miercuri, 2 februarie 2011

Povestea porcului

Una din cele trei femei, dragii mei, mi-a răvăşit amintirile cu povestea plecării ei de-acasă, într-o iarnă geroasă, în papuci de casă. O consolam şi-i spuneam că se poate şi mai rău, adică se poate ce-am păţit eu.

Trimisă de părinţi, cu inima mică şi cu nădejdea mare, la şcoli, a trebuit într-o bună zi să las iarba grasă de-acasă şi să explorez pajiştile lumii mari. Ca să-mi fie tranziţia mai uşoară, de cu primăvară, ai mei au căutat un cuib cât mai cald pentru toamna pribegiei mele. Nu ştiu dacă a contribuit şi norocul lor sau norocul meu singur s-a descurcat atât de admirabil, dar mi-au găsit o casă adorabilă şi durabilă. Populată cu doi oameni minunaţi. Mi-au fost ca nişte părinţi, pe care eu i-am scos din minţi.
Doamna Gabi, un fel de pâine caldă pentru burta mea veşnic lihnită, iar domnul Emanuel un fel de petec pentru sacul meu veşnic rupt.

Acomodarea a durat vreo 34 de minute, până am împânzit camera frumoasă, călduroasă şi luminoasă cu lucrurile mele. Apoi a început şedinţa de informare cu domnul Emanuel. Mare om, mare pişicher!
Am fost informată că pe lângă camera propriuzisă, părinţii negociaseră şi-o debara (pupa-i-aş, ştiau ei cu ce arsenal aveam să plec în lume, cunoşteau omu' pe care-l crescuseră la sân!) şi că, deci, mai mult spaţiu nu am voie să ocup cu niciun chip. Prin urmare, legislaţia în vigoare prevedea că la uşă, pe pătratul de linoleum care proteja mocheta, nu aveam voie să expun decât una pereche încălţăminte. Restul încălţărilor, obligatoriu curăţate, urmau a fi depozitate în debara.
Cunoşteam melodia asta de la mama şi mi se părea la fel de armonioasă şi la fel de puţin imperioasă.

În timp, am izbândit să mut la uşă toată debaraua de pantofi, încât abia se mai putea deschide uşa. Cum principiul acţinii şi reacţiunii este valabil până în zilele noastre, am simţit într-o bună dimineaţă un cârcel în inima mea de purcel: domnul Emanuel m-a lăsat în prag de examen fără niciun papuc. Absolut toată încălţămintea mea dispăruse fără urmă, odată cu proprietarii.
De la examen nu puteam lipsi, era viitorul meu în joc.
Să plec încălţată cu perechea de gumari ai doamnei care purta cu trei numere mai mult ca mine, nici asta nu era plăcut deloc.
Cum examenul nu mai avea răbdare, am luat gumarii în picioare şi-am luat-o pe cărare. Una aşa, ma ocolitoare. Fiecare pas pe care-l făceam, muşca din fiinţa mea. Fiecare ochi care se holba mă ucidea. Drumul întoarcerii lui Peneş Curcanu' a fost floare la ureche pe lângă drumul meu nepereche până la cămin, unde am împrumutat de la o colegă o pereche de pantofi. Jur că nu mi-a mai păsat deloc că pantofii nu se asortau cu ţinuta mea din ziua respectivă. Ăia au fost cei mai arătoşi pantofi care m-au încălţat vreodată!

Dar, cum fiecare faptă are o răsplată, răzbunarea era de rigoare.
Ca o fină cunoscătoare a tabieturilor domnului Emanuel ştiam că la sosirea acasă se va aşeza la masă. Apoi, va dori să-şi facă siesta în camera domniei sale. Gras fiind, nu se va putea îndoi din şale, aşa că-şi va prăvăli făptura uriaşă peste teancul de perne gata pregătit, se va apuca de citit şi-apoi de sforăit.
Totul a decurs conform obiceiurilor sale până la momentul prăvălirii făpturii. Pentru că urletul scos de iepurele gonflabil pe care i-l aşezasem sub perne l-a propulsat pe domnul Emanuel peste masă fix cum îl propulsa prăjina pe Serghei Bubka, peste ştachetă. Sprinten ca atunci nu mai fusese din copilărie şi nici n-avea să mai fie.

