Lady Io m-a-ntrebat care e produsul meu românesc preferat. M-a-ntrebat demult, da' eu abia azi am reuşit să mă concentrez, să fac inventarul şi să decid: sunt trei produse, unul mai preferat ca altul, deci răspuns 3 în 1:
Pruncul meu o să râdă (iar!), dar trebuie să încep cu Pufuleţii. Da, pot să rezist tentaţiei când vine vorba de Martini, foie gras sau icre negre dar nu rezist pufuleţilor. Dacă simt miros de pufuleţi păţesc cam aşa:
Un alt produs românesc (braşovean) este Prăjitura "Deliciu" de la Vatra Ardealului.
Papilele mele s-au întâlnit de-a lungul timpului cu multe delicioşenii. De unele s-au bucurat moderat,
la altele au exaltat, pe altele le-au uitat. Au existat şi mirobolanterii pur şi simplu neînţelese de papilele mele. Gusturile puteau fi oricât de burgheze, dar dacă papila n-a avut la ce să se raporteze, n-a putut să analizeze şi, deci, să se extazieze. Ce ştie tăranu' ce-i şofranu'!
Prăjitura Deliciu însă, vorbeşte în graiul meu natal, are un gust supra-natural şi, ca orice lucru bun, e ilegal, imoral şi îngraşă.
Pate Helvet (cu verdeaţă!). Da, numai pateurile făcute de Vasile întrec în bunăciune acest pate românesc, la care numai când mă gândesc, mă însufleţesc şi poftesc.
Ceea ce pot să-i reproşez e că e mic. Nu poate sătura nici un pitic. Aş prefera un pate mai voinic, aşa, cam cât ai lua cu-n polonic.
În încheiere, recunoştinţa mea ţării care produce aceste minunăţii fără de care viaţa n-ar mai fi viaţă, dimineaţa n-ar mai fi dimineaţă şi iarna nu s-ar termina cu-o primăvară.
Pentru ţară:
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor,
Prăjituri Deliciu, pufuleţi - o mie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Zboare pufuleţii, trăiască pateul,
Dăinuie Deliciul, aste le nutresc;
Iată trei produse, iată apogeul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.



