joi, 10 martie 2011

Produsul meu românesc preferat


Lady Io
m-a-ntrebat care e produsul meu românesc preferat. M-a-ntrebat demult, da' eu abia azi am reuşit să mă concentrez, să fac inventarul şi să decid: sunt trei produse, unul mai preferat ca altul, deci răspuns 3 în 1:

Pruncul meu o să râdă (iar!), dar trebuie să încep cu Pufuleţii. Da, pot să rezist tentaţiei când vine vorba de Martini, foie gras sau icre negre dar nu rezist pufuleţilor. Dacă simt miros de pufuleţi păţesc cam aşa:




Un alt produs românesc (braşovean) este Prăjitura "Deliciu" de la Vatra Ardealului.
Papilele mele s-au întâlnit de-a lungul timpului cu multe delicioşenii. De unele s-au bucurat moderat,
la altele au exaltat, pe altele le-au uitat. Au existat şi mirobolanterii pur şi simplu neînţelese de papilele mele. Gusturile puteau fi oricât de burgheze, dar dacă papila n-a avut la ce să se raporteze, n-a putut să analizeze şi, deci, să se extazieze. Ce ştie tăranu' ce-i şofranu'!
Prăjitura Deliciu însă, vorbeşte în graiul meu natal, are un gust supra-natural şi, ca orice lucru bun, e ilegal, imoral şi îngraşă.

Pate Helvet (cu verdeaţă!). Da, numai pateurile făcute de Vasile întrec în bunăciune acest pate românesc, la care numai când mă gândesc, mă însufleţesc şi poftesc.
Ceea ce pot să-i reproşez e că e mic. Nu poate sătura nici un pitic. Aş prefera un pate mai voinic, aşa, cam cât ai lua cu-n polonic.

În încheiere, recunoştinţa mea ţării care produce aceste minunăţii fără de care viaţa n-ar mai fi viaţă, dimineaţa n-ar mai fi dimineaţă şi iarna nu s-ar termina cu-o primăvară.

Pentru ţară:

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor,
Prăjituri Deliciu, pufuleţi - o mie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Zboare pufuleţii, trăiască pateul,
Dăinuie Deliciul, aste le nutresc;
Iată trei produse, iată apogeul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

50 de comentarii:

  1. De pufuleti uitasem, si mie-mi plac.
    Vatra Ardealului e cofetaria aia de pe Muresenilor, uuuusor cam scumputa?
    Pate-ul nu l-am incercat, dar acum c-ai zis...

    RăspundețiȘtergere
  2. @Lady Io: Da, aia e Vatra Ardealului :D
    Uite ce gusturi asemănătoare avem, 2 din 3, deja. Iar dacă ţi-o plăcea şi pateul va fi unanimitate! :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Mie imi place ciocolata Rom, Dacia si Arcticul vechi al mamei de acasa care merge inca desi are ceva ani de functionare. Si TVR-ul, mai precis TVR Cultural. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Arcadia,
    Ce zici de un produs autentic românesc numit „leapșa„?
    Te superi? Ești invitata mea!

    RăspundețiȘtergere
  5. @Gina: Nu mă supăr, numai că am răspuns deja la leapşa asta:

    http://arcadia-solum.blogspot.com/2011/02/ce-vrei-sa-te-faci-cand-o-sa-fii-mare.html

    RăspundețiȘtergere
  6. Te-ai gandit vreodata cum este sa poftesti gogosari in otet, sau cozonacul cu nuca, sau o savarina, zacusca de vinete......sau....pomana porcului cu vin rosu, da , toate astea cand ai vrea si nu ai cum ca esti ......mult prea departe de a le avea.

    RăspundețiȘtergere
  7. Eu vreau sa stiu ce-i in jurul oului.
    Mamaliga din pufuleti?:)

    RăspundețiȘtergere
  8. @Elena: Draga mea, eu la cele descrise de tine dacă poftesc am de unde mânca, dar te intreb dacă ştii cum e când ţi se face poftă de supă straciatella, de brânză
    Taleggio sau Provolone şi să fii mult prea departe de Italia? :D


    @Lia: He he he! E mămăligă iute! Condimentată la limita suportabilului =))

    RăspundețiȘtergere
  9. trăiască pufuleţii! şi mie-mi plac tare mult.

