Liberté, égalité, fraternité! (II)

Egalitatea între sexe este, din punctul meu de vedere, cea mai controversata dintre egalităţi.
Poţi trece, cu un pic de efort, peste faptul că n-ai fost angajată secretară la primărie pentru că ai văzut şi tu, cu ochiul liber, că PSD-ista era mai frumoasă, mai deşteaptă şi mai bronzată ca tine, chiar dacă tu ai fost aleasă de două ori miss România Mare.
După o săptămână jumate de năduşeli poţi admite, consternată, că iubitul te-a părăsit pentru una mai slabă şi mai snoabă, dar la fel de ortodoxă ca şi el şi că astfel scapă mai ieftin la nuntă, doar cu o singură blagoslovire.
Te poţi împăca chiar şi cu gândul că barza te-a scăpat din cioc tocmai când zbura pe deasupra ogrăzii Floricăi şi-a lui Marcel Coategoale deşi la adresa ta de livrare scria, citeţ, Hilda und Klaus von Stauffenberg.
Dar e foarte greu să admiţi că deşi eşti, pe dovedite, la fel de deşteaptă, la fel de sănătoasă, la fel de devreme-acasă, ba chiar mai arătoasă şi mai duioasă decât iubitul, colegul, bărbatul, în fine, masculul de lângă tine, nu poţi fi egală cu el.
Şi asta pentru că un filosof ca acela citat de Al. Paleologu în interviul de aici vine şi-ţi înfige între emisferele cerebrale fraza: "Femeia nu este inferioară bărbatului, nu este nici superioară, şi cu atât mai puţin nu-i este egală". Citeşti, te minunezi şi pe urmă te apucă, pe bună dreptate, amocul.
Iei dictonul, îl diseci ca pe broască, sortezi bucăţile după criterii ştiinţifice, îl analizezi la microscop, îl lipeşti pe uşa de la baie, îi faci poze cu obiectivul macro din toate unghiurile şi după cazne nesfârşite constaţi că nu-l poţi nici pricepe, nici înghiţi întreg. Iar de mestecat nici pomeneală, deşi te-ai chinuit îndelung. E amar, indigest, îţi strepezeşte dinţii, ţi se lipeşte de măsele şi de cerul gurii.

Morala tradiţională geme de legi şi interdicţii când vine vorba de femei. Bunăoară, femeia nu poate invita un bărbat la dans şi nu poate iniţia o relaţie. Ea trebuie să stea sfioasă pe canapea, picior peste picior, gătită, apretată şi disponibilă aşteptând mila vreunui domn sau mila Domnului.
Trebuie să aştepte, va să zică, un mascul în toane bune care s-o bage în seamă. S-o cântărească (grasele nu mai au căutare în zilele noastre), s-o măsoare de la gât în jos (capul nu prezintă interes decât după momentul alegerii, în vremurile de criză de după, când femeii i se cere să-şi folosească raţional şi logic capul de pe umeri, pentru a-i ierta lui vreo infidelitate ori vreo măgărie) şi eventual s-o angajeze de probă. Odată băgată în seamă ea trebuie să mimeze fericirea, să meargă pe sârmă, să fie cochetă, să ţină dietă, dar să facă plăcinte, ciorbă, şi curăţenie ca la mama lui acasă, plus nişte mişcări extreme la ora de gimnastică, pe care mama lui nu le stăpâneşte.

(Mă cocoşez de râs oridecâteori îmi amintesc cum am călcat eu cu bocancii exigenţele moralei sociale şi i-am spus omului, după ce l-am îndopat cu o budincă ratată, fără zahăr, că-l iubesc. Nu prea ştiam eu cum e cu iubirea, eram mult prea tânără, dar aveam instinctul răzvrătirii. Făceam doar ce era de nefăcut. Aşa că mi-am slobozit declaraţia amoroasă ca pe-un obuz, care l-a lovit pe om drept în moalele capului. I s-au bulbucat ochii, am putut observa limpede, dar lipsa de experienţă m-a făcut să cred că fericirea provocată de declaraţia mea neaşteptată e gata să-i ţâşnească prin toate orificiile şi de aia îi ies ochii din cap şi i se învineţesc buzele).

