joi, 14 octombrie 2010

România, te jelesc!

România. Braşov. GDF SUEZ Energy Romania SA. Ora 11 am. Am păşit timid dar vioi pentru că îmi păstrasem inerția după cele patru ture de cartier în căutarea unui loc de parcare. Cel mai apropiat a fost la 300 de metri de instituția vizată de mine, între două movile de pământ, printre muncitori, lopeţi, roabe şi utilaje. De când cu lucrările în zonă, locuri de parcare nu mai există.
La relaţii cu publicul coadă. Mare. Vreo 20 de persoane. Am evaluat situaţia rapid şi, în urma vastei mele experienţe cu compania de gaz am estimat o aşteptare de aproximativ o oră. Deprimant. Şi cald. M-am ataşat rândului păstrând distanţa sanitară faţă de cetăţenii din faţă. Numai că pe măsură ce în spatele meu poporul se aduna la pomana porcului (s-a deschis sezonul subvenţiilor la căldură pentru iarna 2010-2011), am fost împinsă în faţă. Cetăţenii de pe scaunele laterale (pe care nu-i luasem în calcul la numărătoarea iniţială) se ridicau şi ei, mărind şi mai mult densitatea aşteptătorilor. O vreme mi-am făcut ordine prin hârtii, mi-am verificat documentele, chitanţele, mi-am trecut telefonul pe modul silenţios (nu-mi mai permiteam să risc un apel de la prunc iar telefonul meu din buzunar să înceapă să strige: Mom! Mooom! Mommy! Mommyyyy! Moooom! speriind cetăţenii din jur). Am ridicat ochii din dosar direct în ceafa groasă şi păroasă a unui cetăţean. Am făcut, reflex, un pas înapoi şi era cât pe ce să mă proptesc în burtoiul unei pensionare care pupa în cioc un pui de vrabie. Îl resuscita, mi-a explicat, citindu-mi şocul din pupile: creatura zbura, n-a văzut geamul instituţiei şi a căzut secerată după impactul violent; a dat fuga de l-a ridicat şi acum încearcă să-l readucă-n simţiri.

Am experienţă cu astfel de personaje: de îndată ce-ai slobozit dintre amigdale primul cuvânt, de îndată ce ţi-ai lăţit un pic fălcile, nu mai ai scăpare. Afli totul despre el, despre familia lui, despre bolile care-l macină, despre pisicile, câini şi vecinii lui. Aşa că n-am schiţat niciun gest, n-am scos niciun cuvânt, luptându-mă să-mi apăr spaţiul vital de halena letală care însoţea povestea tragică a puiului kamikaze. Imposibil! Acum îmi întindea puiul, să-l pup şi io pesemne, să-i suflu în cioc suflare de viaţă. Am refuzat, muţeşte dar ferm. După o vreme puiul a început să mijească ochii dar leşina la loc în clipa următoare de la mirosul de porc putrezit care ieşea în vălătuci de sub proteza salvatoarei SMURD-VET. Crezând, de bună seamă, că-s ori surdă ori mută şi-a căutat un alt interlocutor.

Între timp părul de pe ceafa cetăţeanului din faţă a asudat de la căldură iar de sub gulerul jegos al hainei se ridica un damf ucigător. În urechi, băgam de seamă tot mai oripilată, parcă avea cuibăriţi doi arici, aşa de ţepoase şi dese se iţeau smocurile de păr. Iar în faţă, mai erau vreo 10 oameni. Perspectiva încă unei jumătăţi de oră în mijlocul acestei gradini zoologice mi-a tăiat rasuflarea. Mi-am revenit amintindu-mi de contractul de distribuire a gazelor naturale fără de care iarna îşi pierde din feerie, romantism şi frumuseţe. Am tras aer în piept cu gând să mă îmbărbătez. M-am îmbătat însă de amestecul de duhori care mă înconjurau. Simţeam cum moleculele doldora de mirosuri grele mi-au invadat plămânii, cum alunecă lascive ca tentaculele unei caracatiţe bătrâne spre bronhiile, bronhiolele şi lobulii mei pulmonari, apoi explodează eliberând în acini mirosurile cumplite, amestecate, care îmi vor otrăvi iremediabil sângele...

