sâmbătă, 2 aprilie 2011

And the Oscar goes to... (Part two)

Am intrat în casă bosumflată şi umflată ca un broscoi, mi-am făcut un ceai de Sângele Voinicului şi unul de Giugiumă creaţă ca să-mi revigorez curajul şi să-mi încreţesc scoarţa cerebrală în căutarea soluţiei ideale. Luam alternativ câte o înghiţitură din fiecare, trăgând nădejde să mă voinicesc şi să mă-nţelepţesc măcar temporar, cât să rezolv problema gardului, cu pierderi colaterale minime.

Cred c-am pus prea multe buruieni în ceai, sau le-am lăsat prea mult la infuzat, că m-au lovit dintr-o dată şi ideea şi voinicia: am să mă apuc chiar eu de vopsit cei 25 de metri pătraţi de gard. În fond, am avut eu în viaţă probleme mai mari, n-o să mă las bătută de-un gard şi de-o vecină căpoasă. La sfârşit, eram sigură, toţi se vor simţi ruşinaţi, mai ales bărbaţii, de hărnicia, voinicia şi diplomaţia mea.
Plus că venise primăvara, era cald şi aveam ocazia să mă îmbăiez în raze de soare. M-am echipat de muncă, mi-am pus mănuşi, am înhăţat bidonul de vopsea, pensula şi m-am prezentat la locul de muncă.

Frăţioare, locul de muncă era sălbatic rău, simţeam cum mi se scurge curajul în ghete. Rugi ţepoşi de zmeură rânjeau la mine, contorsionaţi şi înţesaţi, ca lianele în junglă. Nu m-am lăsat intimidată, m-am întors cu un ghem de sfoară. Aveam să leg ramurile ţepoase în grupuri, apoi aveam să le îndepărtez de gard, priponindu-le cu un ţăruş. Mi-am adus materialele şi m-am apucat de sistematizare. Între timp m-am încălzit (în sfârşit!) şi m-am întors în casă după un tricou cu mâneci scurte. Munceam, dar mă şi bronzam.
2 în 1, ca mai toate ofertele din zilele noastre.

Pregătirea şi mişunatul meu de ici-colo a atras atenţia vecinilor. Rând pe rând au devenit curioşi de cele ce se petreceau pe strada noastră. Se mişcau perdele, se deschideau geamuri, dar nimeni nu părăsea incinta. La pensiunea din stânga deja ieşeau prin balcoane turiştii, să vadă cu ochii lor acţiunea. Până şi Vasile scotea capul din garaj din când în când, cu un zâmbet discret în colţul gurii.

Am pătruns cu avânt în zmeuriş, dar am agăţat cu piciorul sfoara iar rugii ţepoşi de zmeură au năvălit cu elan peste braţele mele dezgolite. Am strâns din dinţi fără să scot un sunet (ştiind că sunt atâtea perechi de ochi aţintiţi asupra mea), deşi îmi venea să urlu ca lupul la lună.
Am vopsit vreo patru scânduri şi mi-am dat seama că dacă vreau să mai port în viaţa mea mâneci scurte, e cazul să-mi protejez braţele. M-am extras cu preţul altor traumatisme din desişul odios şi-am intrat în casă. Holly cow! Tricepşii mei, la care lucrasem intens toată iarna ca să-i pot expune în formă maximă la soare în primăvară, erau acum jalnici, plini de zgârieturi însângerate şi tumefiate! Îmi venea să plâng şi să-l las în plata vecinilor de gard, dar aveam o onoare de apărat. Mi-am oblojit rănile şi mi-am pus pe mine o haină cu mâneci lungi, lucioasă, pe care speram ca ţepii să derapeze şi să nu mă mai deterioreze.

