Am primit o leapşă de la Lore care îmi cere să enumăr cinci realizări ale anului 2010.
Îi dau curs abia astăzi pentru că am avut atâtea realizări anul ăsta încât a trebuit să deliberez îndelung pentru a stabili ierarhia care să definească exact succesele mele în anul care tocmai se încheie.
1. Cea mai mare realizare a anului 2010 este blogul, evident.
El s-a născut în urma unui pariu cu o prietenă. Ne întâlniserăm cu o cunoştinţă comună cu care n-am putut purta şi noi un dialog coerent pentru că ea urmărea şi răspundea feed-back-urilor la ultimul entry de pe blog despre unghiile acrilice, ceva de genul Picturi murale vs picturi rurale.
După plecarea blogeriţei mi-am dat ochii peste cap, condescendentă, dar prietena mea m-a admonestat pe loc: Arcadio, ai blog? Ştii tu ce înseamnă ZeList? Ce-i ăla un widget? Dacă nu ştii, ciocu' mic! Fata asta are blog, are unghii acrilice (pe care tu ţi le-ai smuls după trei zile), deci ţi se uită în chelie din avion.
Umilinţa aceasta mi-a dat cârcei la pipotă, aşa c-am mers repede acasă şi-n jumate de oră aveam blog. Despre care n-am suflat nimănui o vorbă pentru că habar n-aveam cum stă treaba cu bloggingul. Vasile a băgat de seamă de la o vreme că-s suspect de cuminte, că fac mai rar plăcinte, s-a pitit în bârlog, m-a prins cu nasu-n blog şi-a dat pe goarnă secretul. Succesul a fost neaşteptat şi se va evapora garantat. Din lipsă de ţel şi de zel, cum mi-a prezis prietenul meu Robert.
2.Tot anul ăsta mi-am luat doctoratul în gastonomia de nişă cu lucrarea "Negrese - Motivaţie şi performanţă. Inteligenţa emoţională în cristalizarea profilului personologic al gospodinei trecute de 40 de ani".
Google m-a sprijinit enorm în sensul acesta, i-a direcţionat spre mine de-a lungul anului pe toţi cei care căutau "negrese goale pe plajă", "negrese cu fundul mare" şi alte meniuri exotice.
3. Am izbândit să rămân cu permisul de conducere nesuspendat timp de un an încheiat şi doar cu două amenzi pentru depăşirea vitezei. Faţă de anul precedent când în luna aprilie aveam deja 10 puncte de penalizare, sunt mândră de performanţa mea.
Mulţumesc pe această cale celor doi agenţi de circulaţie care, cu inima mare şi braţul legii scurt, m-au iertat şi nu m-au băgat în puşcărie când m-au depistat circulând cu 125 km/h pe Bulevardul Victoriei.
4. Am pus limite ogrăzii personale şi am învăţat să spun NU câinilor maidanezi. . Anul ăsta n-am mai cules niciunul de pe stradă.
Suportul moral mi l-a asigurat colegul Vasile cu refrenul "Un câine în plus şi te-ai dus!" [În Franţa, la Brigitte Bardot. (n.a.)]
5. Am citit Act like a lady, think like a man, o capodoperă a literaturii motivaţionale, o carte care mi-a schimbat viaţa, "who move me from pain to gain".
Acum ştiu că oricât de mare ar fi dragostea, în vremea holerei bărbatul n-o să-mi mângâie părul şi oricât de uscat mi-ar fi gâtlejul el n-o să-mi facă ceai, deci am lepădat aceste aşteptări pe vecie, cu bucurie.
Nu mai aştept blândeţe, romantism, sensibilitate, mă mulţumesc dacă atunci când vine acasă trânteşte franzela pe masă.
Sunt un om împlinit.
Aşadar, am gătit, am citit, am plătit, am îmbătrânit, acum e timp de odihnit!
Un An Nou fericit!
Eu ma bucur mai ales ca ti-ai facut blog. Uite, m-ai binedispus inca de dimineata.
