marți, 21 decembrie 2010

Moş Crăciun vs Moş Gerilă

Nu-mi amintesc când anume am aflat eu pentru prima dată de existenţa lui Moş Crăciun. Presupun că mama şi tata, aidoma oricăror părinţi, au debutat cu fabulaţiile despre Moş de îndată ce au văzut că încep a mă orienta în timp şi spaţiu şi încep a pricepe lucrurile simple şi relaţiile dintre ele.
Şi-au făcut bine treaba pentru că încă mai păstrez amintirea emoţiilor care mă cuprindeau când vedeam primii fulgi de zăpadă. Ninsoarea vestea că nu mai e mult şi Moş Crăciun îşi va înhăma renii la sanie şi va porni să împartă daruri copiilor, pe măsura cuminţeniei şi strădaniei fiecăruia.

N-am avut niciodată temeri că nu voi primi exact cadourile comandate pentru că poeziile şi urăturile le învăţam fără bătăi de cap, măgăriile mă pricepeam să mi le camuflez mai ceva ca un soldat din trupele Speţnaz, iar cele pe care nu le puteam ascunde mi le asumam eroic şi mai apoi, pentru simplificarea formalităţilor, îmi aplicam singură şi pedepsele.

Îmi amintesc că într-o zi, când s-a întors mama de la şcoală am informat-o relaxată că am vărsat cutia de zahăr pe covor, dar că nu e cazul să se isterizeze inutil pentru că am reuşit să dreg totul cu apă de nu se mai vede niciun bob de zahăr. Ba, lucru şi mai bun, părul din covor şade acum mult mai ţanţoş, nu mai trebuie aspirat şi periat, e betonat şi aranjat, numai bun de aşteptat Moşul.
Iar ca nu cumva să-i treacă prin cap mamei să-i spună lui Moş Crăciun să mai scoată de pe listă vreun cadou din cele pregătite pentru mine (pe principiul mereu repetat că orice greşeală se iartă dar consecinţele rămân şi se îndură cu demnitate), i-am adus la cunoştinţă că m-am şi pedepsit singură, privându-mă de porţia de ciocolată zilnică, pe care am donato soră-mii. Mama cunoştea legislaţia, ştia că nu poţi fi pedepsit de două ori pentru aceeaşi faptă.

Toată filosofia de viaţă mi-a fost zdruncinată însă din temelii când am intrat la şcoală şi-am întâlnit în locul lui Moş Crăciun pe tovarăşul Moş Gerilă. Un Moş hibrid între Crăciun şi Partid.
Ajunsă acasă, l-am somat pe tata să-mi spună adevărul. Încolţit, mi-a mărturisit: Moşul era un personaj închipuit.
Am adormit greu, cu inima destrămată.
Moş Crăciun nu s-a mai întors niciodată.

Iar dacă Moş Crăciun era o invenţie, m-a părăsit orice intenţie de-a fi cuminte de-atunci înainte. Căci la ce bun să-ţi înfrânezi pornirile războinice ori să înveţi colinde dacă nu de ele depinde sosirea saniei trasă de reni, a sacului cu bunătăţi sau a Moşului cu dalbe mustăţi?

Anul acesta însă mi-a venit gândul cel bun şi i-am scris lui Moş Crăciun o scrisoare. Mi-am cerut iertare pentru măgării, i-am spus c-am învăţat şi vreo două-trei poezii, că m-am smerit şi-n consecinţă sper să nu fie zgârcit.

Vă urez la toţi un Crăciun fericit!

60 de comentarii:

  1. Înseamnă că bărbosul cu halat roşu care s-a pozat cu toată clasa a I-a B nu era moş Gerilă?!? :O

    Îmi distrugi mitul copilăriei! :((

    RăspundețiȘtergere
  2. @Dara: Îmi pare rău de mitul tău, ştiu ce simţi! :P

    RăspundețiȘtergere
  3. Mos Gerila asta e var bun cu baba Gertrude.
    Unul iti strica copilaria, altul viata de adult. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. @neuro-nul: Ha ha haaaaa! Că bine zici! Se vede treaba că tu cugeţi cu folos, bre! :D

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu credeam ca e acelasi lucru, ca pe Mos Craciun il mai cheama si Mos Gerila :D
    Ca doar si eu am doua nume, de ce n-ar avea si Mosu'?

