vineri, 17 septembrie 2010

"Negrese"

Sunt multe bloguri culinare, nu voi intra în competiţie cu nicunul dar, ca o excepţie, astazi vă propun o reţetă inedită. M-a inspirat reteta de-aici. Şi aluatul de aici.
(Folosiţi unt pentru că margarina e nesănătoasă. Dacă nu mă credeţi mergeti la doctor şi întrebaţi).

Aşadar, purcedeţi la treabă, e multă. Şi trebuie făcută conştiincios dacă doriţi nişte "crocănţele" delicioase, după care să vă lingeţi degetele.
Eu aşa am făcut. Mi-am adunat pe lângă mine ingredientele precum cloşca îşi adună puii şi m-am apucat de amestecat, de tăiat, de pliat, de împachetat, iar şi iar, ca Sisif. Gândul că papilele mele se vor întâlni, pe seară, cu crocănţeaua fragedă, că măselele mele o vor strivi treptat şi gustul se va prelinge încet, învăluind papilele avide şi vălul palatin, va îmbăta lueta, apoi va aluneca prin esofag şi se va cuibări fericită în stomac, isterizând pilorul care se va stenoza degrabă încercând să prelungească plăcerea, gândul acesta zic, îmi dădea aripi.

Când aluatul a fost gata, l-am întins frumos, l-am pensulat cu ou spumat, l-am presărat cu susan, l-am tăiat cu grijă în fâşii egale pe care le-am răsucit în jurul axei cu 360 de grade, le-am aliniat echidistant pe hârtia de copt şi-am băgat tava în cuptorul preîncălzit la 200*C. Am fixat timerul la 20 de minute şi-am plecat.

Am hranit şi periat câinele vreo 15 minute, am tăiat florile uscate la câţiva trandafiri în următoarele 10, am plivit nişte buruieni vreun sfert de oră, am măturat foişorul cam 10 minute, am udat ghiveciul cu rozmarin în următoarele 5 şi când să ud achimeneşii de pe pervazul de la intrarea în casă nările mi-au fremătat. Am inspirat şi-am realizat ce s-a-ntâmplat. M-am târât, lividă, până la uşa bucătăriei şi-am intrat. Fumul gros, negru, avea consistenţa aluatului de crocănţele iar mirosul, greu ca plumbul, zăcea lipit prin toate colţurile, pe toate rafturile, prin toate dulapurile, în fiecare cutie, pe fiecare farfurie. Până şi zahărul devenise brun, din bălai cum fusese.

Sunt o femeie tare, mă ţin bine cu firea, aşa că n-am sărit, impulsivă, la uşa cuptorului, cum ar fi facut o femeie panicoasă. Am analizat situaţia şi-am stabilit un plan: îmi voi pune mănuşile de silicon, voi deschide rapid uşa cuptorului, voi înhăţa tava şi-o voi goli ultra-rapid într-o pungă de hârtie (sunt ecologistă convinsă, evit cât pot plasticul), sigilez ca să nu împrăştii mirosul prin casă şi arunc coletul la gunoi. (În naivitatea mea, credeam că mirosul a stat înghesuit în bucătărie, presurizându-se. De fapt supraplinul evadase demult pe sub uşă, prin gaura cheii, prin orice fisură care i-a ieşit în cale, cotropind întreaga casă).

Doi, trei, şi! Am deschis cuptorul, am smuls tava şi-am vărsat-o ultrarapid. Pe jos, pentru că punga şi-a închis orificiul cardic refuzând să înghită ce-i îndesam eu pe gât. Nici chiar în aceste condiţii nu m-am pierdut cu firea, am luat repede un prosop şi-am acoperit nenorocirea până am fugit în subsol după mătură. Calm, am început să împing pe făraş prosopul de sub care, din când în când, răsărea câte-un căpşor brunet care-mi zâmbea. Am strâns punga la gură, am dus-o la container şi m-am întors pe frontul de lucru.

Am spălat, pe îndelete, apăsat, cuptorul, mobila, rafturile, oalele, farfuriile, tacâmurile, sertarele, aragazul, faianţa, gresia, pereţii, totul. De două ori. Prima dată cu oţet, a doua oară cu detergent cu parfum de portocale. Totul strălucea. Şi mirosea. Nu a portocale, cum ar fi fost normal, ci a cal mort, răscopt.
Aşa că am reluat operaţiunea, adăugănd scorţişoară succesiunii anterioare oţet-portocale. Apoi am ieşit afară. Nu că mi-ar fi ars de plimbare la ora aia, dar voiam să-mi aerisesc alveolele pulmonare iar la întoarcere să măsor, cu ele curate, nivelul şi calitatea mirosului din bucătărie.
După jumătate de oră, am intrat, timidă, în casă. Da, mirosul nu mai era acelaşi! Acum mirosea a cal mort, rascopt, umplut cu portocale şi scorţişoară.

