marți, 29 martie 2011

Resemnare

Frig iar. Mă amăgise una din zilele săptămânii trecute cum că ar veni primăvara, da' uite că deşi-s trecută de patruzeci tot naivă am rămas, mă duce de nas orice rânjet de soare, orice boare, primul ghiocel anemic mă face să leşin iar în faţa a şapte irişi înfloriţi mă apucă galopul protodiastolic.
N-a contat că angajaţii de la INMH invitau populaţia la calm şi răbdare, anunţând noi zăpezi, eu mi-am pironit ochii la cer, sperând ca proasta în plecarea norilor, venirea cocorilor şi înflorirea mâţişorilor.

De pe la sfârşitul lui februarie, aşa, de câte ori aud un zgomot de motor dau fuga la geam, sperând că-i un tractor arând vreun ogor, deşi după atâţia ani ar fi trebuit să învăţ că de fiecare dată e drujba vecinilor, tăind lemne ca să învingă gerurile durabile din zonă.

Cred că mamei mele, în vreme ce mă purta în pântece, i-a fost frig tot timpul, altfel nu-mi explic de ce mă îngrozeşte în halul ăsta iarna, iar frigul şi zăpezile mi se par atât de cumplite. Încă de copil m-au întristat şi înfiorat iernile. Deşi ştiam că Moş Crăciun circulă doar cu sania şi că, deci, ca să vină cu sacul de daruri e musai să fie zăpadă, tot nu mă înduram să-mi doresc să vină iarna.

Când vedeam, toamna, stolurile de păsări plecând spre ţările calde, mi se punea în gât un nod cât măciuca. Mi-aş fi dorit să zbor şi eu în ţările calde odată cu ele şi să nu mă mai întorc niciodată. Îmi imaginam acolo sori strălucitori pe ceruri albastre, copaci verzi prin care zburau ciripind păsările fugite din ţara noastră, ierburi moi cu flori noi, mioare, căprioare, fructe exotice. Imagini haotice ale unui fel de rai pământesc.

Trebuie să fie ceva îngrozitor de frumos, mă gândeam, ca să merite să zbori atâta drum până acolo. Zăboveam şi-mi tot imaginam şi-mi tot doream ţările alea calde până când începea a se lăsa seara.
Atâta lucru ştiam şi eu că seara, în orice ţară te-ai fi aflat, fie ea caldă sau nu, soarele apune şi se face noapte. Şi noaptea, pe întuneric, oricât de curajos ai fi, tot te gândeşti un pic la mama şi-ţi izvorăsc nişte lacrimi din alea care nu ies afară prin ochi ci se preling direct în gât, iar tu trebuie să înghiţi des şi să oftezi pentru că trebuie să fii curajos chiar şi pe întuneric şi să nu te temi de draci. Chiar aşa, oare există draci în ţările calde?
Dacă te iei după ce zice bunica, cum că toţi oamenii sunt păcătoşi şi că păcatele vin de la draci, atunci musai că şi-n ţările calde există. Până la urmă, cred că cel mai bine ar fi să zbor până în ţările calde, să văd cum e pe-acolo, să mă joc un pic, iar seara să mă întorc înapoi acasă.

Dar dacă sora mea, fiind atât de mică şi fricoasă păţeşte ceva cât timp eu sunt în ţările calde? Cine ar salva-o până aş zbura eu înapoi atâta drum? La gândul ăsta degeaba am înghiţit des, degeaba am strâns din ochi şi din pumni ca să-mi adun curajul, că lacrimile tot mi-au ţîşnit afară. Cred că până la urmă nu mai plec deloc în ţările calde. Rămân aici, chiar dacă e ger şi zăpadă, că doar până la urmă tot vine primăvara şi se întorc păsările călătoare. Că dacă ar fi chiar aşa de grozav în ţările calde cum am crezut eu, de dimineaţă, păsările ar rămâne acolo, de tot, nu? Dar ele vin în fiecare an înapoi, deci până la urma cred că tot la noi e mai bine.

Chiar dacă e frig şi ceaţă, de dimneaţă.

38 de comentarii:

  1. Îti trimit o raza de soare de la mine din gradinuta!
    La noi s-a încalzit iar!Sper,ca de data asta sa tina mai mult,ca deja mi s-a urît si mie de frig,de zapada,si de ultimele zile ploioase si întunecoase!

    Gînduri calduroase de la noi,
    M. :*

    RăspundețiȘtergere
  2. Initial, citind titlul noului articol, mi-am zis ca daca iar te plangi de frig, am sa scriu doar: La donna e mobile. :)))
    Dupa ce-am citit integral, am ajuns la o cu totul alta concluzie: Arcadia s-a intepletit! :)))
    Ulterior, admirand peisajul piezis, cu irisii zburliti si matisorii incremeniti, m-a apucat un dardait, "frate" cu al tau! :)))

    RăspundețiȘtergere
  3. Ingaduie-mi sa te mingii pe cap si sa te sarut pe frunte. Fii cuminte Arcadia!

