duminică, 27 noiembrie 2011

Barochineria

Așa s-a numit seara de muzică barocă pentru vioară și chitară din cadrul celei de-a treia ediții a Hibernalului de chitară la care am avut norocul să apuc un loc pe scaun, sâmbătă seara, la Biblioteca Națională.

Deși se zice adesea că norocul ți-l faci singur, aseară norocul meu s-a datorat exclusiv doctorului, căruia îi mai mulțumesc odată cu ocazia asta pentru ajungerea, șederea și încântarea mea la concert.

N-o să mă apuc de făcut critică muzicală, n-am căderea să mă pronunț, dar am libertatea să spun ce-am simțit, ce-am trăit, ce-am văzut sau ce mi s-a părut.

Mărturisesc că muzica preclasică n-a fost niciodată printre genurile mele favorite. Am avut deseori sentimentul că odată început, valul de note ale clavecinului sau lăutei n-or să se mai sfârșească niciodată, or să tot curgă, imperturbabile, până or să-mi amorțească urechile.

Ei bine, aseară, nu știu cum au făcut cei doi artiști, Natalia Pancec și Maxim Belciug, că au reușit să domesticească barocul, să-l traducă într-o limbă de circulație mai largă, să pricepem și noi, muritorii de rând, câte ceva, să simțim un cât de mic fior. Și-am simțit. După Largo din sonata lui Francesco Maria Veracini am aplaudat moderat. Ne-am simțit bine, așa că la Sonata lui Corelli am dat să batem din palme mai cu foc, după preludiu, dar ne-a oprit maestrul Belciug cu o discretă mustrare din ochi. Am mai avut ceva zvâcniri și după sarabandă, dar iar ni s-a făcut semn că nu e cazul să insistăm.

Nu știu de ce, poate din cauza zâmbetului cuceritor al Nataliei Pancec sau pentru că Maxim Belciug era atât de frumos convingător când storcea chitara de acorduri, că noi am amestecat aplauzele printre larghetto și adagio, iar după vivacele lui Locatelli ne-am dezlănțuit pur și simplu, așa că maestrul s-a uitat siderat la Natalia Pancec și-a exclamat, dezarmat: chiar așa, de ce nu s-ar aplauda între părțile unei sonate!?
Vânt la pupa!, ne-am zis noi și-am aplaudat până la sfârșit, pe unde ne-a tăiat pe noi capul. Artiștii s-au dat bătuți, ne-au zâmbit, iar la sfârșit - noi aplaudam frenetic, cerând bis - ne-au cântat ceva pe gustul nostru brut: o manea barocă, după cum s-a exprimat maxim, Maxim: gavota de Lully. Am fost pur și simplu fericiți, am aplaudat până ne-am săturat.
Apoi am plecat.

Vă recomand cu drag cele două CD-uri lansate recent: „Emociones”care ne propune o colecţie de piese tradiţionale şi lucrări ale unor compozitori îndrăgiţi de muzică latino-americană, iar dacă urechea sau inima nu vi se asortează cu emoțiile prea puternice, poate vă surâde norocul cu barocul: „Ad Fontes” este înre­gistrarea live a unui recital susţinut de cei doi în martie 2010 și conţine muzică renascentistă şi barocă.

(Eu am primit și două dedicații pe ele, cu maxim drag sublunar. Sunt norocoasă la Maxim, e clar! )

45 de comentarii:

  1. Am fost și eu prezent. O sâmbătă care m-a-mbătat baroc. Deci dumneata erai cea care aplauda? Păi, așa ne fu vorba? Trebuia să țipi: sunt eu, Arcadia, Arcadia lui Vasile, vin de hăt departe, tocmai din Brașov...

    RăspundețiȘtergere
  2. @c.j.: Eu eram. N-am avut program, pe care să-mi notez, cu cruce roșie, locurile unde aplaudatul era ilicit. =))

    Deci dumneata erai cel care dădea interviu la sfârșit, plângându-te de ignoranții aplaudaci? Trebuia să strigi și dumneata: sunt eu, cel cu căința, am adus niște culori pentru concert :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Arcadio, iar umbli pe la concerte care-mi stârnesc invidia? No, fain. Povestea cu aplaudatul îmi aduce aminte de dăţile când a ajuns să cânte Alexandru Tomescu şi trioul lui în urbea (vorba vine, cătun în toată regula) noastră. Dacă te face să te simţi mai bine, să ştii că şi pe-aici aplaudau taman "marii oameni de cultură ai Blajului" tot unde nu trebuia, dând apoi vina pe "tineretul din ziua de azi" cică... S-a întrerupt şi la noi maestrul să explice elegant că urmează sonata cutare, formată din părţile cutare, dar n-a avut cu cine vorbi.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ei, uite, acum începe lumea să înţeleagă de ce trag toţi către miticie.