RăspundețiȘtergereLa multi ani!
Arcadia,
RăspundețiȘtergereAn nou fericit !
Negrese crescute... fara fese,
Kilomerii alergati si neamendati
Lecturi alese fara comprese,
Barbati bogati ,la cratita emancipati,
Copii cuminti,ce se spala pe dinti.
Iar noi,blogarese si bucatarese,
Neinfricate si desurubate.
Facultatile-s desarte,de n-ai blog
Esti dat de-o parte . :)
Blogging nesfarsit si
Inspiratie fara ratie.
Sanatate si virtute !
@Lady Io: La mulţi ani, draga mea! Un an mai bun! Cel mai bun! :D
RăspundețiȘtergere@Lia: Tot ce mi-ai urat tu, mie
Înmulţit cam cu o mie
Îţi urez cu drag şi ţie!
La mulţi ani!
Arcadia!
RăspundețiȘtergereÎn Brașov am o colegă de școală,prietenă oarecum, cândva..dacă voi decide într-o zi să o caut, aș fi fericită să te cunosc, condiția fiind, desigur, să accepți.
Ești ca un izvor rece pe timp de caniculă, ca o mână sinceră când simți că aluneci..
Să ai parte de împlinirile pe care le meriți!
Sunt fericită că te știu!
La mulți ani!!
@Incertitudini: Am să trec înaintea tuturor dorinţelor pe care le am pentru anul ce vine dorinţa asta, să te cunosc! La mulţi ani! :*
RăspundețiȘtergereUn an nou fericit! La mulţi ani stimată Arcadia! :)
RăspundețiȘtergereCinci realizări (în ordine aleatorie) de-ale mele în legătură cu cele cinci realizări ale Arcadiei:
RăspundețiȘtergere1. De-aici am luat cele mai bune reţete. Pe lângă cea evocată de tine mai sus, mie mai îmi place şi asta, pentru prânz :
„mămăliga amestecată cu praf de sticlă, păr de pisică şi venin de viperă”
Pentru doritorii de senzaţii tari, vă rog, (re)citiţi:
http://arcadia-solum.blogspot.com/2010/01/om-bogat-om-sarac.html
2. Am aflat de Adrian Suciu şi "Viaţa fără urmări".
3. M-am inspirat din Arcadia.
- Ultima dată?
- Chiar ieri.
- Prima dată?
- Cine mai ştie ?
- De câte ori ?
- De câte ori, de câte ori...
4. Am mai găsit pe cineva care crede că e mai mişto să fii prost.
http://arcadia-solum.blogspot.com/2010/03/dreptul-la-prostie-i.html
Căci, cum spune Griboiedov în "Prea multă minte strică": "dacă eşti deştept, pregăteşte-te să suferi!"
[Şi nici prea sensibilos nu-i bine să fii. Are dreptate Mumuleanu despre om, când cică:
"Cu cît e de simţitoriu / Atât e pătimitoriu."]
5. Lectură agreabilă a blogului aici de faţă.
Cuvintele ţopăie dinaintea ochilor exact ca alea din "Bunavestire" a lui Arghezi. Eşti absorbit de poveştile Arcadiei, dar tot îţi mai tresare-n minte câte-un "ce mişto le zice-aci!", apoi de căzneşti să uiţi de invidie şi mai tragi un hohot de râs sau de plâns, după care te-nroşeşti iar (de aceeaşi invidie) şi cugeţi: "de unde naiba ştie-atâtea expresii faine, de unde-i vin analogiile? şi le mai şi asortează liber şi lejer cu _coloarea rochiei..."
Şi-uite-aşa, am gătit, am citit, am scris, m-am prostit, m-am deşteptat.
Un an nou fericit!
