miercuri, 2 februarie 2011

Povestea porcului reloaded

După saltul de record mondial al domnului Emanuel, viaţa a revenit la normal.
Doamna Gabi mă întreba grijulie în fiecare dimineaţă ce meniu poftesc în ziua respectivă, iar domnul Emanuel era şi grijuliu şi zglobiu. Doamna făcea zilnic prăjituri. Domnul îmi povestea zilnic aventuri. Eu eram plină de figuri. Ecosistemul rezista.

Om cu frica lui Dumnezeu şi cu oarece frici legate de mine, domnul Emanuel mi-a atras delicat atenţia că ordinea în casa lor este lege şi că nici pe mine nu poate să mă dezlege de la această obligaţie. Aşadar, dacă voi mai părăsi incinta lăsând dezordine în cameră, voi suporta rigorile legii. Aşa de blând îmi vorbea, aşa de calm mă avertiza, că nici prin gând nu-mi trecea că s-ar putea vreodată să fiu bună de plată.

Vremea trecea, un vecin mă plăcea, curte îmi făcea, iar în cameră la mine dezordinea domnea. Ecosistemul încă rezista.

Până într-o seară de iarnă geroasă când, întorcându-mă acasă cu vecinul curtenitor, am simţit brusc că mor: camera mea era foarte luminoasă, cu perdeaua netrasă. Cum şedeam la etajul al doilea, priveliştea nu era greu de admirat şi judecat. De lustră atârnau nişte ciorapi, vreo câteva tricouri şi nişte chiloţi întinşi astfel ca să poată fi interpretaţi fără dubii după formă, iar de mânerul geamului atârnau două sutiene în poziţii obscene. Aveam probleme! Ecosistemul se dărâmase.

Vecinului i-am arătat luna, am făcut pe nebuna şi-am urcat pe scări ca furtuna. Pe masă aveam adunate grămăjoară tricouri, stilouri, caiete, ghete, cosmeticale, reviste ilegale, vaza cu flori moarte, o carte tolănită pe spate şi aşa mai departe, iar pe pat o învălmăşeală totală. O privelişte infernală.

Aţi văzut vreodată o furnică agitată? Ei bine, aia era anchilozată faţă de viteza cu care m-am mişcat eu în următoarele 30 de minute! Mama Gonzales m-ar fi dorit de noră, pot să jur, dacă m-ar fi văzut atunci, cu ce sprinteneală am făcut eu curăţenie generală.

Când cheia s-a răsucit în broască, pe mine mă durea la bască. Stăteam tolănită pe pat, totul era aranjat.
Dacă vă imaginaţi că odată întorşi acasă domnul Emanuel sau doamna Gabi au scos vreun cuvânt, vă înşelaţi. Erau diplomaţi. Până în măduva oaselor. Iar eu făcusem curăţenie până în măduva sertarelor, deci la ce bun să se dezbată o problemă deja rezolvată? Fiecare şi-a văzut în pace de viaţă fără să dea cărţile pe faţă. Ecosistemul se echilibrase.

Singura care nu era împăcată era onoarea mea nerăzbunată. Trebuia să mă pregătesc temeinic, iepurele nu mă mai putea salva încă odată. Am aşteptat cam o săptămână să se liniştească spiritele şi vigilenţa domnului Emanuel să obosească. Îi era limpede că tăcerea mea nu prevestea nimic bun, aşa că nu se aşeza nicăieri fără să verifice locul, privea mereu peste umăr, era mereu cu ochii-n patru.
Numai că nenorocirea te loveşte când te aştepţi mai puţin, iar eu îmi făcusem munca de cercetare temeinic. Mi-am notat cu precizie ora la care sună ceasul deşteptător, cât îi ia urmăritului să iasă în coridor, care e pasul următor; cât durează micul dejun, echiparea, la ce oră e plecarea. M-a ajutat faptul că era organizat şi punctual ca un ceas elveţian.

Sosise clipa răzbunării!
Am aşteptat retragerea în dormitoare, ora de culcare, sforăitul de rigoare şi-apoi am sărit în picioare. Am luat pantalonii domnului Emanuel şi le-am cusut mărunt, cracii. Am cusut degetele de la mănuşi, două câte două. Apoi am trecut la palton. Am sigilat mânecile, buzunarele şi butonierele. Căciulii i-am cusut câteva pene din coada fazanului împăiat de deasupra uşii. Am aşezat totul frumos în cuier şi m-am culcat. Am adormit greu, dar la ora 5,30 am sărit din pat, m-am îmbrăcat pe întuneric, fără zgomot şi-am ieşit tiptil din casă.
Nespălată, nemâncată şi emoţionată.

Eram răzbunată.

26 de comentarii:

  1. Nu as fi crezut pe cineva in stare de asa ceva :d
    (si aici ma refer la faza cu fereastra si cu sutienele)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ano,întâmplarea e pe cât de reală pe atât de traumatizantă. Dar mi-am meritat-o, recunosc. Când plecam de-acas' răscoleam tot şifonierul: asta mă face grasă, asta nu-i frumoasă, cu asta nu-i de ieşit din casă, ştii cum e :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Stiu cum e... Pe mine mama ma ameninta ca-mi arunca lucrurile pe fereastra. Dar nu ma speriam foarte tare ca aveam un balcon lung cat toate camerele... asa ca indiferent pe care fereastra le arunca, rusinea nu era asa mare. Doar deranjul meu dupa... Insa iti jur, nu am amenintat-o niciodata asa pe fata mea (dar acum nu mai am balcon asa lung, pe de o parte, iar pe de alta, cred ca tot eu le-as aduna... pentru ca a mostenit calmul tatalui ei...)