Vecinii mă aşteptau pe la fereşti. Am legat şi înălţat alt snop de rugi şi m-am apucat iar de treabă. După vreo şapte scânduri băiţuite eram nu numai încălzită, eram chiar foarte bine perpelită. Haina mea lucioasă era impermeabilă, mă proteja de înţepături, dar îmi asigura şi un mediu tropical-musonic, frăţioare, de mă apucaseră halucinaţiile. Am creat o mică diversiune, prefăcându-mă că verific calitatea lucrărior şi reparând goluri imaginare ale vopselei, încercând de fapt să evaluez după suprafaţa vopsită dacă o pauză ar putea intra în calcul. După trei metri pătraţi de gard vopsit, nici vorbă, dacă ţineam la reputaţia mea. Acum nu mai era în joc doar gardul cu culoarea ci şi eu, cu onoarea. Am continuat, simţind în ceafă priviri mai înţepătoare decât zmeurişul.

Aveam grijă cum mânuiesc pensula, unduindu-mi poignet-ul ca la orele de pian pe care le urâsem cu toată fiinţa în pruncie, neştiind că aveau să-mi folosească, iată, când mă aşteptam mai puţin; observam cu atenţie care e succesiunea de mişcări care îmi asigură eficienţa maximă; eram atentă cum îmi menţin corpul, pentru e evita să-mi expun posteriorul în poziţii compromiţătoare; mă ştergeam de sudoare rar, ca să nu se vadă efortul cu care lucrez şi mă bronzez. Am muncit aşa vreo trei ceasuri. Eram stresată, înfometată, epuizată, răscoaptă. Trebuia să mănânc, altfel aveau să mă găsească cei de la SMURD leşinată şi cu onoarea ruinată.

Pauza binemeritată a durat vreo 45 de minute. Aş fi dat orice să nu trebuiască să mă întorc la pensulă. Mă părăsise energia, mă apucase letargia, nostalgia, alergia şi uram psihologia care mă impinsese la gestul acesta extrem. Dispariţia mea le-a dat de înţeles vecinilor că abandonasem lupta, au început să iasă din case. Ghinion, ne-am întâlnit pe drum. Eu cu bidonul de vopsea, ei cu bidonul de bere. Şi de unde până atunci ne salutam şi ne întrebam de sănătate şi de toate, acum păreau a nu mai avea chef de vorbă.

După alte vreo două ore gardul era terminat. Şi eu la fel. Mă târam spre casă mai anevoie ca Peneş Curcanul, dar eram convinsă că merit un Oscar pentru interpretare şi unul pentru regie.

Ah! pot să mor de-acum, am zis
A mea este izbânda!"

Dar ochii mari mi i-am deschis
Când am zărit oglinda.

Eram plină de vopsea pe nas, pe obraji, iar părul avea irizaţii stranii.
M-am îmbăiat îndelung, m-am îmbrăcat frumos, mi-am mai făcut un ceai şi-am ieşit în foişor. Sorbeam cu gura ceaiul şi cu ochii gardul cel gătat şi fain la care mă uitam ca la teza mea de doctorat. Eram mândră de mine, n-are rost s-o mai cotesc.

Au cotit pe stradă vecinii de la deal iar eu i-am întâmpinat, entuziastă:

-Ei, ce părere aveţi?
-Că eşti proastă!


Şi Oscarul n-a mai ajuns pe strada noastră.

51 de comentarii:

  1. Many aid, encouragement, kindness...
    From all over the world...

    Thanks to all of them.
    Tears of the heart will accept them.

    From Japan, ruma

    RăspundețiȘtergere
  2. Gardu-i vopsit, asta-i important!
    Ne-am adus aminte de Tom Sawyer si de felul in care a reusit sa-i puna pe altii la treaba ;)
    Dar oricum, nu suntem deloc de acord cu vasnicii bautori de beri :( Impartasim in schimb opinia matzei din fotografie ;) Pe cand o poza cu gardul (eventual si cu leopardul vecinei)?

    RăspundețiȘtergere
  3. Ouch, That Hurt!
    Vecinii... ce ştiu ei?

