marți, 26 ianuarie 2010

Matrimoniale

Cu ceva timp în urmă un amic psiholog îmi spunea că primeşte des telefoane şi este rugat, de cunoscuţi sau necunoscuţi, să le găsească parteneri pentru căsătorie. Nu ştiu exact cum a ajuns amicul meu să aibă reputaţie de peţitoare dar ştiu că omul tratează cu maximă seriozitate, discreţie şi profesionalism chestiunea.

În general se crede că nemăritarea produce cârcei în ventricule şi lacrimi cât măslina, dar următoarele două exemple dovedesc că şi neînsurarea e le fel de tragică:
să stai îmbufnat ca un cintezoi, fără vreo pată de culoare în viaţă în afara propriului penaj, nu e tocmai uşor.

O doamnă vârstnică a apelat la "domnul doctor" pentru a-i găsi o parteneră fiului ei care îşi cam pierduse frăgezimea. Amicul meu a întrebat-o, firesc, dacă fiul vrea să se însoare şi dacă are cunoştinţă de demersul ei. Doamnei nu părea să-i pese câtuşi de puţin de un eventual jurământ de burlăcie al fiului, era decisă să-l însoare cu orice preţ. (La faza asta eu personal nu m-am amuzat absolut deloc, pentru ca am de gând să fac exact la fel dacă fiul meu o să zăbovească prea mult cu însuratoarea!)
M-am amuzat abia la partea cu răspunsul doamnei la întrebarea cum ar trebui să arate fata care să-i placă junelui mucegăit:
"N-am preferinţe, dom' doctor! Cum vă place dumneavoastră!"


Cea de-a doua întâmplare îl are ca subiect pe un cetaţean român plecat cu o valiză ticsită de aşteptări tocmai în America. O parte din aşteptări le-a consumat ca să cadă cu tronc vreunei băştinaşe dar pur şi simplu n-a fost să fie. Văzând el că se goleşte valiza a apelat, aţi ghicit, la amicul meu psiholog. (Care ar putea să-şi dea doctoratul nu în chestia aia complicată pe care nu reuşesc eu s-o ţin minte ci în matrimologie. Ar face bani buni. Iar eu aş putea sa-l ajut substanţial la întocmirea bazei de date, cunosc o grămadă de femei cu trecut şi-o grămadă de bărbaţi cu viitor, el urmând să se ocupe doar de împerecherea celor două grămezi după criterii psiho-socio-culturale).
Aşadar, a sunat cetăţeanul şi şi-a spus păsul. Amicul l-a-ntreabat ce vârsta are, ce profesie, ce calităţi (era foarte sufletist!), ce trăsături esenţiale , ce pasiuni, cam ce gen de femei îi plac, etc. Potenţialul mire a răspuns scurt şi concis la toate întrebările. (Mă rog, cică ar fi ezitat un pic la întrebarea cu profesia, dar nesemnificativ chiar şi pentru vigilenţa unui fin psiholog). În schimb a descris pe larg, cu detalii exacte, cum trebuie să fie aleasa pentru care ar fi fost dispus să facă sacrificiul de-a se-ntoarce în ţara natală şi retardată: cam la 45 de ani (el avea un deceniu mai mult, dar femeile se trec mai repede, auzise el), drăguţă, prezentabilă, suplă, cu serviciu stabil, eventual casă cu un pic de curticică într-un orăşel liniştit. Părul lung şi zona de munte ar fi însemnat două atuuri în plus. Ultima întrebare din chestionar era: care sunt defectele dumneavoastră? Aici omul a avut o ezitare cam mare. Semn clar că ceva era putred şi-n America, nu numai în Danemarca.
Nu cunosc în detaliu cum anume a smuls amicul meu răspunsul la această întrebare dar până la urmă, printre ezitări, ocolişuri, codeli, ginerică a recunoscut că pe lângă o cârcă de calităţi incontestabile, avea şi el, ca tot omul, un mic defect: era orb!

6 comentarii:

  1. :))
    La fel ca si dragostea pentru viitoarea soatza!

    RăspundețiȘtergere
  2. He he he! Uite cum tu, ai reuşit să vezi ceva acolo unde nu era nimic de văzut: defectul lui era în esenţă o calitate, căci cu oftalmologia din zilele noastre, dragostea oarbă e pe cale de dispariţie!

    RăspundețiȘtergere
  3. Regret că l-am confundat pe Domnul Pyrula cu Cintezoiul. Nu le am cu ornitologia...
    Mulţumesc de iluminare. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Ti-am descoperit cu mare bucurie blogul, e un deliciu sa te citesc. M-am amuzat copios la toate posturile citite, scrii foarte tonic si imi place nota de umor cu care abordezi subiectele serioase. Cred ca o sa devii "blogul meu de dimineata", nu gasesc nimic mai fain decat sa iti incepi ziua cu o cafea buna si e lectura inteligenta si plina de umor. Daca mire se intalneste cu muza din arcadia, posteaza, rogu-te un link ccatre blogul ei, dupa comentariile scrise sunt convinsa ca va fi o placere sa o citesc.

    RăspundețiȘtergere
  5. Draga Narnia, sunt de două ori încântată: odată pentru că te încântă tărâmurile Arcadiei şi-a doua oară că o apreciezi deopotrivă pe sora mea Mire, care, din păcate, nu are (încă!) blog.
    Postarea ta o va impulsiona, nădăjduiesc. :D

    RăspundețiȘtergere