Simţul civic

"Simţul civic e... ca atunci când Alin de la gradiniţă îţi dă un pumn în burtă".
Aşa mi-a răspuns micuţa Teo la întrebarea (cam insistentă, recunosc), ce crede ea că înseamnă "simţ civic".

Venirea mea pe lume i-a luat mamei mult pentru că ea, drăguţa, voia să-mi dea un bagaj cât mai bogat din tot ce aveau, ea cu tata, împreună. Din unele mi-a dat mai puţin, cum ar fi părul ondulat, albastrul ochilor (din care nu mi-a dat deloc, l-a ţinut tot pentru ea), femur si tibie am primit la ofertă, 2 în 1, nu prea lungi dar de calitate bună. Din altele însă am primit pe săturate: poftă de mâncare, poftă de viaţă şi tot felul de alte pofte mai mult sau mai puţin ortodoxe. Bonus mi-a mai pus în pachetul genetic şi simţurile: un pic din ăla bun, un pic de simţ al măsurii (deşi mi-ar fi prins bine să fi avut mai mult), mirosul (care e cel mai tare dintre toate simţurile mele, pot adulmeca urme de la distanţe surprinzătoare), văzul, care nefiind extraordinar a fost suplinit de pipăitul foarte sensibil, iar lipsa urechii muzicale a fost mereu compensată de simţul civic. M-am trezit cu atâta simţ civic că nu mai ştiam ce să fac cu el.

Mă amestecam oridecâteori vedeam o nedreptate. Aşa se face că în clasa a patra era cât pe ce să rămân fără o falangă, pentru că simţul meu civic de comandantă curajoasă de detaşament mi-a dat ghes să intervin în bătaia cu borcane dintre doi colegi. Borcanul spart mi-a fost smuls cu tot cu buricul degetului chiar de colegul în apărarea căruia sărisem. Era furios pe intervenţia mea care-l putea lăsa cu o reputaţie de neputincios. Mie s-a părut mai avantajos decât să-l lase colegul fără nas, dar se pare că viziunile noastre despre importanţa lucrurilor era diferită. Am rămas cu o cicatrice pe care o port cu mândrie, ca dovadă a vânjosului meu simţ civic .

Mai târziu, în tinereţe, m-am răţoit indignată la un cetăţean rrom care-şi lovea cu sălbăticie calul pentru că nu putea trage căruţa supraîncărcată. Am plătit cu un vopsit de maşină, pentru că mi-a scrijelit-o de jur împrej cu un cui şi mi-a umplut traista cu adjective la care până în ziua de azi nu le-am dibuit înţelesul.

În urmă cu vreun an am asistat la ceea ce părea a fi un banal incident între şoferi: depaşiri, frânări, urături, manifestări specifice traficului urban la ore de varf. Numai că la semafor, cetăţeanul ofensat a coborât, a deschis portiera contravenientului şi-a tăbărât pe el cu nişte upercuturi care puteau dărâma şi-un rinocer. Simţul meu civic m-a îmboldit să iau atitudine, bun înţeles. Şi cum gorila cocalară se îndrepta acum spre mine cu energie destulă cât să ma altoiască în numele egalităţii de drepturi cu victima ce încercasem s-o apăr, am scăpat cu fuga, profitând de faptul că semaforul meu s-a facut verde-salvator. M-am pierdut pe strazi laturalnice şi-am scăpat doar cu chiloţii transpiraţi.

Mărturisesc onest că data viitoare nu ştiu dacă simţul meu civic va mai scoate baioneta şi se va mai avânta în luptă dreaptă ca Peneş Curcanu', deci nu contaţi pe mine dacă intraţi în belea! Sunteţi pe cont propriu. Îmi voi vedea şi eu liniştită de treburi în vreme ce Teo se va uita un pic nedumerită cum Alin trage un pumn în burtă simţului civic...