43 de comentarii:

  1. Bre, io n-am înţeles de ce i-ai zis "Povestea porcului" dacă i-ai vârât bietului om un iepure gonflabil sub perne :
    Dacă i-ai fi zis "Povestea poveştilor" ;), ce i-ai fi strecurat lu' nea Emanuel sub perne? =))

    RăspundețiȘtergere
  2. Nebuno, puteai să-i cauzezi vreun atac de cord sau de apoplexie, mai ales dacă era așa de trupeș. :D
    Pe de altă parte, ce vremuri, dom'le. Citea lumea când își făcea siesta, nu se lăsa hipnotizată de televizor ca acum.

    RăspundețiȘtergere
  3. acum am priceput. unele chestii si aspecte si ATITUDINI isi au obarsia in paleozoic adica in benzile de ADN. Acolo erau "desenate" predispozitiile astea geniale. Ar fi interesant de stiut daca ati fot chit pe chit ( a fost inaltat stergarul alb?) :))

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunt convinsă că ai devenit favorita lui după această întâmplare! =))

    RăspundețiȘtergere
  5. ce m-ai amuzat! dar mi-ai stricat finalul, eu îmi imaginam că te-ai dus în gumari şi la examen, păcat că n-a fost aşa :D

    şi mi-ai răvăşit şi tu mie amintirile: am fost şi eu odată nevoită să împrumut ghetele cuiva (din Braşov persoana, apropo) într-o excursie la munte, doar că a ieşit vopseaua din ghete în pielea albă şi delicată (haha) a picioarelor mele, de parcă ştersesem hornul cu ele, şi nici n-a ieşit vreo câteva zile, oricât de mult le frecam cu piatra ponce. Iar picioarele mele au făcut atunci obiectul unor fotografii alb-negru la figurat, care au fost ulterior proiectate la întâlnirea unui club montan...

    RăspundețiȘtergere
  6. Doamne, exact asa ceva imi trebuia dupa ce am stat niste ore cu nasul in hartii :D
    Am ras cu lacrimi, inchipuindu-mi saltul domnului Emanuel. Saru-mana (iarasi)!

    RăspundețiȘtergere
  7. @PeNe: Bre, să nu-mi zici că tu nu ştii Povestea porcului, de Ion Creangă!
    Pe scurt, e vorba de doi bătrâni care, neavând copii, au luat de suflet un porcuşor. Exact ca în cazul meu. Numai că eu n-am făcut niciun pod şi nu m-am transformat în prinţesă, ca-n povestea lui Creangă :D
    Iepurele ăla gonflabil scotea nişte sunete hidoase tare, numai bun de folosit în scopuri umanitare =))



    @silavaracald: Cu mintea şi spaimele de-acu' n-aş mai avea sânge-n telecomandă să fac astfel de farse. Pe vremea aia însă n-aveam spaime de astea :D



    @Al.M: Clar, ceva nu e aşezat bine în spiralele de ADN, deci de unde speranţe de mai bine? =))



    @Dara: Ăsta a fost doar începutul. De-a lungul celor patru ani cât am stat la ei ne-am făcut reciproc surprize cărora unii mai slabi de înger nu le-ar fi supravieţuit :D



    @3fmi: Iepuraşului i-a sărit doar supapa, domnului Emanuel însă a făcut un salt de medalie mondială =))



    @puideblog: Draga mea, chiar şi-aşa, am rămas de râsul colegilor care, de câte ori aveam fumuri, în îmi aminteau cum am apărut eu ca un luptător în ilegalitate, încălţată-n gumari. :((



    @Stefana: Să fii săsnătoasă! :D

    RăspundețiȘtergere
  8. Arcadia, savuroasa povestea! Eu nu as fi stiut cum sa ma razbun. :))
    In schimb, purcelul asta rozaliu, cu trifoi cu patru foi la urechi e mortal! Banuiesc ca e din pasta de zahar, asadar, dulce la propriu! :))

