duminică, 3 octombrie 2010

Visuri prea mari sau oameni prea mici?

De cum deschizi ochii, ziarul ori televizorul, de cum ai păşit în supermarket sau ai oprit la semafor, eşti asaltat de cereri: un bănuţ pentru cel micuţ, o donaţie pentru biserică, un ajutor pentru orfani, pentru bătrâni sau pentru bolnavi, o carte poştală a cărei contravaloare merge către o fundaţie umanitară, o picătură de sânge care salvează o viaţă.
Sunt atât de mari şi de multe nevoile şi atât de mici posibilităţile de împlinire a lor încât, confruntat cu cererea, nechezi şi scuturi capul a negaţie înainte să asculţi nevoia. Am devenit sceptici, imuni, surzi, orbi. Ni s-au tăbăcit nu numai palmele ci şi sufletele.

Într-un asemenea context, a solicita ajutor pentru a împlini un vis cu acorduri de chitară mi se pare un act de curaj de care nu oricine e în stare. Demersul acestui părinte m-a câştigat prin justificarea sa frustă:

"Vă rog să mă trataţi cu înţelegere. Demersul este unul demn, chiar dacă îmi doresc enorm să îi ofer şi această experienţă! Vreau să crească în deplină convingere că orice este posibil, că trebuie doar să vrei şi să fii tenace".

"Am căutat să vedem oameni şi locuri care înseamnă ceva, să cunoaştem, să înţelegem că orice poate fi atins, egalat şi depăşit. Nu este o trufie să îţi doreşti să fii primul dacă inveţi şi lecţia acceptării înfrângerii".


Le doresc să-şi împlinească visul acesta şi pe urmă să viseze iar, pentru că nimeni nu poate zbura mai sus decât visurile sale.

28 de comentarii:

  1. ne-am tabacit pentru ca au fost multi care au profitat de bunatatea altora in scopuri ilicite. probabil acum lectia pe care trebuie sa o reinvatam este cea a dez-tabacirii. pe de alta parte, cred ca e corect sa ne informam inainte de a deschide punga. la fel cum facem o analiza de preturi inainte de a cumpara ceva important, e bine sa vedem cui dam banii. nu de alta, dar daca ii dam cui nu trebuie, aia de au cu adevarat nevoie de ajutor or sa ramana tot neajutorati. si acum ma gandesc, o fi vorba de tabacire, or de un mai bun discernamant? eu sper ca e asta din urma. apoi, e tare bine sa ai prieteni si e minunat sa vezi ca un parinte isi creste copilul sa fie tenace, increzator, ambitios, dar si cu invatarea unor lectii mai putin dulci.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Zazuza: În vremuri în care cei mai mulţi părinţi sunt preocupaţi aproape exclusiv de aspectele pecuniare ale vieţii şi lasă educaţia copiilor în seama bonelor, a educatoarei de la grădiniţă, a învăţătoarei sau profesorilor şi, mai grav, a televizorului sau internetului, un părinte care face din educaţia sănătoasă a copilului preocuparea sa prioritară, e rar. Chapeau! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Visurile nu ar trebui sa fie prea mari. Doar prea scurte...
    Dar oamenii pot fi prea mici...Sper eu, insa, ca putini, astfel incat, la un moment dat sa nu conteze.
    Felicitari pustiului norocos cu un astfel de tata.

    RăspundețiȘtergere
  4. @anamaria: In contextul acesta ar fi trebuit sa spun "fiecare se intinde cat il tine visul" :D

    RăspundețiȘtergere
  5. Stii cum e,daca omul nu viseaza sa atinga lucrurile cele mai inalte,nu le va putea atinge nici macar pe cele de mai jos...

    RăspundețiȘtergere
  6. @Catalin: Daca punem toate visurile mici unul peste altul, ne inaltam tot mai mult si, candva, putem atingem cerul :)

    RăspundețiȘtergere
  7. da..visarea ne tine in viata,da un sens..fain post..felicitari

    RăspundețiȘtergere
  8. @Costea Andrea Mihai: Să visezi frumos! :D

    RăspundețiȘtergere
  9. Faină povestea!
    Să sperăm că va fi un hei-rup cu final fericit!

    RăspundețiȘtergere
  10. @Teodora: Da, şi eu sper ca de data asta să fie vorba de lecţia "totul poate fi atins", lecţia acceptării înfrângerii să fie învăţată în ziua în care va vrea să întreacă leopardul la suta de metri :D

    RăspundețiȘtergere
  11. sînt de acord cu ceea ce spui, sînt mai dese momentele în care întorc capul şi trec mai departe; cîteodată însă, se întîmplă ceva ...

