luni, 15 august 2011

Transalpina

Am evadat două zile din tunel şi m-am învârtit în cerc: Braşov - Bran - Câmpulung - Curtea de Argeş - Râmnicu Vâlcea - Novaci - Rânca - Sebeş - Sibiu - Braşov.



Drumul dintre Câmpulung şi Curtea de Argeş este nereparat după al doilea război mondial, aşa că dacă depăşeşti viteza de 5 km pe oră, ai şanse mari să cazi într-un crater de unde nu te mai scot decât arheologii, peste câteva sute de ani. Dacă eşti o fire optimistă, iei partea bună a nenorocirii: ai şansa să stai împăiat, la muzeu, lângă vreo oală de lut de-a lui Menumorut.

Pe DN 67C asfaltul e minunat. După ce-ai parcurs segmentul de drum mai sus amintit, e ca şi cum ai mângâia un obrăjor de bebeluş după ce ai făcut frecţie la un posterior de băboi african căzut într-un cactus Mammillaria.

Rânca e în plină expansiune. Peste tot contrucţii în diferite stadii de evoluţie. Pentru cafea am ales un restaurant dat în folosinţă de câţiva ani. Cafeaua care ne-au servit-o cred că le rămăsese de la inaugurare.

Vremea a fost minunată. Dar putea fi oricum, eu eram pregătită. De la maiouri până la haine de iarnă, aveam de toate. Cu norocul pe care-l am în ultima vreme mi-am asigurat toată plaja de haine pentru temperaturi cuprinse între zero şi treizeci de grade. Un nene n-a fost la fel de prevăzător ca mine, el s-a îmbrăcat doar în chiloţi. Eu îmi trăsesem gluga de la haina de iarnă să nu-mi îngheţe urechile iar el părea a se bucura sincer de razele soarelui.
(Judecând însă după cât de sculat îi stătea părul pe spate, nu cred că era mai cald ca o broască din lacul Titicaca.)



În concluzie, un traseu frumos, care merită repetat, dar pe varianta Tălmaciu - Brezoi - Voineasa - Obârşia Lotrului - Rânca - Novaci - Baia de Fier (Peştera Muierilor) şi retur.

















Aşadar, am avut şi eu concediu şi m-am bucurat de el.
De mâine, înapoi în tunel.
sedih

48 de comentarii:

  1. In a doua imagine de ce a iesit diferit fata de prima? nu ar trebui ca din fata sa semene cu profilul?

    RăspundețiȘtergere
  2. frumoase locuri !
    si cum tot ce-i bun e putin...back to owling :)
    take care ! xx,j

    RăspundețiȘtergere
  3. asa evadare... da... vreau si eu una... chiar daca nu am tunelul meu... inca... dar evadare mea tot o vreau...
    frumoase poze...

    RăspundețiȘtergere
  4. ce frumos! mi-a mai povestit cineva de zona asta si vad ca se confirma ca e plina de peisaje minunate!

    RăspundețiȘtergere
  5. Superbe locuri ai vizitat! Descrierea drumului se anunţa a fi una minunată încă de la primul rând... nu mi-a înşelat aşteptările! ;))

    RăspundețiȘtergere
  6. Brava pentru excursie, f. frumos!
    [Apropo de Curtea de Argeş, aş ajunge şi io prin zonă la un moment dat. Visez (nu de mult timp, numa' de vreo două săptămâni :)) s-ajung la Curtea de Argeş, Vidraru, Cetatea Poenari.
    După ce-o să se dospească visul, lansez ideea şi pe la anu-aşa... cred c-o să ne şi urnim. :)]

    Faine pozele!

    RăspundețiȘtergere
  7. Am fost si eu ieri pe Transalpina :)
    Mi-a placut mult.

    RăspundețiȘtergere
  8. Arcadia, sigur n-ai castigat excursia oferita de Radio ProFM? Vacanta la prima vedere, in care indemnul este foarte clar "pune-ti si slapi si clapari, poti ajunge oriunde, la mare, la munte! :)))
    In alta ordine de idei, si noi ne-am propus Transalpina pentru un w-e, bine c-ai fost tu prima si-am aflat pe unde DA, pe unde NU.
    Pupaturi apasate :))

    RăspundețiȘtergere
  9. Bravo pentru vacanta!
    Prima poza este the best! Sosetele fac toti banii (ca si sosetele care se poarta cu papucii de plastic).

