duminică, 7 martie 2010

A vrea şi a avea

Femeile şi bărbaţii tânjesc în egală măsură după relaţii de vis, mari iubiri şi fericire veşnică. Şi deşi mereu auzim sintagma viaţa bate filmul, realitatea nu e chiar aşa de roz. Fie şi numai pentru faptul că actorii pot fi şi arătoşi şi deştepţi şi bogaţi şi fericiţi, toate deodată, în vreme ce noi, spectatorii, ne mulţumim dacă bifăm vreuna din cele enumerate.
Ce mă uimeşte pe mine este subiectivismul cu care ne privim şi ne judecăm pe noi şi cât de intransigenţi şi exigenţi suntem faţă de ceilalţi.

Cunosc o femeie care-şi împleteşte singură cosiţele albe pentru că n-a fost niciodată în stare să se evalueze corect şi să-şi ajusteze aşteptările în funcţie de ceea ce poate, la rândul ei, oferi. Nu e nici pe departe ceea ce s-ar putea numi o femeie frumoasă, care să stârnească pasiuni oarbe. Şi nici genială astfel încât geniul s-o aureoleze în aşa hal încât să-i ascundă imperfecţiunile. Este o femeie instruită, îngrijită, care poate fi plăcută când nu e acră şi nu bombăne nemulţumită.
Ea nu concepe în ruptul capului să se implice într-o relaţie cu un bărbat fără minimum două facultăţi, foarte frumos şi dacă se poate mai tânăr ca ea şi mai înstărit. Argumentul suprem cu care-şi susţine standardul ridicat este prietena ei M., care s-a re-măritat cu un holtei frumos, mai tânăr decât ea, care-i iubeşte şi-i creşte copiii din prima căsătorie şi care va moşteni o avere considerabilă de la bunicii pe care-i îngrijeşte cu abnegaţie, de unde se deduce că e şi posesorul unui suflet nobil. E drept că M. e frumoasă iar holteiul nu foarte deştept, dar femeia despre care vorbesc eu nu concepe să trăiască lângă un bărbat cu care să nu poată vorbi despre psihologia transpersonală şi NLP, care să nu cunoască întemeietorii principalelor curente artistice, literare si muzicale şi care să aibă şi calităţile tatălui ei care era gospodar şi repara singur maşina, toasterul şi uşa de la frigider. Bonus, bărbatul trebuie să fie şi foarte arătos, pentru că libidoul ei nu se învârtoşează decât în faţa unui fizic seducător.

În acest context nu te mai miră "războiul" dintre sexe. Şi unii şi alţii se plâng de aşteptările nerealiste ale taberei opuse, de exigenţele cărora trebuie să le facă faţă şi de tot felul de alte presiuni şi opresiuni. Însă nici unii nici alţii nu-şi cumpără un cântar, să măsoare şi să egalizeze pretenţiile cu posesiile. Fiecare basculează la uşa alesului raba cu aşteptări şi scoate delicat din buzunar sau poşetă săculeţul de catifea cu calitatea sa esenţială pe post de bijuterie inestimabilă.

Totul s-ar putea rezolva pe cale amiabilă dacă părţile ar face cercetări specifice. Vrea doamna ca alesul să posede bicepşi şi deltoizi beton şi abdomen cu pătrăţele? Atunci să-şi concentreze căutările prin sălile de fitness şi prin cluburile de pe litoral, pentru că pierde vremea iţindu-se prin crăpătura uşilor de la contabilitate unde lucrează doi bărbaţi cu ochelari şi-un snop de pixuri în buzunarul de pe pectoralul extraplat. Dacă vrea un bărbat sensibil care să-i aducă ceaiul la pat şi-o margaretă lângă felia de pâine prăjită, să se mute pe lângă casa de cultură, să nu lipsească de la nicio lansare de carte din oraşul ei şi comunele limitrofe şi să schimbe abonamentul la Cosmopolitan cu cel la România Literară. Dacă vrea un bărbat înalt, frumos, deştept, cu simţul umorului, bogat şi fidel, să nu mai caute că ăla e luat deja şi lista de aşteptare în cazul unui multaşteptat eşec este aşa de mare încât i-ar veni rândul prin anul 2067.

