duminică, 14 februarie 2010

Să nu vorbesti mult! (IV)

Tovarăşa educatoare era bună. Aş fi vrut să fie şi frumoasă, ca mama, dar bine că era măcar bună. Prima dată m-a-ntrebat cum mă cheamă. I-am spus, pentru că ştiam de la mama că dacă eşti învăţătoare sau educatoare ai catalog şi trebuie să ştii numele copiilor ca să scrii notele pe care le iau ei. Ultima notă în catalog e nota de la purtare şi trebuie să fii foarte cuminte ca să iei 10, să poţi lua coroniţă cu flori la serbare. Voiam să fiu foarte cuminte ca să vină mama la serbare şi să mă vadă cu coroniţă şi să primesc cărţi şi pe urmă să putem merge acasă.
După cum mă cheamă m-a întrebat unde stau. I-am zis că la mine acasă, aici la bunici stau doar mult. Pe urmă m-a-ntrebat dacă-mi place la bunici şi eu nu voiam să-i spun. M-am făcut că am treabă, dar ea m-a întrebat iar şi mi-a ridicat capul să se uite la ochii mei, cum făcea mama. Dar eu tot nu voiam să-i spun. Şi m-a tot întrebat lucruri dar eu n-am mai vorbit deloc. Pe urmă mi-a dat o foaie mare fără linii ca să desenez pe ea ce vreau eu. Era prea mare foaia şi eu am rupt-o în două, după ce-am frecat-o cu unghia ca să se rupă corect. Când eşti la şcoală trebuie să faci totul corect, nu ai voie să ştergi sau să greşeşti. Dacă ai intrat la şcoală şi începi să scrii trebuie să tragi linie la caiet cu rigla, să fie foarte dreaptă la margine. La grădiniţă nu e nevoie de linie. Eu am desenat o găină roşie, ca găina de la bunica din curtea din spate fără iarbă, care stătea s-o prind şi mânca grăunţe de la mine din palmă şi mă ciupea cu ciocul şi eu trăgeam mâna fără să vreau. Pe urmă am umplut cu ouă toată foaia care era goală în jurul găinii. Multe, foarte multe ouă. Pănă la 58 am numărat în gând după care m-a încurcat tovarăşa educatoare care iar a venit cu întrebările şi-am pierdut şirul număratului. Voia neapărat să-i spun ce am desenat, de parcă nu vedea că aia e o găină. Eu desenam foarte frumos, se înţelegea mereu ce desenez, numai sora mea când era mică făcea desene care nu se înţelegeau ce animal e.
I-am spus să mă lase să termin de desenat, că n-am terminat. Când am terminat de umplut foaia cu ouă de nu mai încăpea niciunul, am început să mă gândesc la mama. Şi mi-a venit ideea să-i scriu o scrisoare, că la grădiniţă nu mă vede bunicul. Eu ştiam să scriu foarte bine că mama mă lua cu ea la şcoală şi stăteam în ultima bancă şi făceam şi eu tot ce fac copiii mari când merg la şcoală.

mama deja mam săturat foarte tare de stat la bunica şi bunicu acum sunt la gădiniţă şi desenez dar tre să merg să mănânc tot şi seara îmi vine să plâng că vreau să merg acasă când vi să mă iei ?
arcadia.......


Ştiam de la şcolă de la mama că dacă te miri de ceva când scrii trebuie să pui semnul mirării şi dacă întrebi ceva trebuie să pui semnul întrebării.
Când am terminat, tovarăşa era în spatele meu şi eu n-o văzusem şi m-a-ntrebat ce-am scris. Si-am rugat-o să dea ea scrisoarea la poştaş pentru mama şi s-o pună în plic cu timbru dacă are că eu nu am şi nici bunicul. A zis că da. Şi iar m-a-ntrebat despre găină şi eu nu voiam să mai vorbesc că deja am vorbit mult în ziua aia.
Apoi a venit bunica să mă ia de la grădiniţă şi a vorbit mult cu educatoarea şi m-a chemat şi pe mine să-i arăt desenul. M-a-ntrebat şi bunica ce-am desenat şi i-am arătat foaia. M-au întrebat iar, amândouă, de ce am făcut atâtea ouă şi până la urmă le-am spus că din fiecare ou iese un pui şi or să fie mulţi pui şi când trebuie să plece de acasă la bunici pot să plece mai mulţi odată, să nu fie unul singur plecat mult.
Apoi am plecat acasă şi iar am mâncat. Şi când am terminat, bunica a scos din buzunar scrisoarea pentru mama şi eu m-am supărat foarte tare pentru că tovarăşa n-a dat-o ea la poştaş cum mi-a promis. Bunica n-avea ochelari şi mi-a zis să-i citesc eu ce-am scris. Şi i-am citit cu glas tare că ea nu auzea bine:

mama la bunici este foarte bine mănânc tot din farfurie şi azi am mers la grădiniţă dar mâine nu mă mai duc pentru că tovarăşa educatoare nu se ţine de cuvânt.
arcadia