    RăspundețiȘtergere
  10. @Anonim: =)) =)) 1-0 pentru tine, whoever you are :D


    @windwhisperer: Nici n-am mai aşteptat îndemnul tău, deja-s în poziţia bufniţă-luat =))


    @oovi: Dacă chiar vrei, te las în tunelul meu două zile =))
    Să vezi pe urmă dorinţă de evadare pe tine! =))


    @Zazuza: Da, zona merită văzută :)


    @Dara: Ce mai contează un crater în asfalt, când odată ajuns te întâlneşti cu Omul Zăpezilor făcând striptease? =))


    @Teodora: Am eu o clocitoare electrică, ţi-o trimit. Visul tău va ecloza în timp record :D


    @Lady Io: Nu mă omorî! :O
    Cu cetăţeanul înfierbântat nu te-ai întâlnit? io eram aia de-l poza pe ascuns, întinsă la firu' ierbii :D


    @Mirela: Cu excepţia tronsonului de drum de care aminteam (Câmpulung - Curtea de Argeş) şi primii vreo 50 de km între Obârşia Lotrului şi Sebeş unde sunt porţiuni de drum neasfaltate, drumul e bun.
    Pupături extraplate! :))


    @anamaria: Zici că se poartă şosete lungi în crocşi? Bun, cobor de pe casă să mă echipez ca o bufniţă în trend :))

    RăspundețiȘtergere
  11. Frumu! Stilul de a scrie a devenit deja inconfundabil si - cred eu - foarte apreciat de cititorii tai. Continua sa scrii, astfel e posibil ca tunelul sa poata parea luminat ca Champs Elise.

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu l-am vazut. Eu m-am intalnit cu aia cu muzica populara si apoi cu aia cu muzica mai 'telectuala, dar tot la maxim.
    Of, mai bine ne dadeam intalnire, mai ales ca si eu tot dinspre Brasov am venit.

    RăspundețiȘtergere
  13. @Eugen: Lasă, nu-i bai dac-o fi prea multă lumină, îmi iau ochelari de soare tip "libelulă" =))


    @Lady Io: Ei bine, cu ăia cu muzica populară m-am intersectat şi eu. I-am ratat însă pe intelectuali :P
    Data viitoare anunţăm pe bloguri când plecăm, unde, traseul, durata vacanţei, număr de telefon, toate detaliile, ca să ne putem întâlni :))

    RăspundețiȘtergere
  14. E, tu ai avut concediu, eşti norocoasă :). Eu îmi iau concediul abia în noiembrie. Dar tot răul spre bine, o să mă duc în Vama Veche şi nu o să mai fie cocalari şi shaworma ci doar un metalist rătăcit cu aparatul în mâini dârdâind de frig :)))

    RăspundețiȘtergere
  15. Dragă Arcadie,
    Munții, ca munții- frumoși, înalți, îi cunosc de când mă știu, dar cu nenea, deh, l-ai pozat pe furiș?
    Sau tu faci reclamă cuiva???

    RăspundețiȘtergere
  16. Culmea!
    Sambata am facut si noi traseul Petrosani-Obarsia Lotrului-Sebes. Chiar ar fi trebuit sa ne dam intalnire....

    RăspundețiȘtergere
  17. @Mircea: Da, noroc din ăsta ca al meu, mai rar :D

    Dar, cum ziceai, când o să începem noi să ne lăudăm că suntem în concedii tomnatice, atunci să vezi invidii :P


    @Gina: Draga mea, l-am pozat pe furiş, deşi omul se dădea în stambă, era clar că se vrea în centrul atenţiei şi al pozelor. N-am vrut să-i dau satisfacţie, de aia i-am furat poza :))
    Cât despre reclamă, doar o reclamă negativă la o cremă de epilat aş putea face cu poza cetăţeanului :D


    @Simo: Da, cum ziceam mai sus, de-acum anunţăm din timp excursiile :)

    RăspundețiȘtergere
  18. Nu ma mai joc asa :(( Pai, anul trecut cand ai fost la Barcelona, ai venit incarcata de cadouri pentru noi toti...amu' nimic-nimic??
    Si apropo de tunel: trebuie sa vorbesc cu Vasile sa-ti dea pedeapsa mai usoara, io credeam ca muncesti in bucatarie. :P