Era să clachez, dar sosirea colegului m-a adus rapid în simţiri. L-am întâmpinat zâmbitoare şi l-am poftit la cină: Astă seară, avem "Negrese". Bine făcute.

48 de comentarii:

  1. Sunt suficient de negre pentru gusturile mele.Macar astea doua au ramas intacte si ai avut ce sa fotografiezi!Si colegul? Colegul ce a zis?

    RăspundețiȘtergere
  2. Super tare!!! Reteta asta e inegalbila (desi merge si adaptata cu periatul pisicii pentru cei care nu au catel) iar poza e ciresica de pe... negrese!

    RăspundețiȘtergere
  3. Tu chiar omori omul!
    Mă așezam frumos în fotoliu, cu o farfurioară albastră în poală și așteptam două-trei negricioase. Tot înghițeam în sec.
    Mi-a trecut!

    p.s. de unde știi mirosul calului copt?

    RăspundețiȘtergere
  4. @Lilly: Vrei să ştii adevarul? Pe astea două le-am scos din gunoi a doua zi special pentru sedinţa foto =))

    @Ami: Poza e cam la fel de reuţită ca şi negresele =))

    @Incertitudini: Draga mea, promit că data viitoare fac niţte negrese adevărate şi le mâncăm împreună, la o cafea.
    Cât despre calul copt, m-ai prins cu mâţa-n sac! :P

    RăspundețiȘtergere
  5. ce fain m-ai scos din nostalgia in care intrasem cu ocazia postarii a'ilalte.
    Sa vedem ce zice Robert ca el se plangea fatis de nostalgie.

    Insa nu stiu de unde cunosti tu mirosul de cal mort si rascopt pe deasupra =))
    sa ne traiesti arcadia, draga, si sa mai scrii dar mai putin din aventuri de astea (nu de alta dar a fost ceva exercitiu fizic la mijloc)

    RăspundețiȘtergere
  6. @Al.M: Mulţumesc de urare, chiar că nu mai vreau să mă inspir din realitate pentru o asemănătoare postare viitoare. :D

    RăspundețiȘtergere
  7. Dar totusi arata apetisant :)
    Am patit-o si eu: am vrut sa fac pastrama de oaie la cuptor si am adormit. Nu stiu cum miroase calul rascopt, dar stiu cum miroase oaia rascoapta :D

    RăspundețiȘtergere
  8. @Lady Io: Ei, uite pe cineva care a jucat în acelaşi film cu mine! =))

    RăspundețiȘtergere
  9. Azi esti cam rasista. Adica daca e negru trebuie sa miroasa rau?
    Postul asta indeamna la post. ;)

    RăspundețiȘtergere
  10. @neuro-nul: Departe de mine gândul rasismului! Pentru gândul tău negru, meriţi o zi de post. Aceeaşi culoare.
    :D

    RăspundețiȘtergere
  11. tare asta cu negresele, ce să zic ...
    mîine fac un post cu margarina (demult amînat dealtfel), dacă tot mi-ai ridicat mingea; cele bune

    RăspundețiȘtergere
  12. nu stiu daca "doctorul" ne lasa sa ne dedulcim pre mult...

    RăspundețiȘtergere
  13. Uite,nici în filmul ăsta nu scapi de mine...... cu o tocăniţă arsă (cu cratiţi, cu tot), în timp ce-mi bibileam plantele.
    Da' cu Acalipha, ce-ai avut, bre?

    RăspundețiȘtergere
  14. @doctorultau: Pe asta cu margarina tre' s-o dezbatem mai pe larg. Cele bune şi ţie.

    RăspundețiȘtergere
  15. @Virtualkid: Reteta mea e numai bună când vrei să asculţi de nenea doctorul şi să nu te dedulceşti prea mult :))

    @PN: Distribuţia se măreşte, filmul continuă. Încotro merge Oscarul? :D

    RăspundețiȘtergere
  16. Completare pentru PN: Negresele erau prea "moarte", le-am băgat în cadru Acalipha aia să le mai înviorez =))

    RăspundețiȘtergere
  17. Da acalypha cu ce ti-a gresit ? :)

    RăspundețiȘtergere
  18. La mine se fac altfel. O coca moale care se face în tavă şi apoi după ce se raceşte se toarnă ciocolată fierbinte peste tot. Dupa ce se raceşte se taie bucaţi patrate şi se dau prin nucă de cocos.

