Eva

S-o numim Eva. E o fostă colegă de liceu, o fată fericită, domestică şi drăguţă care s-a cocoşat ca şi noi celelalte sub promisiuni, vise şi buchete de trandafiri la căsătoria civilă, care-a născut doi pui vii pe care i-a hrănit cu lapte din sânii care pe vremea aceea stateau ţuguiaţi ca doua pere Abate şi de care acum trage cu îndârjire să-i mai ridice de pe burtă de sărbători şi în week-end.
El, băiat simplu, slăbănog şi mereu zâmbitor. Aşa aratau ei, la începuturi.
După două decenii, ea e la fel de domestică, împlinită numai la trup, fericită numai de pruncii ei frumoşi şi deştepţi pentru care a renunţat la o jumatate de deceniu de carieră, la jumatate din orele binemeritate de somn şi la ea însăşi, întreagă.
El însă, e schimbat total: nu mai e simplu, e manager la propria firmă de ambalat pufuleţi, slăbănogelii i-a luat locul o burtă ameninţătoare din cauza căreia nu-şi mai poate admira decât in oglindă pantofii de lac cu vârf ascuţit, zâmbetul i-a dispărut demult sub o încruntare de om preocupat cu treburi urgente şi importante.
Azi am aflat că ea ştie că el o înşeală de aproape două decenii. Cu mici întreruperi, corespunzătoare concediilor în care plecau, împreună cu copiii, la mare, pentru aerosoli.
Mă tot întreb, de când am aflat, ce resorturi au ţinut-o în tot acest timp lângă el. Şi cum s-a putut resemna, dacă mai dăinuie în ea o urmă de demnitate, să locuiască împreună cu el sub acelaşi acoperiş, într-o căsnicie cu ferestrele şi uşile sparte, prin care şuieră vântul...