Să nu vorbesti mult! (IV)

Tovarăşa educatoare era bună. Aş fi vrut să fie şi frumoasă, ca mama, dar bine că era măcar bună. Prima dată m-a-ntrebat cum mă cheamă. I-am spus, pentru că ştiam de la mama că dacă eşti învăţătoare sau educatoare ai catalog şi trebuie să ştii numele copiilor ca să scrii notele pe care le iau ei. Ultima notă în catalog e nota de la purtare şi trebuie să fii foarte cuminte ca să iei 10, să poţi lua coroniţă cu flori la serbare. Voiam să fiu foarte cuminte ca să vină mama la serbare şi să mă vadă cu coroniţă şi să primesc cărţi şi pe urmă să putem merge acasă.
După cum mă cheamă m-a întrebat unde stau. I-am zis că la mine acasă, aici la bunici stau doar mult. Pe urmă m-a-ntrebat dacă-mi place la bunici şi eu nu voiam să-i spun. M-am făcut că am treabă, dar ea m-a întrebat iar şi mi-a ridicat capul să se uite la ochii mei, cum făcea mama. Dar eu tot nu voiam să-i spun. Şi m-a tot întrebat lucruri dar eu n-am mai vorbit deloc. Pe urmă mi-a dat o foaie mare fără linii ca să desenez pe ea ce vreau eu. Era prea mare foaia şi eu am rupt-o în două, după ce-am frecat-o cu unghia ca să se rupă corect. Când eşti la şcoală trebuie să faci totul corect, nu ai voie să ştergi sau să greşeşti. Dacă ai intrat la şcoală şi începi să scrii trebuie să tragi linie la caiet cu rigla, să fie foarte dreaptă la margine. La grădiniţă nu e nevoie de linie. Eu am desenat o găină roşie, ca găina de la bunica din curtea din spate fără iarbă, care stătea s-o prind şi mânca grăunţe de la mine din palmă şi mă ciupea cu ciocul şi eu trăgeam mâna fără să vreau. Pe urmă am umplut cu ouă toată foaia care era goală în jurul găinii. Multe, foarte multe ouă. Pănă la 58 am numărat în gând după care m-a încurcat tovarăşa educatoare care iar a venit cu întrebările şi-am pierdut şirul număratului. Voia neapărat să-i spun ce am desenat, de parcă nu vedea că aia e o găină. Eu desenam foarte frumos, se înţelegea mereu ce desenez, numai sora mea când era mică făcea desene care nu se înţelegeau ce animal e.
I-am spus să mă lase să termin de desenat, că n-am terminat. Când am terminat de umplut foaia cu ouă de nu mai încăpea niciunul, am început să mă gândesc la mama. Şi mi-a venit ideea să-i scriu o scrisoare, că la grădiniţă nu mă vede bunicul. Eu ştiam să scriu foarte bine că mama mă lua cu ea la şcoală şi stăteam în ultima bancă şi făceam şi eu tot ce fac copiii mari când merg la şcoală.

mama deja mam săturat foarte tare de stat la bunica şi bunicu acum sunt la gădiniţă şi desenez dar tre să merg să mănânc tot şi seara îmi vine să plâng că vreau să merg acasă când vi să mă iei ?
arcadia.......

Ştiam de la şcolă de la mama că dacă te miri de ceva când scrii trebuie să pui semnul mirării şi dacă întrebi ceva trebuie să pui semnul întrebării.
Când am terminat, tovarăşa era în spatele meu şi eu n-o văzusem şi m-a-ntrebat ce-am scris. Si-am rugat-o să dea ea scrisoarea la poştaş pentru mama şi s-o pună în plic cu timbru dacă are că eu nu am şi nici bunicul. A zis că da. Şi iar m-a-ntrebat despre găină şi eu nu voiam să mai vorbesc că deja am vorbit mult în ziua aia.
Apoi a venit bunica să mă ia de la grădiniţă şi a vorbit mult cu educatoarea şi m-a chemat şi pe mine să-i arăt desenul. M-a-ntrebat şi bunica ce-am desenat şi i-am arătat foaia. M-au întrebat iar, amândouă, de ce am făcut atâtea ouă şi până la urmă le-am spus că din fiecare ou iese un pui şi or să fie mulţi pui şi când trebuie să plece de acasă la bunici pot să plece mai mulţi odată, să nu fie unul singur plecat mult.
Apoi am plecat acasă şi iar am mâncat. Şi când am terminat, bunica a scos din buzunar scrisoarea pentru mama şi eu m-am supărat foarte tare pentru că tovarăşa n-a dat-o ea la poştaş cum mi-a promis. Bunica n-avea ochelari şi mi-a zis să-i citesc eu ce-am scris. Şi i-am citit cu glas tare că ea nu auzea bine:

mama la bunici este foarte bine mănânc tot din farfurie şi azi am mers la grădiniţă dar mâine nu mă mai duc pentru că tovarăşa educatoare nu se ţine de cuvânt.
arcadia


Bunica mi-a luat scrisoarea şi-a băgat-o-n buzunar şi eu am fugit în casa mare şi-am plâns mult. Cel mai lung plâns din viaţa mea. N-am mai mâncat şi n-am mai mers la grădiniţă până când a venit mama şi m-a laut acasă. Cred că a primit scrisoarea şi a venit repede.

Acasă am început iar să vorbesc mult.



SFÂRŞIT