    RăspundețiȘtergere
  19. "M-am târât, lividă, până la uşa bucătăriei şi-am intrat..."
    Proza de-adevaratelea, umor, autoironie, tot ce vrei, ca la case mari..Data viitoare nu mai folositi cuptorul, orice altceva, nu cuptor, un presopunctor, compresor,un aligator,un aviator...Am mai vazut negrese calcinate si pe plaja, astea da, si mai si miroseau a cal mort de o saptamana, asa ca tragediile nu au loc doar in bucatarii.O zi cu foarte putin scrum.

    RăspundețiȘtergere
  20. Sa nu zici ca nu nu ti-am zis! Referitor la matematica... daca tu crezi ca 15+10+10+5 fac 20 te inseli =))

    Citeam si cu gandul urmaream traseul descris de tine, incet, foarte incet: papile, esofag...Ideea e ca in cele din urma am refacut traseul foarte rapid. Mai degraba cand ajunsai la fotografia aia, care in ciuda aranjamentului decorativ, nu a avut niciun efect asupra nodului din stomac ...

    Acum nu pot sa nu fac o comparatie intre tine si Bruce Willis. La fel ca tine, individul asta salveaza tot ce se poate - de aia se zice ca nu l-ar fi acceptat la castingul de la Titanic: ar fi schimbat istoria. Asemeni lui se pare ca in cele din urma si tu reusesti sa salvezi ... aparentele. =))

    RăspundețiȘtergere
  21. @Lia: Cu nimic nu mi-a gresit Acalipha, ea doar a salvat cadrul :D

    @Costea: Si la mine se fac tot asa "negresele adevarate, dar in povestea mea crocantelele au devenit negrese de nevoie :D

    @Constantin Jacota: Stimate domn, va multumesc si pentru laude si pentru urari. La vuna revedere.

    @robert: Ce pot sa spun? Matematica e grea! :))
    Dar mi-ai salvat onoarea comparandu-ma cu Bruce Willis. O sa mor greu =))

    RăspundețiȘtergere
  22. Cum de-am descoperit asa de tarziu reteta asta minunata? Nu ca ne-ar lasa gura apa, dar suntem bucurosi sa constatam ca nu suntem singuri pe lume ;)
    Cat despre prezentarea retetei - un deliciu!

    RăspundețiȘtergere
  23. Eu am inteles ca margarina este nesanatoasa... dar nici untul nu-i indicat la sanatate: are 100% grasimi de origine animala. Iar uleiul daca nu este presat la rece, nici nu mai vorbesc.
    Asa ca... apa plata cu lamaie si vom fi sanatosi tun. Iar lamaia sa fie neaparat din cultura bio.

    Se mai simte mirosul de "negrese" in bucatarie?

    RăspundețiȘtergere
  24. Cunosc filmul tare bine...Dar nu stiu de ce cand am ars si eu cuptorul cu totul, mi-ati recomandat sa pun cuisoare pe foc. Parca nu era destul fumul de la cuptor...

    RăspundețiȘtergere
  25. Hm ,uite asa avem si imaginea lumeasca a Arcadiei
    Eu am renuntat sa mai fac pe "wonderwoman"
    E drept ca atunci cand mai nimeresc acasa merge si masina de spalat si clotesc si oalele pe aragaz,dar la fiertul oalelor il las "mare maestru" pe domnul meu
    Ultima mea aventura a fost cand din cauza de suparare,am uitat sa inchid aragazul in care aveam o budinca de macaroane
    Budinca a fost "salvata" de domnul meu in faza de "creola",nu a ajuns "negresa"
    De atunci domnul meu a invatat sa nu ma mai supere cand imi dau talente de bucatareasa si sa fie vigilent la tava sau cratita introdusa in cuptor(oricum eu nu gatesc decat cand e domnul acasa)
    HM.......sa ma apuce oare harnicia sa sa fac si io niste saleuri crontanitoare?
    Sau sa astept niste zile ploioase cand nu pot iesi din casa?

    RăspundețiȘtergere
  26. @Amelia&Mihai Chirca: Doar nu va veti fi crezut eroi de-ai lui Daniel Defoe! =))
    Iar daca retea v-a placut asa de mult, mai am una! :P

    Stefana: Perfect adevarat ce spui, apa plata ne face viata minunata :D
    Cat despre miros, eu am plecat opentru 2 saptamani din tara, deci nu stiu daca in casa mai miroase a cal mort. O sa te tin la curent. :)

    @anamaria: Eu sigur nu ti-am recomandat cuisoare, pentru ca as fi umplut si calul meu cu ele, de buna seama. M-am rezumat doar la otet si portocale :)

    RăspundețiȘtergere
  27. Esti tare! Sa stii ca in cuptor ard niste chestii si tu sa cugeti cum sa scapi mai usor de miros? Pe principiul "cine nu munceste nu greseste"...vacanta placuta! iti amintesti de negrese cand te intorci acasa, mirosul de portocale are sa fie batut cu succes de mirosul negreselor arse, din pacate.