    RăspundețiȘtergere
  19. @Liana: Păi nu v-am adus văcuţă cu lapte şi striper? Plus nori în care să vă plimbaţi căpşoarele? :D

    Aha, deci tu credeai că io în tunel fac zacuscă şi gem =))

    RăspundețiȘtergere
  20. Ce vrei sa spui cu: whoever you are :D, ca ma cunosti?:)

    RăspundețiȘtergere
  21. @Anonim: Tocmai aia spuneam, că nu :P

    RăspundețiȘtergere
  22. asa mult?? doua zile???
    singur sa fiu in tunel??? sunt fricos, din fire...

    RăspundețiȘtergere
  23. @oovi: Păi, atât a ţinut evadarea mea, pentru care mă invidiai. Am zis să măsor cu aceeaşi măsură :D
    Şi nu eşti singur, cineva zicea că în timp ce bâjbâi, tre' să strigi, să-ţi anunţi poziţia, să nu te tamponezi cu ceilalţi care circulă prin tunel :))

    RăspundețiȘtergere
  24. mai bine nu strig... poate ma tamponez cu cineva... in mod placut...

    RăspundețiȘtergere
  25. @oovi: Aici nu mă bag, vezi tu cum te descurci, în funcţie de agendă ;)

    RăspundețiȘtergere
  26. mamăă, ce evadare... mie de obicei atâta îmi trebe (două zile) ca să ies din viteză, să ies din turaţia, din nebunia tunelului... :((
    chiar am văzut zilele astea ştiri cum că s-a terminat transalpina... ştiam de drumul ăsta pe vremea când făceam excursii cu bicicleta... acu' 130 de ani...:D
    ce zici, care e mai fotogenic, Transfăgărăşanul, sau ăsta?

    RăspundețiȘtergere
  27. Scuză-mi ignoranţa, dar eu văd două poze pe care le-aş controversa dacă n-ar fi ele însele aşa.
    Văd un nene care îşi imaginează că are o parapantă şi i s-a sculat părul de pe picioare de rău de înălţime şi un bou care paşte cărbune şi în curând va face ca o termocentrală.

    RăspundețiȘtergere
  28. Arcadia,
    Dacă pe respectivul domn , în chiloței, nu l-a luat în coarne vaca, ar fi trebuit să ajungă pe jos, chiar la Brașov.
    Am sau nu dreptate?
    p.s. aici plouă, nu se poate abate din drum!

    RăspundețiȘtergere
  29. Si eu am in plan Transalpina. Pe Transfagarasan abia anul trecut am ajuns (!) si mi-a placut tare mult drumul :D Totusi, banuiesc ca nu stiu sa ma bucur asa cum stie domnul putin imbracat :))

    RăspundețiȘtergere
  30. @Victor: Ştii cum se spune, fiecare cu talentul lui :p
    Transfăgărăşanul este mai "glacial", aşa, în vreme ce Transalpina e mai caldă, panorama e mai largă, mai aerisită.
    Dacă întrebi maşina, Transalpina e mai grea :P
    Da, decât deloc, bune şi astea două zile :)


    @omuldelamunte: Şi eu care credeam că am imaginaţie! =))
    Ct despre boul-termocentrală, este o vacă, iar cărbunele pe care-l paşte face ca laptele să iasă gata pasteurizat şi ambalat în cutii de carton :D


    @Mirona: Draga mea, în momentul în care te hotărăşti să faci Transalpina, printezi poza cetăţeanului, te duci la magazin şi-ţi cumperi ţinuta obligatorie. Şi nu te epilezi două luni înainte de excursie, ca să aibă ce ţi se scula de la frig =))

    RăspundețiȘtergere
  31. Din cate am citit si am inteles pe site-urile pentru Trasalpina, erau din 120 km, 113 km neasfaltati.
    Acum, din ce ai povestit tu am inteles care si mai ales care e traseul de urmat, fiindca ne-am propus sa-l bagam in calcul pe acesta pentru vara viitoare.
    Frumoase poze si ca de obicei, cu sarmul tau inconfundabil!
    ps. oare de ce, cand am ajuns la pasajul cu hainele nu m-am mirat absolut deloc?! ;))
    Nenea ala precis n-a mai vrut sa plateasca curentul si ashea n-a mai avut cuburi de gheata sa-si umple baia... :))