    RăspundețiȘtergere
  10. Îţi recomand câteva produse:
    - mămăligă cu smântână
    - orez cu lapte şi dulceaţă de vişine
    - cremă de zahăr ars

    RăspundețiȘtergere
  11. din mancarea romaneasca, traditionala... cel mai cel imi place mamaliguta cu cateva feluri de branza si ou fiert... amestecate si cu samntana pe deasupra....
    la brasov... am mancat la restaurantul cetate cel mai bun cremsnit posibil... iar la un restaurant din piata cu biserica neagra... cand am servit ceva de pui, in farfurie pelanga pui si sos era si eticheta pe care scria ... pui de crevedia... oricum...ata era pe vremuri... acum sunt convins ca nu mai se serveste eticheta de pui cu pui... dar nici nu sunt convins ca mai este asa de gustos cremsnitul... ori... este???

    RăspundețiȘtergere
  12. ai idee cum se cheama omul care ii aduce aminte celuilalt de placerile lui culinare cele mai mari ptr ca el tocmai face terapie ca sa le uite ?

    pufuleti ai zis? ai pronuntat cuvantul ala magic si crezi ca o sa scapi asa usor ?

    hai lasa acuma nu imi tine morala cu iertarea !

    RăspundețiȘtergere
  13. @Costea: Mulţumesc. Ştii cumva că-mi place orice are colesterol sau zahăr şi vrei să-mi faci în ciudă? :D



    @oovi: Cremşnit minunat găseşti în mai multe locuri, dar pui cu etichetă nu se mai găseşte nicăieri :))



    @alm: Vai de omul ăla!
    (Cel care nu iartă, vreau să zic! ) =))

    RăspundețiȘtergere
  14. Vad ca pufletii sunt the best...
    Eu insa tinjesc dupa pufuletii cu ciocolata din copilaria mea... Nu am mai mancat asa ceva cam de pe la 14 ani ... Si mai tanjesc dupa biscuitii cu ciocolata pe care mi-i aducea mama cand pleca in delegatii la Targu Mures. Desi erau si pe la noi, nu erau ca aia... Chiar si zilele trecute am cumparat biscuiti cu ciocolata cu mari sperante. Au fost spulberate. I-au mancat cateii...
    A... si era sa uit: rahatul cu cacao si cu nuca.

    Acum nu mai am preferinte. Poate doar arahidele in ciocolata, cand nu sunt rancede...

    RăspundețiȘtergere
  15. Pufuleţii îmi mai fac şi mie din ochi.
    Însă nimic, dar nimic, nu se compară cu ciocolata neagră cu chili... mda... şi cu brânza de burduf cu mămăliguţă...

    Deja am devenit nefericită. Mă duc să-mi termin cafeaua!

    RăspundețiȘtergere
  16. Ca musca la arat si eu m-am bagat1

    Oameni, vooooi oameeeení! E post, bre!

    E treaba mea veti replica si-aveti dreptate in toate.

    Nu poftesc pate, nu-mi plac pufuletii, nu vreau deliciu...si ce-ati mai enumerat nu e cu banat, rezist. Dar ma jeluiesc, mamaliga rumenesc da cu ce s-o-mpodobesc sa semene cu poza?

    RăspundețiȘtergere
  17. :)))))) ce efect au pufuletii asupra ta!!!
    am sa testez negresit pateul ala!
    si felicitari pt poezioara micuta eminescu :D

    RăspundețiȘtergere
  18. @anamaria: Eu n-aş strica pufuleţii cu ciocolată :D
    Cât despre biscuiţi, şi mie îmi plac cei cu cereale şi bucăţi de ciocolată. Yummmy!
    Cât despre rahat, nu mi-a plăcut niciodată, de niciun fel.
    (Dar am mâncat destul la viaţa mea, de ăla fără calorii şi fără nuci :P )



    @Dara: Da, e minunată ciocolata iute. Mai ales dacă nu s-ar zgârci când adaugă chili. :D



    @ilinca: Draga mea, mămăliga aia nu e aşa, una banală.
    Tre făcută de cu seară, adăugat în ea brânză, ierburi aromatice şi mult chili şi pusă la răcit într-un vas cilindric cu diametrul cam de 15 cm.
    A doua zi se scoate, se taie felii de cca 3 cm grosime, se decupează cu un pahar şi se projesc în unt. Se pune oul şi se lasă până se incheagă.



