Dragostea şi măritişul (sau însurătoarea, după caz), mergeau cândva împreună, precum calul şi căruţa. În vremurile acelea viaţa şi întâmplările erau mai simple, aşteptările mai timide, pretenţiile mai mignone.
Dacă băietu' avea armata făcută, ştia o meserie şi avea o colibă la sol, era apt de însurătoare. Fata, dacă avea ceva zestre în pod, ceva cunoştinţe gastronomice cât să nu încurce curcanul cu fazanul şi prăjitura cu răcitura, dacă avea ochii plecaţi şi obrajii-mbujoraţi, n-o bântuiau frici de nemăritare.
Se întâlneau în sat, la joc, de sărbători. De câteva ori. De Sânziene culegeau flori, pe ea o treceau fiori, pe el sudori şi gata, se luau.
Vremurile de odinioară cu obiceiurile ei simple-au apus. Folcloristica actuală presupune alte datini, alte atelaje şi alte personaje. Acum, căruţa o ia înaintea boilor, pruncii înaintea nunţii, pântecele înaintea frunţii.
Însurarea sau măritarea nu mai e obligatorie, uniunea consensuală e la fel de senzuală ca o nuntă tradiţională, iar despărţirea a devenit din excepţională, banală.
Bărbaţii nu mai poartă ismene, n-au auzit de Sânziene, iar fetele se inhibă numai când aud de colibă.
Orice fată vrea de soţ un bărbat tandru, inteligent, romantic, sensibil, cu simţul umorului, un bărbat care să-i spună în fiecare zi de cinci(zeci) de ori că e frumoasă, că nu poate respira fără ea, c-o iubeşte la nebunie şi pe ea şi pe pisicuţa ei pufoasă (sau căţeluşul ei flocos, după caz). Bonus, bărbatul ar putea fi bogat şi n-ar strica să semene din faţă cu George Clooney iar din spate cu Denzel Washington, amin!
Bărbaţii sunt mai precişi şi mai concişi: orice bărbat vrea de nevastă o femeie care să semene peste tot cu Pamela Anderson când avea 20 de ani, care să-l iubească necondiţionat pe el şi pe mama lui.
Fiecare cu pofta-n cui.
In locul lui Denzel W. din spate, il prefer pe Robert Rainford la iarba verde ;-)
RăspundețiȘtergereasta cu... 'pe el si pe mama lui' este geniala. Cat adevar! :))))) Si... vreau barbatul ala descris mai sus! ;P Ca sa nu raman fata batrana...
RăspundețiȘtergereIar femeia sa ramana pururi tanara, la 20 de ani, dar sa nu ramana neschimbata, pentru ca dumnealui, barbatul, se plictiseste totusi.
RăspundețiȘtergere@Liana: Facă-ţi-se după voinţa ta! :))
RăspundețiȘtergere@Anima: Tu n-ai a te teme, fată dragă! ;)
@Lady Io: Mai găseşte el un cui să agaţe şi pofta asta! =))
Da, si mie mi-a placut "pe el si pe mama lui"... Stiu multe vorbe care se termina asa... Am auzit ca mai ales la tribunal sunt folosite...
RăspundețiȘtergereLa noi nu e cazul. Eu am spus din start "nici eu nu te oblig sa mananci ce gatesc, nici tu nu ma obligi sa o iubesc pe mama ta, ca altfel o invit la masa". Si am rezolvat cazul.
Am zis.
@Ano, mă bucur că eşti bine sănătoasă! Mai lasă şi tu urechile să se odihnească, nu le ciuli la tot ce se spune! =))
RăspundețiȘtergere"Orice fată vrea de soţ un bărbat tandru, inteligent, romantic, sensibil, cu simţul umorului, un bărbat care să-i spună în fiecare zi de cinci(zeci) de ori că e frumoasă...".
RăspundețiȘtergereEste foarte adevarat, doar ca relativ; relativ la momentul in care 'vrea'; sau momentului in care o spune.
Pentru ca eu stiu ca asa se pleaca, avand astfel de dorinte normale si ideale.
Se mai intampla - nu foarte des - ca norocoasele sa gaseasca si un astfel de barbat al visurilor ei.