Bunica mi-a luat scrisoarea şi-a băgat-o-n buzunar şi eu am fugit în casa mare şi-am plâns mult. Cel mai lung plâns din viaţa mea. N-am mai mâncat şi n-am mai mers la grădiniţă până când a venit mama şi m-a laut acasă. Cred că a primit scrisoarea şi a venit repede.

Acasă am început iar să vorbesc mult.



SFÂRŞIT


17 comentarii:

  1. Ma bucur ca ai ajuns acasa!
    Citita de la coada la cap,aceasta poveste...ar fi a mea...

    RăspundețiȘtergere
  2. Am citit de la primele episoade, este scris foarte frumos si real. Stiu oameni care sunt convinsi ca lucrurile nu au o atat de mare importanta pentru copii, dar iata ca au, iar un copil poate suferi la fel de mult sau chiar mai mult decat un om mare.

    RăspundețiȘtergere
  3. @maya: vezi câte avem în comun? :D ***


    @Lady lo: e singura experienţă cu adevărat traumatizantă pe care am trăit-o în copilărie. Dar simt şi azi gustul exact....

    Bine că m-am făcut mare şi-am înţeles lucrurile :D

    RăspundețiȘtergere
  4. no, am stat cu sufletul la gura sa vad daca daca s-o itit un nou "bard de humulesti"...mintenas trec la analiza contextuala:da, arcadia a ajuns acasa!-pe cuvantul meu de vasile...
    amu,daca urmatoarea criza de memorie s-o bloca pe intervalul 19-*2 ani,....astept sugestii urgente de emigrare,tinand cont ca trebuie s-o tai repede,probabil in papuci de casa !

    RăspundețiȘtergere
  5. Na, că glăsui iar Vasile!
    Dragule, cu mirosul pe care-l am, te detectez şi dacă te aciuezi desculţ în vreo colibă din Djibouti şi te târăsc acasă pentru şedinţele de terapie de cuplu! =))

    RăspundețiȘtergere
  6. Am asteptat sa vad reactia cititorilor vis a vis de drama traita de tine in copilarie si pt ca am observat o umbra de subiectivism in relatarea ta, am decis sa intervin cu cateva precizari, in scopul de a largi putin orizontul cititorilor. Vreau sa te asigur de la bun inceput ca nu intentionez nicidecum sa minimalizez trairile tale ci sa demonstrez ca aceeasi experienta poate avea o multitudine de conotatii in functie de unghiul din care este privita si de mesajul pe care autorul intentioneaza sa-l transmita.Prima precizare pe care vreau sa o fac se refera la faptul ca "drama" pe care ai trait-o in casa bunicilor ar putea fi numita,pe buna dreptate,"trilogie", pentru ca a avut nu o victima,ci trei! Statutul uneia din cele trei victime,este,intr-adevar,discutabil intr-o oarecare masura,deoarece i se poate "reprosa" calitatea de co-autor la declansarea "tragediei". Este vorba,evident,de mama,care a consimtit la proiectul initiat de tata cu privire la locul unde urma sa faci cunostinta cu rigorile statutului de prescolar.Ce pot sa afirm cu certitudine vis a vis de potentiala "vina" a mamei, este ca nu a intentionat sub nici o forma sa-ti administreze vreo pedeapsa trimitandu-te la bunici; cel mult a vrut sa-ti dea o "pregustare" a atmosferei cu care urma sa faci cunostinta un an mai tarziu, in calitate de eleva a scolii unde mama era invatatoare, si inca una reputata pentru exigentele sale in materie de disciplina scolara. Asadar, pana aici am identificat doua din victimele "trilogiei" : sora mai mare,ARCADIA,care nu mai putea suporta,pe de o parte regimul cazon impus de bunici,pe de alta parte dorul de mama, si cea de-a doua victima, MAMA ,care,desi consimtise la proiectul "detasarii" Arcadiei,cunoscand rigorile din casa "bunicului cu ochi la spate", suferea teribil de mila si de dorul ei. Si acum... ghici, ghicitoare ! Cine credeti ca era cea de-a treia victima in trilogie ??? Ei bine, din punctul meu de vedere, cea de-a treia si cea mai mare victima a trilogiei am fost eu, MIRE ! Nu cred ca isi poate imagina cineva ce trairi am experimentat eu in cele cateva zile cat Arcadia a locuit la bunici! Habar n-aveti ce a insemnat pentru mine plecarea ei! A fost daca vreti ceva ce aducea a naufragiu. Sunt foarte multe elemente care ma fac sa folosesc aceasta comparatie pentru a descrie trairile mele din acele zile. Ma simteam ca un om care s-a culcat seara in patul lui cu gandul ca urmeaza o zi ca toate celelalte de pana atunci si s-a trezit a doua zi pe o insula pustie, unde nu avea cu cine vorbi, cui sa ceara ajutorul, cu cine sa puna in aplicare planurile facute in ziua precedenta, cui sa impartaseasca simtamintele si cel mai tragic...pe cine sa imite. Nu stiu ce-si mai aminteste Arcadia despre mine din perioada aceea dar eu stiu exact ce reprezenta ea pentru mine.Acum insa trebuie sa iau o pauza sa-mi sterg lacrimile si sa-mi fac ordine in ganduri fiindca adevarata drama abia acum incepe...

