Xenia (I)

În limba greacă Xenia e varianta concentrată, condensată, un fel de pastă de tomate a ospitalităţii, a generozităţii, a curtoaziei.
Cei care mă cunosc cât de cât vor zâmbi şi nu mă vor contrazice dacă afirm că numele ăsta mi s-ar fi potrivit ca o mănuşă. Nu o mănuşă de fiţe, din mătase ori dantelă, ci una terapeutică, din aceea care o tragi pe mâna băşicată de treabă după ce ţi-ai uns-o cu o alifie vindecătoare şi unsuroasă, care nu trebuie întinsă şi pe haine sau aşternuturi.

Nu ştiu de unde mi se trage aplecarea spre ospitalitate, dacă e vreun defect de ADN moştenit de la mama (care ar umili-o şi pe Maica Tereza cu ospitalitatea ei), sau dacă am contractat vreun virus care-a dat de căldură şi păpică la mine-n organism şi s-a pus pe făcut copii, populându-mă până la refuz, anulându-mi instinctul de conservare şi autoapărare.N-am ţinut socoteala oaspeţilor care mi-au trecut pragul, dar numărul lor e format din patru cifre, aşa că dacă mă pronunţ asupra fenomenului, o fac cu incontestabilă competenţă.
Există multe feluri de oaspeţi. Fiecare are, practic, particularităţile lui. Dar în linii foarte generale eu îi impart în trei mari categorii: lorzi, mimoze şi termite.

Despre lorzi, numai de bine, ca să zic aşa.
Ei îşi anunţă cu mult înainte intenţia de-a te vizita, după ce în prealabil s-au informat indirect dacă în perioada respectivă eşti disponibil şi dispus să primeşti oaspeţi.

Chiar dacă e în şomaj de un an şi trebuie să-şi întreţină şi soacra şi-o mătuşă tetraplegică, lordul vine în vizită cu o mică atenţie: o floare din grădina personală, o plăcintă cu vişine din livada proprie, o cană de lapte proaspăt muls de la capra care hrăneşte gurile flămânde ale familiei.

Lorzii îşi şterg bine galoşii înainte să păşească în casă, semn că-ţi respectă munca şi curăţenia.
Au ochii vigilenţi, reţin culoarea papucilor de casă care le-au fost indicaţi spre folosire pe perioada şederii, nu ţi-i încalţă pe-ai tăi, cu trei numere mai mici, deşelându-i iremediabil. Şi, bun înţeles, nu ies în papucii de casă prin curte, nerăbdători să-ţi admire brebenelul timpuriu înflorit.
Lorzii nu răcnesc la fiecare pas "vai, nu vă deranjaţi", ei mulţumesc sincer pentru lucrurile pe care le faci pentru ei.

O altă calitate esenţială a lorzilor este că răspund la întrebări. Adică dacă lordul ţi-a spus că-i e sete şi tu-l întrebi dacă preferă să bea apă plată sau un suc de portocale ori unul de grape, el o să-ţi spună scurt: "mulţumesc, sucul de portocale este preferatul meu".
Şi încă un amănunt esenţial: dacă stă trei zile şi sucul de portocale se termină, când îi e sete în ziua a treia şi tu-i dai apă plată nu te întreabă dacă nu cumva ţi-a mai rămas nişte suc de portocale din ăla de care preferă el. Bea apa şi mulţumeşte la fel de zâmbitor.

La plecarea lordului, camera în care a locuit arată aproape ca la sosire. Prosoapele nefolosite nu sunt aruncate pe jos în baie, cada e spălată şi-n chiuvetă nu sunt stalacmite de pastă de dinţi. Patul e făcut şi mobilierul e în aceeaşi poziţie ca la venirea lui. Cărţile din bibliotecă sunt la locul lor, nu stau teancuri pe noptieră, iar cei mai lorzi dintre lorzi au lăsat pe birou şi un card cu un "MULŢUMESC" care îţi umezeşte irisul şi-ţi frăgezeşte garantat cordul.
Sau, găseşti o minunată zână desenată de mezina preşcolară a lordului cu dedicaţia "ARCADIA TE IUBECS"

Despre mimoze şi termite în zilele următoare. :D