IQ

(Subiect hibrid, inspirat de postările prietenilor mei Robert şi George, deoarece IQ-ul meu nu e capabil să nască idei vii pe care să le hrănească apoi cu lapte şi să le transforme în fapte).

Aşadar, în opinia pertinentă a domnului Howard Gardner există opt tipuri de inteligenţă, după cum urmează:

verbală
logică-matematică
muzicală
corporală-kinestezică
spaţială
interpersonală (conceptul este apropiat de cel referitor la inteligenţa emoţională)
intrapersonală
naturală (legată de natură).

Fiecare cetăţean ar trebui să cam ştie, cel târziu la majorat (dacă părinţii nu s-au ocupat deja de treaba asta în locul lui) mai întâi dacă posedă vreo brumă de inteligenţă şi pe urmă, dacă s-a convins că nu se fâţâie degeaba pe planetă, să afle şi ce fel de inteligenţă dospeşte sau se stafideşte sub freza sa. Asta pentru a exploata resursele cu care a fost înzestrat, pentru a le îmbunătăţi şi a culege ceva foloase de pe urma lor.

În ziua de azi cetăţeanul are acces la tot felul de informaţii, se poate documenta, se poate perfecţiona, se poate testa, numai să vrea. Înainte vreme însă, nu era aşa.

Cei mai vechi pe lume ştiu că au existat vremuri în care Partidul făcea parte din familie, iar în unele cazuri ţinea chiar loc de mamă şi tată. Lui îi revenea deci şi sarcina să detecteze inteligenţa fiilor naţiunii şi să decidă apoi în ce fel trebuie ea orientată şi drămuită spre propăşirea Patriei şi dezvoltarea ei multilaterală.

În încercarea de a dibui din faşă inteligenţa corporal-kinestezică tătuca PCR a inventat cercurile pioniereşti "Iată ce pot face două mâini dibace", care urmau să scoată la lumină pe cei cu abilităţi pentru ţesut, cusut şi minerit, plus celebra competiţie Daciada, care învârtoşa în competiţii sportive muşchii fragezi ai naţiunii.
Detectarea inteligenţei naturale se efectua prin campaniile de recoltare a plantelor medicinale de pe dealurile şi câmpiile mănoase ale tării, prin obligativitatea ierbarelor şcolare şi, mai ales, prin practica agricolă din debutul fiecărui an şcolar, căci holdele record-mondial-la-hectar nu puteau fi adunate în hambar de cooperatişti doar.
Inteligenţa muzicală sărea în urechile activiştilor în cadrul Cântării României, iar inteligenţei verbale, fără îndoială, îi se zărea colţul mijind imediat după absolvirea Abecedarului şi mai apoi, crescând balşoi, în cadrul orelor de limba rusă.
Inteligenţa logico-matematică era o certitudine dacă elevul avea abilităţi de raportare a recordurilor pioniereşti, înmulţindu-le, adunându-le sau permutându-le în aşa fel încât el şi detaşamentul lui să iasă pe locul întâi la orice concurs.
Inteligenţa interpersonală era evidentă în cazul oricărui pionier ridicat la rang de comandant de grupă, detaşament sau unitate, iar cea intrapersonală se dezvolta cert, chiar dacă nu te năşteai cu ea-n trăistuţă, ori de câte ori pierdeai o olimpiadă, o daciadă sau o cruciadă pionierească: erai scos în faţa clasei, a şcolii, te spuneau lu' tata, îţi luau cravata, erai dojenit, beştelit sau ciuruit, în funcţie de cât de nereperată era onoarea şcolii.
După un asemenea eşec aveai timp berechet să cugeţi la tine însuţi, la micimea ta şi măreţia Patriei, să te treacă răcori, fiori, frici şi furnici.
Nici inteligenţa spaţială nu era uitată, excursiile de orientare turistică şi PTAP*-ul fiind edificatoare în acest scop, alături de machetele din seria "Oraşul meu plin de minereu" sau "Tractorul brăzdând ogorul" şi proiectele anuale sau cincinale - "Astăzi utecist, mâine tractorist" respectiv "Astăzi pionier, poimâine oier".

