Rochia mov electric

Istoria începe cu o pereche de sandale mov-turbat pe care mi le-am cumpărat pe vremea când flacăra violet încă nu se aprinsese pe meleagurile noastre. A fost, dacă vreţi, un gest avangardist, pe care dacă-l interpretez acum, la lumina flăcării violet, am explicaţia extraordinarului meu succes ulterior.

Când a sosit invitaţia la nunta de care pomeneam în postarea anterioară, m-a luat cu răcori. Urma să merg la ceea ce se anunţa demult a fi nunta anului în urbea noastră, cu invitaţi aleşi pe sprânceană şi pe cifra de afaceri din ultimii 5 ani. Eu am fost aleasă după primul criteriu, am noroc de nişte sprâncene aproape perfecte.

Cum mă învârt într-un cerc social destul de restrâns, pe măsură ce se apropia evenimentul, cu orice altă invitată mă întâlneam, discuţia ajungea rapid la ţinuta pentru nuntă. Când le spuneam senină că habar n-am cu ce mă voi îmbrăca, se uitau la mine ca la reîncarnarea lui Toulouse Lautrec şi-mi explicau cum au dat ele o cârcă de bani pe două-trei ţinute strălucitoare şi unice, aduse de pe cine ştie ce melaguri exotice, cum şi-au făcut programări la capitală pentru o manichiură exclusivistă şi cum va veni la ele la castel cel mai mare hair stilist al momentului, să le construiască cele mai sofisticate edificii de bucle, de mă apucau frisoanele şi colica biliară ascultându-le.
Mi-am dat seama că devenise imperios necesar să-mi schimb strategia. Oricui m-a întrebat apoi despre ţinută, i-am răspuns scurt şi enigmatic că, fără supărare, nu vreau să divulg secretul, pentru că nu pot risca să mai apară cineva la eveniment cu o ţinută asemănătoare. Şi cum urma să plec în Italia în perioada următoare, lăsam a se înţelege că sper să găsesc la Milano ceva care să-mi satisfacă exigenţele. Strategia a funcţionat perfect, bila mea drena acum de minune, în timp ce canalul lor Coledoc se bloca şi le dădea greţuri nocturne.

Cu o săptămână înainte de eveniment am început şi eu să mă preocup de ţinută şi mi-am amintit de sandalele mov care stăteau cuminţi în aşteptarea căldurii.
Niciodată n-am găsit justificat să cheltuiesc averi pe ţinute îmbrăcabile o singură dată, deci costurile se impuneau a fi minime. Aşa că am luat sandalele-n traistă şi-am purces să caut rochia în deplină concordanţă cu movul lor. Nimic demn de mine. Ultima soluţie era un material din care să-mi fac singură rochia. La magazinul de profil am găsit tafta de mătase mov, fix nuanţa sandalelor mele. Nu aveau 4 m, cum voiam eu, ci două cupoane de 2 m, ceea ce complica din start execuţia modelului, dar simplifica la maxim preţul.

Sosită la domiciliu, am început să construiesc modelul plecând de la premisa că meniul petrecerii va fi exotic şi excepţional, deci s-ar putea să nu rezist să mănânc doar măslinele de la aperitiv şi cireaşa de pe tortul miresei, ceea ce impunea un model de rochie care să mă ferească să arăt la sfârşitul nunţii ca invenţia lui Ferdinand Zeppelin. Aşadar, rochie stil "empire", am decis.
Din cele două cupoane am decupat două pătrate. Le-am suprapus, le-am decalat cu 90 de grade fixându-le în punctul de intersecţie al diagonalelor. Considerând circumferinţa tăieturii "empire" 80 cm, am calculat raza cercului de decupat după ecuaţia: 80=2πR, de unde rezultă R=80/2π=12,73. Am ataşat pătratele la trapezul superior al rochiei care conţinea un decolteu decent, pe principiul că ceea ce nu arăţi e de 1000 de ori mai interesant decăt ceea ce arăţi, am finisat ireproşabil, am ataşat două bretele cvasi invizibile şi eram gata de petrecere, cu 4 zile avans.

Până să sosească ziua cea mare, am trecut pe la firma de contabilitate să descarc desaga cu hârtii lunare. Toată suflarea vorbea despre nunta ce va să vie. N-am scăpat, evident, de întrebări lămuritoare privind excursia mea în Italia şi rochia de nuntă. Am răspuns evaziv la toate întrebările, iar la intrebarea cât m-a costat ţinuta de nuntă pe care toată lumea presupunea deja că mi-am cumpărat-o de la Milano, am mijit ochii, calculând rapid: 130 lei sandalele, 160 lei materialul si 50 lei crema autobronzantă pentru efecte speciale. Rotunjit, 300 lei. Aşa că am ridicat trei degete, fără să adaug vreun cuvânt.
Până seara, mi s-a înroşit telefonul de apeluri prin care mi se cereau detalii despre rochia mov de 3000 de euro, adusă de la Milano.