    RăspundețiȘtergere
  12. @doctorultau: Da, câteodată se întâmplă ceva care te atinge...

    RăspundețiȘtergere
  13. Ma gandeam care ar fi conotatia cuvantului "cerul" in expresia "... ne inaltam tot mai mult si, candva, putem atingem cerul". Oare de ce vrem noi oamenii mereu cate ceva? De ce nu ne multumim cu ce avem? Unii vor averi, altii sa atinga idealuri... Puse una peste alta, toate au aceeasi trufie si cauza primordiala. Raspuns corect (nu cel adevarat ...): totul este relativ pe lumea asta; depinde din ce parte a problemei privesti. Asta referitor la tema postului.

    Cat despre Camionul cu ciocolata (frumoasa metafora!): daca iti doresti ceva cu adevarat, tot Universul va complota sa iti indeplineasca dorinta. (asta am vazut-o intr-un film :D)

    PS:
    Din ce in ce mai mult isi face aparitia steagul ala despre care ziceai ca nu ai putea sa il fluturi in vant. In curand am sa iti zic Joana de Arcadia =))

    RăspundețiȘtergere
  14. @robert: (Ca de obicei, comentariile tale îmi dau dureri de cap :P )
    Deci, ca la şcoală:

    Domnule Robert, eu când am zis "cerul" în compunerea pentru acasă am vrut să mă refer la "fericire" dar după nedumerirea dumneavostră cred că nu mi-a ieşit.

    Eu vreau mereu câte ceva, pentru că nu sunt cuminte. De egzemplu (sic!) acum eu îmi doresc ca problema să aibă o singură parte, ca s-o privesc la fel ca dumneavoastră.

    Eu îmi mai doresc încă un steag, pe care să scrie "Hai domnu' Robert!"

    RăspundețiȘtergere
  15. Stimata doamna Arcadia!
    Profund impresionat de ale dumneavoastra cuvinte, ma vad obligat sa revin cu o umila rugaciune: steagul ala ar putea sa aiba, de egzemplu, culoarea verde?

    RăspundețiȘtergere
  16. Domnule Robert, eu mă gândisem că steagul va fi alb, simbolizând pacea dintre noi, dar pot să-mi încleştez falangele şi pe unul verde, pentru domnia voastră!

    P.S. Pot să-i pun şi-o dungă albă, mică?

    RăspundețiȘtergere
  17. Fiecare viseaza atat cat il tin aripile ;-)

    RăspundețiȘtergere
  18. @Liana: Da. (Acum sa vezi ca vine Robert si ne intreaba de ce vrem aripi :P)

    RăspundețiȘtergere
  19. Cam fara cometarii!
    Intrucat nu pot posta la locul cu creatiile lui Gaudi ,iti multumesc aici pt gandurile bune
    Pe mine nu ma omoara creatiile lui ,IAR "SAGRA FAMILIA" mi se apre mai degraba un loc de cosmar decat un lacas sfant
    In schimb imi plac alte cladiri,par aproape de vremurile in care oamenii locuiau in grote scobite in munte si tot la comun :D

    RăspundețiȘtergere
  20. @Elfa: Draga mea, daca tie ti se poate permite sa ai opinii despre subiectul (obiectul) in cauza, mie nu.

    RamanE cum ai spus. :D

    RăspundețiȘtergere
  21. Oameni mici cu visuri mari, e proportia perfecta, zic eu. Ca sa aiba oamenii cum sa creasca pe seama visurilor :)

    RăspundețiȘtergere
  22. @Misaki: Un cuvânt face diferenţa! :D

    RăspundețiȘtergere
  23. Se poate si cu dunga alba. De fapt, poate sa fie tot alb; eu doar sondam terenul ... :D

    RăspundețiȘtergere
  24. E frumos sa te inalti prin propriul vis dar este placut si cand te inalti in visurile altora... Nostalgie de toamna, deh... ;)

    RăspundețiȘtergere
  25. @Anima: Toamna asta, uite de ce e-n stare! :D

    RăspundețiȘtergere
  26. Pe domnia sa "prea" il ignor cu nerusinare cand vand scris "vis" :)) Si de aceasta data, din reflex :)

    RăspundețiȘtergere