    RăspundețiȘtergere
  4. @Amelia & Mihai: Mă întreb ce fel de ceai o fi băut Tom Sawer... :P
    Poză o să fac după ce lipesc vreun vecin cu dosul palmei, de gard! =))

    RăspundețiȘtergere
  5. @Dara: dacă mă gândesc bine, eu le sunt vecină lor, deci ce-aş putea să zic despre vecini? =))
    După faza asta, pe cuvânt că mă dor toate cele! :(

    RăspundețiȘtergere
  6. Scuza-mi impolitetea, dar mie tot la mata imi vine sa fac referire...
    Povestea ta are un final... mai putin asteptat. Ma gandeam ca vecinii vor aprecia gestul, mai ales ca el vine de la o doamna. Dar in tara in care barbatii is paznici iar femeile lucra la sapa, nu am foarte multe asteptari de la multi dintre noi, romanii.
    Daca te ajuta cu ceva, eu apreciez efortul, gestul si intentia. Pentru ca sa vezi ca apreciez, iti voi trimite adresa mea, poate cine stie... :)))

    RăspundețiȘtergere
  7. @Eugen: Culmea, şi pe mine tot finalul m-a şocat cel mai tare! =))
    Poate mă păcăleşti cu altceva data viitoare, că de vopsit garduri curând nu mă mai apuc :))

    RăspundețiȘtergere
  8. ştii care mi-a fost primul gând, când am văzut finalul, replica năucitoare a tovarăşilor?
    Kafka! atâta absurd şi nonsens, şi nesimţire...

    ştii cum le zic eu cocoanelor de genul vecinei tale? "gospodine vigilente"... din alea care scufundă tot... li se mai potriveşte ce scria, mare, în armată, în biroul transmisioniştilor: "fiţi vigilenţi! duşmanul vede, aude, înregistrează!"

    dar ştii ceva? hârca aia, şi niciun vecin, pariez că nu au blog! sâc! aşa că ia un pahar de vin, şi adu-ţi aminte diateza reflexivă a verbului "a felicita"... "eu, pe mine, îmi, mă felicit..."

    RăspundețiȘtergere
  9. pai... cine te pune sa intrebi niste nepriceputi, despre arta vopsirii gardului, in conditii de rugi razvratiti??
    nici nu trebuia sa ii bagi in seama cu subiectul asta... pentru ca oricum nu puteau sa cunoasca si sa recunoasca adevarul... daca ar fi reusit performanta asta, ar fi vopsit si ei... sau numai ei...
    din pareta mea... toata aprecierea pentru munca ta... felicitari...
    si daca se va intampla sa trec pe acolo si sa recunosc opera... voi da foc la toti rugii aia... sa se poata admira vopsitoria in curatenie....

    RăspundețiȘtergere
  10. @Victor: Kafka să fie! =))
    Şi da, vecina-cu-pricina e foarte vigilentă! Ştie tot ce mişcă pe strada noastră :P



    @oovi: Păi, eu am vrut doar să evit un scandal, după ce, cum am menţionat, am stabilit că fiecare face ce vrea în faţa casei. Am rugat-o să mă lase să-i tund zmeurişul ca să pot vopsi fără să mă chinui şi fără să mă zgârii. N-a vrut să mă lase. Dar pentru că a prins din zbor informaţia cum că dacă nu-l tunde nu rodeşte, a doua zi l-a tuns. Exact cum i-am spus.
    Kafka, din nou! =))

    RăspundețiȘtergere
  11. Eu zic asa: zgarieturile de pe brate/antebrate dispar in cateva zile. Daca n-ai fi vopsit gardul, retina ti-ar fi fost zgariata zilnic.
    Asadar, felicitari "prostuto"! :))

    RăspundețiȘtergere
  12. Ne uitam acum la gard si ne ziceam: Ce bine ar fi daca Arcadia ar locui vis-a-vis... Te-am lasa sa tunzi si iedera si te-am servi cu ceai de musetel ;)