Cu egală dreptate, dacă domnul doreşte nişte ochi de căprioară şi nişte fese rotunde şi ferme, n-are ce căuta la institutul de fizică atomică, pentru că angajatele de-acolo au posteriorul apaltizat de la statul pe scaun şi ochii mijiţi de la microscopul prin care cercetează structura atomului şi măsoară radiaţia elecromagnetică.
Iar dacă omul caută o femeie deşteaptă, cu care să nu-i fie ruşine să meargă la întâlnirea de 20 de ani de la terminarea Institutului de Geofizică şi Geologie al Academiei de Ştiinţe, atunci să-şi ia gândul de la o viaţă îndestulată cu plăcinte poale-n brâu şi sarmale cu afumătură. La prânz va mânca la restaurant iar la cină va servi o felie de măr si-o felie de Cammembert între două axiome ale lui Euclid.

E vremea să lăsăm cortina peste pretenţiile nejustificate, să dezbrăcăm costumele personajelor pe care le interpretăm magistral, să ne spălăm obrazul de fard şi să redevenim noi înşine, cu calităţi şi defecte măsurate cinstit, cu aceeaşi oca.

16 comentarii:

  1. Visele nu costa bani si nici nu platesti impozit pe ele
    Atunci de ce sa nu visam?
    Pentru unii cam atat a mai ramas

    RăspundețiȘtergere
  2. N-am absolut nimic cu visele, cele care te întorc înapoi în realitate, care potenţează realitatea, dacă vrei.
    Dar cu visele care te rup de lume, nu-s de acord.
    De pildă, dacă eşti arhitect şi vrei să visezi la o casă care să se rotească după soare, mi se pare minunat şi recomandabil să visezi la metode de realizare a visului tău.
    Dar să stai ca găina în cuibar cât e ziua de mare şi să visezi că Denzel Washington va ateriza cu aeroplanul în comuna Barba Caprei şi-o să te ceară de nevastă şi-o să ai o nuntă de poveste la Hollywood şi doi ani mai târziu o să câştigi şi Oscarul la categoria "Tinere talente", asta mi se pare dobitocie curată-curată! :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Bun... dar de ce sa-si doreasca cineva toate astea? De ce sa nu vrei sa fii pur si simplu fericit si de fapt vrei mai mult sa fii invidiat, manat fiind de aceeasi invidie. Si chiar daca le obtii tot n-o sa fii fericit cu adevarat. De ce sa crezi ca fericirea aparenta a altora e si fericirea ta? Sau fericirea ideala a filmelor este o formula generala aplicabila tuturor, care trebuie totodata sa fie si telul tuturor. Mai bine experimentezi si vezi care e cheia fericirii tale adevarate si nu a fericirii la care te simti "condamnat"

    RăspundețiȘtergere
  4. Dacă fericirea cuiva este să stea în pridvor cu ochii mijiţi la cer în aşteptarea a ceva, nu contează ce, n-am nimic de obiectat.
    E dreptul fiecăruia să-şi stabilească singur coordonatele fericirii personale, ai perfectă dreptate.
    Am un prieten care nu are nevoie pentru a fi ferict decât de o bicicletă, pâinea zilnică şi libertatea de-a face ce-l taie capul şi pofta de moment. Dar omul ăla e fericit, înţelegi?
    Eu vorbeam despre cei veşnic nemulţumiţi, nefericiţi, dar care nu întreprind nimic în sensul ieşirii din starea de mizerie.
    Cât despre invidie şi formule ale fericirii preluate de-a gata, la care să te simţi condamnat, astea ţin oarecum de înţelepciunea subiectului.
    Un om înţelept n-o să-şi facă un ţel în viaţă din a deveni star de cinema sau astronaut dacă n-are nici o însuşire care să-l recomande pentru vreuna din aceste "fericiri".
    Şi nici n-o să trăiască pizmuindu-l toată viaţa pe Dumitru Prunariu. :D

    În concluzie, fiecare e liber să fie fericit şi să-şi stabilească singur graniţele fericirii personale. Dar să se decidă! Şi să fie apoi fericit.

    RăspundețiȘtergere
  5. O femeie deşteaptă ştie să înveţe să îsi facă de mâncare. Una mai slăbuţă de îngeri nu ştie să îşi facă un amărât de ceai...
    Fericirea nu este în rate şi iubirea nu este de vânzare.

