Sunt în concediu. Concediu adevărat, rotund, complet, perfect. Pentru mine statul pe plajă cu celulita la soare, în scop de bronzare, nu are căutare. Și nici hălăduitul prin lume mare lucru nu-mi spune. Sunt la faza în care perfecțiunea înseamnă să mă scol cât mai aproape de zorii zilei :P, să-mi beau cafeaua-n foișor, să nu sune telefonul, să am câteva cărți din alea după care-ți vine să ții doliu când s-au sfârșit și-n rest să fac ce mă taie capul.
Pe la amiază m-a tăiat să-mi fac iar biscuiți. Biscuiții mei. Acești biscuiți sunt, fără nicio exagerare, inventați special pentru mine, mi se potrivesc la marele fix, exact ca piesele inginerilor ăia geniali care fac poduri, aeroporturi, metrouri și alte chestii mega-extra, de-i văd eu la emisiunea Extreme Engineering de pe Discovery Channel și rămân de fiecare dată cu gura căscată și cu concluzia înfiptă-n-tre creieri că-s proastă ca Fulga și-ar trebui să plec în munți, să mă hrănesc cu iarbă.
Dar, cât timp mai zăbovesc prin civilizație, nu mai pot trăi fără biscuiții ăștia, zic.
Fără ei Gura nu-mi mai tace,
Cafeaua nu-mi place.
(Fulga cea bălaie,
O făcu de oaie!)
Iar.
Prima tură de biscuiți a ieșit perfectissim, sublim, ravisant, apetisant, etc, samd.
După ce-am băgat în cuptor tura doi, m-a pus Sfânta Vineri să intru pe blogul perfect asortat cu vremea de-afară. Acolo se vorbea despre bloguri culinare și, cu limbarița mea cunoscută, a trebuit eu să mă bag în vorbă, pomenind de traficul uriaș pe care care-l fac postările mele culinare cu negresele bine făcute și brânzoiacele Ninja.
În ăst timp biscuiții mei transpirau, se bronzau, gemeau, se pârjoleau, fumegau, se carbonizau. Într-un târziu mi-am amintit de ei. Am sărit de pe scaun, am sărit scările câte cinci, am năvălit în bucătărie și m-am oprit. Și-am zâmbit. Am retrăit pentru câteva secunde mai vechile mele experiențe și i-am șoptit sfintei mele prietene că de data asta nu voi mai repeta greșelile trecutului, la faza asta s-a lins pe bot.
Cu calm și sânge rece, cu catecolaminele legate fedeleș, mi-am pus mănușa de silicon și dintr-o singură mișcare, fulgerătoare, am aruncat tava pe geam. Cuptorul l-am închis la fel de fulgerător ca să nu-mi mai umplu casa cu parfum de cal-mort-răscopt, de care data trecută n-am scăpat decât cu migăloase și laborioase proceduri, cu esențe speciale de fructe tropicale.
Apoi, cu grație, am agățat mănușa-n cui și mi-am luat Canonul pentru imortalizarea noii capodopere.
O inimioară aterizase lângă un smoc de iarbă care zâmbea în soare c-a scăpat de erbicidare.
O abordare inovatoare, un cadru plin de culoare și de savoare.
Ești sigură că nu-i un nou model de pavele? Că, la felul măiastru în care arată, așezată cu măiestrie lângă altele de același gen, eventual în diverse grade de coacere sau carbonizare, ar alcătui un pavaj excelent pentru grădină, mai ales că-i și biodegradabil. Ce mai, visul oricărui ecologist!
RăspundețiȘtergereDacă mai fac vreo câteva tăvi de biscuiți în timp ce-ți citesc blogul se prea poate să-mi fac până la toamnă o cărăruie ecologică până la cușca lui Carol :))
ȘtergerePfui! ”Măiastru”, ”măiestrie”... Vezi ce poate face un biscuit bine copt dintr-un om? :D
RăspundețiȘtergereNu știu alții ce simt dar eu de câte ori mă apuc de făcut bunătăți mă apucă răcorile chiar de-s în miezul caniculei =))
ȘtergereParcă-mi amintesc , stimată Arcadie- regină-a biscuiților- negri- de- furie, că ne-ai mai invitat cândva la un pinic cu prăjiturele perpelite.
RăspundețiȘtergereȘtiam că se învață din greșeli, la tine, nu funcționează, văd.
Să știi că am înghițit, deja, în sec...
p.s. sărmanele pietricele!
Ei, Gina dragă, ssta e bucătăria care mă prinde. Unora le place bucătăria românească, la sclifosiți aia franțuzească, eu mă axez predilect pe cofetăria africană =))
ȘtergereDin prima serie de buscuiti ai apucat macar sa te saturi? :)
RăspundețiȘtergereOoo, păi eu mănânc doar un biscuit, dimineașa, la cafea. Deci m-am asigurat pe toată săptămâna. (Restul mi-i fură Vasile, peste noapte :P)
ȘtergereDezavuez vehement şi, de restul, congruent!
