Oaia albă

Dragii mei, cine credea că schimbările sunt uşoare, că obişnuinţa e lesne de învins, că lupului îi e uşor să-şi schimbe părul, că doar năravu-i dă de furcă, cine credea că oaia neagră poate deveni brusc bălaie dacă face baie, ăla om zic, se înşeală amarnic.

După nişte zile betege, blege, se subînţelege că trăgeam după mine nădejdi de mai bine.
Mesajele voastre de încurajare în gura mare şi interpretarea de excepţie a prietenului meu Ştefan mi-au dat elan să mă apuc de schimbări. Am început cu blogul. Mă gândeam să-l desprimăvărez un pic, mai ales că unora dintre voi negrul din cerul gurii lui vă strepezea retina.
Numai că ceea ce credeam eu a fi o treabă fulgurantă s-a dovedit o experienţă torturantă.

Bloggerul, cu platformele lui, a stat azi fix cu dosu-n sus, orice parametru am voit eu să modific, la calcule, lui îi dădea cu virgulă ori cu rest şi-mi scotea din guşă numai imposibilităţi de înfăptuire.

Am încercat, pe rând, cu headeru', cu sidebaru', cu widget-urile, cu html-ul, cu codurile php, şablonul ăla nu voia cu niciun chip să-şi schimbe faţa. Ţinea la imaginea lui, strângea din dinţi, iar eu îmi ieşeam încet din minţi.
Am luat o pauză terapeutică. Dar, ca orice femeie sensibilă, am revenit în scurt timp la locul crimei, să încerc să înviez şablonu' mort. Dar el, nu şi nu, aşa că harşti, i-am tăiat sidebaru' stâng.

Apoi l-am văruit, l-am ferchezuit, e curat, imaculat, minunat, numai că eu, în loc să mă bucur acum, cu satisfacţia lucrului dus la bun sfârşit, mă uit la el fără niciun sentiment. Sunt ca o statuie de ciment. Efortul mi-a erodat trei pătrimi din încântare, mintea încă mă doare şi nici urmă de soare.

De Dragobete, băieţi şi fete, vă fac cadou un şablon nou!