Când am ajuns la biroul de relaţii publice eram deja ca o grenadă amorsată. Mi s-au cerut zeci de documente. Aveam. Am o plăcere sadică să-i dezarmez pe cei care vor să mă găsească, musai,descoperită. N-am prevăzut însă că voi avea nevoie de 2 copii ale unei chitanţe. Aveam doar una. Domnul de la ghişeu a rânjit triumfător şi m-a întrebat a doua oară: aveţi cele 2 copii? Nu, i-am răspuns, dar parcă aveam un pistol. Şi mi-am însoţit cuvintele de gestul aferent: m-am ridicat brusc în picioare, am scos din poşetă, printr-o mişcare fulgerătoare, chitanţa în original (puteam obţine o copie de la casieria primăriei) şi i-am băgat-o sub ochelari. Mărturisesc că momentul următor a fost unul fabulos, delicios:
a evitat chitanţa cu o eschivă laterală demnă de un boxer profesionist, iar eu mi-am întins rânjetul de satisfacţie până am simţit că-mi plesneşte gura. Şi am semnat contractul. De la prima întrevedere.

Am plecat meditând la sconcşii jegoşi lângă care mi-am petrecut o oră supravieţuind anevoie şi cărora ar trebui să li se interzică prin lege părăsirea domiciliului fără o minimă igienă, meditând trist la oraşul meu cu străzi veşnic în reparaţii, la locurile de parcare tot mai rare, la ţara asta fără niciun orizont, împreună cu care încet dar sigur ne scufundăm.
Au revoir!

28 de comentarii:

  1. Acest episod trebuie inscris la "Tehnici de supravietuire urbana" pentru a-i arata lui Bear Grylls despre ce e vorba in propozitie :p
    Banuiesc ca singurul simt care ti-a ramas neafectat e cel al umorului ;)
    Allez les bleus!

    RăspundețiȘtergere
  2. @Sara: Simtul asta mi-e nepieritor! =))

    RăspundețiȘtergere
  3. @AnDRAW: He he he! Inteleg ca si tu traiesti in tara mea :P

    RăspundețiȘtergere
  4. Data viitoare cand ma paleste dorul si nostalgia si vreau sa ma intorc acasa, citesc postul asta si-mi trece.
    Bine ca ai semnat contractul din prima si nu mai trebuie sa faci din nou acelasi exercitiu de supravietuire.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ufff, mi-ai amintit de orele lungi, de minunatele aventuri petrecute "in tinerete" pe la diverse ghisee, cu teancuri de acte in brate si, desigur, de nelipsitele arome. Nu pot sa nu-mi amintesc de faptul ca aceleasi arome le intalneai si in mijloacele de transport in comun, insotite, fara exceptie, de un raport complet al situatiei medicale a calatoarei de pe scaunul din fata si de o morala usturatoare la adresa tinerilor din ziua de azi, care "nu e educati, dom'le". Sa ne fie de bine! :))

    RăspundețiȘtergere
  6. @Narnia: Dureroase amintiri ai si tu, draga mea :D
    Sa ne fie de mai bine! :)

    RăspundețiȘtergere
  7. tristă poveste, mișteau happy-end, trăiască eroina să ne mai spună, căci știm cu toții că va mai da piept cu reacțiunea, mai repede decît își dorește; au revoir et a bientot.

    RăspundețiȘtergere
  8. Si eu cred ca te-ai mutat in Bucuresti si nu ai spus...(ma refer aici numai la strazile in reparatie vesnica si la locurile de parcare :d )

    RăspundețiȘtergere
  9. @doctore, de data asta e cu happy end, dar cine stie pe viitor ce ma mai asteapta?!

