Souvenirs

Dragi iezi cucuieţi
Uşa mamei descuieţi!
Şi ferestrele-amândouă
Că mama v-aduce vouă
În desaga din spinare
Un cadou la fiecare.

Al.M: O zi însorită şi inedită, petrecută în Park Güell, printre construcţiile năstruşnice ale lui Antoni Gaudi.



Ami: Un spectacol incendiar la Arena di Verona.



AnDRAW: O explozie de culoare - celebra fântână barceloneză de pe Montjuic.



anamaria: Un colier cu perle şi cristale de la Swarovski Kristallwelten, Innsbruch.



Anima: O plimbare romantică prin Verona, cu ecoul paşilor lui Romeo şi-ai Julietei.




Cami B: După atâta căldură şi soare, un pic de răcoare şi pentru tine.



Cana cu cireşe: Promenadă pe celebrul Kapellbrücke, Luzern.



Costea: "Studiu de caz": La Pedrera, Antoni Gaudi.



Costea Andrea Mihai: Pentru următoarele mii de cuvinte, o bucăţică din Elveţia.



Constantin Jacota: Salon de expoziţie personală la Geneva.



Daliana: După atâta zbor, pozăm pentru albumul "Wind's Seagulls".





doctorultau: Sursa de sănătate - La Boqueria di Barcelona.




Elfa: Poate tu înţelegi geniul şi/sau nebunia lui Gaudi cu Sagrada Familia, că eu nu pot :D



Ella: Peştera Postojna, cea mai lungă peşteră carstică din Slovenia. 20 km de galerii cu o extraordinară verietate de speleoteme.



Gabriela Pană: Sper că n-ai rău de mare, pentru că ţi-am aranjat o croazieră de 2 săptămâni. Echipajul aşteaptă să stabileşti itinerariul.




Incertitudini: Unei doamne îi şade bine într-un castel, deci Château de Chillon.



Lady Io: Te invit la o plimbare nocturnă prin Budapesta de vis. Plus o croazieră pe Dunăre cu cina inclusă.



Lia: Un platou cu tapas, servit la un restaurant de pe renumita La Rambla. Felurile de bază le alegi singură, plătesc eu nota :))



Liana: Crustacee delicioase pentru mese copioase de La Boqueria di Barcelona. (Vinul îl aduc eu :D )



Lilly: Ţi-am alimentat cardul, ai o zi de shopping în Andorra La Vella. Cazare la Casa Canut, cinci stele :D




Maya: Draga mea, hai o fugă până la Innsbruch şi după shopping te invit la cină, să mai povestim una-alta.



Misaki: Din Japonia, la muzeul de artă din Barcelona.



neuro-nul: M-am zbătut şi ţi-am luat abonament la meci. Pe Stadionul Olimpic din Barcelona. :P



PN: Pentru grădina ta sălbatică ţi-am adus tufa asta de iarbă din curtea fabricii de parfumuri Fragonard. Bonus, un parfum de la mama lui. ;)



printrenori: Nori printre care să te plimbi, semeţ :)




robert: Dragul meu, m-am gândit că la decernarea Pulitzerului ne-ar sta mai bine într-un Bentley, aşa că iată cheile de la noua ta maşină :P



Vitualkid: Vă propun o plimbare pe malul lacului Léman, să admiraţi şi să hrăniţi lebedele.



Zamfir: M-am gândit că tu cu Ulise aţi bătătorit locurile ştiute aşa că aţi vrea să mai schimbaţi peisajul. V-am cumpărat o vale, nişte dealuri şi ceva munţi în Elveţia, sper să vă placă :D



zazuza: După atâta gulyas, o plimbare pe (lângă) oglinda lacului e binevenită.



Pentru toţi cititorii şi vizitatorii, pun la dispoziţie beciul de bere din Innsbruck.



Cei care nu beau au intrarea plătită la Mănăstirea şi Muzeul Montserrat.

"Negrese"

Sunt multe bloguri culinare, nu voi intra în competiţie cu nicunul dar, ca o excepţie, astazi vă propun o reţetă inedită. M-a inspirat reteta de-aici. Şi aluatul de aici.
(Folosiţi unt pentru că margarina e nesănătoasă. Dacă nu mă credeţi mergeti la doctor şi întrebaţi).

Aşadar, purcedeţi la treabă, e multă. Şi trebuie făcută conştiincios dacă doriţi nişte "crocănţele" delicioase, după care să vă lingeţi degetele.
Eu aşa am făcut. Mi-am adunat pe lângă mine ingredientele precum cloşca îşi adună puii şi m-am apucat de amestecat, de tăiat, de pliat, de împachetat, iar şi iar, ca Sisif. Gândul că papilele mele se vor întâlni, pe seară, cu crocănţeaua fragedă, că măselele mele o vor strivi treptat şi gustul se va prelinge încet, învăluind papilele avide şi vălul palatin, va îmbăta lueta, apoi va aluneca prin esofag şi se va cuibări fericită în stomac, isterizând pilorul care se va stenoza degrabă încercând să prelungească plăcerea, gândul acesta zic, îmi dădea aripi.