    RăspundețiȘtergere
  4. @maya: Mulţumesc frumos! :*
    Eu, resemnată cum sunt acum, zic că dacă o veni căldura şi la mine, bine. dacă nu, asta e, o să fac focul toată viaţa. :))
    Şi-apoi, dacă e innorat, nu risc să fiu afectată de razele ultraviolete şi o să fac riduri mai puţine. :P



    @Mirela: O fi schimbătoare cucoana, da' eu, după cum vezi, sunt consecventă =))



    @ilinca: Săr'na! Păi îs cuminte, nu? :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Hai ca dau de la mine : un gand bun si cald,o caramida incalzita pe plita si o bomboana de ciocolata cu coniac asa ca sa-ti vina culoarea in obraji,of of mai mai...

    RăspundețiȘtergere
  6. Arcadia,
    Nici aici nu este prea frumos, dar când prind o rază de soare, direct la tine o trimit!
    De dimineață, o barză se tot lăsa pe câte un copăcel din careul dintre blocuri.
    Dacă știam că vrei să vezi un vestitor, aș fi căutat eu o modalitate să trimit barza, nu cu cine știe ce gânduri, la Brașov, ci doar să fâlfâie din aripi la ferestra ta!
    O zi bună, dragă Arcadia!

    RăspundețiȘtergere
  7. @Vasile Covaciu: Nu vreau să-mi forţez norocu', da' pe cărămida aia încălzită, se poate un cartof? Şi coniacu' fără ciocolată? =))
    Săru'mâna, boierule!



    @Gina: Dacă vezi că barza e aşa, mai dolofană, mai bine trimite-o câteva străzi mai încolo, la prietena lu' fiu-miu, c-o văd eu zburând pe deasupra casei mele =))
    Mulţumesc pentru promisiunea de soare! :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Apai hai sa facem un fan club al oamenilor care doresc sa plece in tarile calde, care sa beneficieze de calatorii instant ori de cate ori avem nevoie sa merem acolo, care sa beneficieze d evreme calda si insorita la cerere si care - in schimbul unei sume modice - sa beneficieze de solarii intinse pe mii de hectare in care sa ne coacem si sa ne saturam de setea de caldura.

    RăspundețiȘtergere
  9. Dar cum asta nu-i tare posibil, eu zic sa ne inveselim asteptand primavara sau de ce nu, direct vara.

    RăspundețiȘtergere
  10. Poate, la un moment dat, imi (ne) vei spune care este povestea cu pseudonimul ales pentru acest blog, ce inseamna Et Arcadia Ego si alte asemenea amanunte care cred ca ar fi interesante pentru unii dintre cititorii tai. Asta a fost off topic.

    RăspundețiȘtergere
  11. @Eugen Ion: Dacă mă ocup eu de acte, facem sediul social al fan clubului la Braşov? :D

    Na, că între timp te-ai resemnat şi tu! :P

    RăspundețiȘtergere
  12. @Eugen Ion: Bre, eu nu pot ţine pasul cu comentariile tale! Până să răspund la unul deja apare următorul! =))

    Nu e mare lucru de spus dar poate că o să spun câteva cuvinte, la cererea ta :)
    (Eventual poţi strânge nişte semnături până atunci =)) )

    RăspundețiȘtergere
  13. Eiii,Arcadia,desi eu nu am lasat pana acum nici un coment la postarile tale,nu inseamna ca nu le citesc.Esti desteapta,esti haioasa si imi vne tare greu sa imi gasesc cuvintele.
    In legatura cu vremea de afara,credeam ca numai in Noua,la mine ploua,dar se pare ca si la tine este la fel (glumesc,desigur).O sa vina si la noi soarele si nu o sa-i mai dam drumul,deloc!
    O seara minunata!

    RăspundețiȘtergere
  14. Am vrut sa scriu ceva de incurajare, dar nu am cuvinte... La noi e un nor negru si gros, cat tot cerul, ploua mocaneste... cred ca vine iarna...

    RăspundețiȘtergere
  15. @Janet: Vai, draga mea, păi dacă ies în balcon s-ar putea să te văd. Hai, musai tre' să ne vedem la o cafea! Fac cinste pentru glăsuirea ta la mine pe blog :*

    RăspundețiȘtergere
  16. @anamaria: Lasă, dragă, nu-i bai că vine iarna!
    O să vină Moş Crăciun, o să ne dăm cu sania, o să facem oameni de zăpadă. Fruntea sus, lasă păsările călătoare! =))

    RăspundețiȘtergere
  17. astea-s farmece de izgonire a iernii ? :))

    RăspundețiȘtergere
  18. @Lady Io: Nu fi supărată, în ţările calde e caniculă şi, decât să transpiri şi să te ardă soarele, mai bine cu norul şi cu dorul :))

    RăspundețiȘtergere
  19. Detest cuvintul sar'na. Dar probabil cadreaza cu ce-am indraznit sa scriu.