Din nefericire eu n-am strălucit la niciun capitol dintre cele enumerate mai sus.
Am câştigat o singură Daciadă, la 3000 de metri, apoi gloria mea a apus.
În clasa a treia am interpretat pe scena Cântării României melodiile "Să mai bem un păhărel" şi "Hai mândruţo-n deal la vie" dar n-am impresionat juriul, pesemne pentru că mi-am ales prost repertoriul.
Olimpiadele de matematica veneau mereu cu câte-o problemă sau o teoremă care mă băgau în dilemă şi mai departe de faza pe municipiu n-am ajuns niciodată.
La orientare turistică am avut, recunosc, cele mai slabe rezultate: reuşeam să mă rătăcesc chiar şi stând pe loc dacă se schimba ceva în decor prin mediul înconjurător.
Ceva minime performanţe am avut, totuşi, în cariera politică. Am fost şi pionieră, şi comandantă de unitate şi utecistă. Membră de partid n-am mai apucat să fiu, revoluţionarii n-au mai avut răbdare, mi-au călcat viitoru-n picioare.

Vieţuiesc şi eu, buimacă, precum iarba-n piatră seacă.

-----------------------------------------------------------
* acronim pentru “Pregătirea tineretului pentru apărarea patriei”

Leapşa SF

Am primit leapşa asta, concomitent, de la Amelia & Mihai şi de la Cătălina.
Iată răspunsurile mele:

1. Dacă vi s-ar propune să vă scrieţi biografia, cărui scriitor i-aţi încredinţa sarcina aceasta?

Lui Valeriu Butulescu.

2. Care sunt motivele pentru care i-aţi încredinţa lui sarcina aceasta?

Dacă tot s-a procopsit bietul cititor cu o biografie de cacao, care nu-i poate inspira vreun ţel măreţ în viaţă, să se aleagă măcar cu o lectură/scriitură inteligentă, suculentă.

3. Este sfârşitul lumii. Ce carte aţi pune în capsula cosmica pentru a păstra o «urmă» a umanităţii?

Păi, aş întocmi un colet în care aş pune aşa:

Conjectura lui Poincare rezolvată de Grigori Perelman;
Un CD cu Magnificat - J. S. Bach;
Old Man in Sorrow - Vincent van Gogh;
All the World's a Stage - William Shakespeare.
Plus un bileţel în care aş scrie aşa: După ce realizaţi mai mult ca noi, stăm de vorbă. Pe blogul meu. Şi le las linkul. =)) =))


4. Cum arată pentru dvs pauza ideala pentru a citi o carte?

Simplu: vară, telefonul aruncat într-un cazan cu smoală, vecinii plecaţi în Papua Noua Guinee (fără roaming) iar Vasile cu o frunză de rabarbăr creând o briză discretă.

5. Dacă aţi avea puterea de a «şterge» un personaj de roman care ar fi acesta?

L-aş elimina pe Iuda din Biblie.

6. Care sunt motivele pentru care aţi scoate acest personaj?

Se spune că nu suportăm la alţii propriile defecte.

7. Câţi kilometri aţi merge pentru a gasi o carte ?

Înainte să purced la drum aş scrie pe blog ce carte-mi doresc. Judecând după evenimentele recente, un cititor o va cumpăra şi mi-o va trimite. Îi mulţumesc din suflet.

8. Dacă ar fi posibil să vă întoarceţi în trecut ce scriitor aţi vrea să întâlniţi ?

Eminescu.

9. Care ar fi primele cuvinte care i le-aţi adresa (În afară de « Bună ziua ») ?

Mamă, ce ochi faini ai, mă' Mihai! Iar Luceafărul tău m-a dat gata, pe cuvânt! Ai un premiu la mine pe blog, treci şi-l ridică!
Hai pa, mă grăbesc că mă aşteaptă Ion Creangă să mergem la scăldat. Te-am pupat!


10. Descrieţi biblioteca visurilor voastre.

Un touchscreen incorporat într-un corp de mobilier, unde se tastează titlul cărţii, autorul, ediţia, fontul şi alte preferinţe, iar alături o fantă prin care cartea este ejectată ca dintr-un CD player.

Leapşa merge mai departe la Incertitudini şi la Loredana, dacă domniile lor doresc s-o preia.

Varză cu barză

Explicaţiile Darei mi-au amintit de vremurile tinereţii mele când, pătrunsă de fiorul responsabilităţii materne, eram convinsă, în candoarea mea rotofeie, că voi fi o super-mamă şi că meritele mele vor fi incontestabil recunoscute şi numai bune de pus în ramă. Stăteam tolănită cu pruncul în braţe, cu un surâs tâmp în colţul cugetului, imaginându-mi ce educaţie aleasă, cuvioasă şi fabuloasă va primi progenitura mea. Cum o să-i povestesc eu agale despre tot felul de animale, despre litere şi cuvinte,
despre cele sfinte, despre oameni mari şi oameni mici, despre elefanţi şi furnici, despre lecturi obligatorii şi lucruri derizorii şi nenumărate alte învăţăminte cu care intenţionam să populez mintea micuţei făpturi.

