marți, 16 martie 2010

Mărită-te cu mine!

E clar că lumea e nedreaptă, că fericirea nu e împărţită echitabil pe planetă. Pentru că altfel cum să explic faptul că în vreme ce unele femei din generaţia mea au făcut psihoză de la şampanie tot sperând la fiecare Sfânt Valentin că pe fundul paharului le aşteaptă în imersie printre bulele de acid, inelul de logodnă, în vreme ce eu, am stârnit mereu pasiuni şi m-am confruntat cu un excedent de cereri în căsătorie?

Prima cerere a venit în clasa a doua, când Gelu m-a-ntrebat roşind ca un gogoşar dacă vreau să mă mărit cu el. Îmi plăcea de el dar ştiam că trebuie să ai sâni când te măriţi şi eu n-aveam. Aşa că l-am amânat, fără să-i spun de ce. După ce mi-au crescut sânii nu m-a mai cerut, pesemne că Felicia i-a zis DA din prima, ştiind că ei n-o să-i crească oricum.

Mai apoi, pe la începutul tinereţii mele, un holtei uşor mucegăit a hotărât în inima lui că m-ar lua de nevastă. Ştiindu-mă durdulie, s-a gândit că ţinteşte la fix dacă-mi aduce ceva papa. Aşa că a purces la aprozar, a cumpărat un un kil de struguri, i-a pus într-o sacoşă (de 60 de kile, dar ce conta?, pungile colorate de plastic din America erau, pe vremea aceea, mai rare ca florile de colţ) şi s-a prezentat la mine la job. A bătut la uşă, mi-a înmânat cadoul şi mi-a spus c-a dat norocul peste mine. Mă ia. Cum eram prea tânără pe vremea aia ca să cunosc spaimele împletitului de cozi dalbe şi speram şi eu că Făt Frumos o să sune la uşa mea într-o bună zi, l-am refuzat. Aşa că omul s-a dus acasă, a îndesat în diplomat actele de proprietate de la cele două case, cele două maşini, de la terenul extravilan plus declaraţia notarială a fratelui din America prin care acesta ceda jumătatea sa de moştenire fratelui mai mic şi s-a dus glonţ la tata. I-a dat bineţe, a scos documentele şi l-a îndemnat pe tata să mă sfătuiască părinteşte, dar apăsat, că el nu e o partidă de ratat. Cine-l cunoaşte pe tata deja râde. I-a promis omului că va face tot ce ţine de el, dar că decizia mă va lăsa s-o iau eu, totuşi, pentru că sunt amarnică rău şi el se teme de mine când devin violentă şi sparg tot ce-mi iese în cale.

După o vreme de la întâmplarea de mai sus, un homeless a făcut o pasiune stranie pentru mine. Îl chema Ciută. Dormea probabil prin vreun tomberon din preajma locuinţei mele şi-l mai milostiveam din când în când cu câte ceve de-ale gurii sau vreun ban care-mi prisosea. Încurajat de atitudinea mea, a început să mă salute de la distanţă, chiar dacă nu treceam strada să-i dau ceva. Cum pe mine nu mă lasă inima să nu tratez cu minimum de bunăvoinţă orice vieţuitoare a planetei, îi răspundeam. Şi dacă prin poşetă nu aveam nici mărunţis nici vreun sandviş să-i dau, lipeam de bună ziua un zâmbet milos şi i-l serveam în loc de tartină.

(Eu mereu găsesc câte un motiv să mă fasolesc la populaţie, nu mă pot abţine. Mi-am propus de nenumărate ori să fiu mai rezervată, să-mi compun o figură mai gravă, să par şi eu mai importantă, mai inaccesibilă, dar nu-mi iese, cu niciun chip.
Cândva, hlizindu-mă împreună cu pruncul despre o întâmplare oarecare, ne-am pomenit întrebaţi de o cunoştinţă dacă noi râdem mereu pentru că suntem fericiţi sau pentru că suntem inconştienţi de realităţile lumii în care trăim. Nu ne-am putut decide, aşa că am ridicat din umeri. După ce-a plecat am râs de ne-am cocoşat, evident).