    RăspundețiȘtergere
  32. @Manola: Nu te lua după site-uri, ia-te după mine! :))
    Chiar aşa, oare de ce nu te-ai mirat deloc că mi-am luat pufoaica pe mine în august? =)) =))

    Bre, pe cuvânt că omu' era plecat cu vaca!
    Pfoai! Amu îmi dau seama că a lui trebuie să fi fost vaca aia din prima poză care păştea cărbune, vorba omuluidelamunte! =))

    RăspundețiȘtergere
  33. Frumoase imagini, frumos concediu! Mai ales pentru pupila...cred. Ezit putin din cauza primei imagini, dar totusi, si aia e faina. Imaginea! :D

    RăspundețiȘtergere
  34. @maya: Vai, dar cum să nu-ţi încânte pupila părul gălbui şi sculat al cetăţeanului călduros? :P

    p.s. Eu nu mă gândesc decât la rulada aia a ta, de pui cu prune :D

    RăspundețiȘtergere
  35. Esti un remarcabil lider de opinie! De doua zile la TV si la radio nu aud decat despre Transalpina!!! In septembrie purced si eu.

    RăspundețiȘtergere
  36. @anamaria: Cu toată părerea de rău, dar cred că nu de la mine ştiu televiziunile şi posturile de radio despre beneficiile traseului, ci de la marele blond zburlit şi încălzit =))
    Fă traseul, neapărat, înainte de Crăciun, poate-l mai prinzi şi tu :)))

    RăspundețiȘtergere
  37. Demult nu am mai râs aşa!Şi pozele sunt minunate....iar vaca şi blondul sunt de-a dreptul fascinanţi! Mulţumesc! :lol:

    RăspundețiȘtergere
  38. drumul regelui.(carol al ll lea)apoi drumul repubilcii,apoi dn 67c si mai nou transalpina,cea mai inalta sosea alpina de la noi
    sunt convins ca traversarea muntilor ti a placut foarte mult,apropo tu ai condus??

    RăspundețiȘtergere
  39. @ironicblonde: Anşante de cunoştinţă, la bună poposire pe meleagurile noastre. Cum şi nouă ne place ironia, garantat relaţia va deveni solidă :D


    @anonim: Măi nenea Anonim, n-ai vrea matale să te botezăm oarecum? De exemplu, Anonimul Transalpin? :D
    Am vorbit, ne-am împrietenit, e cazu' să depunem actele! =))
    Şi n-am condus eu. Da' nu pentru că n-aş fi în stare :P
    Dacă vrei să-ţi dovedesc ce pot, te provoc la o liniuţă pe Victoriei :D


    @adriana: Şi mie-mi plac fotografiile tale :)
    Bun venit în Arcadia! :)

    RăspundețiȘtergere
  40. @Manola: Pfoai, ce bine ar fi fost să dorm! :D
    La ora aia făceam băi de adrenalină, compunând nişte ode pentru cei de la IRE, care s-au gândit să ne taie de la porţia de curent în miez de noapte :D

    RăspundețiȘtergere
  41. Eu cred ca "tot secretul" lui nenea ala este in chiloti.....
    ma refer la felul in care si i-a ales!

    RăspundețiȘtergere
  42. @Virtualkid: Salutări de la munte, marinarilor! :D
    Ia, luaţi şi voi modelul de chiloţi de la nenea, ca să vă asiguraţi succesul pe plajă =))

    RăspundețiȘtergere
  43. Eram curios să văd faimoasa transalpină și uite-o pe blogul tău, reușite pozele.

    RăspundețiȘtergere
  44. @Georgel: Pe cuvânt că în realitate e mult mai fain ca în pozele mele :D

    RăspundețiȘtergere
  45. Faina excursie :)

    Am ajuns si eu pe TA anul asta am facut o comparatie intre Transalpina 2009 si Transalpina 2011... s-a schimbat foarte mult atat in bine cat si in rau.

    Felicitari pentru prezentare!

    RăspundețiȘtergere
  46. @Andrei: Păi, frăţioare, tu ai făcut acolo la tine o prezentare первый класс faţă de mine aici, deci felicitările le meriţi tu! :)

    RăspundețiȘtergere