    RăspundețiȘtergere
  13. Faină povestea! Asta scrisă, nu aia din realitate, care ţi-a dat atâtea bătăi de cap! Dar măcar au rezultat:
    - o bătălie câştigată (nu războiul, nu? că vor mai fi oareşcari confruntări, este? deh, ca-ntre vecini...)
    - o Arcadie mulţumită şi cu onoarea nepătată
    - un gard frumos
    - un text haios
    şi-ar mai fi... mai zic? :)

    Apropo de ofertele de genul "doi în unu", varianta de la noi din piaţă este "Ia, neamule, cutare... numai trei la cinci lei" [în loc de "trei la numai cinci lei"; de fapt, precupeţii spun adevărul... :)]

    Iar apropo de "La sfârşit, eram sigură, toţi se vor simţi ruşinaţi, mai ales bărbaţii...", am păţit-o şi eu în we-ul trecut. Nu cu vecini - c-ar mai fi fost cum ar mai fi fost. Ci cu propriul familion. :(
    M-am apucat să pun o brazdă de ceapă (la casa de we) şi s-a pornit să picure. T. bea cafea pe terasă împreună cu_cumnatu-său, în trecere matinală pe la noi. M-au strigat şi pe mine, mai ales că începea ploaia, deci era cazul să mă adăpostesc. Io, cu sufletul la gură, să termin, mai ales că o ploicică după ce pui arbagicu', e taman bună. Aşa că-n loc să m-alătur grupului, mi-am văzut de greblă. Şi dă-i cu grebla, dă-i şi cu picături de ploaie. Cafegiii mă priveau şi mă chemau, dar neam să m-ajute vreunul să isprăvesc mai repede. M-am cocoşat eu peste brazdă, m-am lăsat plouată, în sfârşit... am încheiat.
    M-am dus mulţumită pe terasă să culeg admiraţia şi felicitările.
    Bărbaţii erau cufundaţi în discuţii despre Formula 1, aşa că mi-am turnat discret cafea şi mi-am pironit ochii spre brazdă, felicitându-mă (vorba lui Victor, mai sus).
    Morala: pân' la urmă nu-i important cum te văd ceilalţi şi cum îţi evaluează (sau ignoră) acţiunile, ci e important să te simţi bine-n pielea ta. :)

    RăspundețiȘtergere
  14. Ca sa fiu sobra, se potriveste:
    Binele pe care îl faci astăzi, oamenii îl vor uita mâine...
    Fă bine, oricum.
    Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi poate nu va fi niciodată de-ajuns...
    Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.

    La urma urmei, este între tine şi Dumnezeu...
    N-A FOST NICIODATA INTRE TINE SI EI, oricum.
    (Maica Teresa)

    Hai sa-ti zic si ca finalul-final, cu tunsul de a doua zi, pe ala trebuia sa il pui in text, nu ce au spus vecinii. Ca remarca lor se incadra perfect la citatul de mai sus.

    RăspundețiȘtergere
  15. Lamurire. Citesc inca odata comentariul meu si am observat ca se poate interpreta gresit cuvantul "mata". Ma refeream la mâță, scris asa cu diacritice.. Cred ca ar trebui sa folosesc diacriticile de acum incolo... :)

    RăspundețiȘtergere
  16. Vă răspund când mă întorc, acum plec la ziua prietenei mele :D
    Duminică frumoasă tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  17. Arcadio,pe chestia asta,m-as "camufla" ca ninja,asa într-o noapte,si i-as tunde zmeurisul aleia!Una cu pamîntul! =))

    Cînd îti vei savura amestecul de frunze infuzate în foisor,vei putea "savura" si gardul vopsit de tine,în toata splendoarea lui!Asta ar fi Oscarul! =))

    RăspundețiȘtergere
  18. @Mirela: Da, zgărieturile aproape au trecut, sechelele psihice or să treacă şi ele, dar gardul e fain :))



    @Amelia & Mihai: La ce experienţă am în domeniu, sigur aţi fi mulţumiti de prestaţia mea =))
    Se poate ceai de tei în loc de muşeţel? :P