RăspundețiȘtergereNatură vie cu inimă mistuită (pentru ca frumuseţea să rămână intactă mă rog să nu vadă imaginea vreun memebru al Academiei Florin Salam că, la pariu, se lasă cu vreo manea interpretată de Wolfang Amadeus Guţă de tot o să pomenim, care, cum, unde, când în gând de biscuţii "perfectissimi, sublimi, ravisanţi, apetisanţi" ...)!
Nu de manelele artiștilor enumerați de tine mi-e frică mie, ci de faptul că dacă guști un buscuit din ăsta ravisant-mirobolant n-o să te mai pot opri din cântat ca Pavarotti ”...me vene quase 'na malincunia/sotto 'a fenesta toia restarria” :))))
Ștergere=))
RăspundețiȘtergereHai, mai, ca la "bucataria africana" te concurez cu tupeu. Nu cred ca-i cineva mai bun ca mine (bine, dupa cate o postare de-a ta imi simt atacat locul I, dar ma antrenez si nu ma tem).
Macar bine ca ai facut inimi, si nu Ninja, ca atunci era infricosatoare imaginea. Si titlul, cred.
Draga mea, cunoscându-te, mă simt un pic amenințată, dar nu-s deloc înfricoșată. Am încredere-n mine, știu de ce-s în stare =))
Ștergereparc-ar fi mormântul inimioarei: la loc cu verdeaţă... ;))
RăspundețiȘtergeredar reţeta la biscuiţi nu ne-o dai?
Da, fie-i arsura ușoară! =))
ȘtergereȘtiam eu că cineva, cândva, îmi va cere rețeta! :)) Ți-o dau, cu rugămintea să vii acilea să povestești poporului cât de minunați sunt, bine? :D
2 cups fulgi de ovaz
1 1/2 cups făină
1 cup fulgi de nucă de cocos
1 cup migdale mărunțite
1 cup ulei
1/2 cup zahăr
1/2 cup apă
1/4 cup amidon
o linguriță sare
un plic praf de copt
vanilie
Se amestecă solidele: fulgii, făina, cocosul, migdalele, sarea, praful de copt.
Se mixează uleiul cu zahărul până se albește compoziția. Se adaugă amidonul. Apoi apa și vanilia. Acest amestec se toarnă peste ”solidele” amestecate bine.
Se obține un aluat tare, ne-elastic, care se întinde pe planșetă într-o foaie de 1 cm grosime. Se decupează cu o formă de fursecuri și se așează în tava, pe hârtie de copt.
Se coc în cuptorul preîncălzit, 20 min la 170 *C.
Notă:
1 cup = 250 ml (ca volum)
Mulţumesc, dragă Cara, îmi place că-i reţetă la care nu trebuie cântar, nu am aici, şi-mi plac ingredientele, deci musai să o fac, de îndată ce-mi iau un făcăleţ şi eventual şi nişte forme... Deocamdată am folosit pentru întins aluaturi mânerul demontat de la bătătorul de şniţele :)) Deh, ca la casă nouă :D
RăspundețiȘtergereNoa, te aștept cu impresii biscuițoase și spor la achiziții pentru noua casă. :*
ȘtergereHi-hi-hi, si eu care credeam ca-i un arici de mare! :))
RăspundețiȘtergereTu cred că ești cu gândul la mare, la soare... :))
Ștergerep.s.
Ia să-mi zici dacă mai vrei semințe de Armeria, că tocmai se coc și-aș putea să-ți culeg. :D
Arata chiar bine inima asta carbonizata... E un fel de metafora, asa... Doar o femeie poate intelege asta! :)))))
RăspundețiȘtergereSă nu ne amăgim! Și bărbații pot înțelege metafora asta! :D
ȘtergereAcum, când să notez reţeta, observ că în modul de preparare apare şi zahăr amestecat cu uleiul, dar în lista de ingrediente nu. Mai e pe undeva şi vreo cup cu zahăr? :)
RăspundețiȘtergereDa, da, da! 1/2 cup de zahăr :D
ȘtergereAm editat și răspunsul de mai sus. Scuzați, pardon, bonjur! :))
Eu cred că ţi s-a făcut inima scrum de dor de ... "verde"! Acel "verde" intens de odinioară, când orgoliile nesăbuite ale unora nu-l întinau :(
RăspundețiȘtergereBre, mai sunt și alte culori în afară de ”verde intens de odinioară”. De exemplu, ”verde cu pete, actual” :))
ȘtergereNuș' ce are Plumeria mea, așa că decât să jelim potcoave de cai morți, mai bine diagnosticăm pacienta aflată pe sunphoto :D
Arcadia, vreau, cand s-or coace. Merci.
RăspundețiȘtergereBine, o să-ți culeg. Chip in taci.
ȘtergereAi inventat un nou tip de pietris .:)
RăspundețiȘtergereDa. Pietrișul inimos :))
ȘtergereArcadia, fără vreo exagerare, zău că aș intra în bucătărie să coc niște biscuiți, dacă aș fi sigură că nu pățesc ceva..
