Nu-mi place

Tot în ordine aleatorie, nu-mi plac următoarele:

1. Valentine's day, Halloween şi alte sărbători asemenea lor, care n-au nici o semnificaţie pentru nişte români ce suntem, dar pe care le înghiţim cu tot cu coajă, îndesate fiindu-ne pe gâtlej de neamurile mai înstărite dinspre vest. Cu complexul sărăntocului care aspiră la o viaţă şi-o imagine mai bună, rânjim tâmp şi lăudăm bucatele grozave de la masa lor, chiar dacă papila noastră se zvârcoleşte în chinuri asaltată de gusturi necunoscute, tânjind după mămăliga noastră prietenoasă şi caldă.
Dacă pe cei plecaţi aiurea prin lume pot să-i înţeleg că adoptă obiceiurile popoarelor care i-au adoptat la rându-le, pe Ion Boureanu din Jegălia-Călăraşi nu-l pot ierta dacă azi înhamă calul la căruţă şi, îndesând în traistă o inimioară roşie pe care scrie I Love You, străbate satul să-i ureze Mărioarei Hepi Velăntai.

2. Nu-mi plac telefoanele. Mă gândesc serios şă renunţ la telefonul mobil. Când sună (şi sună de zeci de ori pe zi), mă apucă năbădăile, răspund abia stăpânindu-mi frustrarea. Sunt oameni care mă sună de drag, interesându-se sincer de soarta mea (vorba lui Vasile Baghiu), dar dacă telefonul sună fix când fac un calcul anevoios, fix într-un viraj în ac de păr, fix când bat albuşurile spumă, fix când îmi şamponez părul sau alte asemenea fix-uri, nici măcar interesul acesta sincer nu mă mai încălzeşte.

3. Nu-mi place mazărea.

4. Nu-mi plac prosoapele cu balsam de rufe. Prefer să mă usuc în aer liber decât să mă căznesc să mă şterg de apă cu un prosop care alunecă pe mine precum gâsca pe baltă.

5. Nu-mi place tonul ridicat, zgomotele, disonanţele, râsul zgomotos. Am urechi simţitoare, emotive, impresionabile. Dacă cineva vorbeşte tare, dacă râde strident, ca o bucată de polistiren apăsată pe geam, dacă izbeşte portiera, dacă muzica depăşeşte cei 60 de decibeli normal suportabili, mi se zbârcesc urechile, se cocoloşesc, se chircesc, am senzaţia că-mi vor intra în cap şi vor închide uşa după ele.
(Să n-aud comentarii, dar mie zgomotele mari după ce mi-au intrat prin urechi, mi se preling o parte prin humerus până în palme, iar restul alunecă, raşchetându-mi măduva spinării, până în pantofi).

6. Nu-mi place graba, agitaţia, deadline-urile, pripeala, presiunea, zorul. Pentru unii toate astea sunt andrenergice, pentru mine sunt la fel de toxice ca gazul sarin. Când am nevoie de adrenalină ies în trafic, fac liniuţe cu Vasile pe bulevard, dar când vine vorba de treburi vreau să le fac pe îndelete, fără Damocles prin preajmă.

7. Nu-mi plac unghiile lungi. Ale mele, zic.

8. Nu-mi place frigul. De cum dă iarna intru în hibernare, ca ursul. Dacă n-ar fi musai să ies din bârlog, până s-ar desprimăvăra nu m-aş dezlipi de şemineu şi nu m-aş descălţa de papucii de casă. Frigul nu-mi strâmtează doar vasele de sânge ci şi elanul, tonusul, pofta de mâncare, randamentul, talentul, amuzamentul.

9. Nu-mi place dezordinea, mizeria, slinoşenia, mirosurile urâte, hainele boţite, pantofii înnoroiaţi, halena de usturoi, femeile bătrâne cu părul lung, nestrâns.

10. Nu-mi place de mine când mă învinge lenea, când judec cu cizmele, când îmi pierd controlul şi mă enervez, când sunt intolerantă, când mă îngraş peste 55 de kile, când spun răutăţi gratuite (sau costisitoare :D), când fac măgării pe care nu mi le mai pot ierta eu, când mă cred mai deşteaptă decât sunt.

Când nu-ţi mai place de tine, e crunt!