O astfel de privilegiata il ia (sau ii spune 'da') de sot, dupa care incepe (normal, nu ?!) sa-l faca 'sa se dea dupa ea' (pai, daca o iubeste si el la fel de mult, o sa accepte orice propunere a ei, ca doar tot ce vine de la ea este o binecuvantare, nu ?!) si, incet- incet il modeleaza dupa gustul, preferintele si obiceiurile ei.
La un moment dat, opera de transformare este desavarsita si, ca orice artist, se departeaza putin, il priveste si... exclama:
"Nu mai esti barbatul de care m-am indragostit !"
Si... are dreptate, nu ?!
Acum e momentul s-o ia de la capat si sa viseze - din nou - la "bărbatul tandru, inteligent, romantic, sensibil, cu simţul umorului, ..."
Ca bine le zici...!
RăspundețiȘtergereDa' cu Pamela Anderson mi-ai dat una de nici acum nu mi-am revenit... Nu conteaza la ce varsta!
Iti fac o lista ca data viitoare sa nu le mai incurci: Michelle Yeoh, Li Gong, Zhang Ziyi, Kelly Hu, Grace Park.
Cat priveste polemica... nu ma las prins. E prea periculos ;)
Poza e senzationala !
RăspundețiȘtergereIlustreaza cum nu se poate mai bine realitatea :)
Daca nu au bani de menajera,paianjenii spanzura precum perdelele,iar ciaunul sta in cui.
Ca doar tre sa o iubeasca si pe mama celui care a inventata livrarea pizzei la domiciliu :)
@robert: Mami, da' de ce nu faci tu o expeditie in Asia sa-ti mai alini dorul? =))
RăspundețiȘtergereIn privinta polemicii, baietii destepti miros pericolele :P
@Lia: Da, toate mamele tre' iubite, inclusiv eu, care îs mă-sa fiului meu :))
Dacă înainte de măritiș are ochii plecați, simulând supunere și inima ușoară, ca niște bancnote apreciate pe piața valutară, iar în pântec rodește clandestin și un fruct obținut prin atletism neprofesionist și voie bună, adică după o atentă selecție a diferitelor soiuri, rezistența căsătoritei la bacilul - mama soacră crește întreit, fiind anihilat prin indiferență...
RăspundețiȘtergere@Constantin Jacota: Asta suna mai mult a fatalitate decat a imunitate! :))
RăspundețiȘtergereEra cat pe-aci sa-l aprob pe Robert, dar mi-am amintit cat m-am straduit sa-mi dezvat jumatatea de diverse chestii si n-am reusit. :))
RăspundețiȘtergereP.S. Musai sa-mi iubesc nurorile, caci vor fi iubitele flacailor mei. :))
Fatal, letal, cert e ca fatuca fi-va fericita, gata sa ofere natiei si alte produse similare...
RăspundețiȘtergereIn ceea ce priveste formula acelei arme de distrugere in masa, pudoarea imi interzice sa o fac publica intrucat industria prafurilor de slabit va intra in delir mistic iar eu uns nu stiu ce director general... Promit insa ca formula va fi publicata de autoarea monstruoasei bombe intr-un blog al ei (la care tocmai lucrez)de al carui titlu veti avea stire f. curand. Daca dupa, ma dati in judecata, sa fie primit...Traseul acestui desert e cu totul altul decat cel obisnuit. Se transforma in colacei abdominali, in 3 plus 1 guse, in mari si fooooarte mari fesieri si altele...
@Mirela: Eu nici măcar n-am încercat! :))
RăspundețiȘtergere@Constantin Jacota: Ce nu ştii tu e că eu fabric armele de distrugere în masă dar nu le mănânc! :P
(Pentru cei care nu înţeleg dialogul, domnul Jacota a fost de acord sa ne impartaseasca o reteta de prajitura facuta de Jumătăţica domnieie sale)
ca tot scriu acum despre Bob Dylan, zic si eu "the time they are a-changin'". si cu toate ca recunosc ca polemica e periculoasa, nu ma pot abtine sa zic cum ca eu una sunt nedumerita: inainte despartire nu se putea si ajungeau amandoi nefericiti (si ea cu buza umflata, dar de pumn), acum despartirea e posibila, oricand oricum, nici nu se mai casatoreste lumea de frica sa nu se desparta, ei ei doi tot nefericiti sunt. cine sa mai inteleaga?! cat despre poza, subscriu si eu ca e geniala!