Teza mea de doctorat a tratat secretul fierberii pieptului de pui pentru salată FĂRĂ APĂ. Am aprofundat subiectul pentru că îmi plac lucrurile bine făcute. :D
RăspundețiȘtergereAm reuşit să mă ţin bine pe picioare şi cu un zâmbet senin pe faţă am asigurat vecinii de la celelalte 9 etaje că nu s-a întâmplat nimic grav, asta în timp ce fumul negru şi gros ieşea pe uşă, ferestre şi restul îmbinărilor. =))
2011 să îţi aducă numai lucruri bune şi tot ce îţi doreşti!
La mulţi ani! :*
@Costea: Îţi mulţumesc frumos! Să ai asemenea, dragul meu!
RăspundețiȘtergere@Teodora: Ţie mi-e greu să-ţi răspund, pentru că m-ai copleşit. Aş putea începe să spun cuvinte umflate, cum că uite, dacă am adus atâta veselie în viaţa cuiva a meritat să trăiesc, că dacă am putut fi de folos şi de învăţătură merit o băutură şi alte asemenea. N-o să spun decât că aprecierile tale depăşesc talentul şi meritele mele dar că-ţi mulţumesc tare pentru povestea frumoasă. Sunt păcătoasă şi puţin vanitoasă, mi-a făcut plăcere să citesc. Încă odată îţi mulţumesc!
Să ai un an minunat şi zilnic fericiri de tot felul! :*
@Dara: Ha ha ha! Păcătoasă cum sunt, mă bucur că nu-s singura cu astfel de realizări răsunătoare în palmares! :D
Pentru anul ce vine îţi doresc succese depline, gastronomice şi economice, sănătate şi de toate! :*
Un An Nou fericit, Arcadia!
RăspundețiȘtergereIl pupam apasat pe Mihnea-obositu'! :))
@Mirela: La mulţi şi minunaţi ani şi ţie, draga mea!
RăspundețiȘtergereMihnea e la petrecere, de îndată ce se întoarce îl pup :D
La multi ani. :)
RăspundețiȘtergereIar in 2011 sa ai parte de doua lucruri: de sanatate si de bucurie. Restul... vine ele :)
La multi ani, draga Arcadia.
RăspundețiȘtergere(Daca o mai vezi pe doamna cu unghii acrilice sa-i multumesti din partea mea.)
Noul An sa-ti aduca liniste si tot ce-ti doresti! Si daca asta inseamna si cat mai multe postari...BAFTA NOASTRA! :) La multi ani!
RăspundețiȘtergerenu mai am timp de filosofat, ci doar de zis La multi ani! revin dupa bairam :))!
RăspundețiȘtergere@Tomata cu scufita: Inseamna ca am tot ce-mi trebuie! Mulţumesc fain! :*
RăspundețiȘtergere@anamaria: Mulţam tare! (Inundaţia a fost minimă, să ştii. Am zis să-ţi spun să-ţi tihnească revelionul :D)
@Anima: Baftă maximă îţi doresc! =))
Un an nou minunat să ai! :*
@Zazuza: La mulţi ani. Ne vedem după! :))
Un An Nou cu multe realizari iti doresc si, nu uita:
RăspundețiȘtergere- niciodata sa nu astepti mila unui barbat;
- niciodata sa nu-ti parasesti vechii prieteni in favoarea noilor prieteni.
Sa fii fericita!
RăspundețiȘtergereLa Multi Ani!
la mulți ani şi la mai multe realizări (măcar 6) pentru 2011
RăspundețiȘtergere@PeNe: Ei, hai ca nu-s chiar asa de nemilosi barbatii bre! :D
RăspundețiȘtergereN-o sa-mi uit niciodata prietenii vechi, dar pot sa-mi fac unii noi? :P
Hai sa ai un 2011 nemaipomenit, sa zbori fericita calare pe matura ta fermecata si sa fii sanatoasa!
La multi ani!
@Wind: Multumesc! Sa fii asemenea! La multi ani!
@doctorul: Multam fain, sa fie macar 6! :D
La multi ani!
La multi ani cu multa sanatate si impliniri pe toate planurile!!