Când aluatul a fost gata, l-am întins frumos, l-am pensulat cu ou spumat, l-am presărat cu susan, l-am tăiat cu grijă în fâşii egale pe care le-am răsucit în jurul axei cu 360 de grade, le-am aliniat echidistant pe hârtia de copt şi-am băgat tava în cuptorul preîncălzit la 200*C. Am fixat timerul la 20 de minute şi-am plecat.

Am hranit şi periat câinele vreo 15 minute, am tăiat florile uscate la câţiva trandafiri în următoarele 10, am plivit nişte buruieni vreun sfert de oră, am măturat foişorul cam 10 minute, am udat ghiveciul cu rozmarin în următoarele 5 şi când să ud achimeneşii de pe pervazul de la intrarea în casă nările mi-au fremătat. Am inspirat şi-am realizat ce s-a-ntâmplat. M-am târât, lividă, până la uşa bucătăriei şi-am intrat. Fumul gros, negru, avea consistenţa aluatului de crocănţele iar mirosul, greu ca plumbul, zăcea lipit prin toate colţurile, pe toate rafturile, prin toate dulapurile, în fiecare cutie, pe fiecare farfurie. Până şi zahărul devenise brun, din bălai cum fusese.

Sunt o femeie tare, mă ţin bine cu firea, aşa că n-am sărit, impulsivă, la uşa cuptorului, cum ar fi facut o femeie panicoasă. Am analizat situaţia şi-am stabilit un plan: îmi voi pune mănuşile de silicon, voi deschide rapid uşa cuptorului, voi înhăţa tava şi-o voi goli ultra-rapid într-o pungă de hârtie (sunt ecologistă convinsă, evit cât pot plasticul), sigilez ca să nu împrăştii mirosul prin casă şi arunc coletul la gunoi. (În naivitatea mea, credeam că mirosul a stat înghesuit în bucătărie, presurizându-se. De fapt supraplinul evadase demult pe sub uşă, prin gaura cheii, prin orice fisură care i-a ieşit în cale, cotropind întreaga casă).

Doi, trei, şi! Am deschis cuptorul, am smuls tava şi-am vărsat-o ultrarapid. Pe jos, pentru că punga şi-a închis orificiul cardic refuzând să înghită ce-i îndesam eu pe gât. Nici chiar în aceste condiţii nu m-am pierdut cu firea, am luat repede un prosop şi-am acoperit nenorocirea până am fugit în subsol după mătură. Calm, am început să împing pe făraş prosopul de sub care, din când în când, răsărea câte-un căpşor brunet care-mi zâmbea. Am strâns punga la gură, am dus-o la container şi m-am întors pe frontul de lucru.

Am spălat, pe îndelete, apăsat, cuptorul, mobila, rafturile, oalele, farfuriile, tacâmurile, sertarele, aragazul, faianţa, gresia, pereţii, totul. De două ori. Prima dată cu oţet, a doua oară cu detergent cu parfum de portocale. Totul strălucea. Şi mirosea. Nu a portocale, cum ar fi fost normal, ci a cal mort, răscopt.
Aşa că am reluat operaţiunea, adăugănd scorţişoară succesiunii anterioare oţet-portocale. Apoi am ieşit afară. Nu că mi-ar fi ars de plimbare la ora aia, dar voiam să-mi aerisesc alveolele pulmonare iar la întoarcere să măsor, cu ele curate, nivelul şi calitatea mirosului din bucătărie.
După jumătate de oră, am intrat, timidă, în casă. Da, mirosul nu mai era acelaşi! Acum mirosea a cal mort, rascopt, umplut cu portocale şi scorţişoară.

Era să clachez, dar sosirea colegului m-a adus rapid în simţiri. L-am întâmpinat zâmbitoare şi l-am poftit la cină: Astă seară, avem "Negrese". Bine făcute.

Dimineaţa, păsărilor le cresc aripi şi cântă

În lumea lui subţire ca aburul nu e loc pentru nimeni. Încape doar el şi muzica lui. Ar vrea să cânte un vals dar sub degetele amorţite notele-şi fac de cap , se amestecă, se înşiră, se tânguie, într-o jelanie care-ţi muşcă din suflet.
Două monede. Atât valorează tristeţea lui amestecată cu note întregi, cu optimi, cu şaisprezecimi de inimă.
Frigul îi cucereşte oasele unul câte unul, hainele nu mai au niciun rost, îmbracă o umbră. Ghetele tropăie goale în vreme ce picioarele lui se plimbă desculţe prin alte lumi.

O fi trăit în tinereţe vreo fericire necugetată şi plăteşte de-atunci pentru ea, gândesc. Pleoapele i se ridică brusc, dezgolind nişte ochi de un cenuşiu încremenit, fără viaţă. Ai fi zis că ochii i-au murit înaintea inimii dacă n-ar fi vorbit desluşit:
"Dimineaţa, păsărilor le cresc aripi şi cântă".

Бабочки

Любовь бабочки. Oранжевый, красный, черный, белый. Bсе.