    RăspundețiȘtergere
  20. @ilinca: Da, nici mie nu-mi place, dar ai înţeles bine, am spus aşa în contextul celor scrise de tine :)

    RăspundețiȘtergere
  21. dragă arcadia,
    mare zăpăceală cu frigul, soarele, ninsul, dezheţatul, şi înnoratul... dar fii atentă, bagă bine de seamă: cu sau fără voia ta, primăvara este aici, a venit respiră în iarbă, în pădure, şi-n văzduh,... oricât de capricioasă este (sau pare)
    bagă bine de seamă: ai grijă de primăvara din tine,... că cea de afară a venit demult...

    RăspundețiȘtergere
  22. Prin gaura aia de ozon nu curge lapte și nici miere, așa că puțintică răbdare, când va apare soarele vei fi protejată, nu ca acum, expusă la purecii violeți din blana cosmică..Până atunci un pled aruncat peste cei patruzeci de ani, un coniac, 40 mlg, nu mai mult,o buturugă vârâtă-n șemineu, încă 40 mlg, bonus, ș.a.m.d.

    RăspundețiȘtergere
  23. @c.j.: Boierule, mintenaş fac 44, deci măresc direct proporţional şi doza şi bonusul, da? =))

    RăspundețiȘtergere
  24. Nu.
    Simone de Beauvoir folosea la 44 un țoi, la 54, două, dar volumul de aer din ele era din ce în ce mai mare...

    RăspundețiȘtergere
  25. @c.j.: Intransigent nu te naşti, ci devii! ;)
    De unde şi se trage? :D

    RăspundețiȘtergere
  26. Char azi ma uitam cat ar costa un zbor spre Dakar.
    Numa dus.... :)

    RăspundețiȘtergere
  27. @Lia: Ai văzut pe şeicul ăla că-şi cumpără un nor şi hop şi tu la umbra lui? =))

    RăspundețiȘtergere
  28. eu m-am resemnat deja... facand focul... si am gasit foc si in cer... daca vii pe la mine... iti dau voie sa te incalzesti si tu nitelus...
    am fost si in tarile calde... dar nu mi-a placut... era prea cald... si sarbatorile de iarna nu aveau nici un farmec... auzi... in ultima zi din an, sa te balacesti in ocean... pai ce e aia???
    oricum.. trebuie sa-ti marturisesc ceva... am fost in tarile calde... pentru ca am o sora mai mare... si nu am fost ingrijorat de cine ii poarta ei de grija cand sunt plecat...

    RăspundețiȘtergere
  29. @oovi: deci resemnarea e soluţia :D
    Hmmm... ce înseamnă să fii fratele mai mic! :D

    RăspundețiȘtergere
  30. iti trimit o desaga de soare si caldura de aici (cred ca sarim de 23 azi) ca sa spulbere frigul si gandurile friguroase :)

    RăspundețiȘtergere
  31. Nu cred că am auzit de vreun copil căruia să nu-i placă iarna. Măcar pentru zapadă...
    Ce să-ți zic? Succes cu emigrarea! (în Florida apartamentele sunt mai ieftine decât în România)

    RăspundețiȘtergere
  32. @Zazuza: Mulţumesc frumos!
    23? :o :o



    @Anca: Na, amu ai auzit de unul căruia nu i-a plăcut iarna :D

    Cât despre emigrat, Florida e prea departe, poate găsesc ceva mai aproape :D

    RăspundețiȘtergere
  33. Gandindu-ma azi la tine (spune drept ai sughitat sau ti-ai muscat limba?) am avut o revelatie. Tu nu recunosti primavara, pentru ca o asociezi cu motorul tractorului. Draga mea, de ani buni de zile in Romania nu se mai folosesc tractoare. Cica polueaza. Se pare ca e mai putin poluant sa luam toate de-a gata de la altii. Deci nu-ti mai lungi gatul si urechile dupa vreun tractor. Cauta alte indicii.
    :p

    RăspundețiȘtergere
  34. @anamaria: Doamne, nici că puteai să ai mai mare dreptate!
    Uite, azi pe la orele 17 când m-am întors acasă de la munci, cine crezi că era la mine în grădină? Ei bine, Primăvara, dragă! Vasile se împrietenise deja cu ea, plantau ceapă împreună. Şi nici urmă de motor de tractor! =))

    RăspundețiȘtergere
  35. Asta, cu țările calde n-am priceput-o niciodată când eram copil.
    Adică, dacă tot au ajuns acolo, unde-i cald și bine, vorba cântecului, de ce s-ar mai întoarce la noi, de exemplu, unde e așa doar o scurtă perioadă de timp... Cineva mi-a explicat că merg în țările calde când acolo nu mai e chiar așa de cald, și că pleacă de acolo spre noi când zăpușeala devine insuportabilă. Dar nu m-a convins! :)

    RăspundețiȘtergere
  36. @silavaracald: La vremea poveştii n-am avut nicio îndoială că "ţările calde" devin reci şi că, deci, şi copiii din acele locuri credeau despre mine că locuiesc in "ţările calde". =))

    RăspundețiȘtergere