    RăspundețiȘtergere
  6. ... nu am ce să-ţi fac, trebuie să te cert:
    1. nu există fabulaţii despre Moş, el chiar există ...
    2. fiecare primeşte câte ceva ... listele sunt făcute din timp (monitorizarea se face tot timpul anului) ...
    3. Moş Gerilă era pseudonimul care-l folosea Moş Crăciun, ca să nu-l deranjeje ăia de la securitate ...
    4. tatăl tău a facut psihologie inversă când ţi-a spus că Moşul e un personaj închipuit ...
    ... gata cu cearta ... anul ăsta ai fost cuminte? ... hmmmm ia să verificăm noi aici ... aşa, uite aici pe pagina asta scrie ... scrie ...

    RăspundețiȘtergere
  7. frumoasa povestioara..si mai dus in anii copilariei fara sami dau seama...era bine cand eram mic..primeam cadouri si acum nimic:(((

    RăspundețiȘtergere
  8. Postul Domniei Voastre s-a dovedit a fi un declic miraculos pentru memoria mea; a ieșit la suprafață o amintire, cam ponosită ea, pe care o credeam pierdută, ce zic eu credeam, nici nu aveam habar de ea...Am expus-o nudă-crudă în blog.

    Ce pot face cuvintele bine potrivite. katharsis.

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu eram oportunista.
    Orice Mos era binevenit atata timp cat aducea cadouri.
    Da ce ?
    Mos Gerila nu poate avea un frate geaman ?:)
    Cara,
    Te pup si-ti doresc inca o data ,
    Craciun fericit alaturi de cei dragi inimii tale !

    RăspundețiȘtergere
  10. @Lady Io: Eu am un singur nume, deci şi Moşul meu trebuia să aibă la fel :D

    @Cristian Ion: Aoleu, te rog nu citi cu voce tare ce scrie pe listă, să audă toată lumea! =))
    Auzi, dar tu eşti rudă cu Moşul de ştii toate astea şi ai acces la agenda lui? :O

    @Constantin Jacota: Când Domnia Voastă mai are nevoie de un declic miraculos aici mă găseşte! :D

    @Lia: Bre, m-aţi năucit cu explicaţiile voastre: ba ca are două nume, ba că era urmărit de securitate, ba că avea un frate geamăn. O să sfârşesc mai confuză ca în copilărie :O
    Îţi mulţumesc pentru urări şi-ţi fac urări gemene! :*

    RăspundețiȘtergere
  11. Oricare i-ar fi numele,Moșul rămâne un simbol al unei lumi de basm , în care nu doar copiii se simt fericiți!
    Să-ți aducă darurile pe care le aștepți!

    RăspundețiȘtergere
  12. @Incertitudini: Îţi mulţumesc frumos, draga mea!

    RăspundețiȘtergere
  13. iti doresc un Craciun fericit si un sfarsit de an cat se poate de senin...

    RăspundețiȘtergere
  14. @Gabriela Pană: Sărbători strălucite şi tie! :*

    RăspundețiȘtergere
  15. Sa faci bine sa stai sa citesti de sarbatori si sa pui panou pe usa ca panettone se gaseste si la metro :D
    Adik intr-un limbaj mai civilizat si in spiritul Craciunului iti zicem sa ai zile asa dupa chipul si asemanarea ta, care este minunate ;))

    RăspundețiȘtergere
  16. @Sara: Draga mea, iti multumesc frumos pentru grija, dar sa stii ca anul asta chiar nu mai am atatia musafiri c-am pus pe poarta un panou cu "Cazare si masa alaturi, la Pensiunea Ana" inca din septembrie =))

    Cat despre minunatia mea, e normal s-o lauzi, ca altfel adio retete! =))

    RăspundețiȘtergere
  17. Eu cred ca n-ai fost cuminte anul asta, dar ca Mosul sigur te-a iertat. Si cred ca a si plecat spre tine.

    Anul asta mi s-a rupt un pic sufletul cand am intrebat un pusti de aproape 5 ani, extrem de inteligent : "Ei, Matei(nu e numele lui), vine Mosul la tine?" Iar el, o mana de om, cu un zambet strengaresc in cotul gurii, fara inhibitii, mi-a raspuns : " Parintii mei mi-au spus adevarul. Nu exista Mos Craciun. Ei nu mi-au ascuns nimic..." Mi-a placut atitudinea lui, dar recunosc, mi s-a strans un pic sufletul stiind cat de cu nostalgica sunt si acum dupa Mos si cat pierde pustiul, totusi, stiind ca nu exista Mos...
    In resedinta mea, vecinii mei de la parter au pus toti in fata usii ghetele pentru Mos. Erau si ghete mari si ghete mici. Si erau si desene pe usa apartamentului facute pentru Mos. Trebuie sa recunosc ca mi-a tresaltat inima gandindu-ma la atmosfera lor in care chiar parintii intra in joc. Si da, au impodobit balconul cu un Mos care se agata si care sta sa intre in balcon si l-au luminat corespunzator.
    Superba complicitatea.