    @ixa: (nu te supăra, nu pot să scriu numele ăla, te-am prescurtat lizibil şi pronunţabil )
    Da, am emoţii neaşteptate la vederea pufuleţilor =))
    Încearcă pateul şi spune-mi dacă-ţi place.

    Cât despre comparaţia cu Eminescu, sunt atât de mică pe lângă el că şi dacă-i intru în ochi nu bagă de seamă =)) =))

    RăspundețiȘtergere
  19. Foi de cacao, crema cu mascarpone si frisca, fructe de sezon, jeleu rosu de fructe.

    Deci asta-i deliciu!N-am mai intrat la Vatra de catva ani buni.Incerc sa reproduc un Deliciu Made in Lilly in the Kitchen.

    Pufuletii sunt si preferatii fetitei mele, plec cu sacul din Ro.

    RăspundețiȘtergere
  20. @Lilly: Da, uite şi o poză, poate te ajută.
    dacă tu descoperi reţete de Deliciu îţi dăm premiul Nobel culinar :)

    http://img862.imageshack.us/img862/9701/tortdeliciu.jpg

    Pufuleţii rules! :))

    RăspundețiȘtergere
  21. Din pricina locantei numite Vatra Ardealului de pe Muresenilor o rudă costelivă s-a mutat la Brașov, zicea ea pentru aer, piata sfatului...După 2 ani de consum progresiv a revenit în orașul de baștină, bine oxigenată, bronhii de narcise, șolduri ca cetățile din Malta, călcătură sănătoasă, tip șenilă,în prezent fiind angajată ca taluzier șef pe întreg municipiu.Păcat că în acest patrulater nu se pot insera imagini că v-aș fi trimis...

    RăspundețiȘtergere
  22. Pufuletii....uau!
    Ai dreptate,nici eu nu rezist la ei(desi cica sunt toxici)
    Cofetaria amintita e dementiala
    Mie imi placea Dobosul de la ei ,desi era ultima data la pret astronomic(acu deja e cosmic probabil)
    La pate nu ma pronunt ca n-am mancat si nici nu ma oamor dupa pateul din comert
    Ma gandesc la restaurantul chinezesc din Piata Sfatului unde se papa bine(desi nu erau produse
    traditonale romanesti)
    La ciorba de burta,fripturile si mici de la Ceasul rau sau de la Roata(oare mai exista Roata,ca au inchis-o si deschis-o de de t ori)
    de o bericica savurata sus la Cetate sau de berea neagra la butoi luata la Peta de la Gara si mers la chefuri
    Hm printre poftele mele se numara si hoinaritul pe strazile Brasovului si zgaitul la casa si gradini,se asortau cu mancatul pufuletilor din punga sau cu papatul bomboanelor(arahide, migdale,alune de padure sau struguri trade in ciocolata de diverse tipuri),luate de la magazinul Poiana-si ala de mult un vis
    Off.........poftele astea

    RăspundețiȘtergere
  23. @c.j.: Boierule, mă bagi în boale, de râs! =))

    "bronhii de narcise, șolduri ca cetățile din Malta, călcătură sănătoasă, tip șenilă"... Ce nevoie mai am de poză când văd totul limpede? =))



    @Elfa: Şi Doboşul e bun, dar nu e ca Deliciul :P
    Preţurile sunt direct proporţionale cu bunătăţile, "care şi întrece". :P
    Restaurantul chinezesc e la locul lui, funcţional.
    La Ceasu' Rău se mănâncă bine, iar Roata se învârte bine :))

    RăspundețiȘtergere
  24. Draga mea, tu reactionezi la pufuleti cum reactionez eu la pufarine :D
    Si ca sa vezi, taman acum m-am infipt intr-o punga de pufarine ca n-am mai rezistat :))

    RăspundețiȘtergere
  25. @droopina: Draga mea, să ne fie de bine! Decât să cădem din picioare, mai bine ne alimentam :D

    RăspundețiȘtergere
  26. telemea de oi cu ceai fierbinete fara lamaie! :D

    RăspundețiȘtergere
  27. @Cana cu Cireşe: Daaaa! Dar telemea de vacă în cazul meu. Colosală combinaţie! :D

    RăspundețiȘtergere
  28. @Vasile Covaciu: Arsurile sunt de la produsele româneşti sau de la foame? :D

    RăspundețiȘtergere
  29. Ciocolata "ROM". Fara nici cea mai mica ezitare!

