seduci în zece zile.
Cum să-i pui moț și să ți-l faci soț.
Cum să (te) gătești ca să-l cucerești.
Dezleg cununii și vindec nebunii.
Bărbații vor scutura capul a aprobare, dezgustați de șiretlicurile la care recurg femeile din era noastră ca să pună gheara pe ei, să se vadă măritate cu acte, să-și ia o grijă de pe existență.
Însă zbârlitul bărbii și oripilarea în fața acestor atrocități nu e legal, domnilor. Petru că asta sugerează că bărbații, în inocența lor, nu s-ar preta vreodată la asemenea startageme, dând întotdeauna dovadă de-o onestitate, o sinceritate și-un altruism egale sau mai mari ca ale Apostolului Pavel.
Dacă răsfoim însă beletristica de specialitate destinată bărbaților, găsim dovezi certe că suntem egali în iubire și amăgire:
Cum să seduci o femeie în doi pași.
Trei trucuri ca s-o bagi în boale și s-o scoți din țoale.
Cum să le lași pe femei în cercei când vrei.
Cum s-o ții ca Ivan, cu ochii în tavan.
Ceea ce nu pot eu pricepe în ruptul capului e cum de toate sfaturile pentru femei le îndeamnă pe acestea să se comporte ca niște disperate, ca niște sclave pe plantația de bumbac a măritișului.
N-am văzut măcar o propoziție, pe undeva pe vreo margine de articol, care să le-ndemne să pună mâna pe-o carte, să-și maseze și creierii, nu numai celulita.
Peste tot găsești scris negru pe alb că dacă vrei să-l cucerești tre' să știi și să gătești și cum să-l servești. Dulceața de nuci tre' să i-o aduci doar cu o ață-ntre buci, nu e de bonton să te prezinți cu halatul de molton.
E musai să ai balanța cu revizia la zi, nu poți umbla cu ocaua mică atunci când vine vorba să-l satisfaci. Tre' să te lepezi de poziția misionarului ca de necuratul, să prestezi exerciții la bară, la paralele, să exersezi toată vara Tsukahara dacă vrei ca-n toamnă să ai parte de vreun iepuraș de pluș sau vreo inimioară de catifea.
N-am înțeles niciodată de ce așteaptă femeile de la bărbați pisicuțe, fluturași, iepurași și alte flocoșenii și idioțenii. O frază deșteaptă, spusă la momentul potrivit face cât o crescătorie de iepuri și-o fabrică de inimioare roșii la un loc. Dar, ca să fie în stare de-așa o frază letală, bărbații ar trebui să-si pună și ei creierul la treabă, să citească măcar odată pe an din Cioran, să renunțe din când în când la Playboy dacă vor să dea gata pe vreuna mai acătării la cap, dintre noi.
N-am înțeles nici de ce bărbații fug ca Usain Bolt de cele cu doctorat în fizică atomică și cad lați la picioarele (lungi, e drept!) Miss-urilor, cu discursuri și burți extra-plate:
Sunt Miss Boboc, studentă la facultatea particulară Ion Neculce din Josenii de Sus, specialitatea pictură pe unghii. Visul meu e să descopăr America și adresa de email a lui Brad Pitt.
Sunt Miss Univers și îmi doresc să repar pacea și stratul de ozon.
Sunt Miss Bionatura, ador uleiul extravirgin și-mi place să dorm într-o căpiță de fân.
Deducem deci că seducția nu mai este de mult o artă, ci un război, care pe care. Fiecare iese la înaintare cu ce are mai tare în dotare. De-un asemenea război n-aș fi în stare.
Har Domnului c-am pus din vreme gheara pe Vasile, pot sta sâmbătă seara acasă, nu tre' să ies pe ninsoare, la vânătoare.
Îmi pun coada pe spinare și mă duc la culcare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)