    RăspundețiȘtergere
  18. Eu eram bucuroasa pentru ca veneau amandoi: Mos Craciun de Cracuin, Mos Gerila de Anul Nou. Cu timpul insa se compenseaza toate...:P Acum i-ar fi greu sa vina cu sania avand in vedere lipsa de zapada din zona. Sper totusi ca s-a modernizat!

    RăspundețiȘtergere
  19. @oneway: Hmmmm...Si eu i-am spus adevarul pruncului meu. Tocmai l-am intrebat daca are vreo suferinta legata de Mos Craciun, zice ca nu :D

    @Ami: Ei, lasa, Japonia e atat de frumoasa ca nu mai conteaza lipsa zapezii de Mos Craciun. Vine, in loc de sanie trasa de reni, cu trenul de mare viteza :D

    RăspundețiȘtergere
  20. Sa-nteleg ca s-a pus de urari.
    OK!
    Draga mea, iti doresc sanatate si prosperitate! Craciun fericit!
    Aaaaa...era sa uit.
    Iti doresc (sau imi doresc, urmeaza un d-ala de se tavaleste de ras, nu-l pot posta) ca anul care vine sa ai si mai mult spor la scris. Esti geniala!
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  21. Eu n-am suferit dupa Mos Craciun dar am distrus copilaria catorva colegi de gradinita carora le-am spus adevarul crud ca totul e o scamatorie de-a adultilor! =))

    Am fost mintit crunt odata despre cum se fac copiii, o alta minciuna gogonata despre Mos Craciun mi-ar fi spulberat pe veci increderea in parinti :D

    RăspundețiȘtergere
  22. @Ella: Iti multumesc draga mea. Cat despre spor la scris, sa-ti implineasca Mos Craciun dorinta! =))

    @dadi: Copile, tu nu ai cursuri, nu ai vreun proiect la care sa lucrezi, vreo treaba de facut? Vii aici si dai din casa? x(

    RăspundețiȘtergere
  23. Drept sa iti spun n-am mai intalnit pe nimeni pana acum sa greseasca si sa se autopedepseasca. Specie rara, frate!

    Cat despre Mos Craciun... el exista! Dar numai pentru cei care cred in el. Pentru toti ceilalti este o inchipuire, un zvon!

    Craciun fericit si tie!

    PS: Cine e Cara? :)

    RăspundețiȘtergere
  24. @robert: Rara avis ego! :))) Asta ca să nu ne oprim doar la proverbele dacice! :)))

    Iar despre Moş Crăciun, va trebui să cred şi eu în el. La bătrâneţe. iarăşi fac lucrurile pe dos... :D

    Cara sunt eu în real life. Aici rămân Arcadia :P

    RăspundețiȘtergere
  25. Mai bine de mine că n-a fost nevoie de explicaţii din partea părinţilor care nu ne-au putut oferi, în copilărie, daruri de Moş Crăciun.
    Aflasem eu cum că, de ziua acestui Moş, se împodobeşte un brad... dar, cum la câmpie nu prea aveam unde vedea brazi, împodobeam şi eu o cracă mare ruptă dintr-un pom fructifer şi chemam toţi copii de pe uliţă să ne distrăm în jurul crăcii.
    Concluzie: bucuria existenţei lui Moş Crăciun nu mă înfioară nici în ziua de azi ... doar ideea că de această sărbătoare religioasă avem liber de la serviciu.
    Şi, oricum, nu pot să sufăr Iarna!!!

    RăspundețiȘtergere
  26. @PeNe: Ca de obicei, scurt şi la obiect! =))

    RăspundețiȘtergere
  27. Mie mi-a fost distrus mitul Mosului prin clasa a 3
    Aveam eu ceva dubii si am tot insistat sa mi se spuna daca vine s-au nu vine
    Mama,inteleapta ,m-a intrebat cum vreau sa existe si vina cu daruri sau sa nu existe si oha cadouri
    In dorinta mea de adevar n-am reusit sa intorc pe toate partile informatia
    Am aflat de Mos si ........am pierdut un dar nepretuit(cred ca e primul pas hotarator spre lumea celor mari)
    Clar n-am avut de a face cu Gerila,la noi in familie n-a fost acceptat
    Urarile pt Craciun insa le voi face peste cateva zile
    E asa de ocupat mosul incat nu imi pot permite sa-l deranjez
    Cum ai facut cu musafirii?
    Le-ai zis ca ai deschis vreo menajeriecu animale primejdioase sau ca ai plante carnivore?
    Nu de alta dar am sesizat un curent de migratie spre mine si vreau sa fiu pregatita
    Domnul meu am senzatia ca se crede vreun superman si exista o banuiala ca vom fi invadati
    Am 2 variante ori fug la mama ori transform casa in jungla
    Ce nu face omul pt siguranta si linistea proprie
    Astept sugestii binevoitoare pt preintampinarea atacurilor invadatoare(se pare ca viscolul ce bantuie Europa a stavilit niscai invadatori) dar inca am nevoie de ajutor