RăspundețiȘtergere@Zazuza: Păi cred că fericirea sau nefericirea ţine de alte criterii decât posibilitatea sau imposibilitatea despărţirii. Părerea mea e că oamenii nu prea ştiu cine sunt, ce vor şi ce pot, atunci când se "unesc".
RăspundețiȘtergerePărerea mea e că oamenii nu prea ştiu cine sunt, ce vor şi ce pot, atunci când se "unesc" - pai de aia se numeste si casnicie. Si daca ar sti de la inceput care-i treaba, n-ar mai avea nici un farmec.
RăspundețiȘtergereUite, cum ma las eu "prins" in polemica ...
@robert: Păi ştiind toate cele enumerate de mine ar avea o şansă să aibă o căsnicie cu farmec, pentru că oricum nimeni nu ştie care-i treaba! :))
RăspundețiȘtergereOrice fata vrea de sot un barbat tandru, inteligent, romantic, sensibil, cu simtul umorului, un barbat care sa-i spuna în fiecare zi de cinci(zeci) de ori ca e frumoasa, ....." Cred k glumesti cu siguranta...! despre c naiba vbm aici ? Despre acelasi vesnic cliseu de cacao cu barbatul tandru si cu simtul umorului de care voi femeile va saturati cel mai rpd ? Nu pot sa mai pun botu' la asemenea vrajeala cand de fapt lucrurile stau altfel, da ce sa faci, adevarul ca da bine treaba asta cu tandretea si barbati sensibili care pisa ochii impreuna cu voi la vreun serial sau film siropos. Adevaru-l stim aproape toti deopotriva si barbati si femei.Vorbind la modu' general :
RăspundețiȘtergere1.Nu va plac barbatii de genu' pomenit mai sus.
2.Spunei de 50 de ori pe zi ca e frumoasa....si te-ai cam fript, ca-n scut timp iti "umfla altu' sunca din fasole", unul care nu-i spune asa ceva!
3.Si barbati si femei, ne saturam de cineva in aceeasi masura pt ca suntem construiti genetic pt. diversitate.
Cara Arcadia, cunosc si experimentez o astfel de uniune consensuala de ceva ani de zile,(peste 7) exprimarea de concubinaj cred ca e destul de vulgara, am ales acest mod de a trai cu cineva impreuna tocmai de a ne simti un pic mai liberi in cazul in care relatia se clatina.
Astfel, evenimentele dintr-o viata de cuplu si-n general a oamenilor sunt plurifactoriale, care pot duce la destramarea unei relatii. Niciodata nu e de vina numai barbatu' sau numai femeia.
edy.b
@edy.b: Prietene, ia o gură de apă, te-ai încins! :))
RăspundețiȘtergereCel mai tare mi-a plăcut faza cu "umflatul şuncii din fasole". Tare! =))
revenind la cazul în speţă, eu n-am judecat niciuna din situaţiile de viaţă descrise, am făcut doar nişte observaţii, privind prin ochelarii mei roz :)
Personal, pe cuvânt că nu aştept de la colegul meu să pişe ochii împreună cu mine la Stargate sau CSI, prefer să gătească raţă cu portocale, îi iese minunat!
Iar dacă nu seamănă de la spate cu Denzel Washington, îl iert repede dacă aduce, măcar puţin, la interior, cu Einstein. :))
La bună revedere!
....de vreo doua ore ma verific din toate unghiurile sa vad din ce parte seman cu George Clooney si incep sa-ti dau dreptate! Da nu-mi iese asemanarea cu Denzel de loc. Am incercat si cu capul bagat in cosul de rufe, dar nimic! Sa nu fie o stratagema in caz ca ne procopsim cu vreun mulatru mititel sa zici ca trage spre mine!Sincer sa fiu, asemanari am zarit eu ceva, da cu Banel!..ce zici caprioaro?
RăspundețiȘtergereHop si eu, nu ca zic dar vreau sa spun:
RăspundețiȘtergereMamele pot fi la fel de indigerabile, fie ca sunt de fete, fie de baieti atata vreme cat detin si sustin ADEVARUL ABSOLUT fara se le intrebe nimeni.
Viata poate fi foarte amara cand colegul/colega te pune pe patul lui Procust cu scopul de-a te aduce la modelul ideal.