    @Teodora: Bărbaţilor trebuie să le spui exact ceea ce vrei, ei nu deduc din aluzii, zic psihologii :D



    @Stefana: Draga mea, sunt foarte departe de sfinţenie :D
    Cât despre finalul sugerat de tine, pe mine nu m-a marcat atât de mult faptul că proprietara m-a lăsat să mă chinui cu zmeurişul şi după ce-am terminat vopsitul l-a tuns, cât conculuzia celorlalţi vecini :O



    @Eugen: Eu n-am avut niciun dubiu că te referi la pisică :)



    @maya: Draga mea, nu mai am ce tunde, că la tuns ea, scurt. Aşa cum m-am oferit eu să-l tund în prima zi şi m-a refuzat :D

    Şi da, tocmai am savurat un ceai roşu în foişor şi-am fost mândră de realizarea mea. :D

    RăspundețiȘtergere
  19. Arcadia, cuvintele acelea nu-s sfaturi pentru eventualii candidatii la sfintenie, ci sunt gravate (din ce am citit pe net) pe zidul casei de copii din Calcutta.
    Am omis din texul original mai multe, printre care si:
    Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi...
    Caută succesul, oricum.

    Cinstit vorbind, cred ca 90% din cei carora le-ai cere parerea ar zice la fel ca vecinii tai de la deal.
    Eu sunt de acord cu "morala" din comentariul Teodorei :D.

    RăspundețiȘtergere
  20. Măi,omule, m-ai lăsat lat, mai lat decât deșertul Gobi. Și zi-i așa, Giugiumă creaţă, etuva-pelerina, posterior expus gen Jessica Alba, escoriații, ce mai, rețetă hollywoodiana de box-office...
    Lilium martagon, crinul de pădure are proprietăți de cicatrizare...

    RăspundețiȘtergere
  21. @Stefana: Am primit şi eu mass-ul cu toate zicalele acelea ale Maicii Tereza. Eu comentam mai mult pentru mine, aşa, că nu prea pot face cum mă îndeamnă ele :)

    Cinstit vorbind, acum, după consumarea evenimentului, dacă ar fi s-o iau de la capăt, aş face la fel. Din motive egoiste mai degrabă decât ideologice.
    Gardul e fain, am scăpat de frustrare. Părerea vecinilor m-a şocat, dar nu m-a afectat. Din motive deductibile ;)

    RăspundețiȘtergere
  22. @c.j.: Degeaba am toate ingredientele unei reţete de succes, dacă Oscarul mi-a scăpat printre degete! =))

    Rănile externe mi le-am tratat cu Calendula officinalis iar cele morale cu Papaver somniferum =))

    RăspundețiȘtergere
  23. Te intelg perfect.
    Eu nu plantez nimic pe langa gard.Nici pe o parte,nici pe cealalta.Desi niste trandafiri m-ar tenta.
    Dar ma gandesc la spini.:)

    RăspundețiȘtergere
  24. Io cred ca n-ai mai face chiar la fel :)) :D Ai cauta prin pod, din prima, o canadiana usoara dar cu captuseala groasa si o sapca de panza, sub care sa iti protejezi pletele (ai indepartat cu succes irizatiile din par?).

    RăspundețiȘtergere
  25. @Lia: îţi trimit o poză cu amenajarea mea, să vezi că merită ;)




    @Stefana: Eu mă referisem la strategie iar tu m-ai prins cu detaliile. :D
    Ai dreptate, haina aş schimba-o, dar cu şapca am încercat şi nu se poate. Mi-a rămas agăţată de câteva ori în ţepi :D

    RăspundețiȘtergere
  26. Te-aş fi crezut dacă în locul pozei cu motanul ai fi pus una cu gardul vopsit proaspăt ... sau, cu motanul cocoţat pe gardul vopsit.

