Barbie vs Cassius Clay

Constat că subiectul egalităţii dintre sexe este destul de controversat dar opiniile nu sunt întotdeauna declamate de combatanţi ci mai degrabă ronţăite în tăcere, precum floricelele sau covrigii în timpul unei partide de box.
Mie mi-a lipsit mereu cumpăneala, statul şi gânditul pe îndelete, deliberatul înainte de acţiune. Reacţionez încă reflex, deşi până la vârsta asta ar fi fost de aşteptat să mă înţelepţesc fie şi numai pe baza constatărilor pe pielea proprie că strategia impulsivităţii e păguboasă. Când o încasam rău şi mă întorceam acasă cu ochii vineţi, îmi promiteam s-o las mai moale cu bătăliile. Dar de îndată ce nu mă mai dureau ochii, mă durea la bască. Şi mă încăieram iar.

Coana Paiu a fost o femeie războinică şi poate de aceea a fost şi pasionată de box. Nu se uita la televizor decât la Animal Planet şi la Eurosport. La 90 de ani, privea documentarele despre animale cu o încântare copilărească. Doar când vedea scene de împerechere între necuvântătoare scuipa în sân, se ridica şi spunea cu obidă că sfârşitul lumii e-aproape, dacă la televizor se arată aşa ceva.
Pe canalele de sport căuta meciuri de box. Nu găsea mereu, aşa că se mai uita la tenis sau la sumo. Eu l-am iubit pe Michael Chang, ea nu. Îmi dădea telefon să mă anunţe că joacă chinezul meu. Şi că ia bătaie. La luptele de sumo zăbovea doar cât să se oripileze de luptătorii hidoşi cu cearşafuri între buci întrebând de fiecare dată, mai mult retoric, cum reuşesc ăia să-şi iubească nevestele. Şi invers.
Când dădea peste vreun meci de box însă, lăsa treburile, se aşeza pe fotoliu şi comenta. Se interesa cine cu cine se smardoieşte. Dacă schimbul de upercuturi se făcea între doi străini şi meciul se întindea pe mai multe runde, se plictisea şi după o vreme se întorcea la curăţatul legumelor pentru supă. Mai băga capul pe uşă dacă auzea comentatorul ridicând tonul, semn că unul dintre boxeri îl altoise mai zdravăn pe celălalt şi aştepta reluarea fazei. Satisfacţia ei supremă venea când meciul de box întâlnea în ring un român cu un rus. Atunci nimic nu mai conta. Nici supa, nici cămaşa necălcată, nici vasele nespălate. Trebuia urmărit dacă românul îl snopeşte pe rus. "Dă-i, mă!"... "Eeee, iaca ţi-o tras un pumn zdravăn, rusu'!"... "Te-ai pus cu românu'? Na, că ţi-o umflat botu' şi bine ţi-o făcut!" "Dă-i!"..."Aşa!"
Era adorabilă! Nu ştiu ce i-au făcut ei ruşii, ce poliţe avea de plătit, dar şi-a luat revanşa cu fiecare pumn românesc îndesat în mandibula rusească.

Mă gândesc că aproximativ la fel voi arăta şi eu la bătrâneţe. Pentru că nu-mi imaginez că voi croşeta şosete pentru nepoţi, dacă toată viaţa mi-am petrecut-o în ring sau pe front. Dacă voi avea de ales, nu cred că-mi voi plimba nepoata prin păduri de foioase la cules de ghiocei ci mai degrabă o voi duce la Zoo, să vedem vreo încăierare între cerbi lopătari. Îmi va fi greu să-i citesc cu intonaţie poveşti despre păpuşa Barbie şi rochiţa ei roz cu sclipici, dar voi fi pătrunsă cu siguranţă de fior citindu-i despre bătaia crâncenă dintre Făt-Frumos şi Zmeul cel rău.

Poate că fiul meu are dreptate când mă ameninţă că n-o să mă lase să-i cresc copiii.
Să am, oare, cu adevărat o problemă? Poate că ar trebui să-mi scot mănuşile de box şi să vorbesc despre asta. Cu un specialist.