Pe după plopi, fără soţ

Tuturor ni s-a-ntâmplat să greşim în viaţă. Toţi am făcut măgării. Mai mari sau mai mici, în funcţie de vârstă şi calificare. Apoi, în funcţie de noroc, am fost fie iertaţi, fie arestaţi.

De asemeni, toţi am fost nedreptăţiţi, înşelaţi, trădaţi, judecaţi sau măcar traşi de urechi pe nedrept. Şi toţi ne-am ofuscat. Şi-am făcut tărăboi şi-am plănuit răzbunări. Dar după o vreme ne-am deşteptat singuri sau pentru că am citit nişte înţelepţi care ne-au dat mură-n gură din geniul lor fără să ne ceară nimic în schimb, decât să nu mai fim proşti.

Eu n-am reuşit să mă deştept de una singură şi văzând că îmbătrânesc periculos de vertiginos l-am citit, de ruşine, pe Constantin Noica. Şi l-am crezut pe cuvânt, din prima, când spunea că "Răzbunarea reprezintă doar setea de justiţie rămasă în stadiul de sălbăticie". (L-am citit târziu, cum spuneam, deja am transaminazele hepatice cam bulbucate şi tre' să iau vitamine).

Ca să faci din răzbunare supremul ţel în viaţă, tre' să ai ficatul beton, sufletul mic şi creierul fără vlagă.

De pildă, dacă o nenorocită i-a făcut cu ochiul arendaşului tău şi el în loc să scuipe-n sân şi să fugă rupându-şi pingelele să se ascundă de ispită în poala ta şi-a rupt gâtul uitându-se după genele nenorocitei, dai fuga la doctor şi-ţi faci un set complet de analize. Dacă rezultatele ies prost, uiţi de răzbunare, pentru că rişti să dai colţul înainte să apuci să culegi vreo roadă. Aşa că te duci la Techirghiol îţi nămoleşti timp de trei săptămâni amintirile dureroase, te întorci acasă şi-ţi vezi liniştită de viaţă. Dacă ai una care să merite efortul, evident.

Dacă rezultatele ies perfecte şi ai ficatul tare, te pui pe răzbunare. Una adevărată, cu dobândă mare, ca un credit bancar cu rambursare în 30 de ani.
De câte ori rana din inima ta înşelată dă să se închidă, dai fuga şi te uiţi peste gard ce mai face ticăloasa cu gene zburdalnice. Şi când vezi că n-a lovit-o trăsnetul în timpul furtunii, că nu şi-a rupt gâtul la bungee jumping, că n-au mâncat-o leii în safari şi n-a căzut de pe Burj Dubai anul trecut, iei iataganul (pregătit pentru nemernică) şi ţi-l înfigi în inimă, de ciudă. Dacă n-ai îndemânare destulă, poţi să ţi-l înfigi din greşeală şi prin alte organe limitrofe şi te alegi pe lângă inima paradită şi cu ficatul înjunghiat sau cu vreun rinichi despicat. Setea de răzbunare îţi dă însă aripi ca Red Bull-ul şi după o convalescenţă de 5 ani eşti refăcută căt să mai pui de-o excursie de documentare, să vezi ce mai face "obiectul muncii" tale. Îţi pui costumul de comando, te paraşutezi în livada vrăjitoarei, te piteşti după plop şi stenografiezi (între timp te-ai căznit şi cu 45 de cursuri de stenografie pentru o răzbunare eficientă):

1. Hip-hip-ura! se pot observa cu microscopul optic primele riduri laba-gâştei!
2. Sânii i-au migrat spre sud cu 3 centimetri. Aleluia!
3. Părul i s-a rărit nesemnificativ dar detectez 45 de fire albe în plus în zona
temporo-parietală stângă (nemernica doarme neîntoarsă în hamac de 3 ore). Să fie primit!
4. Terminat.

Bilanţ pozitiv. Poţi lua o pauză de Tenerife. Dar antrenamentele nu încetează. Cât stai cu burta tolănită la soare iei laptopul şi mai bagi nişte comentarii anonimo-veninoase la pozele de pe Sunphoto ale scorpiei, mai arunci, tot anonim, cu nişte vitriol la cateva postări de pe blog, că doar tu nu dormi pe-o ureche, ca ea.

Şi uite-aşa te trezeşti într-o bună dimineaţă cu cârcei la buletin şi constaţi că ţi-a trecut viaţa şi tu n-ai dat prin ea pentru că te ascundeai pe după plopi. Fără soţ, că el era rămas acasă să tundă gazonul în vreme ce tu erai plecată în misiuni de răzbunare prin Afganistanul vieţii tale, fir-ar!