Şi uite aşa, de la salut, omul a trecut la plimbat. Mă însoţea de la distanţă, ca un o gardă de corp, până la job şi înapoi acasă. În fiecare zi. Ştia orele la care plec, la care mă întorc, era umbra mea inofensivă. Începuse deja să meargă mai ţanţoş, să se aranjeze. Îşi uda cu scuipat pletele soioase iar pe mine mă apuca mila de inima şi soarta lui amărâtă.
În peisajul acesta pitoresc, a apărut Vasile. Homeless-ul meu a simţit pericolul aşa că nu putea asista cu mâinile în sân privind cum ne e ameninţată simbioza şi într-o zi m-a întrebat dacă mă mărit. I-am zis că da, Vasile e logodnicul meu. Siderat, cu ochi de căprioară împuşcată, mi-a spus că până n-am semnat la primărie, încă mă pot răzgândi...
Nu m-am răzgândit iar Ciută n-a mai avut pentru cine trăi. Am auzit după o vreme c-a murit, la nici 30 de ani.


23 de comentarii:

  1. acum cuget si eu: daca din multimea aia de pretendenti, inceputa de la descalecatul lui Gelu si terminata cu moartea caprioarei, vasile trase lozu' cel mare,musai ca vasile are o dambla ascunsa ca altfel iese din tipologie.

    asa i-am spus si eu: iepuras,mai ai timp sa te razgandesti ca primaria-i departe.Cred ca era duminica orbului de am avut acelasi succes ca Ciuta.
    ...poza finala e pentru mine.Pariu ca atunci cand a postat-o radea din toti ochii iar degetul mijlociu a avut un zvacnet la verticala.Scurt si naprasnic.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dragă Vasile, îţi servesc şi cireaşa de pe...inel: dacă iei în calcul şi faptul că ai traversat de două ori Podul Rialto cu mine atârnată de manşetă, te poţi considera vieţaş!
    He he he!

    RăspundețiȘtergere
  3. Vasile se vede bine ca e cam inhibat
    Arcadio, mama ori nu i-ai mai bucatarit ceva bun de ceva vreme si iti reaminteste ca un lord ce este...........ori are pofta de ceva bun si nu stie cum sa o spuna
    io propun sa-l cadorisesti cu ceva plantute ,sa-i hraneasca ochiu si nevoia de frumos
    in cas de nereusita....fii barbata si treci la metode radicale.........ia-i un copac:D

    RăspundețiȘtergere
  4. Efo, mă uitai acum la el şi mie mi se pare îmbuibat, nu inhibat! =))
    Aşa că trecem din prima la copac, sub a cărui umbră să-şi poată face siesta. :D

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu cred ca exista o imagine mai potrivita pentru doua existente unite ca aceea a podului. Doua maluri diferite, paralele...unite printr-un pod. De pe pod poti privi ambele maluri ( inapoi si inainte, depinde de perspectiva), poti trece pe malul tau sau, poti trece pe malul celuilalt, cu permisiune. Bineinteles, ai nevoie de mai multe poduri pentru a face Venetia sa prospere...
    Iar langa pod Rialto se inalta magnificul Palazzo dei Camerlenghi...

    @vasile: Ma indoiesc ca era duminica orbului, ca vasile ar fi avut ceva damblale. As spune doar ca celebrul deja Palazzo dei Camerlenghi, aflat pe malul tau n-ar fi avut niciodata stralucirea lui fara pont du Rialto alaturi...

    RăspundețiȘtergere
  6. @oneway: despre doua maluri diferite, paralele pot să spun că eu sunt un pic mai paralelă, totuşi! =))

    RăspundețiȘtergere
  7. da' sa vezi ce misto e cand te cere un surdo-mut.si e emotionat .si incearca sa-ti explice,sa intelegi si tu nu poti ca nu-i stii limbajul.si el tipa mai tare si da din maini mai disperat siiiii.....in fundal toti colegii de liceu rad de tine.si tu ramai cu gura cascata si cu mingea in mana ca erai la un meci important.si la revederea de 20 ani tot se gaseste un sadic sa-si aduca aminte si nu scapi nici atunci.baaaii,o tineti minte pe cutare cand a primit cerere de la Tarzan....cam asa sunete scotea ,saracul.numa' in scris intelegeai defapt ce-a vrut.si nu era prost ,si nu era urat,ba dimpotriva ,dar....asta-i soarta unora.acum m-am intristat.dupa 20 de ani

    RăspundețiȘtergere
  8. Hmmmm....şi eu m-am întristat. Şi acum şi când mi-am amintit de Ciută...
    Vezi tu, Boemo, câte ne leagă? Îţi creşte... părul când te gândeşti! =))

    RăspundețiȘtergere
  9. Frumos macro pe vereghietă. :)
    Viaţa ne roteşte şi le aşează pe toate. Totul în viaţă este bazat pe principiul supravieţuirii şi eliminării speciilor slabe de către natură.