Vanatoarea de vrajitoare... citeste a urmari, identifica si extirpa orice urma de rele cresteri care vin de la cea care i-a dat tzatza otravita mitocanului sau de e extrapola cum va arata colega in timp privind "cu jind" la mustata "mamei soacre" distruge din start... Atat: distruge!"
A analiza mai mult "persoana potrivnica" si nu problema de rezolvat te duce pe panta nefericirii garantat. Ex. de ce asa, c=a zis aia?
aşa sînt bărbații, animale mai simple şi mai directe, se mulțumesc cu puțin, însă dacă e posibil, de mai multe ori ...
RăspundețiȘtergere@vasile darling, căprioara zice să te ocupi de raţa aia şi să laşi îngrijorările. Tu semeni cu Einstein, aşa că atunci când va apărea mulatrul cel mic o să începem să plângem toţi, uitându-ne la telenovele! =))
RăspundețiȘtergere@ilinca: Pe soca mea aţi văzut-o, dacă vă mai pun o poză şi cu soacra lui Vasile o să leşinaţi, invidiind fericirea arcadiană =))
@doctore, te rugăm frumos să nu vorbeşti urât despre bărbaţi! Noi suntem femei sensibile, vrem să trăinm cu încredinţarea că bărbaţii noştri sunt sensibili, au simţul umorului, sunt inteligenţi, iubesc pisicile, bla-bla... :P
Chestia cu Stargate-ul ai aruncat-o asa de ochii lumii sau e pe bune?
RăspundețiȘtergere@robert: Mărturisesc ruşinată că astea-s singurele filme la care m-am uitat, din când în când...
RăspundețiȘtergereDa' amu că ţi-am răspuns, tre' să-mi zici dacă e de rău şi nu mai eşti prietenul meu :-<
Iti spun!... Eu ma uit numai la astfel de filme: SG, Fringe, Sanctuary, Primeval, Flashforward, Caprica. Din cauza asta mi se spune, din cand in cand si din ce in ce mai des, ca traiesc pe alta lume! :D
RăspundețiȘtergereAcum suntem doi =))
La asa vise, soarta casniciei/relatiei este pe masura. Mi-ai amintit de un topic citit de curand pe un forum oarecare, unde distinsa autoare povestea cu indignare cat este de neglijata si cum neispravitul de sot, dupa doi ani de casnicie, nu-i spune, in fiecare seara cand iese de la dus, cat e ea de sexy si n-o tavaleste prin toate incaperile casei de 5 ori pe zi. Ca urmare, biata nefericita, sfasaiata de suferinta, a anexat casniciei un amant care sa-i susure la ureche cuvintele dorite si sa indeplineasca cu avant si abnegatie obligatiile pe care incapabilul de sot le neglija.
RăspundețiȘtergere@robert: M-am linistit! :D
RăspundețiȘtergere@Narnia: Colegul meu mi-a spus ca ma iubeste cand m-a luat si m-a asigurat ca daca se razgandeste ma anunta. =))
Deocamdata nu cred in dragoste, doar in "prostitutie". Si ce zici tu demonstreaza ce cred. El/Ea are ceva si daca el/ea vrea sa aiba acces la acel ceva ar fi bine fie sa aiba " the look" or " the money" or " the mind" sau ...sau... sau... totul are un pret fie ca e vorba de el sau de ea. Nu exista altruism. Te iubesc ca ma faci sa ma simt bine, pentru ca ai bani ,ca esti frumos, pentru ca esti cuminte, ptr. ca ,ptr. ca....si eu vreau acel ceva.
RăspundețiȘtergereDar e bine asa...
@K: Să înţeleg că tu poţi iubi până la însurare o fată care n-are nimic? Dacă u e nici frumoasă, nici deşteaptă, nici bogată, nici bună, nu te face nici să te simţi bine, pentru ce ai putea-o iubi?
