Sfânta Vineri

Din toate zilele săptămânii ziua de vineri o iubesc cel mai putin. Am tot încercat s-o împodobesc cu lucruri frumoase, am apelat la prieteni pentru ajutor (Sara îmi trimite câte un sms motivant în fiecare vineri dimineaţă), Vasile îmi cântă aria preferată, dar ceva în relaţia asta nu merge, nu pot suferi vinerea şi pace. Mi-e teamă ca până la urmă o să sfârşesc răpusă de misticismul legendei populare despre Sfânta Vineri cea "hâdă de-ți vine să fugi în toată lumea, să n-o vezi".

M-am trezit devreme şi, cu ochii cârpiţi, cu paşii împleticiţi, am coborât în bucătărie să-mi fac cafeaua. Nu gânguresc, nu gândesc şi nu glumesc până nu-mi beau cafeaua. Iar cafeaua trebuie să fie amară, spumoasă, nici fierbinte de să-mi năpârlească limba dar nici încropită, însoţită de doi biscuiţi Gullón, varianta fără miere.

Cred că Sfânta Vineri venise de cu noapte la mine şi făcuse deja câteva ture de casă, pentru că am pornit maşinăria de cafea fără să pun ceaşca dedesubt. Asta e de rău. Am spălat utilajul, am spălat dulapul, rafturile din dulap, gresia şi mi-am făcut a doua cafea. Ziua era compromisă, aveam deja cârcei la axoni.

Când să urc în maşină să plec, anvelopa mea stânga-faţă mi-a zâmbit moluţ şi drăguţ, semn că aerul de vară n-o mai satisfăcea acum, în toamnă, la 5 grade Celsius. Voia o gură de aer proaspăt. În mod normal i-aş fi oferit suplimentul fără reţineri dar compresorul meu e în fază terminală, bagă câte o molecula de aer pe secundă, deci a trebuit să aştept mult şi bine până a izbândit el să ridice presiunea în pneu la 2,2 bari. Sfânta Vineri şedea probabil pe scaunul din dreapta mea, zâmbind satisfăcută.

Pe la orele amiezii m-am apucat de gătit. Dacă toată vara am făcut supe răcoroase, odată cu căderea frunzelor din livadă colegului i s-a activat pofta de ciorbă de văcuţă. Ceea ce presupune miros de vacă încălţată în zi de vineri, combinaţie explozivă în cazul meu.

Când am terminat cu mâncarea (ciorba, puiul cu ciuperci şi rulourile cu brânză), mi-am zis că merit să mă înfrupt din mustul negru făcut de cu seară de colegul meu agricultor începător. Am deschis frigiderul, am apucat sticla şi Sfânta Vineri mi-a dat una peste deşte de-am scăpat-o din mână.
Când am văzut sutele de cioburi de sticlă amestecate cu zeama neagra prelingându-se agale prin bucătărie, cotropind toate dedesubturile, timpul s-a făcut ghem şi s-a oprit.
După ce viaţa şi-a reluat cursul şi mi-am putut mişca membrele, m-am extras din papucii zemoşi şi-am adus mopuri, găleţi, detergenţi, să spăl nenorocirea. Oricât ştergeam, zeama izvora, nesecata, de sub frigider. Sigura soluţie era să mut frigiderul. Dar cum să urnesc singură mastodontul?
Am încercat zadarnic să-l trag, să-l împing, îmi lipsea un punct de sprijin ca să-mi folosesc întreaga masă corporală. În deşteptăciunea mea ameţitoare am descurelat vreo patru nădragi de-ai colegului, am legat curelele între ele, m-am încins împreună cu frigiderul, mi-am proptit picioarele de pereţi într-un şpagat exacerbat, am slobozit un strigăt războinic şi-am început să trag de frigider.
E pur si muove!, se auzea slab, glasul curcanului din congelator. Şi l-am urnit, şi-am spălat zeama neagră şi lipicoasă, şi mă pregăteam să mă primenesc. N-am mai apucat, c-a sunat telefonul:
-Aloooooo?
-Da!
-Ia uită-te pe geaaam!

Fosta mea vecină, împreună cu prietena ei de la Cannes au fost inspirate de Sfânta Vineri să-mi facă o vizită. Să vă mai spun că vecina posedă un salon de înfrumuseţare şi că arătau amândouă ca nişte dive de la festivalul de domiciliu al prietenei şi că eu arătam ca Tarzan după ce-a fost fugărit de lei prin junglă şi miroseam ca animăluţul delicat din ciorba de pe aragaz?

Le-am povestit plină de năduf despre nenorocirea mea, sperând că verbalizarea mă va ajuta să scap de frustrare şi nădăjduind la un dram de compasiune de la cea cu care am împărţit timp de trei ani fiecare prăjiturică şi fiecare ciorbică. Da' de unde! Se uitau amândouă la mine şi izbucneau în câte-un hohot de râs de li se debusola cafeaua în drumul spre burţi.
Am sfârşit prin a râde şi eu, ceea ce a iritat-o pe Sfântă, presupun, pentru că mai pe seară, dorind să-mi încălzesc oasele la focul din şemineu, am reuşit să fac un fum mare şi-un foc mic spre amuzamentul îmbelşugat al colegului Vasile. Bonus, până m-am culcat am ars şi becul de la baie şi-am răsturnat ghiveciul cu Euphorbia pe scări.

Seara am căzut frântă, înfrântă de Vineri cea Sfântă.