    RăspundețiȘtergere
  10. @Costea: Da, viaţa ne roteşte uneori ca o centrifugă, de scoate toată zeama din noi! =))

    RăspundețiȘtergere
  11. Arcadio ai ales locatia pt copac?
    da "marca"?
    in caz ca ai vreo nedumerire in privinta coniferelor suna la Ieshi :D:D:D

    RăspundețiȘtergere
  12. Elfo, copacul va fi Picea pungens var. hamacus. Şi unde altundeva aş putea suna decât la specialistul nr.1 al ţării, cel mai iubit fiu, geniul grădinilor de la Iaşi, Regele Mihail? =))

    RăspundețiȘtergere
  13. ai condei nu gluma !
    nu cred ca am fost mai prins de o lectura contemporana mai tare decit de ceea ce scrii dulce-acrisor...
    felicitari
    chestia cu dulce acrisor e asa de decor caci e mult mai mult...capacitatea de a vedea realitatea cu puterea unui pamfletist dar unul care mai pune si putina sensibilitate feminina de cea mai pura calitate

    RăspundețiȘtergere
  14. @Cornel: Îţi dai seama ce-mi faci? Azi o să merg ţeapănă şi cu pectoralul bulbucat ca după primirea Pulizerului!

    Vanitatea, oglindă mereu îmbietoare....

    RăspundețiȘtergere
  15. Cand ti-am spus ca 50% din premiu deja l-ai antamat,mi-ai facut morala. Voila!Corul laudatorilor confirma intuitia-mi primara si irefutabila! Mai tragi putin la rame si ai tot premiul!

    RăspundețiȘtergere
  16. Râzi tu, râzi, Harap Alb, da' şi când o veni rândul meu... O tai cu premiul întreg! =))

    RăspundețiȘtergere
  17. Draga mea, sa te citesc echivaleaza pentru mine cu un time-out din realul meu. Te imbratiseaza cu drag Lapona!

    RăspundețiȘtergere
  18. @Lapona: Draga mea, mă bucur să ne întâlnim şi aici, în (a)realul meu :D
    Şi eu te îmbrăţişez cu acelaşi drag.

    RăspundețiȘtergere
  19. Am capitulat in fata dorului de tine...si in fata incercarii de a ma inregistra pentru a posta comentarii. Ceva nu functioneshte la mine, cred. Cand vreau sa ma abonez la "posteaza comentarii" mi se deschie un carnat intreg de hieroglife. Fii buna si da-mi un MP cu indicatii pe forum. Iti urez o saptamana plina de satisfactii!

    RăspundețiȘtergere
  20. Anonimă dragă, şi eu de unde să ghicesc cine eşti? Bagă şi tu o iniţială, un indiciu, ceva, orice, să mă luminez cui trimit PM :D

    RăspundețiȘtergere
  21. Hiiii, uitai sa dau cu subsemantul. Tot Enigel, mai zapacita azi, a fost weekend lung si am mintea netulburata ;))

    RăspundețiȘtergere
  22. Gelu a aflat abia acum motivul şi dacă se uită la tine cred că-i pare rău,îmbuibatului i-a spart tatăl tău avântul, iar cel care s-a recomandat "Ciută, cu respect" trăieşte şi azi prin toate oraşele ţării. În Bucureşti sunt multe clone.

    RăspundețiȘtergere
  23. @omuldelamunte: Că lui Gelu îi pare rău, pot să jur =))
    Îmbuibatului i-a spart întâi tata, avântul, apoi i-a spart viaţa încisivii. Ciută a murit. Trăiască Ciută! =))

    RăspundețiȘtergere