    P.S. Uite peste ce poza am dat azi:
    http://stiri.rol.ro/nici-porcii-nu-mai-sunt-ce-au-fost-681922.html

    RăspundețiȘtergere
  9. @Mirela: Ha ha ha! Da, lucrurile nu pera mai seamănă cu ce erau odată!
    Purcelul ăla l-am primit călare pe un tort, de la verişoara mea. Şi da, e din pastă de zahăr. :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Eu vreau sa stiu ce-au avut de spus domnul Emanuel si iepurasul :D

    RăspundețiȘtergere
  11. @Lady Io: Domnul Emanuel n-a zis nimic în primă fază. Pesemne aştepta să vadă dacă face infarct sau scapă. Văzând c-a supravieţuit, m-a dojenit un pic, după care a sunat toate rubedeniile să le povestească ce sportiv este =))

    Iepuraşul a fost umflat şi pus la loc, pe şifonier. Ca piatră de aducere aminte. :P

    RăspundețiȘtergere
  12. Arcadia, Mă întreb ce le pățește suflețelul celor care nu-ți sunt pe plac la serviciu?
    Toți sunt întregi?
    p.s. vezi, sunt discretă , nu întreb nimic de cei din casă..

    RăspundețiȘtergere
  13. hahahaha, e bine totusi ca toata lumea a supravietuit: tu deplasarii in gumari, si ceilalti doi pravalirii, respectiv sariturii :))

    RăspundețiȘtergere
  14. @Incertitudini: Pe verificate, toţi angajaţii sunt întregi şi mă iubesc! :D
    Cei ai casei nu ştiu cum ar putea fi altfel, deci sunt fericiţi =))


    @Zazuza: Eu nu scriu decât poveşti cu happy end :D

    RăspundețiȘtergere
  15. Și zici că domnul Emanuel avea simțul umorului, nu? Adica, n-ai ajuns în stradă?
    Gazda mea (aia, ponderala) avea în schimb niște derapaje lingvistice (era unguroaica) pe care acum imi pare rau ca nu le-am notat. A venit într-o zi să-mi spuna că nu știu cine se uită la filme "...iii..itoice" "istorice, tanti?", "nu, nu.. din alea cum le zice toice, etoice, a da la filme RETORICE!" "poftim, ce filmeeee??" "Retorice, dragă din alea cu oameni care fac sex"

    RăspundețiȘtergere
  16. @Anca: Da, a fost un om cu un simţ al umorului ascuţit ca un bisturiu! :D N-am ajuns în stradă, am ajuns direct în inima lui mare!

    Tare faza cu filmele retorice! =)) =))

    RăspundețiȘtergere
  17. Deci povestea porcului este de fapt povestea iepurelui. Cu alte cuvinte iar l-ai reinventat pe Creanga. Pe cand si Pupaza din tei?

    Inca nu m-am dumirit ce scrii: poezie sau proza. Dar pana la urma aflu eu ;)

    RăspundețiȘtergere
  18. Hahaha, ce faina comparatia cu Bubka, mi-am amintit si de asta cu ocazia asta, chiar m-am distrat ;)

    RăspundețiȘtergere
  19. Buna poanta cu porco-iepurasul
    As avea de pus si eu unele sub niste funduri
    Din pacate asazisele funduri respectabile sunt doar in domeniul virtual(desi am senzatia ca deja le-am pus ardei iute)
    Arcadia dear,inca o data iti admir finetea si spiritul din povestirea cu pricina dar si abilitatea de a te distanta de zone ajunse raufamate(in real life)
    CHAPEAU!!!:)

    RăspundețiȘtergere
  20. @robert: Bre, nu mă lua şi tu cu povestea iepuraşului că turbez! Voi cu ce poveşti aţi crescut, bre? :-L
    Ce scriu? Rim-oză, oare? =))


    @teonegura: Eu am fost fan Bubka :D


    @Elfa: Şi tu cu iepurele! :(
    Fi-mi-ar spiritul de râs dacă nimeni nu vede legătura cu porcul! =))

    RăspundețiȘtergere
  21. Ba da, Arcadia, eu vad legatura cu povestea porcului. Si cred ca as putea sa-ti spun si cine este personajul principal :d

    RăspundețiȘtergere
  22. vai...
    si totusi... sunt convins ca, ai avut succes la examenul ala... chiar daca nu erai in... pantofii tai...
    dar nu pricep... unde pusese toate incaltariel tale??? le-ai primit inapoi??? sper ca da...
    tragica situatia de atunci... si cat de hazlie-i acum...

