Resemnare

Frig iar. Mă amăgise una din zilele săptămânii trecute cum că ar veni primăvara, da' uite că deşi-s trecută de patruzeci tot naivă am rămas, mă duce de nas orice rânjet de soare, orice boare, primul ghiocel anemic mă face să leşin iar în faţa a şapte irişi înfloriţi mă apucă galopul protodiastolic.
N-a contat că angajaţii de la INMH invitau populaţia la calm şi răbdare, anunţând noi zăpezi, eu mi-am pironit ochii la cer, sperând ca proasta în plecarea norilor, venirea cocorilor şi înflorirea mâţişorilor.

De pe la sfârşitul lui februarie, aşa, de câte ori aud un zgomot de motor dau fuga la geam, sperând că-i un tractor arând vreun ogor, deşi după atâţia ani ar fi trebuit să învăţ că de fiecare dată e drujba vecinilor, tăind lemne ca să învingă gerurile durabile din zonă.

Cred că mamei mele, în vreme ce mă purta în pântece, i-a fost frig tot timpul, altfel nu-mi explic de ce mă îngrozeşte în halul ăsta iarna, iar frigul şi zăpezile mi se par atât de cumplite. Încă de copil m-au întristat şi înfiorat iernile. Deşi ştiam că Moş Crăciun circulă doar cu sania şi că, deci, ca să vină cu sacul de daruri e musai să fie zăpadă, tot nu mă înduram să-mi doresc să vină iarna.

Când vedeam, toamna, stolurile de păsări plecând spre ţările calde, mi se punea în gât un nod cât măciuca. Mi-aş fi dorit să zbor şi eu în ţările calde odată cu ele şi să nu mă mai întorc niciodată. Îmi imaginam acolo sori strălucitori pe ceruri albastre, copaci verzi prin care zburau ciripind păsările fugite din ţara noastră, ierburi moi cu flori noi, mioare, căprioare, fructe exotice. Imagini haotice ale unui fel de rai pământesc.

Trebuie să fie ceva îngrozitor de frumos, mă gândeam, ca să merite să zbori atâta drum până acolo. Zăboveam şi-mi tot imaginam şi-mi tot doream ţările alea calde până când începea a se lăsa seara.
Atâta lucru ştiam şi eu că seara, în orice ţară te-ai fi aflat, fie ea caldă sau nu, soarele apune şi se face noapte. Şi noaptea, pe întuneric, oricât de curajos ai fi, tot te gândeşti un pic la mama şi-ţi izvorăsc nişte lacrimi din alea care nu ies afară prin ochi ci se preling direct în gât, iar tu trebuie să înghiţi des şi să oftezi pentru că trebuie să fii curajos chiar şi pe întuneric şi să nu te temi de draci. Chiar aşa, oare există draci în ţările calde?
Dacă te iei după ce zice bunica, cum că toţi oamenii sunt păcătoşi şi că păcatele vin de la draci, atunci musai că şi-n ţările calde există. Până la urmă, cred că cel mai bine ar fi să zbor până în ţările calde, să văd cum e pe-acolo, să mă joc un pic, iar seara să mă întorc înapoi acasă.

Dar dacă sora mea, fiind atât de mică şi fricoasă păţeşte ceva cât timp eu sunt în ţările calde? Cine ar salva-o până aş zbura eu înapoi atâta drum? La gândul ăsta degeaba am înghiţit des, degeaba am strâns din ochi şi din pumni ca să-mi adun curajul, că lacrimile tot mi-au ţîşnit afară. Cred că până la urmă nu mai plec deloc în ţările calde. Rămân aici, chiar dacă e ger şi zăpadă, că doar până la urmă tot vine primăvara şi se întorc păsările călătoare. Că dacă ar fi chiar aşa de grozav în ţările calde cum am crezut eu, de dimineaţă, păsările ar rămâne acolo, de tot, nu? Dar ele vin în fiecare an înapoi, deci până la urma cred că tot la noi e mai bine.

Chiar dacă e frig şi ceaţă, de dimneaţă.