Om bogat, om sărac

Dacă ai cinci ani, te duc părinţii la mare, construieşti cel mai frumos castel de nisip din toate timpurile şi fericirea ţi-e la apogeu când sora mai mică trece cu buldozerul prin domeniile tale regale făcând una cu pământul osteneala ta de jumătate de zi, primul lucru pe care-l faci e să scoţi un urlet care înfioară plaja şi cojeşte pielea de pe cetăţenii arşi de soare, iar al doilea, te înfigi în pletele micuţei, hotărâtă s-o faci una cu castelul. Până aici reacţia ta e absolut reflexă, dacă ai origini pământeşti iar părinţii tăi nu sunt Sfânta Mărie-Mică şi Sfântul Vasile-Gură-De-Aur.

Apoi se poate întâmpla să mergi, împreună cu verişorul de la Bucureşti, în vizită la bunicul patern cu vocaţie certă de mareşal şi să verşi pe furiş înapoi în oală excesul de ciorbă pe care nu l-ai putut înghiţi. Cu fierea sensibilă şi ochiul vigilent, bunicul reacţionează şi-ţi întinde perciunii până începi să semeni cu regele Elvis. Răzbunarea în această etapă de viaţă e mai chibzuită. Te ascunzi împreună cu vărul sub masă, în camera mare şi plănuieşti o răzbunare crâncenă, particularizată pentru un bunic nemilos şi gurmand. Sentinţa e groaznică: va muri în chinuri, mâncând din mămăliga amestecată cu praf de sticlă, păr de pisică şi venin de viperă pe care o veţi prepara a doua zi pentru masa lui de prânz.

Răzbunarea poate avea la un moment dat şi rădăcini nobile, nu este întotdeauna meschină. Îmi amintesc cu oarece mândrie cum mi-am răzbunat sora de atacurile verbale ale numitului Bodescu, coleg de clasă care o poreclea "Mierla". Sufeream atât de mult când o vedeam întorcându-se de la şcoală cu lacrimile încă neuscate pe obraz încât într-o zi, orbită de ură m-am năpustit asupra nenorocitului paralizat de surpriza atacului şi l-am călcat literalmente în picioare. M-a reclamat la direcţiune, mi-au dat avertisment pentru proastă purtare, dar am devenit peste noapte erou. Negativ. Mi se spunea Falconetti, după personajul interpretat de William Smith care facea furori în vremurile acelea în serialul "Om bogat, om sărac". Avea să fie preambulul negativei mele celebrităţi viitoare.

Răzbunarea, ca şi cauzele care o generează, evoluează odată cu vârsta şi este direct proporţională cu inteligenţa părţilor beligerante. Când colega de birou ţi-a furat iubitul, ţi se cască în faţă două hăuri la fel de greu de trecut: strânsul din dinţi sau strânsul de gât al nemernicei. Dacă sub părul creţ creierul ţi-e lucios de patinează gândurile pe el, faci scandal, spume la gură, urli şapte ani în cele şapte zări până te asiguri c-a aflat tot mapamondul despre mârşăvia rivalei. Dacă ai însă părul lins şi prin compensaţie creierul creţ, strângi din dinţi şi nu scoţi un cuvânt. Nici măcar "de ce?" nu întrebi, pentru că s-ar putea ca răspunsul la întrebare, primit pe stomacul gol, să-ţi provoace ulcer.

Răzbunarea vorbeşte, fără cuvinte, despre omul bogat şi omul sărac...