    RăspundețiȘtergere
  5. @Daria: La urma urmei, deși e preferabil să aibă un public cult, artiștii nu pot să se supere prea tare pe un public care-i aplaudă cu zel :D


    @Marian: Bre, eu am fost silită de împrejurări să vin temporar în București, dar mă întorc la Brașov, da? :))
    Niciun concert n-o să mă facă să mă mut de tot aici :P

    RăspundețiȘtergere
  6. @ arcadia: lasă că termină ăştia autostrada şi te duci, apoi te întorci, apoi iar te duci, apoi iar te întorci...

    RăspundețiȘtergere
  7. @Marian: Până termină ăștia autostrada eu o să am permisul anulat de bătrânețe =))

    RăspundețiȘtergere
  8. voi negocia mai ceva ca UDMR cota mea din comisionul de reclama.Cat despre cand se aplauda la concertele care nu sunt manelizate, de unde nu-i,nici Maxim nu cere...

    RăspundețiȘtergere
  9. frumoase momente, frumos povestite de tine...
    cât despre muzică, chiar şi unui incult ca mine îi place...
    (am în maşină un CD, şi din când în când mă liniştesc cu acordurile blânde ale lui Belciug...)
    săptămână frumoasă să ai

    RăspundețiȘtergere
  10. @Vasile: Darling, îți donez toate încasările din reclama asta drept cadou de Crăciun. Aplauzi? =))

    RăspundețiȘtergere
  11. @Victor: Știam eu că avem ceva în comun și nu știam ce. Muzica barocă era =))

    RăspundețiȘtergere
  12. Ete, vezi, exista si parti frumoase in orasul Bucuresti. :)

    RăspundețiȘtergere
  13. hmm... pardon... am uitat să zic cum a ajuns CD-ul acela cu chitara lui Belciug la mine... era ca bonus pe lângă ceva revistă... şi e ca reclamă la berea Ciuc - "încă una şi mă duc"... :))
    şi, deh, mai ascult, că dă bine în faţadă... :D

    RăspundețiȘtergere
  14. @Eugen: Păi eu n-am contestat niciodată că e frumos în București, am spus doar că mi-e greu mie să mă adaptez la frumusețile lui :D
    Și să știi că sunt și la Brașov concerte, bre! :P


    @Victor: În calcan nu dă la fel de bine, barocul? =)) =))

    RăspundețiȘtergere
  15. Eu ma abtin de la orice comentarii pe tema asta.
    De doua luni copilul meu a inceput sa "studieze" chitara. Inceputul a fost greu. Foarte greu. Pentru toata lumea.
    Inca nu as putea spune daca am ajuns la "cuprins" sau tot la "inceput" suntem, insa mie-mi ajunge atata muzica. In masina ascult radioul public =))

    RăspundețiȘtergere
  16. @anamaria: Bre, când ajungeți la cuprins, dacă te saturi de radioul public și vrei niște partituri de muzică barocă, pot să-ți fac rost de la maestrul Maxim :))

    RăspundețiȘtergere
  17. Brasovul e superb! Stiu ca sunt si pe acolo tot felul de manifestari culturale faine. :) Brasovul e unul din orasele in care, daca as fi nevoit m-as muta. E pe locul 3 dupa Constanta si Sibiu. :)

    RăspundețiȘtergere
  18. @Eugen: Ei, așa mai vii de-acasa! :D

    Și pun pariu ca stiu de ce te-ai muta la Constanta :))

    RăspundețiȘtergere
  19. hai atunci să repetăm experiența și cu Maria ...

    RăspundețiȘtergere
  20. @doctorul: Repetăm, repetăm, mai ales că Vasile e fanul ei! :D

    RăspundețiȘtergere
  21. stai sa-ti spun , au ajuns *manelele* pana la capatul lumii inapoiate
    Copiii acestia sunt deocamdata *minimi*. Dar ajung *Maxim* sooner :)iar eu i-am aplaudat frenetic !

    http://windwhisperer.wordpress.com/2011/11/28/afternoon-winter/

    RăspundețiȘtergere
  22. @windwhisperer: Faini pruncii, să crească la maxim!
    Și noi i-am aplaudat! :)

    RăspundețiȘtergere
  23. @Amelia & Mihai: Sunteți voi plămădiți din același aluat ca muzicienii de mai sus de reușiți să vedeți printe neajunsuri numai părțile superbe! :)

    RăspundețiȘtergere
  24. ... apropo că am văzut aici mai sus...
    pentru mine, "number one across the nation" este, indiscutabil, Braşovul!
    Dacă aş putea să aleg, ignorând alte condiţionări de familie, servici, sau orice altceva, aş alege Braşovul.
    Nu am stabilit un clasament mai departe, dar fără niciun dubiu, Braşovul este favoritul meu... desigur, Timişoara e cosmopolită, Sibiul e unic, nici Târgu Mureş sau Oradea nu sunt de ocolit... dar... există un singur candidat pentru locul întâi...