    RăspundețiȘtergere
  7. Dragi cititori, de-acum intrati direct aici, pe pagina de comentarii, blogul se suspenda pe perioada expunerii "trilogiei". =))

    Când va termina MIRE, va începe MAMA.

    Poftiţi ochelarii 3D! Vizionare plăcută! =))

    RăspundețiȘtergere
  8. Am citit intr-un manual de psihologie ca una din metodele cele mai eficiente de vindecare a traumelor psihice instalate ca urmare a unor experiente traite in copilarie este sa provoci victima sa vorbeasca despre experienta traita, chiar daca amintirile legate de eveniment ii declanseaza accese de panica. Asadar mi-am luat anxioliticul si am decis sa-mi descarc sufletul aici, pe blogul Arcadiei. Ramasese sa va spun ce insemna Arcadia pentru Mire in urma cu treizeci si ceva de ani. Pot spune ca era un fel de prompter; mai exact ceea ce reprezinta prompterul in zilele noastre pentru prezentatorii mai putin dotati intelectual sau foarte emotivi: s-a defectat prompterul - a amutit prezentatorul! Daca nu v-am convins cu exemplul asta , pot sa mai incerc unul: in lipsa Arcadiei, Mire era un fel de EBA in Parlamentul European. In ce consta asemanarea? Amandoua s-au pomenit la un moment dat aruncate , la varste diferite, e drept, intr-o lume cu care n-aveau nimic in comun, pe care n-o intelegeau si care li se prezenta invaluita in mistere imposibil de descifrat pentru experienta lor de viata de pana atunci... As putea paria ca daca parintii ar fi decis sa ia legatura cu un specialist in psihiatrie infantila pentru a afla ce se petrece in creierul copilului lor, iar medicina vremii s-ar fi bucurat de metodele de investigare de care dispune azi, 9 din 10 medici mi-ar fi pus diagnosticul de autism si-ar fi initiat de urgenta tratament specific pentru aceasta afectiune. Eram un copil incapabil sa comunic cu lumea din jur in absenta Arcadiei. Nu puteam sa iau nici o decizie de una singura, aveam nevoie la fiecare pas de confirmarea sau dezaprobarea pe care doar ea mi le putea da. Eram dependenta de ea pentru cele mai neinsemnate lucruri, cum ar fi: sa dau sau nu buna-ziua unui vecin, sa mananc totul din farfurie chiar daca ma saturasem sau nu, sa ies afara la joaca sau sa raman in casa, de teama sa nu atenteze cineva la jucariile mele, etc. Daca simteam nevoia sa ma bucur pentru ceva sau sa ma intristez pentru vreun insucces asteptam O.K.-ul ei inainte sa ma manifest; daca-mi venea sa plang si ea ma privea fix in ochi intelegeam imediat ca trebuia sa indur cu stoicism pedeapsa administrata de parinti si sa o execut cu demnitate, fara sa vars o lacrima. Daca se intampla ca lacrima sa izvorasca totusi, impotriva vointei mele, o inghiteam instantaneu,astfel incat obrajii ramaneau uscati indiferent de cat de mare era durerea interioara.In concluzie, dragi cetateni arcadieni, judecati rogu-va cu creierii vostri si decideti care drama a fost mai mare? Cea traita de Arcadia in casa bunicilor sau cea traita de Mire in casa parintilor dar in absenta Arcadiei ???...