Cum împărţirea de-acasă nu se potriveşte niciodată cu cea din târg, unde îţi dă cu rest de fiecare dată, şi cum realitatea bate imaginaţia de-i sună apa-n cap, m-am pomenit dintr-o dată asaltată de treburi şi griji, de responsabilităţi şi cerinţe, de curiozităţi şi întrebări care mă luau de fiecare dată pe nepregătite, preludiul fiind doar o năzuinţă, uscată precum scheletele din Precambrian.

Amestecând cu o mână ghiveciul de hrănit gurile flămânde ale familiei şi cu cealaltă aspirând scamele şi praful ce-mi ameninţau respiraţia şi tihna, m-am pomenit lovită în moalele competenţei materne de întrebarea: mami, ce înseamnă sexi ?

Cum mă împărţeam istovită între activităţi foarte domestice, cum somnul de frumuseţe era istorie antică pentru viaţa mea contemporană iar freza îmi semăna în clipa aceea cu cea a lui Bon Jovi după ce i-a luat foc coama, mi-am ignorat junghiul din inimă şi-am improvizat un eseu despre cetăţeni apetisanţi, fără şunci, mai mult goi decât îmbrăcaţi, mă rog, ceva de genul acesta. Pruncul s-a mulţumit cu răspunsul meu la minut iar eu am fost convinsă c-a priceput esenţa explicaţiei. Convingerea m-a ţinut până în ziua în care, întorşi acasă după o absenţă de câteva zile, a deschis frigiderul căutând ceva de-ale gurii şi-a strigat nemulţumit că frigiderul nostru e foarte sexi şi că trebuie, deci, să purcedem urgent la cumpărături.

Greşeala mea capitală însă a fost explicaţia pripită pe care i-am dat-o despre venirea pe lume a copiilor. În slalomul meu printre provocări materne, am fost luată iar pe nepregătite. Ne-am întâlnit cu vecina de la etajul trei, foarte însărcinată, care se mişca precum un hipopotam octogenar. Micuţul meu a întrebat-o senin de ce mănâncă mai mult de două felii de pâine, mai mult de două ouă pe săptămână şi mai mult de două linguriţe de smântână în ciorbă, că uite ce grasă e. Biata femeie s-a grăbit să-l asigure că starea ei nu se datorează exceselor alimentare ci faptului că are un bebe în burtă.
I-am urat degrabă vecinei şi bebeluşului sănătate maximă, l-am înşfăcat pe-al meu de-o aripă şi l-am înghesuit în casă înainte să mai apuce să glăsuiască ceva.
Aveam însă de răspuns la nişte întrebări, vedeam după ochii bulbucaţi ai minorului că nu e rost de amânare a explicaţiilor.

Cum a intrat bebeluşul în burta doamnei Marin? Şi eu am fost în burtă la tine? Cât am stat acolo? Cum am ieşit? Ce-am mâncat în burtă?
Am tras aer în piept, am făcut o cruce cu limba-n gură şi m-am pus pe explicat. Acum ori niciodată.
Dragul mamei, să vezi, eu cu tac'tu ne-am gândit într-o bună zi că ar fi foarte frumos să avem şi noi un copilaş. (Pentru o fracţiune de secundă în colţul gândului mi-a apărut şi mie un profil de barză dar, cum hotărâsem să recurg cu orice preţ la adevăr, în doze corespunzătoare vârstei, am renunţat la legendă). Aşa că m-am dus la doctor şi i-am spus că vreau un băieţel, am continuat eu povestea. Şi doctorul m-a consultat şi mi-a dat o pastilă. Cât de mare era pastila? Cam atât. Era amară? Nu. Ce culoare avea? Albastră? Da. Şi după ce-am înghiţit pilula, a început să-mi crească burta... Dar cine a transformat pastila în bebeluş? Doamne-Doamne a făcut minunea, i-am răspuns eu, din ce în ce mai înfricoşată de drumul pe care am apucat-o. Şi burta mea a tot crescut, i-am povestit eu, arătându-i poze cu mine semănând cu un Zepellin supraîncâlzit, aşa că m-am dus înapoi la doctor să-mi taie un pic burta şi să scoată bebeluşul afară. Mă relaxasem oarecum, văzând că mă apropii de elucidarea problemei, fără urmări fatale. Numai că înainte să se intereseze de evacuarea lui din pântelece meu supraelastic prin cicatricea cu care mă pregăteam să-mi dovedesc spusele, pe el l-a interesat ce-a mancat cât a stat în burtă. I-am povestit de cordonul ombilical, prin care mancarea pe care o mâncam eu ajungea la el. De unde ştiai tu ce mâncare-mi place mie? Cum ai aflat că nu-mi plac ciupercile şi cartofii cu păr? Eram amestecat cu mâncare când am ieşit? Ai înghiţit şi-o o veioză mică-mică sau ai ţinut buricul deschis tot timpul ca să intre lumina la mine? Cât am stat eu în burtă tu ai râs tot timpul pentru că te gâdila părul meu? Ăăăăă....ăăăăă...