    RăspundețiȘtergere
  23. @oovi: Da, examenul a fost mai uşor decât drumul până la el :))
    Toată încălţămintea mea o coborâseră în boxa de la subsolul blocului. Când m-am întors, mă aşteptau doi saci plini cu pantofi, numai buni de curăţat şi aşezat frumos pe rafturi în debara. =))

    RăspundețiȘtergere
  24. He he he, eu ştiu o poveste cu o doamnă care fiind directoare la TVR2 la un moment dat, a uitat într-o dimineaţă să îşi pună fusta pe ea. A chemat şoferul ca în fiecare zi, la ora stabilită, s-a gătit, s-a aranjat şi apoi a constatat că nu mai are foarte mult timp. Şi-a pus furoul, bluza, etc, s-a încălţat şi ţuşti în maşină. Ajunsă în birou, secretarul ei se uta cu ochii măriţi la ea, la fel ca şi şoferul care până în birou nu observase grozăvia. Apoi doamna noastră se uită în jos, zâmbeşte şi le spune celor 2: ce mă, nu aţi mai văzut o femeie în furou??? Uitase să îşi pună fusta.. I-a spus amuzată şoferului: acum du-a înapoi acasă, că m-am grăbit degeaba, oricum o sa fiu în întârziere azi.

    RăspundețiȘtergere
  25. @Cristian Ion: Prea tare, frate! =))
    Eu am plecat la o petrecere cu poşeta uriaşă de serviciu, care nu avea nicio legătură cu ţinuta din seara respectivă, spre surpriza totală a celor prezenţi.
    A fost amuzamentul serii. :D

    RăspundețiȘtergere
  26. Cu fusta am păţit-o şi eu într-o iarnă ;)
    Era dimineaţă rău, m-am îmbrăcat la repezeală, mi-am tras haina pe mine şi, când am ieşit în curte, am simţit că mi-e prea rece ... jos :) Mi-a picat fisa imediat şi m-am întors să-mi pun şi fusta =))
    În schimb, am o poveste haioasă despre o colegă de serviciu care, pe vremea aceea (vara lui 1988), mai purta tetra. Întotdeauna era în întârziere la serviciu, aşa că, mereu alerga disperată să prindă tramvaiul. În timpul unei astfel de curse, a simţit cum i se rupe elasticul de la chiloţi, cum aceştia se lărgesc... alunecă, dar de teamă să nu piardă tramvaiul, i-a lăsat să cadă pe trutuar, scoţându-şi tacticos (fără să se oprească din fugă) piciaorele din ei =)) ... dar a prins tramvaiul ;)

    RăspundețiȘtergere
  27. Pana la urma ,Arcadia,ce-i mancase pe alde gazdele tale sa mute pantofi in boxa?
    Ca sa nu mai spun ca mi se pare o marlanie sa-i coboare fara sa-ti spuna
    E drept ca experienta mea in materie de de gazde e aproape nula
    Cat am stat eu acasa la parinti,mama ajunsese sa fie dresata,nu intra in camera mea si nu se atingea de hartiile mele
    Stia ca sunt puse intr-o anumita ordine si ca e cu rost
    Bineinteles ca in binecunoscutul stil al mamelor ma batea la cap sa fac ordine si sa-mi strang lucrurile(noroc ca s-a intors roata si acu pot si eu s-o sacai cu "fa-ti ordine ca sa mai gasesti ceva")
    Dupa ce m-am mutat intai in casa mea si apoi la domn n-a mai avut curajul vreo unei critici sau sugestii ,deci saga s-a terminat pt ea destul de rapid
    Un atentat la incaltarile mele sacre s-ar lasat cu mai mult de un iepuras zanganitor
    Banuiesc ca din lipsa de experienta am scapat miezul cu porcu' :D
    Ps. asta cvu uitatul fustei vad ca e clasica
    Maica-mea in graba de a ajunge la curs se imbracase ,isi pusese pardesiul ,dar fusta o uitase
    Norocul ei ca ne-am intalnit inainte sa se urce in masina si m-am mirat ca n-are fusta si atunci a realizat lipsa
    Ca sa nu-si sifoneze fusta(era una lunga si stramta) se incaltase intai urmand ca sa-si puna fusta ultima,inainte de pardesiu