    RăspundețiȘtergere
  4. @anamaria: Mai calm ca pruncul meu nu "se egzistă"! :D
    Îl somam să-şi facă ordine în cameră, deseori întrebându-l retoric: dacă ar intra acum cineva în casă ce-ar crede despre tine?
    Îmi răspundea calm: stai liniştită, femeie, nu spuneai tu că important e să ştii tu cine eşti?

    RăspundețiȘtergere
  5. şi, şi, şi? iar ne laşi în suspans? ce s-a întâmplat după? care-a fost reacţia? şi după faza asta s-a aşternut tăcerea şi calmul? în orice caz, Arcadia, nu te credeam în stare de aşa pozne, Nică era mic copil pe lângă tine, dacă mai ai şi altele, ai putea să scrii o carte...

    RăspundețiȘtergere
  6. @puideblog: Draga mea, am făcut măgării cât pentru două cărţi! =))

    Cât despre repercursiuni, n-au fost dramatice. Cică în momentul în care a tras pantalonii şi i-a găsit cusuţi a trezit-o pe doamna Gabi să-l ajute cu descusutul.
    După care, când a văzut penele la căciulă şi paltonul şi-a dat seama de dimensiunile grozăviei aşa că s-a îmbrăcat cu alte haine, ca să nu întârzie la muncă.

    Evident c-a trebuit să repun în uz toate articolele cusute, dar am făcut-o cu drag, cocoşându-ne de râs toţi trei.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ciorapii agăţaţi de lustră, chiloţii şi sutienele la expoziţie + un curtezan prin preajmă... apocalipsa e mic copil. :))
    Răzbunare de nota 10! =))

    Ai avut alături nişte oameni fenomenali!

    RăspundețiȘtergere
  8. @Dara: Da, apocaliptică răzbunare şi da, fenomenali oameni! :D

    RăspundețiȘtergere
  9. Ah, deja ai loc linga clasici, tu la sectiunea clasici in viata. Altfel, Ilf si Petrov imi striga povestirile tale.

    Sa-mi trimiti si mie adresa unde pot comanda cartea, sau cartile ce vor aparea.

    RăspundețiȘtergere
  10. La atata truda, merita sa-i faci un nod de toata frumusetea la sireturi, ca sa se invete minte...

    RăspundețiȘtergere
  11. foarte bine... foarte bine... am retinut... niciodata nu voi fi impotriva ta, in nici un fel... ai instaurat teroarea razbunarii in sufletul meu...

    si totusi... cum a reactionat napastuitul???

    RăspundețiȘtergere
  12. @ilinca: Negreşit vei primi cărţile, cu dedicaţie şi autograf =))



    @Virtualkid: Şi unde erau azi, amintirile? :P



    @oovi: La ce distanţe ne despart, nicio răzbunare de-a mea nu te-ar putea ajunge! :D

    Despre repercursiuni am răspun un pic mai sus, puiului de blog: schimbarea ţinutei şi restul distracţie :D

    RăspundețiȘtergere
  13. Eu incercam sa desavarsesc opera ta, in sensul ca la tinuta pe care i-ai pregatit-o, mergea si niste noduri la sireturi, udate, apoi stranse cu manie proletara!

    RăspundețiȘtergere
  14. @Virtualkid: Aaaaaa! Am priceput! Plusai la cele înfăptuite! Îmi place cum gândeşti! :D

    RăspundețiȘtergere
  15. iar ti-am citit "amintirile din copilarie" si iar m-am prapadit de ras!!! vad ca ai scris in versuri pe alocuri! :D

    RăspundețiȘtergere
  16. Banuiesc că undeva v-aţi oprit, sau ne spui în Povestea Porcului 23 cum efectiv l-ai ucis pe omul ăsta. Da da, ştiu, el a început. =))

    RăspundețiȘtergere
  17. @Eugen: Ne-am oprit când am terminat eu şcoala, dar nu vă spun chiar tot ce-am făcut! :P
    Şi da, el a început! =))

    RăspundețiȘtergere
  18. ouale si rosiile in pantofi sunt deja metode desuete :)). ar fi trebuit sa citesc postarea asta cu hat! multi ani in urma :))... ce pacat ca nu erau bloguri pe vremea aia...

    RăspundețiȘtergere
  19. @Zazuza: Da, noroc cu blogurile astea! =))

    RăspundețiȘtergere
  20. Ce zic psihologii de cei care urzesc planuri de razbunare? ;-))

    RăspundețiȘtergere
  21. @Liana: Eu am recunoscut întotdeauna că frizez patologicul =))

    RăspundețiȘtergere
  22. De data asta ai incurcat iepurele (iepurele nu mă mai putea salva încă odată)cu porcul. Eu unul as fi preferat iepurasul Playboy. Dar e bine asa.

    Intr-un cuvant, stimata doamna, e o placere sa va citeasca omu', chiar daca cu intarziere de cateva zile.

    RăspundețiȘtergere
  23. @robert: Totul e bine când te răzbuni bine =))

    Stimate domn, întârzierea domniei voastre este deja o obişnuinţă plăcută :P

    RăspundețiȘtergere
  24. @ixazaluoh: Nuş din ce pricini comentariul tău nu mi-a apărut în mail, l-am găsit abia acum, nepublicat, in blogger.

    Uneori versurile fac viaţa mai duioasă şi mai frumoasă :D

    RăspundețiȘtergere
  25. Obisnuinta nu-i placuta... e monotona ;)

    RăspundețiȘtergere
  26. @robert: Schimbarea, în acest caz, nu ţine de mine :P

    RăspundețiȘtergere