Prima dragoste

Dacă priveşti oamenii atunci când nu sunt atenţi, când uită să-şi ciulească urechile crezându-se la adapost în bârlogul domestic, poţi descoperi adevăruri surprinzătoare.
Alteori se poate întâmpla invers, să-ţi spună chiar ei adevărul aşa, pe neaşteptate şi pe necerute.
Afli astfel că dragostea lor purpurie care a înfruntat beţele-n roate puse de armatele Capuleţilor şi Montagueilor dar care a pedalat învingătoare până la altar s-a înverzit, a oxidat sub ploile celor 5 luni de convieţuire comună în care au constatat surprinşi că dragostea nu anulează chiorăiala de foame a burţii flămânde, că gulerul jegos nu se oripilează de el însuşi aruncându-se-n valurile maşinii de spălat, că spasmele fericirii trupeşti ţin câteva secunde în timp ce frustrările lor sugrumate ameninţă să dureze veşnic. Cireaşa pe tort o pune ginecologul când îi felicită pentru eficienţa iubirii lor pătimaşe care nu prea se mai vede cu ochiul liber dar pe care el a dibuit-o cu ecograful. Cu gurile căscate ca nişte tuneluri de cale ferată se-ntorc în bârlog şi constată uimiţi că peisajul se vede altfel prin geamurile de termopan. Zarea nu mai e aşa de senină, libertatea s-a chircit între timp, iar pântecele ei are acum nevoie de un surplus de vitamine, nu mai e suficient sendvişul cu margarină şi gem de prune. Sunt năuci, debusolaţi, pierduţi. Dar mult mai înţelepţi, pătrunzând brusc sensuri nebănuite ale ale căsătoriei.

Finii mei, spre deosebire, orbitează cu viteză redusă în jurul fericirii. La ei totul se planifică din timp, orice acţiune e chibzuită şi înfăptuită pe îndelete. Un cuplu sănătos. Mai au însă de fericit un pic până să-şi ajungă naşii din urmă, al căror cuplu bate mia de newtoni pe metru.