    RăspundețiȘtergere
  27. @PeNe: Obiectivele militare nu pot fi fotografiate :P

    RăspundețiȘtergere
  28. Arcadia, draga de tine!
    Dacă te-ai dus și la petrecere, n-a fost chiar atât de greu la vopsit garduri, nu?
    Știi la ce mă gândeam în timp ce vopseai, că te-am urmărit și eu cu sufletul la gură..că un maaaare domn, unul , venit așa, pur și simplu,frânează lângă tine, îți sărută brațele julite sau, mă rog , doar unul , îți cere pensula și face el toată treaba.
    Ca să fiu sinceră chiar asta cred că s-a întâmplat, iar tu nu vrei să recunoști.
    Am spus!

    RăspundețiȘtergere
  29. ah, ultimul tău comentariu mi-a spulberat visul de-a vedea rezultatul trudei tale... păcat, sunt sigură că arată beton gardul ăla. cât despre concluzia vecinilor, de când e prost cine lucrează şi nu cine stă şi se uită?!

    RăspundețiȘtergere
  30. @Gina: Păi am purtat mâneci lungi la petrecere, că zgârieturile nu mi-au trecut încă :D

    Şi da, ai dreptate, la un moment dat a aterizat lângă mine Stanley Ipkiss, mi-a smuls pensula din mână şi-ntr-o clipă gardul era vopsit. Atâta doar că nu m-a pupat când a plecat =))



    @Daria: Nu ştiu să răspund la întrebarea ta. Pot să sun un prieten? =))

    RăspundețiȘtergere
  31. sună, sună, numai să nu fie vecin :))

    RăspundețiȘtergere
  32. acte de genul asta stau in firea arcadienilor , e drept , ca intuiam sfarsitul . Gina a fost simpatica cu scenariul facut de ea . Iar tu ai tinut secret personajul care a aterizat langa tine . :)) daca eu ma apucam de asa ceva , azi faceam munca silnica la adunat zapada in Laponia =))

    RăspundețiȘtergere
  33. @Alm: Ei, mai bine amânai sentinţa pentru la iarnă şi în loc de Laponia veneai la mine să aduni zăpada =))

    RăspundețiȘtergere
  34. Cu riscul de a ma face de ras dar oare era in Karate Kid scena cu baiatul care vopsea gardul ca sa invete diverse tehnici ce l-ar fi ajutat ulterior la evolutia lui in lumea artelor martiale? Oricum, antrenamentul l-ai facut, nu-ti ramane decat sa pornesti pe nebanuite atacul asupra tufisului, asa mic si prapadit cum o fi acum.
    Eu zic sa mai bei un ceai, calmant si racoritor, de zmeura sa fie...:)

    RăspundețiȘtergere
  35. Am citit cu mult interes povestea vopsirii dar recunosc spasita ca m-a socat si pe mine...finalul! Asa se intampla cand traim in " Tara lui Papura Voda"... :(

    RăspundețiȘtergere
  36. nie! ca as fi fost monitorizata atent .:))

    mai ca as pune de niste premii( dar nu gasesc cratita din photoshop) , oricum Pullizer-ul il meriti din plin . Lasa Oscar-ul si pe cei ce nici nu merita sa-l tina in mana daramite sa-l mai si ofere altora . :)

    si urmeaza cumva actul III , nu de alta dar o sa dau in insomnie :)) ca nu stiu nimic despre reactia proprietarei gardului , de altfel, tare acida .....
    eu m-am cam transpus in scena , am la activ o tolba de intamplari cu vecina casei parintesti, incadrata la vorba romaneasca , si pe care eu incercam s-o tratez ca pe un om normal si rau faceam de fiecare data :))

    RăspundețiȘtergere
  37. Arcadia, draga mea, mai e si o partea a treia? Eu simt ca nu te-ai razbunat si... si parca nu-mi vine a crede. Eu ma asteptam sa pui motorina la radacina... ceva... orice...