    @anamaria: Bre, daca si la voi e tot asa, nu ma mai mut :P

    RăspundețiȘtergere
  10. Eu sunt mai norocos şi nu trec decât odată pe an pe la Administraţia Financiară unde trebuie să depun declaraţia dar şi atunci nu stau mai mult de 15 minute.
    Pe la concertele mari mai experimentez mirosuri de cadravu aflat în putrefacţie. La Iron Maiden am experimentat parfumul bulgăresc de calitate :)), un fel de castraveţi putreziţi, după această experienţă toţi cei aflaţi pe o rază de 1 km au auvt nevoie de îngrijiri medicale şi de măşti cu oxigen :))

    RăspundețiȘtergere
  11. @Costea: Cum spuneam, igiena personala ar trebui reglementata prin lege! Am zis! :P

    RăspundețiȘtergere
  12. La GDF Bucuresti eu am avut parte de o experienta pozitiva. Am stat 15 minute la o coada care parea imensa. Un angajat intreba politicos lumea de la coada ce dorea si dadea lamuriri, inainte sa ajungi la functionarul care urma sa iti rezolve problema.
    In schimb la Electrica Enel as vrea sa nu mai fie nevoie sa ajung.
    Fiecare cu fobia lui :D

    RăspundețiȘtergere
  13. Sa inteleg ca ai dat jos haina tolerantei si intelegerii mediocritatii haine ce ne paste la tot pasul si-ntr-o suflare ne-ai aratat-o pe adevarata Arcadia: cea cu spiritul de luptator. Bag de seama ca mai mult unul de gherila...

    Si daca zici ca avem nevoie de legi pentru igiena personala, inseamna ca e gata.... se apropie sfarsitul!

    Sus steagul, Arcadia si intelectuali din toate tarile uniti-va! Am zis!

    RăspundețiȘtergere
  14. @Stefana: Eu la Electrica ma mai duc, la noi e de bine. Fiecare cu fobia lui, cum ziceai :)


    @robert: Bre, am citit si recitit ce-ai scris si numa' nu intelegeam ce zici, pentru ca in loc de haine cu accent pe i puneam accentul pe a.

    Amu ca m-am lamurit zic asa: Spalaţi, curaţi şi bine mirositori din toate tarile, uniţivă şi puneţi săpunul pe ei, pe murdărei! Am zis! =))

    RăspundețiȘtergere
  15. Nu! Eu nu! Sunt doar in vizita in lumea asta... Traiesc in lumea mea.

    RăspundețiȘtergere
  16. Romania poate fi in orice fel,numai plictisitoare nu!:))

    RăspundețiȘtergere
  17. @Catalin: Da, cred ca ai dreptate, in Romania nu te poti plictisi. Dar poti face atac de cord sau apoplexie. :))

    RăspundețiȘtergere
  18. Citandu-l pe Dan Puric : procesul de mitocanizare e international. “Familia Bundy”, sitcomurile, toate cultiva instinctele gregare. Mitocanul international si-a dat mana cu mitocanul national.
    Fericirea de a fi client GDF trebuie platita!

    RăspundețiȘtergere
  19. @Stefana: Lasa, ca serialul ala cu tigani de la noi le da clasa la toate sitcomurile internationale! Suntem cei mai cei! =))

    Viitoarea casa pe care mi-o voi face, nu va avea gaz. Am zis!

    RăspundețiȘtergere
  20. prin cuvinte la indemana oricui reusesti sa zugravesti o imagine asa de clara cum nu oricine o poate face...semn ca ai aptitudini de clasici ai literaturii universale
    felicitari

    RăspundețiȘtergere
  21. @Anonim: Am probat cuvintele de mai sus si nu sunt marimea mea. Pentru mine trebuie sa cauti ceva S nu XXL :P

    RăspundețiȘtergere
  22. asta a fost o vizita la un zoo gotic si grotesc!

    RăspundețiȘtergere
  23. @Zazuza: Cam asa! Si vizitele inca nu s-au terminat... :(

    RăspundețiȘtergere
  24. @CamiB: Lasă că data viitoare scriu ceva de bine despre GDF Suez, poate totuşi vii pe-acasă :P

    RăspundețiȘtergere
  25. In loc de Au revoir, io ziceam ca Puiu Calinesu in BD La munte si la mare: "Nici nu va salut!La revedere!" ;-)

    RăspundețiȘtergere