    RăspundețiȘtergere
  28. Acum am auzit la stiri ca Brasovul e invaluit de fum. Ei spun ca de la un incendiu... Dar eu cred ca stiu adevarata cauza. Asadar vacanta placuta, draga mea.

    RăspundețiȘtergere
  29. Mai bine ma duc la cofetarie!:))Glumesc...

    RăspundețiȘtergere
  30. @Elfa: Eu zic sa astepti ploaia, sa nu iesi din casa sub nicio forma daca faci "crocantele". :D

    @Ella: Te rog nu ma demoraliza, ca circul prin Europa toata toamna, numai sa nu mai aud de parfum de cal =))

    @anamaria: Ha-ha-ha! Cred ca deja sunt declarata persona non grata in Brasov, va trebui sa ma gazduiesti la intoarcere ;P

    RăspundețiȘtergere
  31. @Catalin: Cand vei "crocantele" e bine sa mergi la cofetarie, desi pot sa jur ca data viitoare stau lipita de aragaz ca timbrul de scrisoare :D

    RăspundețiȘtergere
  32. N-aş putea spune cum am ajuns aici. Căutam reţetă de negrese? Sau de cal mort, răscopt, umplut cu portocale şi scorţişoară?
    Cert e că de pe la paragraful al doilea am început să mustăcesc şi nu m-aş fi dezlipit de text nici dac-aş fi avut crocănţele-n cuptor şi-ar fi trebuit să le verific cât îs de coapte.
    Dar n-aveam, aşa c-am putut să citesc şi să hohotesc în voie.

    Şi cum întotdeauna o poveste fain spusă resuscitează altele, mi-am amintit o chestie la care nu m-am mai gândiiiiiit… de ani!
    Copilă încă, am făcut cu prietena mea, în lipsa mamei, prăjitura (nici mai mult, nici mai puţin numită decât) Sandokan. A ieşit o chestie dubioasă care adera perfect la tavă. Am răzuit pe rând, am deşertat totul într-o pagină dublă de „Scânteia” sau „Cutezătorii”, nu mai ştiu, după care am dat cu pachetul de-a azvârlita în tomberonul din fundul curţii. Am întâmpinat-o pe mama surâzând. Ea nu mi-a răspuns la fel, ci şi-a mijit ochii:
    – De ce miroase-a ars?

    Ca să vezi cum o negresă foarte bine făcută are darul madlenei care te-ntoarce-n copilărie. :)

    RăspundețiȘtergere
  33. ne-ai spus ce miros aveau, ne-ai aratat cum... aratau dar ce gust aveau???? cred ca au fost delicioase! mie chiar imi plac mancarurile afumate, arse, reci, sleite.... yamiii crocantele!

    RăspundețiȘtergere
  34. @Teodora: Eu cred c-ai ajuns la noi dupa miros :))
    Iar daca ai si calatorit in timp, inseamna ca reteta e buna =))

    @Cana cu Cirese: Stii, peste noapte, pisicile maidaneze vin si rastoarna containerul de gunoi, cautand cate ceva de-ale gurii. Doua zile n-am vazut picior de animal vagabond prin curte si cred ca stiu de ce =))

    RăspundețiȘtergere
  35. Ha, ha, ha!!!!
    Fata draga, puteam sa jur ca esti prin Rio de Janeiro pozand niste "negrese" dansatoare de samba...;-)
    Las', nu-ti mai face sange rau, ca nu-i dracul chiar atat de negru, o sa-ti iasa din a doua, cu siguranta, la cat suflet pui.
    Mai bine hai la mine, la niste Inimioare cu chimen( http://pemasadinbucatarie.blogspot.com/2010/02/inimioare-cu-chimen.html.)

