Nu știu alții cum sunt dar eu când auzeam cuvântul ”deltă” deja vedeam roiuri de țânțari, simțeam miros greu de baltă, damf de pește, ape invadate de mătasea broaștei, ouăle broaștei și orăcăitul broaștei.
Nimic nu mă îmbia, vreau să zic, nimic nu-mi făcea cu ochiul, nicio tentație nu mă chema pe baltă.
Dar iată-mă poposită săptămâna trecută în Delta Dunării. Cu bagaj minim: două cărți, doi pantaloni scurți, niște tricouri, ochelarii de soare și Canon-ul.
Soră-mea a plecat de-acasă cu vreo cinci valijoare: una cu pantaloni, una cu tricouri, una cu papuci, una cu cosmetice și una cu creme, loțiuni, brățări mirositoare, plase, pastile și emițătoare de ultrasunete. Când s-a urcat în șalupă arăta ca Rambo, înarmată și determinată să țină orice vietate departe de epiderma-i delicată.
De cum am acostat s-a împachetat, s-a emulsionat, s-a badijonat și-a așteptat atacul vietăților bălții ca în filmele lui Hitchcock. Nu s-a-ntâmplat. Țânțarii au plecat în Australia, cred. Li s-o fi acrit și lor de-atâta căldură.
Myth busted deci, delta nu cocăie de țânțari, cum se crede, poți pluti liniștit și romantic cu barca pe valuri.
Un alt mit este cel legat de pescuit: ca să prinzi pește, zice mitul, trebuie să fii profesionist, să deții uneltele și cunoștințele adecvate: undițe, lansete, năluci, mulinete, cârlige sofisticate, momeli specializate, tehnici complicate, zone selectate științific, momente precise.
Myth busted! N-ai nevoie decât de-un băț cu o ață de care să atârni o momeală. Și nu-i musai să fie râme contorsionându-se-n chinuri, poa' să fie și gogoloaie de pâine cât o alună. Dovada suntem noi, cei mai începători dintre pescuitori.
Pruncul a prins peștișorul de aur dacă mă-ntrebați pe mine, deși specialiștii au zis că era o Lepomis gibbosus. (Nicio legătură cu gibonul, cum ar putea părea la prima citire).
De Vasile nici nu mai vorbesc, deși a fost prima dată în viața lui când a pus mâna pe-o undiță, a prins pește de-a ofticat toți profesioniștii cinci kilometri în aval. Plus c-a făcut economie de râme, a prins și trei pești per râmă. (Ultimul biban a fost dobitoc de-a dreptul aruncându-se ca nesătulul pe-o ciosvârtă de râmă care mai fusese molfăită de doi nefericiți înaintea lui).
Soră-mea a fost însă, de departe, atracția evenimentului. Peștii stăteau parcă la coadă să se agațe în undița ei. Cum arunca undița, cum sărea peștele și înghițea. La orgoliul ei am suspectat-o inclusiv c-a plătit un scafandru care să-i înfigă peștii în cârlig. Dar cum fără dovezi nu putem emite acuzații, rămâne deocamdată regina neîncoronată a pescarilor amatori.
Numai eu, cu norocul meu legendar, am prins, după ore de trudă, un singur peștișor, de vreo 5 centimetri. Nu știu ce specie era, că nici pescarul profesionist care ne însoțea nu i-a dibuit rasa: era incolor, inodor și cam inert, adeptul eutanasiei, cred. Ori mai fusese pescuit de vreo paișpe ori în ziua aia și nu mai avea nici discernământ, nici vlagă. La sfârșit, umilită și hămesită, am aflat că undița mea avea cârligul ciung, îndoit excesiv și că chiar înghițit, cârligul îi aluneca peștelui pe gâtlej lin ca o bucată de slană. Luați-mi prestația drept excepția care confirmă regula și mai avem un mit spulberat.
Pădurea Letea. Mit între mituri. Am pornit cu șalupa. Când apa n-a mai avut adâncime suficientă ne-am transferat în bărci. Ultima parte a drumului am parcurs-o în căruțe. Norocul mi-a surâs din nou: vioaie cum sunt era să rămân de căruță. La propriu. În ultima clipă mi s-a indicat locul rămas liber: lângă vizitiu, în spatele calului cel bășinos. Tot drumul m-a parfumat și m-a îmbălsămat. Când am coborât, nările mi-erau anesteziate, picioarele bășicate de cât m-a plesnit cu coada, iar posteriorul mi-era lat ca scândura pe care am săltat tot drumul, precum mingea driblată de ”Magic” Johnson.
Pădurea Letea în ziua în care-am vizitat-o noi n-avea nimic de-a face cu pozele de pe net, cu vegetația luxuriantă, cu lianele grecești. Cât despre hergheliile de cai sălbatici, n-am văzut nici măcar un exemplar. Dar am vizitat locul unde șed ei la umbră în zilele caniculare. Am vizitat, mai exact, un morman de bălegar care mie, cu toată hiperosmia mea, mi s-a părut a avea fix același parfum ca al calului domestic în spatele căruia am călătorit și-am nădușit.