    RăspundețiȘtergere
  38. @Anonim: Da, Karate Kid era, numai că eu am făcut dpar antrenamentul, când să mă iau la trântă cu duşmanu' am clacat. Şi-n loc să le car pumni, le-am cărat plăcinte =))
    P.S.
    Tocmai am terminat de savurat un ceai de fructe, care are şi zmeură :D



    @Anima: Eu locuiesc în ţara lui Fraier-Vodă =))



    @Alm: O să-mi pun pe casă un afiş: Pulitzer House =))


    @anamaria: Draga mea, dacă nu era postul cred că n-o făceam pe prostul =))

    RăspundețiȘtergere
  39. Ioi, și nu i-ai porcăit, ca o adevărată doamnă ce ești?
    Să le fi zis de rug, de lele și de alte cele?
    Mamă-mamă ce m-am mai enervat! x(

    RăspundețiȘtergere
  40. @silavaracald: Nu le-am zis de lele, mi-am văzut de-ale mele. Şi asta numai pentru că nu mai aveam energie, da' aveam aşa, nişte viziuni cu câmpuri de bătaie, tunuri şi AG-uri :))

    Până a doua zi însă, mi-a trecut :P

    RăspundețiȘtergere
  41. Deci in loc sa umbli cu pana de curcan la palarie, te-ai desumflat brusc. Tragic moemntul!
    Sa rad sau sa iti fiu alaturi?

    RăspundețiȘtergere
  42. @robert: Să-mi fii alături, să râdem împreună :D

    RăspundețiȘtergere
  43. Arcadio stiu cum e,intotdeauna suntem prosti ca muncim si mai ales cand vecini se zgaiesc la tine si se fataie pe langa gard punand intrebari tampite sau dandu-ti sfaturi si mai idioate
    Am avut si eu parte de chestii de astea de curand,dar macar am satisfactia ca am taiat toata vita care era cu radacinile la mine si ei o trasesera la ei ,acu eu am si radatina si vita si e legata pe randurile mele
    Am facut o criza dupa ce mi-au ucis una din pisicute,i-am blestemat sa nu se aleaga nika de munca lor daca se pai leaga de vreuna din pisicile mele(am avut grija sa extind "urarea " la toti "binevoitorii"
    Norocul meu e ca isi pazesc gainile sa nu mai intre la mine,ca potaile sunt tare vanatoare(caini mici)

    RăspundețiȘtergere
  44. @Elfa: Eu, dacă era s-o blestem pe vecina cu gardul ar fi trebuit să-i urez să nu-i mai placă-n veci zmeura? =)) =))

    RăspundețiȘtergere
  45. Fain episodul doi, cu final neasteptat,chiar cu suspans, mai tare ca primul. Vecinii tai au luat Zmeura de Aur si tu Oscar pentru cel mai bun rol principal feminin. :*
    Facem schimb de autografe sau ti-a crescut cota, de nicio prajitura cu zmeura nu vrei sa servim impreuna? :P

    RăspundețiȘtergere
  46. @Liana: Ba da, prăji cu zmeură mâncăm! La greu! :))

    RăspundețiȘtergere
  47. Mai bine ii urai sa nu mai aiba parte de zmeura in veci

    RăspundețiȘtergere
  48. @Elfa: Cu uratul nu se merge de Anul Nou? Amu e Paştele, bre! :P

    RăspundețiȘtergere
  49. Hei, doar nu poti pretinde de la niste berari sa descifreze grandoarea gestului tau civic: una ca ai adus armonia cromatica si pe gardul vecinei dar doi la mana: ca in sfarsit ai (re)pus leopardul acolo unde e locul lui: in spatele gardului vopsit dom'ne!
    Eu personal iti sunt recunoscatoare ca ai repus ordine in mersul lucrurilor! Ma duc sa citesc finalul.

    RăspundețiȘtergere
  50. @Lapona Enigel: Aproape mi-e teamă c-o să ajungi la aceeşi concluzie ca vecina şi degeaba repunerea ordinii şi armonia! =))

    RăspundețiȘtergere