    RăspundețiȘtergere
  28. @Elfa: Erai deja bătrână, deci n-ai cum să fi rămas cu sechele de la distrugerea mitului :D

    Cu musafirii nu-i nici un secret: am exersat până-am învăţat să spun NU. S-au anunţat că vin, iar eu le-am spus că-mi pare rău dar, de data asta, am alt program, cu familia. Happy end.

    RăspundețiȘtergere
  29. eu si acum mai cred in Mos Craciun, desi se cam bate cap in cap cu ideea austriaca cum ca pruncusorul Isus aduce darurile. acuma, pe Mosu'te mai poti supara in caz ca o da in bara, dar pe pruncusor?! nu! deci tre sa ma multumesc cu ce primesc :)). Craciun fericit!

    RăspundețiȘtergere
  30. @Zazuza: Crăciun strălucit şi ţie, draga mea! Să-ţi aducă Moşu' sau Pruncuşorul ceea ce-ţi doreşti! :*

    RăspundețiȘtergere
  31. Pe mine m-ai pus pe gînduri...
    În primii ani de viata,au încercat ai mei din rasputeri sa ma convinga de existenta Mosului!Nu stiu nici acum,de ce nu au reusit s-o faca...oare de ce nu am crezut niciodata în Mos Craciun?!
    Desi nu i-am surprins niciodata pe sub brad ascunzînd cadouri,stiam ca ei sînt Mos Gerila si Mos Craciun :D

    RăspundețiȘtergere
  32. @maya: Copil deştept, care n-a putut fi îmbrobodit cu snoave şi închipuiri! :D

    Dar cu prunca ta minunată cum ai făcut? Ea crede în Moş?

    RăspundețiȘtergere
  33. Eu pana la 15 ani am trait cu speranta ca o sa-l vad si o sa pun mana pe Mos Gerila,sa vad ca exista, dar venea doar prin casele copiilor bogati...si-l asteptam pe la usi cand stiam ca se duce pe la Amalia sau Cora...si la noi nu venea niciodata...ufff, nici acum n-am reusit sa pun mana pe Mos Craciun...
    Si vreau sa stiu cine-i Craciunita asta mica cu zambet de zana? ;-)

    RăspundețiȘtergere
  34. @Liana: Las' pe mine! Dacă-l prind pe Moş Crăciun, îl leg fedeleş şi şi-l aduc să-l pipăi! =))

    Crăciuniţa e nepoţica mea de la Timişoara :D

    RăspundețiȘtergere
  35. Adu-l odata! Legat, nelegat da'sa fie conform cantecului:"mosule, ce tanar esti..." ;-))
    Plin de fete frumoase prin Timisoara ;-) Inseamna ca avem doua sanse sa ne intalnim in viata asta.
    Craciun ca-n povesti va doresc!

    RăspundețiȘtergere
  36. @Liana: Ok, stau la panda. cum il prind cum il leg fedeles! :))

    Sarbatori frumoase si luminoase sa aveti si voi! :*

    RăspundețiȘtergere
  37. Arcadia ,draga eu sunt din neamul Elfilor,noi suntem vesnic copii si niciodata nu reusim sa nu fscem vreo boroboata
    Deci problema cu Mosul echivala cu un atentat la viata mea
    Desi nu-mi place frigul,iarna cu zapada merge in doze mici si mai ales cu pomi impodobiti plini de cadouri
    Am exersat si eu NU-ul si pana acum se pare ca a mers destul de bine(uneori un viscol care blocheaza aeroporturile pe 2 continente e chiar un dar de la Mos)

    RăspundețiȘtergere
  38. @Elfa: Să sperăm că Moşul n-o să te lase doar cu darul ăsta al aeroporturilor blocate! =))

    RăspundețiȘtergere
  39. Eh, treaba asta cu Mos Craciun este complicata!
    Pana o descurcam cu totii eu iti doresc sa ai parte de un Craciun Fericit langa cei pe care ii iubesti tu cel mai mult!
    Daliana

    RăspundețiȘtergere
  40. @Wind: Până la urmă cred că cel mai bine e s-o lăsăm aşa, încurcată! :D Îţi mulţumesc de urări!

