Vârste şi cărţi

O leapsă de la Lady Io, care m-a uimit cu memoria ei de elefant. Eu nu pot asocia cărţile cu vârstele decât cu foarte mare aproximaţie.

Din primii patru ani nu-mi amintesc decât următoarele lecturi: nifad ed iof şi mor uc atalocoic.
Eram cu mama la Alimentara şi s-a pomenit că citesc etichetele produselor de la coadă la cap. Habar n-avea că ştiu să citesc.

La cinci ani lecturam Căluţul Roib şi Zâna Florilor (sau a Norilor) şi am scris primele mele scrisori. Tot în această perioadă am citit revista Săteanca plus ceva ziare locale despre eroi ai muncii socialiste. Visam să mă fac mare, să am coc şi să ajung şi eu la ziar.

Pe la 10 ani citeam în secret romane politice pentru mine (Întâlnirea lui Constantin Chiriţă) şi basme de Petre Ispirescu pentru sora mea mai mică. Alegeam basmele cu zmei, balauri şi monştri ca s-o înspăimânt. Urmau apoi lecţii de autocontrol şi autoapărare pe care i le predam contra cost.

În perioada următoare părinţii s-au chinuit zadarnic să-mi orienteze lecturile. Alegeam tot ce nu era indicat pentru vârsta mea. Deseori nu înţelegeam mai nimic din ce citeam dar auzisem eu că sunt cărţi pe care le înţelegi abia la final, aşa că odată începută, terminam orice carte.
Cartea femeii peste 40 de ani am citit-o în două după-amieze, ascunsă printre manuale şi caiete de teme. Am început să mă ung cu miere pe faţă şi să-mi pun castraveţi pe ochi ca să nu fac riduri.

În liceu, scăpată de sub ochiul vigilent al părinţilor, citeam la întâmplare, orice-mi cădea în mână. Împrumutam de la biblioteca şcolii sacoşe pline cu cărţi pe care le ascundeam sub pat să nu mi le găsească gazda şi să mă pârască alor mei. Prin clasa a zecea am înhăţat de pe masă odată cu teancul de cărţi şi o revistă XXX cu care îşi tăia greaţa de literatură clasică bibliotecarul. De-atunci port ochelari.

În general mi-am orientat lecturile după criterii practice. Dacă eram îndrăgostită citeam poezii, romane de dragoste, lăcrimam discret şi recitam în amurg Luceafărul, pe care-l ştiam în mare parte pe de rost.

Dacă mă călca cineva pe degete, mi se deschidea brusc apetitul pentru Agatha Christie, Sir Arthur Conan Doyle sau autohtonul Rebreanu cu "Amândoi".

Când mă îngreţoşam complet de lumea înconjurătoare şi nu mai dibuiam nicio scăpare, literatura SF îmi deschidea supapa de presiune: civilizaţii superioare, nave spaţiale, cyborgi, roboţi, mutanţi, teleportare şi altele asemănătoare.

Apoi a venit moda dezvoltării personale şi-a a psihologiei aplicate. (Duminica trecută am convenit cu Adrian Suciu că nu e o crimă să citeşti din snobism. Decât să mergi - de snob - la mall, mai bine citeşti - de snob - Viaţa fără urmări :D).
Atât m-am dezvoltat şi-atât m-am psihanalizat că am ajuns să mă suspectez de tulburări de identitate disociativă şi să dau vina pe strămoşi pentru toate păcatele mele.

Acum citesc "Cum învingem celulita" iar săptămâna viitoare sper să-mi trimită George Asztalos "Zoon Poetikon".

De Crăciun sper să-mi facă cineva cadou "Elogiu lentorii" de Carl Honoré.