    RăspundețiȘtergere
  25. @Victor: Deci, teoretic, am putea deveni concitadini, la un moment dat :D


    @Mircea: Eu am ascultat la tine multe muzici faine, mai am până să mă plătesc de datorii :D

    RăspundețiȘtergere
  26. Multumesc pentru naratiune si muzica:). Esti baro(mare)!

    RăspundețiȘtergere
  27. @Robert: M-am mai micșorat de când cu capitala :D

    RăspundețiȘtergere
  28. te-ai micşorat?
    don't worry ;)
    să vezi când o să începi să creşti ca aluatul... când vei simţi că dacă te descurci la Capitală, vei şti că nici un challenge nu e prea mare pentru tine...
    după cum te ştiu, nu cred că ai probleme cu încrederea de sine, dar oricum episodul Capital te va fortifica...
    îţi spune unul de la ţară, care a trăit şase ani, şi apoi încă doi, la Capitală... :))

    RăspundețiȘtergere
  29. @Victor: Nu vreau să dospesc, cu nici un chip, nici chiar de mândrie capitalistă. :D
    Cât despre fortificare, nu știu ce să zic... Deocamdată mă mumific, nu mă fortific =))

    RăspundețiȘtergere
  30. noah, fă ce vrei, da' ai grijă de tine
    îţi ţin pumnii
    spor

    RăspundețiȘtergere
  31. Bun si doctorul la casa omului, oricat de scump si de blazat!

    RăspundețiȘtergere
  32. @Virtualkid: Neprețuit, doctorul nostru! :)
    Bazalt, ziceai? :D

    RăspundețiȘtergere
  33. Sunt supărată pe tine!
    Nu, nu că scrii rar, ci că ai revenit fără să dai de știre.
    Of!
    Acum să mă apuc să citesc ce-ai scris de când nu te-am mai vizitat.

    RăspundețiȘtergere
  34. Citit. Ascultat. Invidiat.
    Am și eu un Maxim în mașină, de la un prieten temporar (sper) supărat pe mine. Îl ascult cu drag de câte ori sunt încărcată de rău.

    RăspundețiȘtergere
  35. @silavaracald: Bre, nu fi supărată, că e ca și cum n-aș fi revenit :D
    N-am timp nici să respir, necum să mă mai ocup de blog :(

    Da' o să vină ea primăvara și-o să mă-ntorc eu acasă și pe blog.... :D

    RăspundețiȘtergere
  36. Am trecut sa te pup! Deci, muah, muah, muah!

    RăspundețiȘtergere
  37. Ah, deci acum nu stăm de vorbă cu Arcadia noastră, ci cu clona ei bucureșteană.
    Știi ce, ne place și de ea, așa că las-o să scrie în locul tău un timp. :D

    RăspundețiȘtergere
  38. Faina muzica aici la tine, esti clar norocoasa :)

    RăspundețiȘtergere
  39. @maya: Am trecut să culeg pupăturile :D
    Mulțam și muah-muah-muah :* :* :*


    @silavaracald: Am și rugat-o, nu numai c-am lăsat-o să scrie în locul meu, dar văd că nu se ține de treabă :D


    @teonegură: Noroc cu muzicile de la tine de pe blog, că doar cu muzica de pe blogul meu mi-ar țiui urechile de tăcere :))

    RăspundețiȘtergere
  40. Aşternută peste frunzele moarte şi plânse, "Et in Arcadia ego!" arată a afirmaţie nostalgică şi oftândă - şi suspinu-i justificat - să dai Arcadia pe... Bucureşti!... Ce tranzacţie!...Ce tranzacţie!...

    RăspundețiȘtergere
  41. @orbiterdicta: Ce curaj! Câtă cutezanță! =))

    Mintenaș cade zăpada și acoperă frunzele, iar prin nămeți or să se vadă urmele de bocanci ai lui Moș Crăciun străbătând Arcadia :))

    RăspundețiȘtergere