    RăspundețiȘtergere
  41. Arcadia, sa ai parte de sarbatori minunate, impreuna cu dragii tai! Mosu' sa-ti aduca darurile visate!

    RăspundețiȘtergere
  42. @Mirela: Îţi mulţumesc, să ai asemenea şi peste! :*

    RăspundețiȘtergere
  43. Arcadia, îţi doresc sărbători fericite si un crăciun minunat!:*

    RăspundețiȘtergere
  44. Mos Craciun rules! ;)
    Sarbatori fericite!

    RăspundețiȘtergere
  45. Hee, hei, Arcadio draga, in seara asta am pus mana pe Mosu'...ne-a facut o surpriza tare frumoasa sotul meu, mie si lui Tudor, da'in special lu'Tudor, clar! si ne-a batut Mos Craciun la usa...cu sacul plin pentru toti trei!...am facut si poze cu el. Daaaaa, Mos Craciun existaaa!!! :* :* :*

    RăspundețiȘtergere
  46. Arcadia (no dear here ;o)) a happy Christmas and a merry new year :o). sau cum le-am urat alor mei a merry and happy everyday.

    RăspundețiȘtergere
  47. Craciun Fericit, Merry ... Merry Christmas!
    Lumina si pace sufleteasca iti doresc! ;)

    RăspundețiȘtergere
  48. @Costea: Am tot asteptat un topic adecvat sa-ti fac si eu urarea :D Iti multumesc mult!

    @AnDRAW: True! Sarbatori minunate si tie! :)

    @Anonim: Multumiri maxime. Acum cui trimit urarile mele? Daca mai dai pe-aici, uite: Sarbatori frumoase si bucurii si cadouri nenumarate! :)

    @robert: Multumesc veri...veri maci! :))

    RăspundețiȘtergere
  49. Mery in Critsmas,
    Vino'ncoa,
    sa-ti urez si io ceva:
    De Craciun, sa fii acasa,
    Cu familia-ti frumoasa
    Si cu soacra-n cap de masa!

    RăspundețiȘtergere
  50. Părinţii mei se pare că au fost foarte convingători (sau doar eu foarte tolomacă), aşa că am crezut în Moş Crăciun până târziu...Ţin minte că m-am şi contrazis odată cu mama unei prietene pe tema asta, n-a reuşit să mă convingă că nu există aşa că m-a lăsat în plata Domnului şi bine a făcut:D Crăciun fericit tuturor în continuare!

    RăspundețiȘtergere
  51. @pideblog: Vad ca parerile sunt impartite: de o parte cei care tin cu dintii de Mos Craciun, de cealalta parte cei (ca pruncul meu), pe care nu i-a impresionat vreodata personajul :D

    Craciun fericit! :*

    RăspundețiȘtergere
  52. Cam acum 15 ani am facut pe Mosul pentru copiii unor vecini ai mamei. Am plecat din casa mamei imbracata in Mos, cu sacul in spate si am mers la apartamentul vecin unde erau copiii cuminti. In timplul asta trecea pe acolo un grup de copii care colindau. Am intrat in casa aceea, am ascultat poeziile, am dat darurile, apoi m-am schimbat, am mancat o prajitura si am plecat. Pe scari stateau 2 copii. I-am intrebat ce fac acolo si mi-au spus ca il vazusera pe Mos intrand in apartamentul acela si-l asteptau sa iasa...
    Si acum mai sper din toata inima ca acei copii sa-l fi intalnit pana la urma pe Mos. Mult timp m-am rugat pentru asta.

    RăspundețiȘtergere
  53. @anamaria: Bietii prunci! :D Sa speram ca n-au ramas marcati de intamplare! :p

    RăspundețiȘtergere
  54. Craciun Fercit! Da...avem nevoie de Mos si lista cerintelor e lunga... :))

    RăspundețiȘtergere
  55. @@Anima: Sarbatori minunate si tie! Sa ti se indeplineasca toate dorintele din llista.

    RăspundețiȘtergere
  56. Diferenţierea se face uşor: Moş Crăciun a făcut teologia, pe când Moş Gerilă a studiat la "Ştefan Gheorghiu"!

    RăspundețiȘtergere
  57. @Zamfir: Ha ha ha! Corect! Cand apare Mosul, primul lucru ii cerem diploma de studii sa ne lamurim cu cine avem de-a face! =))

    RăspundețiȘtergere