Haina-l face pe om (II)

După 15 ani de la întâmplarea cu agentul de asigurări aveam să trăiesc un alt episod, asemănător.
Îmi place să grădinăresc aşa că, zi de vară până-n seară, plantez, plivesc, stropesc, ori ciugulesc plantele din grădină.
Într-o zi scormoneam îngenunchiată pământul în căutarea bulbilor de lalele care au obiceiul foarte prost să se afunde în sol la adîncimi nebănuite. Cocoşată şi concentrată m-am trezit dintr-o dată sub nas cu nişte pantofi impecabili în care mi s-a reflectat pentru o clipă mustăcioara pufoasă. Am tresărit şi am purces cu privirea la deal, spre proprietar, de-a lungul pantalonilor slim care cădeau ireproşabil, apoi pe cămaşa imaculată din care răsărea gâtul bronzat şi-nlănţuit.
După ce că stăteam grămadă peste stratul de flori, simţeam cum mă micşorez îngrijorător în drum spre faţa Minunatului. Când am ajuns la ochelarii Police deja mă simţeam minusculă, iar când m-am îndreptat de şale şi-am constatat că Minunatul era doar purtătorul de cuvânt al unei creaturi şi mai preţioase, eram deja mai mică decât Alice în ţara minunilor. Preţiosul se coţopenise în foişor şi studia uşor îngreţoşat mediul înconjurător la care eu muncisem o vară de-mi ieşiseră ochii şi-o vertebră de la locul lor de baştină.
Minunatul mi s-a adresat de la înalţime: Bună! Du-te cheamă-l pe Domnu' Vasile.
Cu ochii mijiţi încercam să dibuiesc prin lentilele lui negre dacă mie mi-a adresat ordinul. N-am dibuit nimic, dar cum vecinii erau plecaţi la mare, am dedus logic că porunca era pentru mine.
I-am adus la cunoştinţă, cu o satisfacţie pe care nu m-am ostenit s-o ascund, că domnul Vasile nu-i. Nici doamna? Nici. Minunatul l-a privit pe Preţios cerându-i să decidă: îmi lasă sau nu, dosarul? Preţiosul m-a privit o secundă, a ridicat discret sprânceana peste rama ochelarilor D&G - tip aviator, clătinând discret capul. Picasem testul.
Minunatul mi-a cerut, la fel de condescendent, să-i comunic domnului Vasile ca vor reveni a doua zi la ora 17. Adică 5 după amiază, a tradus pentru mine Preţiosul.
Am rămas adulmecând siajul fin lăsat în urmă de cele două făpturi.

Ne-am revăzut după o lună, la o nuntă. Eram, din întâmplare, clienţii aceleiaşi firme de contabilitate al cărei director îşi mărita fata. Mare a fost surpriza Minunatului şi-a Supremului să mă revadă! Ei erau la fel de nepreţuiţi dar de data asta eu eram de-a dreptul ravisantă în rochia mea de 3000 de euro, mov electric, de la Milano.
Fără ochelarii Dolce & Gabana antireflex, ochii li s-au bulbucat periculos, toată seara...