    RăspundețiȘtergere
  28. @Cristian ion
    După nume, pari bărbat. Ești sigur că era poșetă și nu geantă? Iar dacă era totuși poșetă, sper că-ți era asortată cu pantofii cu toc cui! :D

    RăspundețiȘtergere
  29. @Eugen Ion: Dragul meu, îţi dotorez o oaie. Zi-mi numai cum o preferi: albă, neagră, brumărie, aşa o să fie!
    Cum Cristian Ion e mai bătrân decât tine pe blog la mine, am căzut în păcat. Iertare, domnul meu! :)



    @PeNe: Ei, asta da, întâmplare foarte tare, cu chiloţii lepădaţi în fuga mare, pe trotuare! =))



    @Elfa: N-a fost deloc o măgărie, în contextul acela, te asigur. Omul m-a tot avertizat cu vorbă bună, dar eu fluieram la lună. Iar cum nefăceam reciproc tot felul de farse, asta era perfecă, la locul şi momentul potrivit :)



    @silavaracald: Cred că şi tu ai pecito, bre, ca şi mine. Eu l-am botezat pe Eugen, tu ai luat răspunsul meu drept al lui.
    babilonie curată, fată! =))

    RăspundețiȘtergere
  30. Adica ai apucaturi de tortionar?
    Cum ar fi fost sa fii nevoita sa alergi cu el in brate la camera de garda? Ai fi avut acum inca un subiect de povestit si nu sunt foarte sigur daca ar fi putut fi la fel de amuzant.

    RăspundețiȘtergere
  31. @Virtualkid: La vremea respectivă încă nu eram foarte înţeleaptă :P

    RăspundețiȘtergere
  32. Ha ha ha, am tot cautat sa vad cine a scris sub acest nume si am luat de 3 - 4 ori la studiat atent cine e Cristian, am incercat sa scot din context, etc. Apoi m-am gandit ca imi datorezi o oaie. Oaia o prefer blanda si iubitoare, cacii asa le sta bine mioarelor. :)

    RăspundețiȘtergere
  33. @Eugen Ion: Blândă şi iubitoare sunt.
    Mioara

    RăspundețiȘtergere
  34. Faci ca in reclama aia, cu Cremita si Viorel...

    RăspundețiȘtergere
  35. @Eugen: Cremita ţine de foame, Mioara ţine de urât! =))

    RăspundețiȘtergere
  36. Aleg Mioara chiar daca nu-s chiar asa de urat. :)

    RăspundețiȘtergere
  37. @Eugen: Ha ha ha! Băiet deştept! :D

    RăspundețiȘtergere
  38. Asta cu avertizarile imi scapase din context
    Bun bun,esti pe post de "mioara" da avertizeaza omul ca nu esti absolut deloc "blonda" si ca nu esti nici ministra si nici veleitati de a deveni(macar sub guvernarea asta)
    Asa ca stie omul ce capata :D:D:D

    RăspundețiȘtergere
  39. @Elfa: Ţie ce-ţi iese la afacerea asta? Că nu-mi faci tu reclamă gratuită! =))

    RăspundețiȘtergere
  40. Credeam ca dau peste sunci, carnati, afumaturi si de-alde alea...cand colo, iepuri! ;-)

    RăspundețiȘtergere