Ce vrei sa te faci cand o sa fii mare ?

Cony mi-a pasat o altă leapşă în care-mi cere să spun ce mi-am dorit eu să devin în viaţă, care au fost visurile mele şi cum s-au schimbat ele de-a lungul timpului.

Prima dată când am fost întrebată oficial ce vreau să mă fac când o să fiu mare a fost la grădiniţă, în vremea şederii mele la bunicul cu ochi la spate.
Mi se părea fascinant cum poate el să facă tot felul de lucruri, cum orice poruncea el se executa fără comentarii şi cum avea el o cutie mare de lemn în care nimeni nu ştia ce se ascunde pentru că o ţinea mereu încuiată. Aşa că prima mea dorinţă a fost să mă fac bunic, toată lumea să asculte de mine şi eu să pot face orice.

În etapa a doua mi-am propus să mă fac vânzătoare, ca să-mi pot lua tot ce poftesc de pe rafturile magazinului, fără să plătesc.

(Nu mă pot abţine să vă spun că în vremea aceasta şi soră-mea avea aspiraţii la fel de promiţătoare: voia să se facă ţigan, să aibă o căruţă cu coviltir cu care să se plimbe prin lume cât şi unde ar fi vrut).

Apoi, văzând-o pe prietena mamei care ne zicea nouă "moţatelor!" şi avea părul galben şi tapat, pantaloni bleu foarte evazaţi şi buzele foarte roşii, mi-am dorit să mă fac şi eu profesoară. Eram decisă să-mi umflu părul şi mai tare decât ea, să mă dau cu ruj şi mai roşu şi să port pantaloni şi mai evazaţi, să se mire toată lumea din cancelarie când o să intru eu cu catalogul plin numai cu note de 10. Ăsta a fost, să zicem, cel mai de Doamne-ajută vis pe care l-a incubat căpşorul meu sărman.

Nu ştiu exact câţi ani aveam, dar ştiu că de câte ori îl vedeam pe tata la volan, cum conducea el aşa, relaxat şi cu ţigara-n mână, cum ştia el să repare orice bujie, orice carburator şi orice condensator, visam zi şi noapte să mă fac şofer, şă ţin un cot pe geam şi să trag din ţigară, gonind pe şosea şi făcând depăşiri. Doamne, ce-mi mai plăcea să mă uit la şoferii pe care-i depăşea tata! Nu pricepeam eu de ce depăşiţii îmi zâmbeau, că eu în ascunsul gândului le ziceam prăpădiţi şi mă uitam cu dispteţ la ei.
(Visul cu fumatul mi l-am împlinit foarte repede, furând ţigări de la tata din torpedou, dar cu şofatul a trebuit să mai aştept nişte ani).

Cel mai ascuns vis al meu a fost să devin secretar de partid. Despre visul ăsta n-am spus decât unchiului meu de la Piteşti când a venit odată în vizită la noi dar el m-a certat şi mi-a zis că nici vorbă, să-mi aleg altă meserie, că secretarii de partid mănâncă numai căcat, mă scuzaţi. Noa, cum meniul nu mi se părea prea atrăgător, am renunţat, deşi de gustat am gustat totuşi, fără prea mari satisfacţii, în vremea cât am fost secretar UTC.

Ultimul vis din seria eşecurilor mele profesionale de care vă mai povestesc este visul de-a deveni cântăreaţă la acordeon. Îmi amintesc perfect: în bucătărie la bunici, la nunta fratelui mamei, fraţii Strâmbu, muzicanţii. Octavian, Eugen şi Petru. Când l-am văzut pe Eugen, cum rupea el acordeonu-n două şi cum cânta de-ţi rupea inima, fugărind cu degetele pe toate clapele şi butoanele alea, mi-am jurat că dacă mai cresc un pic, cât să pot căra în spinare lădoiul cu acordeon, nimic altceva nu vreau să fac în viaţă decât să cânt la nunţi şi să văd oamenii dansând fericiţi până la adânci bătrâneţi.

Mă uit cu jind la căpşoarele deştepte ale fetiţelor din ziua de azi care-şi doresc să se facă doctoriţe, cântăreţe, modele, iar cele mai curajoase, poliţiste, astronauţi, grăniceri.
La vârsta lor eu aveam cu totul alte vederi.