Nu tu liane, nu tu cai, nu tu vulturi codalbi, nu tu șoimi. Doar copaci rari, un stejar secular, iarbă uscată și nisip în ochi și-ntre dinți.
Myth busted, again!
Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost excursia pe lacurile Bodaproste, La Amiază, Cazanele, Dunărea Veche și Trei Iezere, unde am văzut pelicani. Mulți, frumoși, spectaculoși.
Și mi-a mai plăcut mâncarea. Pești de toate mărimile, gătiți în toate felurile, pentru toate gusturile.
Vrei o siluetă zveltă?
Mănânci peștișor de Deltă. :))
:))Asta da love story!:)
RăspundețiȘtergereSi la ultima e myth busted.
Eu când iubesc nu mă încurc! :))
ȘtergereȘi da, ai dreptate, am mai spulberat și mitul că dacă mănânci mult te îngrași:
Oricăt pește am mâncat,
Deloc nu m-am îngrășat :))))
Grozav ai scris! M-am amuzat copios!
RăspundețiȘtergereFrumoase imaginile!Of, ca tot zic de ani ca merg in Delta si n-am mai ajuns...
Noa, amu poți merge liniștită, ai toate datele problemei :D
ȘtergereDeja am salivat pe tastatură de mi s-au şters literele :)). Mulţumesc pentru ultima fotografie! :)) Pofta mi-o atârn în cui. :))
RăspundețiȘtergereHaide măi Mircea! Mă faci să mă simt vinovată, acu'. :-L
ȘtergereSă știi că nici n-a fost bun! Gust de pește! =))
unde ati mancat voi ashe peste bun in Delta? noi cand am fost au reusit aia sa bata recordul de cea mai proasta mancare, stabilit in 1988 de hotel silva busteni (parca, sau predeal? busteni, totusi... ma rog, neimportant). si tot in Delta s-a creat faimoasa de acum zicala "asortati-v-o singur(a)", referindu-se la salata ceruta asortata, adusa in boluri separate (castraveti si respectiv rosii), alaturi de indemnul enuntat mai devreme :))).
RăspundețiȘtergereTocmai am cules niște roșii din grădină, mai am niște ardei, așa că le bag sub nasurile băieților când vin de la muncă și-i îndem să și-o asorteze singuri =))
ȘtergereTare faza! Prea tare! =))
Recordul meu la cea mai proastă mâncare îl deține Cabana Paltinu. Ciorba lor de burtă mirosea de ziceai c-au luat vaca direct de pe islaz și-au băgat-o-n oală întreagă. Brrrrr...mi se zbârcește nasul și-acum, după 7 ani :))
Cu mâncare proastă nu prea am probleme, că nu prea obișnuiesc să mănânc. :))
RăspundețiȘtergereMi-ajung câteva pachete de biscuiți, vreo 2-3 fructe, lactate cât cuprinde, așa că nu suspin după un borș peșcăresc făcut ca la mama lui acasă, nici de un pește la grătar sau saramură. Rezultă că m-aș adapta și în Deltă, și la Paltinu cred. :D
”Nu prea obișnuiesc să mănânc” - iată cea mai tare afirmație a cincinalului =)) =))
ȘtergereNici eu nu-s vreuna care trăiesc ca să-mi hrănesc burta, dar nici nu pot recita, senină, afirmația de mai sus :))))
Tocmai m-am întors din grădină cu un pumn de roșii cherry pe care le mănânc în loc de bomboane. :D
ha! egzact (sic!) asta i-am zis io lu' Herr ieri: iaca rosiile astea, le rontai ca pe bomboane :)))
ȘtergereMihnea le zice cireșe. Și le fură nespășate, direct din grădină :))
ȘtergereSa inteleg ca Marcone a mai lasat ceva vizibil din munca lui Vasile, nu e rau.
ȘtergereRosiile cherry se folosesc pentru aranjamente, nu pe post de bomboane...:)
Da, există viață în grădină și după Marcone :))))
ȘtergereȘi ai mare dreptate, roșiile cherry se aranjează artistic și apoi se mânâncă în loc de bomboane =))
:))))))) tareee!
RăspundețiȘtergereAmu' tu ce faci, domn' Eugen? Râzi de prestația mea pescărească?
ȘtergereSper că nu! :P
pupici!
RăspundețiȘtergerehttp://www.youtube.com/watch?v=KVCahEV4D2w
Ha ha ha! Așa trebuia să descriu eu ”monstrul” meu de 5 centimetri =)) =))
ȘtergereMulțumesc fain! Pupici back!
Subscriu! Mitul cu țânțarii e fals. Am verificat acum ceva vreme într-un teambuilding la Sf. Gheorghe. Ieșeau undeva între 8 și 9; în rest, m-au mușcat mai tare în Teiul Doamnei.