ȘtergereHe he he! Pâi întâi de toate nu e vineri și-apoi numai mie mi se întâmplă, bre! Să știi că biscuiții sunt absolut minunați, dacă-i faci odată nu mai renunți la ei. Pentru dimineață, la cafea, sunt perfectissimi :D
ȘtergereSi eu as fi dorit seminte de Armeria, daca m-ai fi intrebat...
RăspundețiȘtergereIn schimb am sa fac si eu biscuitii.
20 de minute la 170* ca sa iasa ca asta din poza?
Te întreb acum: Anamaria, vrei și tu semințe de Armeria maritima?
Ștergere...
Bine, îți culeg și ție! :D
Biscuiții se coc până devin aurii. Eu i-am vrut pământii =))
Branzoaicele Ninja, zici? Pai cum s-au ales cu numele asta? Sa ni le arati si noua ;)
RăspundețiȘtergereConcediu fain, sa te bucuri de el, ca nici nu stii cand s-a dus!
Mulțam de urare! :D
ȘtergereAici ai brânzoaicele Ninja: http://arcadia-solum.blogspot.ro/2011/01/branzoaice-ninja.html.
Nu recomand accesarea link-ului seara, înainte de culcare :))
Încep să-mi fac o altă idee despre vacanţa ideală. Deja trezitul de dimineaţă, în linişte, cu cafea şi „cărți din alea după care-ți vine să ții doliu când s-au sfârșit” sună mult prea bine.
RăspundețiȘtergereÎn cazul ăsta, nici tu nu mai ești foarte tânăr =))
ȘtergereOricum, îți doresc o vacanță ideală, orice ar însemna asta pentru tine! ! :)
Imaginea imi inspira incredere, cred ca vorbim aceeasi limba in materie de bucatarie. La capitolul retete... pe aia cu gem asortat de desprins cu spaclul de tavan o stii?
RăspundețiȘtergereN-o știam pe asta cu gemul, dar se pare că vom avea un fructos schimb de experiență și ne vom lărgi orizontul. Bun venit deci și colaborare lungă și frumoasă să avem! =))
ȘtergereSi-mpreuna vom invinge! :D
ȘtergereMagistral a aterizat inimioara aia carbonizata, avand la "cap" smocul ala de iarba.
RăspundețiȘtergereSi totusi, nu ma pot opri sa nu incerc sa imi imaginez ce gust aveau biscuitii tai inainte sa vireze dinspre auriu spre pamantiu.
Ma bag si eu la chimbul de experienta, daca aveti nevoie sa mariti clubul. Eu am reusit sa carbonizez pana acum niste oua, ceva mancare... Se pune? Ma calific pt schimb?
Ano, ceva experiență văd că ai. Dacă-ți plătești cotizația la zi te primim cu drag în club :))
ȘtergereGustul înainte de viraj era sublim! Parol! Că prima tură n-am pârjolit-o :D
hi hi hiiii, mai capat si pe parcurs, inca mai am incercari... Ultima pe lista e o oala de fasole care se vroia ciorba dar a sfarsit saraca prinsa in strat de 2 degete de fundul oalei. Stii ce cumplit miroase fasolea arsa?
ȘtergereTe rog eu sa imi dai si mie reteta aia, poate mai imi spal din pacate in fata copiilor
Fiind rude, cred că miroase cam la fel cu mazărea mea :))
ȘtergereIar dacă te referi la rețeta de biscuiți, o găsești un pic mai sus , printre comentariile la această postare :)
Gata, am depistat-o, am salvat-o si o incerc cu proxima ocazie. Multam tare fain.
ȘtergereSă vii să-mi spui dacă ți-au plăcut, bine? :)
Ștergerecărbunele face bine la stomac :))
RăspundețiȘtergereești mortală! :*
Da, aș putea să comercializez biscuiții prin farmacii =))
Ștergerewe mirobolant! :*
Poza aia explica intru totul cuvintele tale.
RăspundețiȘtergereIacătă c-am produs și eu o poză din aia care face nu cât o mie de cuvinte, dar măcar vreo 200 :))
ȘtergereAhahahahha, cum iti vine tie cuptorul de hac...sa nu te dai batuta niciodata! Gest keri on!
RăspundețiȘtergereDa, bre, e depășit cuptorul meu, tre' musai să-mi iau unu care pe lângă sonerie să-i taie și curentul la mirobolanterie =))
Ștergereauzi, era cat p-aci sa iti cer reteta. io nu m-am invatat minte... :)))
RăspundețiȘtergereLa câte rețete am luat eu de la tine, tre să mai pârjolesc multe și bine prin bucătărie =))
Ștergereaaaaaa, ba pardon!!! hai ca din curiozitate m-am uitat mai sus :p. multam!
RăspundețiȘtergereCum ziceam, sunt datoare vândută la tine :D
Ștergere