Să zicem că ţi-ai echilibrat oarecum balanţa egalităţii pentru o vreme. Dar într-o zi dai peste altă zicătoare care te informează axiomatic: "Femeile iartă un bărbat dacă forţează o ocazie, dar nu-l iartă dacă o ratează". Şi iar busola ta începe să arate sudul când tu ştii precis că geamul de la dormitor dă spre nord.
Nu ştiu cine inventează astfel de zicători şi de ce tipii care le scot din guşă ajung să fie socotiţi filosofi după ce-au ouat o cugetare de asta ambiguă în ce priveşte logica feminină, despre care, de fapt, nu ştiu nimic concret.
Cum firea mea sucită nu traversează niciodată bulevardul călare pe zebră cum fac cetăţenii cuminţi, m-am gândit să forţez şi eu o ocazie, aşa, ca să-mi demonstrez egalitatea de drepturi cu bărbaţii planetei. Am înhăţat ocazia, dar când s-o forţez mi-am imaginat cum aş arăta eu ca un gândac de colorado răsturnat de vânt cu cracii în sus în dormitorul masculului care, rânjind ofilit, mi-ar spune că nu se poate. Pentru că anatomia şi fiziologia lui nu e egală cu a mea, şi gravitaţia i-a învins anatomia fix în momentul surprinzătoarei mele răsturnări. Aşa că ascuţitul meu simţ al penibilului m-a silit, încă odată, să renunţ la pretenţiile de egalitate.


Nu e nici un secret că bărbaţii nu se jenează să admire, cu aleasa personală atărnată de grumaz, alte femele purtătoare de calităţi fizice remarcabile. Dacă detectează vreun zvâcnet de revoltă în falangele nevestei înfipte în antebraţul său musculos, dă vina pe Dumnezeu. Ce-i frumos şi lui Dumnezeu îi place.
Evident că am purces să mă egalizez şi cu această teoremă.
Şi cum pe micul ecran se zdruncinau, apetisante şi rubensiene, fesele lui Jennifer Lopez, mă apucai să glăsuiesc, pătrunsă de importanţă şi sigură pe mine că uite, fesele astea le admir şi eu cu toată sinceritatea şi din toată inima. Intenţia mea era să transmit subliminal un mesaj celor prezenţi că nu trebuie să ai musai 50 de kile şi măsuri de 90-60-90 ca să fii frumoasă. Numai că Vasile s-a uitat dintr-o dată la mine ca Balaam la măgăriţa vorbitoare , iar prietena mea, care era de faţă, nu mă mai vizitează de-atunci decât dimineaţa, la o cafea sorbită pe fugă şi cu urechile ciulite ca iepurele de stepă. Tremură de frică la gândul c-ar putea-o prinde noaptea cu mine prin preajmă. He he he!

Dar nu sunt vindecată, recunosc. Sunt căpoasă şi cornută ca un taur de coridă, mă trezesc iar şi iar încercând să-mi lungesc gâtul şi să-mi depăşesc condiţia, spre disperarea duhovnicului meu, părintele Attila, care se străduieşte de ani de zile să mă aducă pe calea cea dreaptă. Despre egalitate între sexe nici nu se pune problema în opinia Sfinţiei Sale , care mă acuză că stau cocoţată cu impertinenţă pe grămada de gunoi, cu pretenţii de cocoş, neînstare să-mi asum, cu smerenie, inegalitatea şi să-mi aflu, în sârşit, pacea interioară şi implicit mântuirea sufletului tenebros.

Copleşită de vină şi dezamăgită m-am hotărât odată să-mi înec amarul în vin. Mă aflam iar pe un teren unde puteam să-mi dovedesc egalitatea cu barbaţii. Numai că după două gâtlejuri de licoare m-am făcut muci şi-am început să plâng de sălta cămaşa pe mine. Iar împrejurarea aceea a intrat în istorie ca fiind momentul în care am fost eu cea mai inegala cu bărbaţii în toată existenţa mea zbuciumată.

După atâtea eşecuri, recunosc că încep să am şi eu oareşce îndoieli în privinţa egalitaţii dintre femei şi bărbaţi. Sensibilizată însă de venirea primăverii, de razele soarelui, declar că începând de azi îmi schimb strategia cu una mai blândă. Voi aplica principiul vaselor comunicante:

Două sau mai multe incinte, care au câte o deschidere de aerisire în partea superioară, dacă sunt legate între ele cu o conductă prin care poate circula un lichid între incinte, atunci un lichid turnat într-una din incinte va curge prin conductă şi în cealaltă(celelalte) până ce în fiecare incintă nivelul lichidului va fi acelaşi (faţă de un reper exterior).

Dacă în zilele ce urmează, bărbaţii vor simţi cumva că li se scurge înexplicabil vigoarea, că li se fleşcăiesc suspect deltoizii, că le scade supremaţia, să nu dea vina pe Valentine's day, pe 1 sau 8 Martie, pe Dragobete sau alte legende şi obiceiuri populare. Va însemna că am reuşit sa restabilesc egalitatea între bărbaţi şi femei.
Apoi va domni pacea!