    RăspundețiȘtergere
  9. Dragi cititori, aveţi cuvântul! :D

    RăspundețiȘtergere
  10. daca n-ar fi trist, ar fi amuzant cum povestiti voi aici.

    pt. mire: sunteti apropiate acum, la maturitate? uneori pari un pic agresiva. ai resentimente pt sora arcadia?

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu spun decît atît...pentru prima data,regret ca nu am avut si eu o sora!

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu vreau să răsucesc cuţitul în rană, dar a avea o sora e a opta minune a lumii :D

    Te adoptăm ca sora noastră! Dar tre' să treci testul bunicului cu ochi la spate! Îţi povestim noi cum! =))

    RăspundețiȘtergere
  13. Ma intreba cineva daca in prezent am vreo problema in relatia cu sora mea, Arcadia. Ii multumesc Arcadiei pentru interventie si spun si eu raspicat: nicidecum! Avem o relatie cu adevarat extraordinara, doar ca uneori ne place sa ne jucam cu cuvintele, asa , de dragul de a lasa loc de interpretari...
    Cine vrea sa patrunda in profunzimea relatiei dintre mine si Arcadia trebuie sa stie ca de cand eram foarte mici am stiut ca noi doua trebuia sa formam o echipa, ca impreuna aveam sa fim mai puternice iar lupta cu potentialii dusmani avea sa fie mai usor de castigat. Asa ne-au invatat parintii , iar noi am crezut cu tarie in acest adevar (si inca mai credem in el). Ideea aceasta de echipa , care devenise un fel de motto al copilariei noastre, ne-a trezit in timp apetitul pentru elaborarea de strategii. Elaboram strategii pentru situatii de cele mai multe ori imaginare, cu care era putin probabil sa ne intalnim in viata reala, dar noi le aveam pregatite, gata sa le punem in aplicare. Ca sa lamuresc problema cu presupusele resentimente vis a vis de Arcadia, trebuie sa precizez ca nu ea imi impunea sa ma comport asa; era intru totul alegerea mea . Asadar ar fi lipsit de logica s-o fac responsabila de depersonalizarea mea. Dimpotriva, trebuie sa-i multumesc pt.ca a acceptat rolul de prompter. Ma-ntreb si eu cateodata de ce am preferat sa-mi pun neuronii la pastrare (ca din spusele mamei zestrea neuronala ar fi fost impartita aproximativ egal intre noi, la nastere ). Sa fi facut si asta parte dintr-o strategie ??? Poate ca am decis sa-i folosim in copilarie pe-ai Arcadiei, iar pe-ai mei sa-i punem la pastrare, precum gogonelele in saramura, in ideea ca la batranete , cand neuronii zbarciti ai Arcadiei n-aveau sa mai faca fata solicitarilor, sa-i scoatem din borcan pe-ai mei, vanjosi si cu chef de munca! ( va spusesem doar ca noi formam o echipa...). Asta da strategie ...Si uite-asa, cu aceasta ultima strategie, m-am scos si pentru eventualele gafe viitoare... Totul e sa nu-ti pui la pastrare chiar toti neuronii...

    RăspundețiȘtergere
  14. Ha ha ha ha ha! Am cea mai tare soră de pe planetă!
    Mire, deci fii atentă, scoate neuronii tăi de la borcan, clăteşte-i de saramură, schimbă-le apa, pregăteşte-i de concurs, că ai mei în perioada asta de grele încercări dau semne de veştejeală şi trebuie să salvezi echipa! :D :D

    RăspundețiȘtergere
  15. O.K. , dar astept sa-mi trimiti tu reteta pt testare, ca nu putem sa le dam drumu' asa, pur si simplu, fara sa le facem mai intai o revizie...

    RăspundețiȘtergere
  16. Daca a avea o sora e a opta minune a lumii, cu cate minuni = doua surori?

    Cred ca nu am facut bine sa citesc aceasta poveste. Ma straduiesc de ceva ani aici sa ucid copilul din mine. Culmea, altii se straduiesc chiar mai mult! Azi, m-ai facut sa realizez ca nu voi creste nicicand. Mai intai trebuie sa imi [re]gasesc "acasa" :)

    RăspundețiȘtergere
  17. @Lapona: Păi... a 8-a minune la pătrat! :D
    Să-ţi găseşti cât mai curând "acasa"!

    RăspundețiȘtergere