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte pertinent ce ai scris. Sunt de acord, insa foarte multi au in nivel de ipocrizie, supraestimare si imaturitate, incat au impresia ca nu oricine e pentru ei.
    Apoi...traim intr-o lume manata de standardele altora...din pacate

    RăspundețiȘtergere
  7. Eu n-as zice ca toti visatorii rupti de lume sunt niste dobitoci; dimpotriva, as indrazni sa spun ca unii pot fi chiar mai intelepti in atitudinea asta decat realistii, pt. ca, visand la ceva ce cu siguranta n-ar putea experimenta in viata reala, au posibilitatea sa se protejeze de muuuulte frustari si dezamagiri, pe care , foarte probabil, viata le-ar avea "rezervate" pentru ei daca ar alege sa traiasca "cu picioarele pe pamant". Cu alte cuvinte, nefericirea de a nu experimenta ceva este adesea incomparabil mai mica decat nefericirea pe care ti-o poate genera o experienta pe care ai ales in mod realist si deliberat sa o traiesti; asadar, lasa-i pe visatori sa-si traiasca fericiti visul ( cata vreme ,vorba Elfei, nu se impoziteaza) iar realistilor da-le voie sa dea cu capul in toate zidurile (eventual mai construieste-le cateva ) daca au ales sa experimenteze si nu sa viseze. In ce ma priveste , am decis: caut maestru sa ma initieze in arta fabricarii viselor...

    RăspundețiȘtergere
  8. @Costea: Ne străduim să menţinem egalitatea, aşa că zicem, cu egală dreptate: un bărbat deştept învaţă să facă ciorbă. Unul slab de înger apelează la o femeie să-i faca ceaiul =))

    Fericirea nu e în rate, e în episoade. :D
    Iubirea nu e de vânzare, dar manifestări ale ei se pot cumpăra. :D


    @Georgiana: Pentru asta militez: alinierea pretenţiilor la oferta personală. Cât despre standarde impuse de alţii, decidem după înţelepciunea proprie. :)

    @mire: Repet şi pentru tine ce am spus mai sus: câtă vreme visătorul e fericit cu visul lui fantastic, îi doresc nemurirea fericirii. Dar celor care-mi ştirbesc mie armonia zilei şi liniştea nopţii cu gemetele şi lamentările lor nefericite le recomand să facă ceva. Fie şi numai să alerge, ca să-şi consume energia. :D

    RăspundețiȘtergere
  9. azi, promit, n-o sa te sun sa ma plang; o s-alerg (desi e polei) dar de maine... o sa-mi raspunzi la telefon ???...

    RăspundețiȘtergere
  10. Mire, ai grijă să nu te accidentezi! Doar ştii că ţie îţi răspund la telefon oricând, dacă am telefonul prin preajmă. Dacă nu, accesezi....
    Ha ha ha!

    RăspundețiȘtergere
  11. Doamnei cu pricina care vroia din toate, stranse intr-o singura persoana, ii poti transmite ce ne spunea Buddha:
    "Ne avand nimic poti avea totul"

    RăspundețiȘtergere
  12. @Bogdan: Citind butada postată de tine mă gândesc că poate doamna cu pricina deja o citise dar a interpretat-o după propria înţelepciune. Buddha ar fi trebuit să publice şi o metodologie de aplicare a maximelor sale :D

    RăspundețiȘtergere
  13. mi-e teama ca nu mai am ce! de-atatea accesari aproape ca nu se mai zareste; dar cum eu tocmai mi-am propus sa devin o visatoare, sper sa nu-i simt lipsa...hi!hi!hi!

    RăspundețiȘtergere
  14. Îmi lipseşte emoticonul ăla care se tăvăleşte de râs!
    Vise plăcute! =))

    RăspundețiȘtergere
  15. filozofia personala a romanului este in mare masura dependenta de exemple gastronomice...ca si relatia intersexe:
    m-a amuzat problema facutului de ceai si ciorba ca un nucleu al unei bune relatii...
    uite de ce unii au renuntat la gatit si maninca semipreparate, sa aiba liniste in familie ( si colesterolul mare)

    RăspundețiȘtergere
  16. @Cornel: Da, nu ştiu cum se face de noi, românii, ne învârtim în jurul burţii ca pământul în jurul soarelui. Numai naţia noastră putea inventa proverbul dragostei care în drumul ei fericit trece prin stomac.

    Cât despre semipreparate care cresc colesterolul, pot să-ţi fac o lista cu unele fără colesterol. Aşa, de dragul comentariilor tale frumoase. :D

    RăspundețiȘtergere