RăspundețiȘtergereȘi tot în deltă am aflat că pot mânca de trei ori pe zi, gătit în zeci de feluri, pește. Un mic antrenament pentru dieta mea aproape zilnică de 4 ani încoace.
Dragul creierilor mei George,
Ștergereintervenția ta este salutară! Îți dai seama că mi-ai umflat credibilitatea la cota exploziei? :))
Cât despre pește, după șederea asta în deltă pot să mă mut oricând în Japonia. Ținem legătura, că țin musai să fim vecini. :)))
Cu Miwako n-o să am probleme, nicio femeie de pe lume nu refuză prietenia unei femei mai bătrâne, mai urâte și mai toante ca ea. =))
Nici cu Mama san nu-mi fac probleme, singurul pentru care am emoții este Shogunul, nu pare foarte sociabil. Poate-l impresionez dacă-i duc cadou un pește pescuit de mine în deltă...
Toate bune! :D
Eu zic că nu vei avea absolut nicio problemă, cu nimeni. Să mă apuc să întreb pe la imobiliare de-o cămăruță aproape de hala de pește? Sau și mai bine, în port?
ȘtergereM-am liniștit. :P
ȘtergereLângă hala de pește cred c-ar fi prea mult, dar în port e perfect. Pot să-ndrăznesc să cer și-o undiță? :)))
N-am văzut Delta, o știu din tot ce am citit.
RăspundețiȘtergerePădurea Letea? mit, fabulă, ceva extraterestru, așa o visam. Pozele tale sunt faine!
Fericită și preaînsorită Arcadie, ai avut o vacanță superbă!
p.s. peștișorul pe care l-ai prins ți-a îndeplinit dorințele?
Vorbeai de coincidențe? Tocmai ai asistat la una: în timp ce tu comentai la mine, eu scriam la tine :)))
ȘtergereLa cum arăta peștișorul meu n-aș fi avut curaj să-i adresez vreo dorință, de teamă că cerându-i un Porsche m-aș fi trezit în garaj cu calul bășinos din expediția la Letea =)) =))
Altă coincidență: pot să-ți pun o pilă la Porsche!
RăspundețiȘtergereSau la un pește mai de soi =)) =))
Ștergeredaca tort de peste nu-i , nimic n-ai vazut :)
RăspundețiȘtergerem-am ospatat copios , pardon , hlizit , ca dupa o ...saramura :)
pe blueberry hill am gasit , guess what ....fish :)
http://windwhisperer.wordpress.com/2011/06/04/ancestors-call/
Păi eu fac și tort de pește, deci le-am văzut pe toate :D
ȘtergereUite o melodie care exprima perfect starea mersului cu barca si te rog spune-mi daca ai empatizat cu emotia:))
RăspundețiȘtergerehttp://www.youtube.com/watch?v=k8F3UE9qFsg
Breeeee! Păi dacă pe barca cu care am mers eu cântau băieții ăștia, mă aruncam în Dunăre! :P
ȘtergereDeci n-am empatizat! Au contraire! :D
nu o sa zic nimic de peste si halel! (dar nimic!!) ma tin tare si nici nu ma gandesc la ultima poza! nimic! zip! nada! zero! .. acum ca m-am calmat... asa de buna (as in ancestrala - in ciuda gentii cu colturi de lac, ca de la obor, a doamnei) mi-a parut poza cu cei doi oameni ai deltei in barca - aia prima, ca mi-am pus-o desktop! am zis sa anunt, sa nu ma aflu chiar atat de in ilegalitate cu copyright-ul :)))
RăspundețiȘtergerewelcome back!
Așa, draga mea, mucles când vine vorba de mâncare la ore din astea! Peștilor le stă bine în Dunăre, nu pe șoldurile noastre :))
ȘtergereCât despre oamenii deltei, da, sunt inediți, mai ales pentru noi, trăitorii pe uscat :D
Dacă vrei să-i vezi și mustăcioara doamnei când deschizi computerul, îți trimit poza la dimensiunea originală de 4 MB :))
Doamne fata draga, esti delicioasa! Daca te aveam alaturi de noi in aventuroasele pribegii ale Facultatii de Geografie din faimoasa Universitate Bcuresti, faceam elogiu studiului intreg!!! Ma intreb oare ce ai fi putut scrie daca erai cu noi in practica de la Sulina - acum cateva epoci- si traiai cu noi magnifice aventuri?
RăspundețiȘtergereDar nici acum nu ar fi prea tarziu! Iti recomand cu caldura seminariile si cursurile de oceanografie...nu, nu sa participi la ele, ci sa il suplinesti cateva sedinte pe vestitul prof. Vespremeanu. Pot sa jur ca ar geme aula de studenti!
Unele lucruri n-o să le aflăm niciodată! Să ne resemnăm, deci! :D
ȘtergereAltele, însă, le putem înfăptui. Îl putem pedepsi pe nea Vespremeanu ăla, să prindă pești cu undița mea. :))