    RăspundețiȘtergere
  30. @Virtualkid: Da, ciocolata cu rom traversează deceniile cu fruntea sus :)

    RăspundețiȘtergere
  31. @Zazuza: Mulţumesc, ia loc, serveşte un pufulete, o felie de tort, de pateu...

    :D

    RăspundețiȘtergere
  32. Arcadia,
    Nu sunt mare consumatoare de dulciuri, dar , în mai trecute vremuri , erau două produse extraordinare- șerbetul de..nu știu unde, dar era de-al nostru, și mai erau niște fondante de Timișoara, absolut delicioase!

    RăspundețiȘtergere
  33. @Gina: Da, imi amintesc de şerbet. Dar de fondante, nu.
    Dar din cele actuale, nu ai niciunul preferat? :)

    RăspundețiȘtergere
  34. Arcadia, eu incerc, vedem ce iese.Am inteles ca-i 80 lei kilu', om ma fac.:-)

    RăspundețiȘtergere
  35. Puteam sa jur c-ai pus ochiul ala pe un "cuib" de fasole batuta!:))
    Nu stiu de ce, nu pot vedea imaginea cu prajitura deliciu.

    RăspundețiȘtergere
  36. @Lilly: Să ştii că te îmbogăţeşti! :D


    @Mirela: Neah! Eu fasole nu pap.
    Oare de ce? Eu am bagat adresa in browser şi o vad...

    RăspundețiȘtergere
  37. tu femeie , fugi de te spovedeste. am cautat prajitura cu pricina si am gasit si reteta nu numai foto. Sf Sisoie ! e cotropitoare! maine tre s-o incerc neaparat . Cel putin o zi o sa uit de celulita si de consumul de zahar ...., acum ma duc dupa umbrela, cine m-a pus sa ma uit !

    RăspundețiȘtergere
  38. @alm: Tu femeie, este pe net o prăjitură Deliciu da' nu e aia de la Vatră. Am verificat eu. Aşa că după ce-o faci trimite o felie la mine, pentru CTC. :D

    RăspundețiȘtergere
  39. da, într-adevăr nu se vede poza cu prăjitura Deliciu, chiar voiam să-ţi spun şi eu. dar din câte înţeleg, cu atât mai bine pentru noi

    RăspundețiȘtergere
  40. @puideblog: Oare n-o poate vedea nimeni? :O
    Mai încerc odată:

    http://img87.imageshack.us/i/tortdeliciu.jpg/

    RăspundețiȘtergere
  41. OK, acum se vede, fir-ar să fie... dacă vrei să te înjure mai multă lume, schimbă şi linkul din text cu ăsta ;))

    RăspundețiȘtergere
  42. @Daria: Păi, linkul din text l-am pus ca să facă trimitere la Vatra ardealului şi la componentele projiturii, nu la foto.
    Deşi, dacă vătrarii s-ar respecta, ar ataşa o poză ca lumea acolo! :(

    RăspundețiȘtergere
  43. Sunt in asentimentul lui Ana-Maria, m-as moscoli cu niste pufuleti cu ciocolata...sau cu niste pufuleti cu un praf special,dulce, imi placeau mie tare mult...astia de acum sunt cu surprize, figurine, jucarii si au gust de polistiren, nu-mi plac deloc. Sunt unii cu un arici pe punga portocalie, au un praf de sare pe ei care mai seamana cu cei din anii 80. Imi placeau foarte mult batoanele de ciocolata(ciocolata de casa) cu 3 lei, Cico tot 3 lei si imi luam si o spuma de fructe la cornet de napolitana tot cu 3 lei.Cico si spuma nu se mai gasesc, dar baton imi cumpar si-acum, ba mai mult, chiar in seara asta am facut un baton mai special, cu biscuiti si muuulta ciocolata. ;-)

    RăspundețiȘtergere
  44. @Liana: Da, imi amintesc de batoanele de ciocolata de casa. Buuuune! :D

    RăspundețiȘtergere
  45. Daca toate=s la locul lor o fi si berea bruna la dozator?
    NU nu de alta dar pofte domnul meu "birmanez" la aer de Brasov si vrea casa acolo(macar sa stiu ca am unde sa ma alimentez
    am zis de rozincile din piata de la universal?

    RăspundețiȘtergere
  46. @Elfa: O fi şi berea! :D Iar împreună cu aerul de Braşov e chiar şi mai gustoasă ;)

    RăspundețiȘtergere