marți, 12 ianuarie 2010

Bătută (de) măr!

Deşi tocită şi desuetă, obişnuinţa de a face planuri măreţe la fiecare început de an dăinuie încă printre noi, durdulie şi zâmbitoare. Recunosc stânjenită că ani la rând ziua de 1 ianuarie însemna şi pentru mine data la care urma să înceapă orice schimbare măreaţă: schimbarea de look (am tânjit suspinând de când mă ştiu după o siluetă silfidică şi gingaşă luptându-mă în zadar cu genetica şi sfârşind, bun înţeles, bătută măr), schimbarea de perspectivă, schimbarea de atitudine, de mentalitate, de stil de viaţă, s.a.m.d.
Evident că nu s-a schimbat nimic de la sine. Nici de la mine.
Azi, trecând prin grădină, mi-a atras atenţia un măr galben şi uşor stafidit (asocierea de termeni mi se păstrase proaspătă-n minte de la privirea plină de ură pe care am aruncat-o de dimineaţă oglinzii din baie), care (măr) atârnă îndărătnic pe-o creangă în ciuda gerului, a zăpezii şi-a vântului care-şi face deseori de cap la noi prin livadă. Uite, mi-am zis, mărul ăsta a reuşit! A învins oboseala, obişnuinţa, a sfidat toate legile şi-a reuşit să-şi schimbe soarta. În vreme ce eu sunt bătută. Iar. Măr.

4 comentarii:

  1. sa nu te miri daca la un moment dat o sa fii intrebata , cu sincera compasiune, de vreun cunoscut, daca te mai bate sotul "mar" , ca pe vremea cand iti postai pe blog disperarea...

    RăspundețiȘtergere
  2. Greşesc dacă presupun că eventualele întrebări care se nasc sunt direct proporţionale cu inteligenţa cititorului? :D

    RăspundețiȘtergere
  3. sclipitoarea mea inteligenta nu m-a ajutat sa gasesc raspuns la o intrebare care a inceput sa ma framante de doua zile, de cand am citit eseul "BATUTA (de) MAR" : echimozele pe care le aratai prietenelor cu ceva ani in urma erau intr-adevar provocate de masajul anticelulitic draconic la care ,de buna voie ,te supuneai, sau erau rezultatul "interventiei" sotului??? fie-ti mila de mine si ajuta-mi inteligenta obosita cu un raspuns, fie el si neadevarat...

    RăspundețiȘtergere
  4. Neînzestrată intelectual decât minimal, mă stânjeneşte întotdeauna o dovadă de inteligenţă autentică, certă. Mă încordez şi mă confesez, totuşi. Gratuit. În semn de bunăvoinţă pentru anonimatul tău.
    Sunt din ce în ce mai nefericită: nu cred că mă mai iubeşte. Pentru că nici măcar nu mă mai bate de vreo căţiva ani, de când nu mă mai laud cu echimozele...

    RăspundețiȘtergere