luni, 12 aprilie 2010

Anatomie, fiziologie şi pudibonderie (I)

Ieri, în timpul unei călătorii de vreo 600 de kilometri, am cugetat la o sumedenie de lucruri şi întâmplări.
Mi-am rumegat o vreme frustratea că în incinta aeroportului n-am avut voie să fotografiez soarele crud de dimineaţă, uriaş, roşu, brăzdat de câtiva nori subţiri şi lungi, chiar deasupra liniei orizontului.

Pe urmă mi-am amintit de sforile cu slănină afumată din pod de la bunica. Amintirea asta neaşteptată mi-a răsărit brusc din adâncimile creierului când am dat cu ochii de o cetăţeană căreia peste pantalonii mult prea strâmţi i se revărsau în valuri două rânduri de burţi roş-vineţii pe care haina mult prea scurtă nu i le putea adăposti nici de aerul rece al dimineţii, nici de privirile amuzate ale trecătorilor. Zadarnic încerca ea să-şi îndese şuncile sub haine, ele ţâşneau, revoltate, spre disperarea şi jena proprietarei a cărei pudoare se trezise mult prea târziu.

Pe la Urziceni mi-am amintit de bunicul. Cum m-a dus el la un potcovar, în copilărie, să-mi lărgească orizontul cunoaşterii. Amintirea asta s-a iţit dintre circumvoluţini nu pentru că mi-era dor de bunicul fix în clipa aia ci pentru că am simţit nevoia să-i îndes o potcoavă între dinţi cocalarului care conducea BMW-ul din faţă şi care se credea bulibaşa şoselelor.

Mai apoi m-am gândit că Dumnezeu ne-a creat (aproximativ) egali, dar uşor diferiţi din punct de vedere anatomic şi fiziologic. (Darwiniştii pot opta pentru varianta bunicului Gibon şi a bunicii Gorila care le-au lăsat moştenire tot ce au avut ei mai bun).
Gândul la creaţiune mi-a fost stârnit de necesitatea eliminării excesului de apă din organism. Diferenţele anatomice dintre bărbaţi şi femei, deşi mici, sunt capitale în contextul unui drum lung. Dacă bărbaţii pot să simuleze, la început de primăvară, că admiră peisajului cu iarbă verde-crud oriunde îi apucă dorul de natură, femeile trebuie să chibzuiască îndelung până să decidă momentul relaxării. Primăvara timpurie nu e deloc un moment propice deoarece arborii, arbuştii şi peisajul general e complet desfrunzit. Varianta culesului de toporaşi pe DN2 cade din start, pentru că necesitatea desfrunzirii posteriorului personal trădează de la o poştă interesul adevărat al culegătoarei de flori primăvăratice.

Nevoia asta m-a dus apoi cu gândul la pudoare. Şi la o mai veche întâmplare. Duceam un cuplu de îndrăgostiţi la Arad. Drum lung. La început în atmosferă pluteau inimioare. După vreo câteva ore a început să fie parcă mai răcoare şi-o tăcere cam apăsătoare. De unde până atunci îndrăgostiţii ciripiseră voioşi, acum erau amândoi cam nervoşi. Mi-a luat ceva vreme până m-am dumirit că tensionarea atmosferei are cauze fiziologice. Rememorând evenimentele călătoriei am realizat că în timpul celor două opriri pe traseu îndrăgostiţii au rămas în maşină, profitând de intimitate, în vreme ce eu am profitat de oportunitate. Aşa că am oprit la prima staţie Peco şi i-am îndemnat la relaxare. Ea şi-a înhăţat poşeta şi în paşi de vals a dispărut fulgerător. El, din cauza mersului lent şi cam ţeapăn, a fost depăşit pe drum de un semen aflat în aceeaşi suferinţă dar mai iute de picior şi-a fost nevoit să danseze căluşarii preţ de vreo 3 minute până s-a eliberat cabina.
Dacă n-aş fi decis eu în locul lor, cum s-ar fi sfârşit oare lupta dintre fiziologie şi pudibonderie?

18 comentarii:

  1. Foarte interesant!
    Dupa ce am scris, deja, epitetul mi se pare insuficient.


    Cineva a trebuit sa lucreze ceva , la mine in casa. Credeam ca va dura , cel mult , un ceas. S-a intamplat sa dureze muuult mai mult.

    Am iesit de multe ori afara din camera, sperand ca se va duce in incaperea in care, vorba lui Caragiale, intra o singura persoana. Nu s-a intamplat.


    Am respirat usurata cand a plecat, nu pentru ca ma gandeam la mine. Ci la el.

    Vezi, asa se intampla cu unii.

    p.s. imi cer scuze pentru vorbarie.

    RăspundețiȘtergere
  2. "Vorbăria" ta e întotdeauna frumoasă şi caldă, deci nu te opri.

