De la Tectonica sentimentelor, la Livada de vișini

Dragii mei, încet-încet, acest blog devine o oază de cultură, o rază de soare în deșert, o briză răcoroasă în mijlocul iernii. Nu vă îndepărtați, stați și vă minunați.
Dacă deunăzi v-am dus la un film de excepție, care a pus o nouă cărămidă la dezvoltarea personală a celor care au avut ochi să vadă (dincolo de opulența blănurilor), profunzimea și complexitatea trăirilor  personajelor, astăzi vom merge la teatru.

Sâmbătă seara, la Național, s-a jucat Tectonica sentimentelor.
Dacă mă-ntrebați pe mine, titlul e mai prețios decât povestea. (Să sperăm că domnului Vergil Hîncu nu-i place teatrul, căci altminteri titlul ăsta i-ar putea da idei și ne-am trezi iar cu niște predicții care ne-ar hurduca somnul o bună bucată de vreme.)

Ne aflăm la Paris. Diane (Ilinca Goia) și Richard (Liviu Lucaci) se iubesc. Mama Dianei (Tamara Crețulescu) pe care-o bănuim că și-a pierdut buletinul și nu mai știe câți ani are, îi iubește pe-amândoi. Ai fi tentat să spui că pe Richard îl iubește un pic mai mult și-un pic mai altfel, așa.
Diane e o femeie bărbată, care-o face lată: nesiguranța-i privitoare la prospețimea și autenticitatea iubirii lor mișcă plăcile tectonice ale relației și se trezește că-l prăpădește pe Richard în timpul acestui cutremur emoțional. Zdruncinată până-n temelii, plănuiește o răzbunare cu R mare. Îl aruncă în brațele unei prostituate cultivate, Elina (Valentina Zaharia) pe care-o fraierește că tipu' e pe cale s-o mierlească și deci e musai ca fata să-i îndulcească ultimele zile recitându-i din Baudelaire. Cu intenția diabolică de-ai descoperi ulterior îndeletnicirile extra-poetice ale tinerei, fapt ce urma s-o răzbune pentru plictisul lui, recunoscut și asumat.
Richard are așa, un aer boem și cam plictisit și nici de-o inteligență covârșitoare nu-l poți suspecta când vezi cum tot cade de fazan.

Și încă ceva: ia ghiciți ce naționalitate i-a dat domnul dramaturg Eric-Emmanuel Schmitt fetei ăsteia cu meserie veche ca omenirea? Ha? Română, da. De unde deducem noi că monsieur Schmitt iubește toate națiile pământului, dar pe români un pic mai mult și-un pic mai altfel, așa.



Ei bine, totuși, dacă ceva merită văzut la spectacolul ăsta, atunci merită s-o vezi și s-o savurezi pe doamna Rodica (Carmen Ionescu), mama de circumstanță a Elinei, cu aceeași specializare ca și ea.

Și încă ceva: Elina recită încântător pe Baudelaire, în limba sa. Da.


****************************


Duminică seara, tot la Național, m-am desfătat în Livada de vișini.
Dacă vă plac vișinele, Cehov și metaforele, le puteți primi împreună, conservate, la borcan. Bonus, aveți ocazia să decideți dacă salvați sau defrișați propria "livadă de vișini".

Marius Manole (Lopahin) și Maia Morgenstern (Ranevskaia) - i-am enumerat în ordinea în care m-au impresionat pe mine - transmit o emoția atât de vie, de palpabilă, de autentică, încât pe alocuri uiți să respiri. Nu știu de ce Mircea Albulescu m-a înduioșat cu supra-măsură în rolul lui Firs. O fi, poate, din pricina faptului că privindu-l nu mai puteam stabili exact unde incepe și unde se temină metafora trecerii timpului...

"Acum totul s-a destrămat, nu mai înţelegi nimic."