Love and marriage

Dragostea şi măritişul (sau însurătoarea, după caz), mergeau cândva împreună, precum calul şi căruţa. În vremurile acelea viaţa şi întâmplările erau mai simple, aşteptările mai timide, pretenţiile mai mignone.
Dacă băietu' avea armata făcută, ştia o meserie şi avea o colibă la sol, era apt de însurătoare. Fata, dacă avea ceva zestre în pod, ceva cunoştinţe gastronomice cât să nu încurce curcanul cu fazanul şi prăjitura cu răcitura, dacă avea ochii plecaţi şi obrajii-mbujoraţi, n-o bântuiau frici de nemăritare.
Se întâlneau în sat, la joc, de sărbători. De câteva ori. De Sânziene culegeau flori, pe ea o treceau fiori, pe el sudori şi gata, se luau.

Vremurile de odinioară cu obiceiurile ei simple-au apus. Folcloristica actuală presupune alte datini, alte atelaje şi alte personaje. Acum, căruţa o ia înaintea boilor, pruncii înaintea nunţii, pântecele înaintea frunţii.
Însurarea sau măritarea nu mai e obligatorie, uniunea consensuală e la fel de senzuală ca o nuntă tradiţională, iar despărţirea a devenit din excepţională, banală.
Bărbaţii nu mai poartă ismene, n-au auzit de Sânziene, iar fetele se inhibă numai când aud de colibă.

Orice fată vrea de soţ un bărbat tandru, inteligent, romantic, sensibil, cu simţul umorului, un bărbat care să-i spună în fiecare zi de cinci(zeci) de ori că e frumoasă, că nu poate respira fără ea, c-o iubeşte la nebunie şi pe ea şi pe pisicuţa ei pufoasă (sau căţeluşul ei flocos, după caz). Bonus, bărbatul ar putea fi bogat şi n-ar strica să semene din faţă cu George Clooney iar din spate cu Denzel Washington, amin!

Bărbaţii sunt mai precişi şi mai concişi: orice bărbat vrea de nevastă o femeie care să semene peste tot cu Pamela Anderson când avea 20 de ani, care să-l iubească necondiţionat pe el şi pe mama lui.

Fiecare cu pofta-n cui.