RăspundețiȘtergereDragă Arcadia, La mulţi ani cu sănătate şi ţie, şi blogului, şi lui Vasile al tău!:) Mă tem însă că ai greşit la numărătoare, nu-s 5 realizări, ia numără tu de câte ori şi câte persoane ţi-au mulţumit pe blogul ăsta pentru câte ceva!
RăspundețiȘtergereÎţi mulţumesc şi eu pentru urările pe care mi le-ai făcut pe blog, nu uita s-o pui şi pe asta la socoteală :)
La multi ani de sf. Vasile, pentru "Vasile" al tau!!
RăspundețiȘtergereps. Pot sa pun si eu mana pe Vasilica?! ... cica, asa e bine de ziua asta, hi, hi, hi!!!
Draga Arcadia, eu iti doresc (si nu numai de Anul Nou :D) sa fii sanatoasa, voioasa, sa ai oameni dragi aproape, sa ne incanti in continuare cu postarile tale, sa iti indeplinesti visurile. Mult bine si multa lumina!
RăspundețiȘtergere@Sandi: Iti multumesc frumos si-ti urez asemenea! :)
RăspundețiȘtergere@puideblog: Acum nu ma pune si tu sa fac inventar fix in prima zi a anului :P
Multumesc mult pentru toate urarile, gandurile si vorbele frumoase! :*
Multumesc foarte de urari, distinse doamne! M-ati luat prin surprindere, inca nu mi-a intrat in refex sa raspund la numele de scena si sa primesc urari de Sf. Vasile, dar s-ar putea ca celebritatea sa schimbe aceasta stare de lucruri.
RăspundețiȘtergereCat despre pusul mainii pe Vasilica eu votez pentru, dar aprobarile le da Arcadia. La multi ani!
@Mirona: Ce sincronizare mai buna vrei, decat sa fim una pe blogul celeilalte, facand urari in acelasi timp? :D
RăspundețiȘtergereIti multumesc frumos, toate bunatatile si frumusetile sa se tina scai de tine in noul an! :*
La multi ani! Un An Nou fericit cu multa sanatate si belsug in toate!
RăspundețiȘtergereDraga Arcadia, ma binedispui instantaneu cu umorul, ironia si autoironia ta. Esti talentoasa rau de tot!
La multi ani si pt. Vasile! Mie, la Vasile, cel mai mult imi place de sotia lui ;-)
@Liana: La multi ani draga mea! Zambetul sa-ti fie vesnic! :*
RăspundețiȘtergereUite, ca mi s-au inmuiat picioarele si ... m-au napadit amintirile!
RăspundețiȘtergereMa bucur pentru tine ca ai scapat de meteahna de a nenoroci oamenii si a le da leapsa mai departe. Asta, zic eu, e cea mai mare realizare!
La mult ani, Vasile! (sa-i trasmiti textul cuvant cu cuvant) =))
@robert: Păi am aplicat o strategie impecabilă: am preluat leapşa în ultima zi din an deci n-o mai puteam preda nimanui pentru ca anul 2010 trecuse :P
RăspundețiȘtergereVasile dă o bere pentru urare, dar zice să-ţi alegi şi tu un nume de scenă, ca dacă nu te botează el cu numele vreunui sfânt, să te poată felicita! :D
LA MULTI ANI,ARCADIEI si prietenilor ei
RăspundețiȘtergereLeapsa?
5 realizari?
1 exist
2 sunt nebuna ........dupa buruieni si oratananii
3 mi-am completat un sfert de suta de blanoase si juma de duzina de potai
4 citesc blogul si reusesc sa rad
5 am reusit s-o "altoiesc" pe Gertrude(acu sta in banca ei):D
si ca sa fiu modesc nu va spun cum
Hm.........macar ati chefuit zdravan de Sf Vasile?
Daca n-a venit Politia si Ambulanta ,inseamna ca nu prea v-ati distrat:D:D:D
@Elfa: Pai, a venit Interpolu' si SMURDu'. Se pune? =))
RăspundețiȘtergereFaine realizari, la mai mare!