    RăspundețiȘtergere
  36. ...şi dacă tot am ajuns la tine în vizită şi am şi evocat deja un pic copilăria, te invit la o leapşă (bineînţeles, dacă îţi place subiectul):
    http://cofeturi.blogspot.com/2010/09/ce-ascund-cuferele-trecutului.html

    RăspundețiȘtergere
  37. @Liana: Nu-s la Rio, sunt la Barcelona, dar sa stii ca in vreme ce tu comentai pe aici eu pozam un cetatean african care la 28 de grade purta un caciuloi de ziceai ca azi la el e Boboteaza, nu Ziua Catalunyei =))

    @teodora: Preiau cu placere leapsa ta, dar cand ma intorc si-mi reiau activitatile, deocamdata ma ocup cu samba, ramba si gamba, care mi s-a umflat de atata mers :D

    RăspundețiȘtergere
  38. Se pare ca dupa ce m-am intors eu din Creta, tu ai plecat in Barcelona...da'pe bune ca m-as fi dus la Rio cu tine sa ne dam in s(t)amba! ;-)))
    Vacanta placuta fara "arsuri"! puuuuup

    RăspundețiȘtergere
  39. Pai, daca ai plecat la Barcelona ca sa scapi de mirosul care mai persista inca in bucatarie, pot traduce ca, dupa abolirea sclaviei, inca mai sunt reminiscente de rasism, cata vreme irita pana si mirosul ramas dupa negresele din bucatarie !!!!!

    RăspundețiȘtergere
  40. La mine la Ardeluta, aragazul nu are timer. Dar daca al tau are, si l-ai si fixat pentru 20 min.,cum de nu s-a oprit? Ceva miroase, nu stiu ce, dar nu miroase bine. (Nu ma refer la prajituri. De la ele nu am nici o pretentie!)

    RăspundețiȘtergere
  41. ca posesoare de blog pseudo-culinar chiar incepuse sa ma roada usor o invidie :)). apoi mi-am adus aminte cum a explodat punga magica pentru friptura, cum am vazut flacari in cuptor, cum a mirosit a grasime arsa vreo trei saptamani, cu tot cu spalat. apoi mi-am adus aminte si cand jumatatea mea mai buna mi-a lasat in grija painea-toast-in-devenire cat a coborat el pana la chiosc dupa nu-mai-stiu-ce. eu am bloguit si am bloguit si nimic n-am mirosit. cand a intrat in casa si a inceput sa tipe l-am intrebat de ce e isteric din senin... etc... etc... :))

    RăspundețiȘtergere
  42. @mariusTut: Negresele mele au legatura cu bucataria, nu cu sclavia.


    @Anonim: Nu stiu cum e la tine la Ardeluta, dar timerul meu porneste doar soneria, nu opreste plăcintăria.
    Cat despre mirosul urât pe care-l simti, sigur nu vine de la mine, caută mai pe-aproape :P

    @Zazuza: Daca se-ntâmplă şi la case mari n-are rost să-mi mai fac eu griji :D

    RăspundețiȘtergere
  43. Timer'ul trebuie sa opreasca placintaria. Sorrrry! Oricum, postarea este super- beton, trebuie sa recunosc. Totusi, schimba aragazul si cumpara-ti unul cu timer care opreste curentul dupa ce a trecut timpul fixat pentru coacerea placintei!

    RăspundețiȘtergere
  44. @Anonim: Sorrrry! Nu mai am bani de aragaz, i-am cheltuit pe toţi prin Europa. Plăcintăria mea va fi expusă riscurilor şi în viitor :P

    RăspundețiȘtergere
  45. Timeru' ala este un moft la aragaz. Si macar daca ar fi soneria aia mai sonora :D.
    Prima oara cand l-am setat si eu la aragazu' nou, am asteptat sa se opreasca gazul, in momentul in care suna. Aiurea! daca nu eram la 2 m de el nici nu auzeam. Deci nu te agita sa cumperi altul (daca tot ai prapadit banii prin strainataturi), mai bine fixezi alarma la mobil, la ceasul din bucatarie si la alte ceasuri de prin casa, pentru ora la care presupui, conform retetei, ca se va fi terminat coacerea.

    RăspundețiȘtergere
  46. @Stefana: Dacă sunt prin curte poate să sune alarma mult şi bine, că eu imi văd liniştită de treabă.
    Şi cum urăsc telefoanele, cred că soluţia ultimă e să vorbesc cu vecinul vânător să tragă cu puşca pe când e gata plăcinta mea =))

    RăspundețiȘtergere
  47. Dupa cum ai relatat toata treaba cu negresele, imi dau seama ca nu ai suferit prea mult. Eu nu as fi fost la fel de calma ca si tine. Dar, sa ti spun de fapt ce am vrut sa ti spun in introducere: am ras cu gura pana la urechi, singura in birou. Si acum, in timp ce iti scriu, toata fata mea rade. Te pup
    P.S. Cred ca toate doamnele(care gatesc) au patit asa ceva, macar o data in viata.

    RăspundețiȘtergere