Într-un târziu, epuizată, am scos-o la capăt cu venirea lui pe lume şi mă credeam scăpată de griji când, văzându-mă într-o zi înghiţind o pilulă, m-a-ntrebat dacă nu cumva am de gând să cresc în burtă vreo fetiţă, pentru că pilula, a zărit el, era mică şi roz, iar din aia garantat n-are cum să iasă un băiat. N-aveam gânduri despre fetiţe, l-am asigurat.

Pacea n-a durat. Odată ajuns la grădiniţă a aflat adevărul întreg. Că pe copii nu-i aduce barza mai ştiau câţiva, dar că ei se nasc din pilule nu se mai auzise până atunci. Aşa că au rugat pe fratele mai mare al unuia din grupă să le elucideze misterul. Pus în situaţia de-a dovedi că pentru un frate mai mare viaţa nu are secrete, imberbul le-a explicat detaliat cum se petrec lucrurile. Şocaţi, cu ochii cât cepele, au apucat fiecare spre casele şi mamele lor, puşi pe lămurit adevărul. Al meu era pus pe război, a urlat tot drumul înspre casă de ziceai că-i arde cineva maţele cu lumânarea, s-a încuiat în cameră şi m-a ameninţat la intervale regulate că sunt cea mai mincinoasă mamă din tot universul, că n-o să mai creadă niciodată nimic din ce-o să-i spun, că are de gând să plece de la mine de pe tot, şi-o să vad eu atunci cine o să-mi mai facă desene de ziua mamei.

Mă luase cu răcori, cu fierbinţeli, cu ameţeli, eram varză! Mai bine rămâneam la barză, mă gândeam siderată.

Mi-am cerut iertare, am făcut plecăciuni, promisiuni şi-n cele din urmă m-a primit în cameră pentru o discuţie lămuritoare. M-a-ntrebat ce-a fost în capul meu de mi-a venit să spun asemnea prostie, care l-a făcut de râsul grădiniţei, când puteam să-i spun adevărul despre cum ajung copiii în burtă. Erai prea mic şi mi-a fost teamă că n-ai să înţelegi, i-am răspuns, cu glasul pierit.
Păi, puteai să-mi explici că femeile sunt ca un garaj în care parchează taţii şi varsă benzina din rezervor.

Nu mi-a trecut prin cap, să mor!

Şi te-ai dus, dulce minune...

...Ş-a murit iubirea noastră!


Gata, spiritul Crăciunului s-a evaporat, sărbătorile s-au terminat, am colindat, am urat, ne-am îmbuibat, ne-am îmbătat, ne-am distrat, ne-am adorat, e timpul să revenim la normal.
E timpul să ne urâm iar, să ne furăm căciulile, să ne ciomăgim în pace, să ne omorâm cum se cuvine. Am fost buni destul, ne ia cu greaţă de-atâta feerie, de-atâta pace, de-atâtea urări de iubire, de-atâţia îngeraşi bălai, de-atâta noroc, zurgălăi şi-atâtea suflete calde.
Avem pete pe retină de la atâta lumină, de la atâtea artificii, lumănări, steluţe şi sclipiri de fericire. Deja ne e dor de întunecimea, de pizma şi alergarea noastră cea de toate zilele, de normalitatea noastră tocită-n coate.

Sărbătorile ar fi îngrozitor de frumoase dacă n-ar fi atât de copioase, atât de de tămâioase, atât de siropoase. După un an de zile de cătături piezişe, de sabotaje, de viraje printre competiţii şi contradicţii, iubirea, pacea şi feeria ne dau peste cap glicemia.

Gata, de azi am scăpat!
Moş Crăciun s-a cărat la Polu' Nord, vacanţa s-a terminat, am gătat şi purcelul, poate începe măcelul.