Femei, idei şi zmei

Eşti feministă?
Întrebarea mi-a blocat dumicatul la jumatea drumului şi mi-a condimentat neaşteptat cina. Căprescu pune întrebări bruşte, face afirmaţii abrupte, schimbă traiectoria subiectelor cu viteză năucitoare, te lasă cu concluzia în gât şi te târăşte printre subiecte care îţi fac creierul măciucă. Trece prin şanţurile dintre circumvoluţiunile tale ca un soldat prin tranşee, nu lasă nimic neexplorat, neevaluat, netreierat.

Cred că nu sunt feministă pentru că sunt egoistă, i-am răspuns.

Completez că n-am energia necesară să mă iau la trântă cu ideologii sau filozofii măreţe, că mă mulţumesc să-mi apăr propria morală, propria libertate.
Cred că m-aş bate cu Zmeul cel Rău, totuşi, pentru mama şi câteva femei apropiate din familie (mai puţin două-trei mătuşi care-şi merită soarta), plus câteva prietene.
Celelalte femei sunt, din păcate, pe cont propriu.
Teoretic îmi pasă şi de amărâtele din tribul Mursi, însă practic, nu mi-aş lăsa casa şi masa pentru vreo ideologie fulgurantă sau vreo misiune halucinantă, fie ea feministă, umanistă sau oricum altminteri, pentru că nu sunt în stare să-mi încleştez falangele pe vreun steag şi să îndemn poporul la luptă. Cu această neputinţă în traistă nu pot fraterniza cu Ioana d'Arc ori Ecaterina Teodoroiu ci mai curând cu şoricelul Jerry, care se descurcă şi el, la faţa locului, cum poate, în confruntările cu motanul Tom.

Dacă drepturile politice ale femeilor ar fi fost lăsate în seama uneia ca mine, de bună seamă că Evita Peron sau Madeleine Albright ori Margaret Thatcher ar fi rămas în veci anonime, iar Elena Udrea n-ar mai fi transpirat azi implementând frunza turistică ci fierbând la ciorba de cocoş cu leuştean.

Îmi scot căciula în faţa capetelor care zămislesc astfel de idei şi se avântă apoi în luptă, ca nişte zmei, pentru libertăţile mele şi alor mei.
Azi mă descăciulez pentru egalitatea dintre bărbaţi şi femei.