RăspundețiȘtergereEu, de pildă, te iubesc pentru că eşti deştept, onest, pentru că ai curajul răspunderii şi pentru că te-ai intors din Anglia. Fără astea nu ştiu, pe cuvânt, dacă te iubeam vreun pic :P
HM.........io imi cunosc domnul de o groaza de ani(nu spun cati ca ma faceti baba si a venit toamna) si zau daca l-am auzit vreodata sa-mi ceara s-o iubesc pe maica-sa
RăspundețiȘtergereNu mi-a cerut nici macar sa-l iubesc pe el,darmite familionul
Nici eu nu i-am cerut sa ma iubeasca pe mine sau familia,dar am insistat asupra iubirii pisicilor si s-a conformat
Adica mi-a venit cu un birmanez plocon acasa,acum io suflet sensibil si cu ochisorii plecati am mai cules vreo 2.......tot birmanezi
Intrucat nu m-a lasat sufletul sa fiu egoista am mai adunat vreouna -doua.....sapte -noua maidaneze.care devenira 22
Ca sa nu pot fi acuzata de lipsa de avere am si vreo 4 dulai si in vara asta (doar e criza) am sporit averea familiei cu un teckel imperial si cu-o canisha(adolescenta)
De plecat nu l-am vazut sa de-a semne ,de unde concluzionez ca e dispus sa dormim in cutie de caton si cu "zestrea " imprejur
Nu aduce el nici cu Denzel nici cu Clooney,ci mai degraba aduce la inaltime cu Mike Jordan si la ochi cu birmanezi
Cred ca o sa cer dispensa de reciclare la conu'Vasile ca rata aia suna al naibii de bine
Pretentii sa ma tina de manuta si sa pise ochii la filme ,n-am.....as zice ca mi-e mai bine cand sunt stapana pe telecomanda si nu trebuie s-o impart
Avem un consens,cine gateste nu spala vasele si cine e cu mana pe telecomanda nu ridica pretentii asupra laptopului
In rest,impartim "averea",ne toleram nebunii reciproc si ajutam la intretinerea lor(a se vedea ultima "achizitie" de vreo 3-4 orhidee si alte plante inainte de Hallowen)
Nu obiectam nici unul la meseria celuilalt si vesnicile deplasari
Hm..........oare e o temelie buna pt o casnicie?
Eu zic ca da,nu ne plictisim unul pe celalalt si ne e drag sa ne revedem
Cand ne-o aparea si vreun "puradel" il invatam si pe ala sa calatoreasca
Eu nu vreau sa-l schimb ,iar el ma suporta asa cum sunt(asta nu inseamna ca nu bombanim din cand in cand lipsa/lipsurile celuilalt
Bani,avere,pozitie sociala,supunere,antrenament ,soacra sunt cuvinte absente din vocabularul nostru
Ce sa spun.........noi suntem niste defectiin aceasta lume ,dar inca supravietuim:d
@elfa: Eu îţi propun să te laşi de arhitectură şi să umbli prin lume predând cursuri de convieţuire paşnică!
RăspundețiȘtergere:))
NU ,nici prin cap nu imi trece ca eu iubesc fara interes. SI eu sunt in aceiasi oala cu noi toti. Nu cred ca se poate altfel.
RăspundețiȘtergereMultumesc de gandurile frumoase, ma gandeam sa refuz dar stiu ca as putea sa jignesc si chiar nu as vrea. :-)
@K: :*
RăspundețiȘtergereArcadio,nu pot sa ma apuc de cursuri
RăspundețiȘtergereEu prin definitie sunt razboinica(Marte ma guverneaza)
Doar langa un alt razboinic pot fi pasnica(tot Marte ii e si lui nas)
Pot doar sa sugerez perechilor sa stea departe unul de celalat si sa iubeasca ce fac
Dupa cum spuneam mai sus ,noi suntem niste "defecti"(dupa opinia generala)
.........Nu stiam ca din invatamant se castiga bani(ma gandesc sa ma transform intr-un fel de "guru" si sa plec sa propavaduiesc "Pacea Mondiala",am auzit ca acilea ar fi banii)
@elfa: Propovăduieşte ce crezi, numa' pace să fie! :D
RăspundețiȘtergereMarius Tut: Există şi varianta în care bărbatul se schimbă de bună voie şi nesilit de nimeni, altfel spus, îşi arată adevărata mutră, care o face pe femeie să exclame dezamăgită:
RăspundețiȘtergere"Nu eşti bărbatul de care m-am îndrăgostit!"
Fiecare cu pofta-n cui. Corect:)!
RăspundețiȘtergere@Lilu: Din pacate. :)
RăspundețiȘtergere