Liberté, égalité, fraternité! (I)

Cu libertatea m-am lămurit, nu mi-o pot permite.
Să vedem cum e cu egalitatea.

Trăim vremuri în care egalitatea e proclamată de la orice tribună, în orice domeniu, în orice context. Oamenii sunt egali între ei indiferent de naţie, religie, vârstă, însuşiri fizice, convingeri politice, sex, etc.

În teorie, român = rus = american = rrom = japonez = congolez. Dar, aşa cum observa Căprescu aici, în practică, egalitatea nu mai arată ca două linii drepte, paralele. Practica e complicată, strâmbă, contorsionată. În viaţa reală egalitatea arată ca o coadă de porc. Şi miroase la fel.

Ca român, dacă ţi-ai făcut paşaport şi vrei să nu se umple de praf sau pânze de păianjen în pod, trebuie să-ţi alegi cu mare grijă punctul de trecere al frontierei şi să-ţi calculezi bine paşii depărtare de satul natal.
Dacă eşti un cetăţean echilibrat, nici prea mândru nici excesiv de modest, poţi părăsi ţărişoara pe la punctul vamal Orşova sau Porţile de Fier şi să te plimbi cale de o zi. Suntem oarecum egali cu sârbii.
Dacă eşti vanitos şi vrei să te spargi în figuri, trebuie s-o apuci spre nord-est, către ucraineni şi fraţii noştri istorici, moldoveni. (Mulţi nu mai cred nici în egalitatea asta fraternă cu moldovenii pentru că odată deveniti fraţi de cruce, cu pecete de sânge, cu-n cetăţean de peste Prut, s-au trezit că a doua zi dimineaţa şi-au salutat nevasta cu доброе утро în loc de obişnuitul 'neaţa, mormăit). Îţi poţi lua cu tine şi-un coltuc de pâine cu o bucată de slană şi te poţi îndepărta cale de două-trei zile.
Dacă eşti un om tolerant, umil, care laşi traista deschisă ca să-ţi fure din ea cine şi ce vrea, poţi să te îndrepţi spre vest, ieşind pe la Nădlac, Curtici ori Borş. Dar cu cât înaintezi în inima vestului, tre' să-ţi cocoşezi tot mai tare spinarea şi să-ţi ştergi tot mai des scuipaţii de pe obraz, pentru că în unele zone ale europei diferenţa dintre român si rrom nu se cunoaşte, iar reputaţia conaţionalilor noştri ţi-a luat-o cu mult înainte.

Nici egalitatea religioasă nu e tocmai egală pe la noi. Cine nu crede, să-şi ia Coranul sub braţ şi să purceadă în vreun sat din nord-estul ţarii, să se oprească vis a vis de biserica majoritară locală şi să înceapă să propovăduiască despre minunile profetului Mahomed. Garantat va pleca mai puţin egal cu el însuşi fie şi numai constatând că, în urma sprintului spre halta din sat, suma: galoşi + căciulă + traistă nu mai dă 4, ca la venire.

Egalitatea oamenilor în funcţie de vârstă e, şi ea, inegală. Încercaţi să trimiteţi mama, îmbrăcată în deux-pieces Chanel, la un interviu pentru postul de secretara la o multinaţională, job pentru care are competenţe certe, fiind vorbitoare de germană (bunică nemţoaică), maghiară (mamă unguroaică) spaniolă (telenovele din 1990 încoace) şi pe urmă trimiteţi-o pe fiica ei, cu bluză Simona Sensual şi blugi turceşti cu buricul şi tatuajul pubian la vedere, vorbind doar româna de Ferentari. Ghici cine va obţine jobul de secretară?
Sau, puneţi tatăl, şofer profesionist de 30 de ani, la volanul unui taxi, iar la 30 de metri în spate, la volanul aceluiaşi model de maşină, pe fiul lui, cu permis de 30 de ore, cu ochelari de soare la umbră, cu părul sculat pe creştet ca un cocoş de munte şi vedeţi care are şanse mai mari la o cursă. Pe urmă mai vorbim despre egalitate.

Şi discriminarea datorată unui handicap fizic este blamabilă şi penalizabilă, teoretic. Practic, dacă ai fie şi cicatrice pe faţă de la acneea juvenilă, ori dacă ai un picior cu 2 centimetri mai scurt pentru că emoţia interviului te-a năucit şi-ai încălţat un pantof cu toc de 4 şi unul cu toc de 6, n-ai nici o şansă să devii agent PR decât, eventual, la vreo firmă de ambalat ouă de prepeliţă la Blegeştii de Vale, dacă-ai cotcodăcit frumos la interviu.

Despre egalitatea dintre sexe vorbim maine, pe îndelete.