marți, 9 februarie 2010

Ea

Ce mare e! Şi ce zgomot face! E nou. Vrea şi ăsta să mă ia în braţe. Toţi vor să ma ia în braţe dar eu nu vreau decât la ea. Şi ea nu vrea să mă ia în braţe acum. Aş vrea în braţe, dar la ăsta nu mă duc. Am să aştept până o să vrea ea să ma ia. S-a întâmplat şi ieri. Nu mă lua şi eu voiam. Şi ea tot nu mă lua şi eu tot voiam. Tot mai tare voiam. Şi m-au luat nişte braţe dar nu mi-a plăcut. Că eu voiam să mă ia ea. Şi am plâns şi când a văzut ea că plâng m-a luat. Cred că am să plâng şi azi, dar un pic mai târziu. Că uite ce sunete scoate ăsta. N-am mai auzit până acum. Sau poate că am mai auzit dar nu mai ţin minte. Mi se întâmplă să mai uit lucruri. Numai de luat în braţe nu uit niciodată. Nu ştiu de ce dar ţin minte în fiecare zi că vreau în braţe. Oamenii sunt mai mici când sunt în braţe şi nici măcar nu mă mai sperie. Uneori uit că sunt în braţe, îmi amintesc doar când mă lasă jos şi oamenii se fac iar mari.
La ea în braţe e cel mai bine. Nu toate braţele sunt la fel. Nu prea înţeleg de ce dar vă spun că aşa e. Uite, la ăsta nu vreau nici măcar să încerc. Deja ştiu că nu-mi place. Unele lucruri le ştiu eu, aşa, nu ştiu de unde. Cred că sunt şi eu un pic mare că uite, nu mă duc la el în braţe şi nici nu plâng. Adică am să plâng, dar mai încolo, dacă ea nu vine şi nu vine. Atunci am să plâng. Dar în braţe la ăsta nu mă duc. Ce mare e! E nou...



Eu vreau în braţe la ea!

8 comentarii:

  1. Fara sa-i vad ochisorii aia frumosi,dupa primul rînd stiam ce imagine urmeaza sa apara la sfîrsitul acestei povesti!Mihnea!
    Pupa-i obrajorii,si sopteste-i la ureche:"Esti ce-l mai dulce baietel din lume!" ...o sa stie el ca vine de la mine :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Gata, m-am achitat de sarcină la prima ora a zilei. A zâmbit larg, cu toţi cei 5 dinţi pe care-i are şi mi-a zis să-ţi spun că-ţi mulţumeşte pentru ajutorul dat la portofoliu, s-a convins că okiometria contează. (Termenul ăsta clar îl ştie de la tine! ) :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Ei,tu stii ca io-s inventatoare de termeni... =))

    RăspundețiȘtergere
  4. Şi nu numai! Eu te premiez cu Oscarul pentru cuscre! :-*

    RăspundețiȘtergere
  5. Daca nu e cu suparare, pupa-i si din partea mea obrajorii, ca tare invita la pupat. Iar ochii ... numai cand ii vezi si-ti vine sa-l iei la tine acasa. :)
    Foarte frumoase pozele.

    RăspundețiȘtergere
  6. @Narnia: Fără număr, fără număr! :D

    RăspundețiȘtergere
  7. Draga Arcadia, am citit tot blogul tau, fara pauza, doar cu o cana de cappuccino. Mi-ai facut nu seara ci cred ca toata saptamana mai frumoasa. Imi place enorm cum scrii, te rog eu sa nu te opresti.

    Cat despre baietel, e un dulce si are niste ochi ce iti incalzesc sufletul.

    RăspundețiȘtergere
  8. Iti multumesc pentru citire si pentru vorbire, Bianca! :*

    RăspundețiȘtergere