    Cât despre pudoare, ea e frumoasă în anumite contexte. Poate fi însă şi penibilă, cum bine observai şi tu. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. apreciez comentariul, iar imaginea este superba

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulţumesc, Laurenţiu! Am savurat liniştea ta de după furtună. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Cu pudoarea nu ajungi nicăieri....
    Există celebrul "vă rog frumos", care este mult mai sănătos decât restul cuvintelor, se poate asezona cu "îmi permiteţi.../pot să mă duc/am nevoie...".
    Am învăţat ca în astfel de momente să fiu "nesimţit", şi să mă gândesc la binele meu...

    RăspundețiȘtergere
  6. Realitatea asta dom'le! Cum bate ea orice film cand 'regizorul'( adica, tu..) are o imaginatie geniala! Splendida scriitura! Sper sa mai traiesc. Ca sa te citesc. Sunt o poeta ca tot romanul nascut! :)

    RăspundețiȘtergere
  7. @Costea: Păi asta cu "imi permiteti", "am nevoie" nu e nesimţire ci e cea mai de bun simţ abordare :)

    RăspundețiȘtergere
  8. @Anima: Să ne înfrânăm pana, totuşi!
    Până la geniu e cale lungă, iar eu sunt bătrână, nu mai ajung! :D
    Sper să trăieşti veşnic şi să citeşti ce-ţi place! :*

    RăspundețiȘtergere
  9. Ca sa fac o gluma nesarata, cu pudoarea nu ajungi nicaieri poate, dar cu impudoarea ajungi in prea multe locuri...:)) Fara sa vreau sa fiu nerespectuoasa fata de comentatorii anteriori, eu vreau totusi sa merg intr-o directie un pic diferita: cred ca pudoarea are valoarea ei, cred ca rusinea isi are locul ei pe lume, in doze mai mari sau mai mici.
    Sigur, in situatia celor doi indragostiti, era o oarecare urgenta ce nu prea se potrivea decat cu exprimarea verbala a nevoii :), insa in alte cazuri eu ii gasesc un farmec aparte sfielii in comunicare. Spre exemplu, eu ma sfiesc intotdeauna cand vreau sa fac un compliment cuiva. Ma sucesc si ma rasucesc, il exprim cu ochii in alta parte sau cu obrajii rosii, cu un zambet grabit sa dispara. Va intreb: cum ati resimti mai puternic complimentul, aruncat casual asa sau odata cu gama de mesaje non-verbale de mai sus? :)

    RăspundețiȘtergere
  10. @Misaki: Am declarat deja că pudoarea e frumoasă în anumite contexte. Cum să nu te impresionze roşeaţa din obrajii unei adolescente îndrăgostite în prezenţa alesului? Chiar şi stânjeneala unui om în toata firea poate fi adorabilă.
    Sunt însă o sumă de variabile care pot vira situaţia de la candoare spre penibil. :D
    Eu asta am vrut să spun. :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Stilul tau de a scrie este o ingemanare perfecta intre Creanga si Caragiale. Sunt momente cand rad singur ca fra... asta pentru ca nu m-am putut abtine :D
    Astept si partea a doua :) ... caci vad ca nu se termina aici.

    RăspundețiȘtergere
  12. Mulţumesc frumos, dar să nu-i insultăm, totuşi, pe cei doi iluştri scriitori! :D
    Partea a doua e despre pudoarea în cuplu :D

    RăspundețiȘtergere
  13. Pudoare?...ma bucur ca nu s-a transformat în putoare =))
    Astept cu nerabdare partea a-II-a :D

    RăspundețiȘtergere
  14. Nu puneţi bre, aşa o presiune pe mine că mă intimidez şi pleacă muza :D

    RăspundețiȘtergere
  15. Si eu asta am inteles din postare! :) Am vrut mai degraba sa subliniez ideea ca pudoarea e buna in anumite doze pentru ante-comentatorii mei, desi mi se pare absolut acceptabil ca ei sa fie de alta parere sau sa aiba alt standard de masurare a dozelor acelea bune :)

    RăspundețiȘtergere
  16. Eu vroiam sa iti spun ca demult te-am declarat "Caragiale contemporan cu fushta" :))- "fushta" = regionalism moldovenesc.
    Uite, vezi? De asta distorsionarea asta exacerbata a fenomenului cunoscut sub denumirea de "dragosteala", ce tot atata mascarea nevoilor fizice...nu pricep?! Daca eu ii spun lui - cu sclipiri imperioase in ochii-mi ca maslina: Papusa, fac pipi!! - distrug romantisumu'? Nu dom'ne, tre sa stim cum sa ambalam situatia! Te pup si iti multumesc pentru umorul de calitate pe care, parerea mea, il ambalezi cu mare maiestrie :)

    RăspundețiȘtergere
  17. @Lapona: Da, uite, până la urmă ambalajul contează! :D

    RăspundețiȘtergere