Am răcnit cât m-a ţinut gura că nu e drept să n-am voie să mă mărit în clasa a patra cu domnu' Sandu, doar pentru că mama şi tata îmi spuneau că nu e normal.
Pe urmă au început să mi se pară anormali şi părinţii, nu numai argumentele lor.
De fapt, cred c-a fost o vreme când nimic nu mi se părea normal în afara de mine. Dar mi-a trecut, am mai prins la minte şi-am început să-mi aliniez normalul la moralul comunitar:
- nu e normal/moral să omori capra vecinului.
- e o anomalie, îţi zici, ca paltonul tău să geamă în chinuri făcând şpagatul pe şolduri deşi de trei zile prânzeşti câte-un măr şi cinezi câte-un ceai, în vreme ce amicei care se-ndoapă de jumate de ceas cu ciocolată şi sandviciuri îi zăngăne oasele-n palton precum xilofonul.
- anormal ţi se pare şi când un bărbat preferă în locul tău (fată cu şcoală dar care la o adică repari singură uşa frigiderului pe care-l ştii umple cu bunătăţi), o sclifosită care a citit doar Abecedarul şi Capra cu trei iezi, care habar n-are ce-i aia Pasta 'ncasciata (mulţumim, Maya!) şi care e masterandă în shopping.
Şi pe când crezi tu, aşa, că ştii cam care-s graniţele normalităţii şi slalomul tău e de-acum natural printre anomalii, viaţa îţi face câte-o surpriză.
Constaţi într-o bună zi că tot satul s-a umplut de râie de la capra vecinului tău, aşa că dintr-o dată, uciderea caprei ţi se pare nu numai normală şi morală ci de-a dreptul vitală. Moartea caprei va salva pruncii de mâncărimi, dispensarul de cheltuieli neprevăzute-n buget şi vecinul de blestemele consătenilor.
Sau, dai nas în nas lângă bufetul suedez, cu colega cu xilofon în palton. Şi observi cu amărăciune-n cerul gurii, după ce-ai răpus un purceluş de lapte cu garnitură de mere coapte, 50 cm de cârnăciori, un tortuleţ cu cremă de unt şi două pahare de şampanie, că pe ea suedezul a sedus-o doar cu o frunză de lăptucă şi-o aripă de peşte. E momentul să constaţi că normalitatea iar ţi-a jucat feste, purcelul e incompatibil cu xilofonul.
Şi cu alegerile bărbaţilor te lămureşte viaţa, în cele din urmă. Pentru că nimereşti într-o vară la picnic şi-n vreme ce tu transpiri pregătind fleicile pentru grătar, tăind legumele pentru salată şi având grijă şi-ţi bombăneşti consortul că e nepriceput la făcut focul, sclifosita-şi înhaţă arendaşul, îi smulge şosetele apretate din picioare, îi zâmbeşte cu toţi dinţii şi-l roagă s-o lase să-i facă un masaj la tălpi, că sigur e obosit de la atâta apăsat pe ambreiaj. Şi uite-aşa, constaţi cu stupoare că alegerea bărbaţilor e cât se poate de normală, iar tu ai luat ţeapă, iar.
Zilnic, vechi normalităţi sunt demise.
Dovadă, acest măr cu narcise.
