Şi te-ai dus, dulce minune...

...Ş-a murit iubirea noastră!


Gata, spiritul Crăciunului s-a evaporat, sărbătorile s-au terminat, am colindat, am urat, ne-am îmbuibat, ne-am îmbătat, ne-am distrat, ne-am adorat, e timpul să revenim la normal.
E timpul să ne urâm iar, să ne furăm căciulile, să ne ciomăgim în pace, să ne omorâm cum se cuvine. Am fost buni destul, ne ia cu greaţă de-atâta feerie, de-atâta pace, de-atâtea urări de iubire, de-atâţia îngeraşi bălai, de-atâta noroc, zurgălăi şi-atâtea suflete calde.
Avem pete pe retină de la atâta lumină, de la atâtea artificii, lumănări, steluţe şi sclipiri de fericire. Deja ne e dor de întunecimea, de pizma şi alergarea noastră cea de toate zilele, de normalitatea noastră tocită-n coate.

Sărbătorile ar fi îngrozitor de frumoase dacă n-ar fi atât de copioase, atât de de tămâioase, atât de siropoase. După un an de zile de cătături piezişe, de sabotaje, de viraje printre competiţii şi contradicţii, iubirea, pacea şi feeria ne dau peste cap glicemia.

Gata, de azi am scăpat!
Moş Crăciun s-a cărat la Polu' Nord, vacanţa s-a terminat, am gătat şi purcelul, poate începe măcelul.